ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 53/2007

Deliberând asupra recursului de față, constată: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 661 din 6 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 17013/3/2006, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul V.Șt. Pentru a hotărî astfel, prima instanță de executare a reținut în fapt că prin cererea adresată, contestatorul condamnat a solicitat reducerea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, întrucât suferă de tulburare psihică și a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale, colaborând cu organele de anchetă. A mai invocat, de asemenea, că la momentul comiterii faptei s-a aflat într-o stare de tulburare.

În raport și de starea precară de sănătate a solicitat reducerea pedepsei. În soluționarea contestației, prima instanță de executare a avut în vedere dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen. și a constatat că în raport de motivele invocate de condamnat, niciunul dintre acestea nu se încadrează în prevederile legale mai sus arătate. Faptul că prima instanță de fond ar fi dat o apreciere greșită probelor și criteriilor de individualizare a pedepsei, s-a apreciat că nu constituie împrejurări ce pot fi calificate drept cauze de stingere ori de micșorare a pedepsei, în înțelesul art. 461 lit. d) C. proc. pen. S-a apreciat, de asemenea, că nu se poate vorbi nici despre incidența art. 458 C. proc.

pen., raportat la art. 14, 15 cu referire la art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât prin legile ce au survenit în perioada dintre săvârșirea faptei și condamnarea definitivă a inculpatului, nu s-au adus modificări limitelor de pedeapsă, în sensul reducerii acestora. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul contestator V.Șt. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 558 din 28 iulie 2006 pronunțată în dosarul nr. 17013/3/2006, a respins, ca nefondat, acest apel. Instanța de apel a avut astfel în vedere că nici achitarea și nici reindividualizarea judiciară a pedepsei nu constituie motive de contestație la executare, întrucât acestea sunt prevăzute în mod expres de lege, ele nefiind decât apărări de fond, care nu pot fi reanalizate pe calea contestației la executare, care este îndreptată contra executării și nu împotriva hotărârii judecătorilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul contestator V.Șt., pentru motivele consemnate în practicaua prezentei. Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, a probelor administrate cât și din oficiu, conform art. 385 6 , 385 9 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată recursul nefondat. Într-adevăr, niciunul din motivele de fapt invocate de condamnatul contestator V.Șt., atât în fața primei instanțe de executare, cât și în fața instanței de apel, nu se încadrează printre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., astfel că în mod întemeiat s-a procedat la respingerea cererii acestuia. Hotărârile pronunțate fiind astfel legale și temeinice, se va respinge ca nefondat recursul declarat conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen., privind cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat V.Șt. împotriva deciziei penale nr. 558 din 28 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2007.