ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2340/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 25

ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosar nr.

42323/3/2005, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată

de condamnatul R.P.M. cu privire la sentința penală nr. 12187 din 8 decembrie

2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Totodată acesta a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că motivele invocate de petiționarul - contestator (încadrarea

juridică dată faptei este greșită, nu i-au fost reținute toate circumstanțele atenuante

legale și juridice, nu a beneficiat de un proces rezonabil și imparțial) nu se

încadrează în situațiile limitativ prevăzute de lege în art. 461 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel contestatorul R.P.M., reiterând susținerile formulate în

motivarea contestației la executare.

Analizând sentința apelată prin

sentința apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea de Apel

București a apreciat că soluția primei instanțe este legală și temeinică,

astfel că prin decizia penală nr. 133 din 21 februarie 2006 a respins ca

nefondat apelul declarat de contestator.

Nemulțumit de această decizie,

contestatorul a atacat-o cu recurs, invocând dispozițiile art. 461 lit. c) și d)

C. pen.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs, invocate, cât și din oficiu hotărârile atacate conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin.

(1) și 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația la executare este o

cerere specifică fazei de punere în executare a hotărârilor și constituie

mijlocul prin care pot fi rezolvate incidentele ivite în această fază a

procesului penal și care afectează executarea hotărârilor de condamnare.

Nu pot fi puse în discuție, pe calea

contestației la executare, aspecte ce țin de fondul cauzei ce s-a finalizat cu

hotărârea de condamnare rămasă definitivă, cum ar fi existența faptei, a

vinovăției ori încadrarea juridică deoarece astfel, s-ar aduce atingere

autorității de lucru judecat.

Așa cum rezultă din motivarea

contestației formulată de petiționarul R.P.M. acesta readuce în discuție modul

în care s-a desfășurat procesul penal în care a avut calitatea de inculpat

precum și încadrarea juridică a faptei pentru acare a fost condamnat definitiv.

Prin urmare, cenzurarea acestor

motive pe calea contestației la executare nu este posibilă, astfel cum, în mod

just, instanța de fond i-a respins contestația formulată, iar instanța de

control judiciar i-a respins apelul ca nefondat.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de contestatorul R.P.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de contestatorul R.P.M. împotriva deciziei penale nr. 133 din 21 februarie 2006

a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul contestator la

plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 aprilie 2006.