ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2340/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 79 din 25 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosar nr. 42323/3/2005, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul R.P.M. cu privire la sentința penală nr. 12187 din 8 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Totodată acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că motivele invocate de petiționarul - contestator (încadrarea juridică dată faptei este greșită, nu i-au fost reținute toate circumstanțele atenuante legale și juridice, nu a beneficiat de un proces rezonabil și imparțial) nu se încadrează în situațiile limitativ prevăzute de lege în art. 461 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul R.P.M., reiterând susținerile formulate în motivarea contestației la executare. Analizând sentința apelată prin sentința apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea de Apel București a apreciat că soluția primei instanțe este legală și temeinică, astfel că prin decizia penală nr. 133 din 21 februarie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de contestator. Nemulțumit de această decizie, contestatorul a atacat-o cu recurs, invocând dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs, invocate, cât și din oficiu hotărârile atacate conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Contestația la executare este o cerere specifică fazei de punere în executare a hotărârilor și constituie mijlocul prin care pot fi rezolvate incidentele ivite în această fază a procesului penal și care afectează executarea hotărârilor de condamnare. Nu pot fi puse în discuție, pe calea contestației la executare, aspecte ce țin de fondul cauzei ce s-a finalizat cu hotărârea de condamnare rămasă definitivă, cum ar fi existența faptei, a vinovăției ori încadrarea juridică deoarece astfel, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat. Așa cum rezultă din motivarea contestației formulată de petiționarul R.P.M.

acesta readuce în discuție modul în care s-a desfășurat procesul penal în care a avut calitatea de inculpat precum și încadrarea juridică a faptei pentru acare a fost condamnat definitiv. Prin urmare, cenzurarea acestor motive pe calea contestației la executare nu este posibilă, astfel cum, în mod just, instanța de fond i-a respins contestația formulată, iar instanța de control judiciar i-a respins apelul ca nefondat. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul R.P.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul R.P.M. împotriva deciziei penale nr. 133 din 21 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2006.