ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 53/2007

Deliberând asupra recursului

de față, constată:

Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin sentința penală nr. 661 din 6 iunie 2006 pronunțată în

dosarul nr. 17013/3/2006, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare

formulată de condamnatul V.Șt.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță de executare a reținut în fapt că prin cererea adresată, contestatorul

condamnat a solicitat reducerea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată pentru

comiterea tentativei la infracțiunea de omor, întrucât suferă de tulburare

psihică și a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale, colaborând cu

organele de anchetă.

A mai invocat, de asemenea,

că la momentul comiterii faptei s-a aflat într-o stare de tulburare. În raport

și de starea precară de sănătate a solicitat reducerea pedepsei.

În soluționarea

contestației, prima instanță de executare a avut în vedere dispozițiile art. 461

alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen. și a constatat că în raport de

motivele invocate de condamnat, niciunul dintre acestea nu se încadrează în

prevederile legale mai sus arătate.

Faptul că prima instanță de

fond ar fi dat o apreciere greșită probelor și criteriilor de individualizare a

pedepsei, s-a apreciat că nu constituie împrejurări ce pot fi calificate drept

cauze de stingere ori de micșorare a pedepsei, în înțelesul art. 461 lit. d) C.

proc. pen.

S-a apreciat, de asemenea,

că nu se poate vorbi nici despre incidența art. 458 C. proc. pen., raportat la art.

14, 15 cu referire la art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât prin legile ce

au survenit în perioada dintre săvârșirea faptei și condamnarea definitivă a

inculpatului, nu s-au adus modificări limitelor de pedeapsă, în sensul

reducerii acestora.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul contestator V.Șt.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 558 din 28 iulie 2006 pronunțată în dosarul nr.

17013/3/2006, a respins, ca nefondat, acest apel.

Instanța de apel a avut

astfel în vedere că nici achitarea și nici reindividualizarea judiciară a

pedepsei nu constituie motive de contestație la executare, întrucât acestea

sunt prevăzute în mod expres de lege, ele nefiind decât apărări de fond, care

nu pot fi reanalizate pe calea contestației la executare, care este îndreptată

contra executării și nu împotriva hotărârii judecătorilor.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs condamnatul contestator V.Șt., pentru motivele consemnate în

practicaua prezentei.

Examinând hotărârea atacată,

prin prisma motivului de recurs invocat, a probelor administrate cât și din

oficiu, conform art. 385

6

, 385

9

C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată recursul nefondat.

Într-adevăr, niciunul din

motivele de fapt invocate de condamnatul contestator V.Șt., atât în fața primei

instanțe de executare, cât și în fața instanței de apel, nu se încadrează

printre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., astfel că în mod întemeiat s-a procedat la respingerea cererii

acestuia.

Hotărârile pronunțate fiind

astfel legale și temeinice, se va respinge ca nefondat recursul declarat conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica și

dispozițiile art. 192 C. proc. pen., privind cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de contestatorul condamnat V.Șt. împotriva deciziei penale nr.

558 din 28 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 ianuarie 2007.