Decizia nr. 2450/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 1077/2002 a Tribunalului București

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1077 din 12 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția II–a penală, a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul G.N. împotriva sentinței nr. 323 din 22 iunie 1999 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 399 din 10 septembrie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală. Instanța pentru a pronunța această sentință a reținut că s-a invocat incidența O.U.G. nr. 207/2000, condamnatul arătând că a produs un prejudiciu cu mult sub limita de două miliarde de lei prin comiterea infracțiunii, prevăzute de art. 215 C. pen. Instanța a stabilit că pedeapsa aplicată este în limitele legale și că reaprecierea pedepsei este facultativă.

Or, în cauză, dată fiind persoana condamnatului care nu se afla la prima încălcare a legii penale, concursul real de infracțiuni și comportarea necorespunzătoare a celui condamnat, s-a apreciat că nu se justifică reducerea pedepsei aplicate de 5 ani și 6 luni închisoare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul solicitând să-i fie redusă pedeapsa. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 25 din 30 ianuarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, obligându-l la plata către stat a cheltuielilor judiciare. S-a dispus ca onorariul pentru apărarea din oficiu în sumă de 150.000 lei să fie suportat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul G.N., care prin apărătorul său, a reiterat motivul din apel.

Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că, atât sentința pronunțată de prima instanță, cât și decizia curții de apel sunt legale. Instanța de fond, în mod corect, a apreciat că prin coroborarea criteriilor instituite de art. 15 C. pen., nu se justifică reducerea pedepsei aplicate condamnatului. Se constată că sancțiunea aplicată este în cadrul limitelor legale, iar condamnatul a mai săvârșit infracțiuni, astfel încât, ținând seama și de conduita necorespunzătoare pe timpul executării pedepsei, după cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, concluzia instanței de fond în sensul menținerii pedepsei este justificată. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a se respinge recursul declarat de condamnat, care va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat, inclusiv, a onorariului pentru apărarea din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 25 din 25 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2003.