ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5213/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 641/

F din 18 mai 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul G.M.R.,

cu privire la sentința penală nr. 461/2003 a Tribunalului București, secția I

penală.

A fost obligat condamnatul

la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei onorariu

avocat oficiu.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că motivele invocate de condamnat, respectiv

lipsa de procedură la soluționarea în fond a cauzei nu se înscriu printre cele

expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul, solicitând desființarea acesteia și în fond

admiterea contestației la executare în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen.

Prin decizia penală nr. 492/

A din 24 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 2135/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

condamnatul G.M.R. împotriva sentinței penale nr. 641 din 18 mai 2005

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 2582/2005,

fiind obligat apelantul la 600.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care

200.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în mod corect tribunalul a constatat că motivul

invocat de condamnat ar fi putut fi valorificat în calea ordinară a apelului

sau recursului, nefiind un motiv din cele prevăzute de art. 461 C. proc. pen.,

de admisibilitate a contestației la executare, astfel că instanța a pronunțat o

soluție legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs nemotivat condamnatul G.M.R.

Apărătoarea condamnatului,

în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârilor pronunțate și rejudecând pe fond a se dispune admiterea contestației

la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., deoarece la instanța de fond nu a fost citat la adresa de domiciliu din

sectorul 5 București, a declarat apel, apoi recurs, instanțele neținând cont de

apărările sale.

Examinând recursul declarat

de condamnatul G.M.R. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu

motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursul condamnatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 461 alin. (1) C.

proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în

următoarele cazuri:

când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

când executarea este

îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de

condamnare;

când se ivește vreo nelămurire

cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a

pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe,

constatând că motivul menționat cu privire la lipsa de procedură la judecarea

cauzei în fond nu se circumscrie cazului de contestație la executare invocat,

respectiv art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având drept consecință

respingerea, ca neîntemeiată a cererii de contestație la executare.

Înalta Curte apreciază că a

fost făcut un riguros examen asupra motivului concret evidențiat de condamnat,

în raport cu actele și lucrările dosarului, rezultând că sentința penală nr. 461/2003

a Tribunalului București, secția I penală, a rămas definitivă prin neapelare la

data de 09 iunie 2003, dată la care s-a emis MEPI nr. 544/2003, ce a fost

trimis D.G.P.M.B., Serviciul Urmăriri, comunicându-se cu adresa nr. M

2/38669/03 de către Penitenciarul București Jilava că pedeapsa începe la data

de 19 iulie 2003 și expiră la data de 18 iulie 2008, iar la data de 12 ianuarie

2004, inculpatul a declarat apel peste termen, ce a fost respins, ca nefondat,

prin decizia penală nr. 54 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Prin decizia penală nr. 2878

din 27 mai 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

inculpatului și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel

București, iar prin decizia penală nr. 621 din 25 august 2004, Curtea de Apel

București, secția I penală, a respins, ca tardiv, apelul inculpatului.

Prin decizia penală nr. 5324

din 18 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat.

Astfel, motivul invocat de condamnatul

contestator privind lipsa de procedură la judecarea fondului cauzei a fost

examinat la momentul soluționării apelului peste termen de inculpat și examinat

în căile ordinare de atac exercitate de acesta, neputând fi invocat ulterior pe

calea contestației la executare, cerere care este specifică fazei executării,

având ca obiect numai aspecte legate de executarea hotărârilor definitive.

În raport cu cele arătate,

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale referitoare la contestația la executare în raport cu

motivul invocat de condamnat, care excede nu numai condițiilor prevăzute la art.

461 alin. (1) lit. c), dar și celorlalte cazuri expres și limitativ prevăzute

în noma arătată și în consecință a pronunțat o hotărâre legală sub toate aspectele,

nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

De asemenea, verificând

decizia instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce

s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) din același

cod.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.M.R. împotriva

deciziei penale nr. 492/ A din 24 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția

I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul să plătească statului cheltuieli

judiciare, din care suma de 20 RON (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul G.M.R. împotriva deciziei penale nr. 492/ A

din 24 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul să plătească

statului suma de 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 20

RON (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 septembrie 2005.