ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4025/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 28

ianuarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins

contestația împotriva executării sentinței nr. 461 din 29 septembrie 1999 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, desființată prin decizia nr. 263

din 23 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, formulată de condamnatul

V.B.

A obligat pe contestator la 250.000

lei cheltuieli judiciare statului.

Onorariul avocatului

din oficiu în sumă de 150.000 lei va fi avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că pe calea contestației la executare care are ca obiect rezolvarea

unor incidente legate de punerea în executare, nu este posibil să se

soluționeze o problemă de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat, cum

este cea a încadrării juridice.

Împotriva sentinței, condamnatul a

declarat apel, solicitând aplicarea unei pedepse mai mici, având în vedere

apariția O.U.G. nr. 207/2000, care îi este favorabilă.

Examinând sentința apelată în raport

de critica adusă, precum și din oficiu, conform prevederilor art. 371 alin. (2)

C. proc. pen., Curtea constată următoarele:

Prin cererea de investire a

instanței, contestatorul a arătat, că în raport de modificarea cuantumului

prejudiciului sub valoarea de un miliard lei produs în cauză, se justifică

schimbarea încadrării juridice a faptei, cu consecințe și asupra cuantumului

pedepsie.

S-a reținut corect că în cauză nu

pot fi incidente prevederile art. 15 C. pen., nu există o succesiune de legi în

timp, care pentru aceiași infracțiune să prevadă pedepse diferite și că în

lipsa unei noi legi mai favorabile, modificarea cuantumului prejudiciului ar

însemna în cauză, schimbarea încadrării juridice a faptei, ceea ce duce la

încălcarea autorității de lucru a hotărârii judecătorești definitive de

condamnare.

Așa fiind, prin decizia penală nr.

116 din 4 martie 2003, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

contestatorul V.B.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs contestatorul, solicitând reducerea pedepsei de 10 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 461 din 28 iulie 1999, pronunțată de

Tribunalul București, prin aplicarea legii mai favorabile.

Recursul nu este întemeiat, întrucât

în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., care

permit introducerea contestației contra executării hotărârii penale și în

situația în care se invocă orice cauză de stingere sau micșorare a pedepsei.

Cum acest aspect a fost reținut de

instanța de apel, recursul va fi respins ca nefondat cu obligarea recurentului

la cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

condamnatul V.B. împotriva deciziei penale nr. 116 din 4 martie 2003 a Curții

de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi .

2003.