ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2450/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1077 din 12

noiembrie 2002, Tribunalul București, secția II–a penală, a respins ca

nefondată contestația la executare formulată de contestatorul G.N. împotriva

sentinței nr. 323 din 22 iunie 1999 a Tribunalului București, secția I penală,

rămasă definitivă prin decizia nr. 399 din 10 septembrie 2000 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Instanța pentru a pronunța această

sentință a reținut că s-a invocat incidența O.U.G. nr. 207/2000, condamnatul

arătând că a produs un prejudiciu cu mult sub limita de două miliarde de lei

prin comiterea infracțiunii, prevăzute de art. 215 C. pen.

Instanța a stabilit că pedeapsa

aplicată este în limitele legale și că reaprecierea pedepsei este facultativă.

Or, în cauză, dată fiind persoana

condamnatului care nu se afla la prima încălcare a legii penale, concursul real

de infracțiuni și comportarea necorespunzătoare a celui condamnat, s-a apreciat

că nu se justifică reducerea pedepsei aplicate de 5 ani și 6 luni închisoare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul solicitând să-i fie redusă pedeapsa.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 25 din 30 ianuarie 2003, a respins, ca nefondat,

apelul condamnatului, obligându-l la plata către stat a cheltuielilor

judiciare.

S-a dispus ca onorariul pentru

apărarea din oficiu în sumă de 150.000 lei să fie suportat din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs condamnatul G.N., care prin apărătorul său, a reiterat motivul din apel.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, se constată că, atât sentința pronunțată de prima instanță, cât și

decizia curții de apel sunt legale.

Instanța de fond, în mod corect, a

apreciat că prin coroborarea criteriilor instituite de art. 15 C. pen., nu se

justifică reducerea pedepsei aplicate condamnatului.

Se constată că sancțiunea aplicată

este în cadrul limitelor legale, iar condamnatul a mai săvârșit infracțiuni,

astfel încât, ținând seama și de conduita necorespunzătoare pe timpul

executării pedepsei, după cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei,

concluzia instanței de fond în sensul menținerii pedepsei este justificată.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul declarat de

condamnat, care va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat,

inclusiv, a onorariului pentru apărarea din oficiu, care se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 25 din 25 ianuarie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 mai 2003.