ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1547/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1405 din 4

noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, contestația formulată de condamnatul

T.S.

, privind executarea sentinței penale nr. 365 din 8

aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală (definitivă prin

decizia penală nr. 2678 din 22 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Secția Penală), sentință prin care fusese condamnat, la 3 ani

închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20

raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b), a art. 74 lit. a) și b) și

a art. 76 alin. (2) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a apreciat că, în calea contestației la executare prevăzută de art. 461

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu poate fi valorificată, ca o „cauză de

stingere sau de micșorare a pedepsei”, legitima apărare prevăzută de art. 44 alin.

(2

1

) C. pen., cu atât mai mult cu cât această „cauză care înlătură

caracterul penal al faptei”, întrucât fusese introdusă în C. pen., prin Legea nr.

169/2002 (intrată în vigoare la 18 aprilie 2002), putea fi invocată în faza de

judecată a fondului (sentința de condamnare fiind pronunțată la 8 aprilie

2003).

Prin decizia penală nr. 990 din 13

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, apelul declarat de

contestator a fost respins, ca nefondat, sentința atacată fiind apreciată ca

legală și temeinică.

Împotriva acestei din urmă decizii,

condamnatul a declarat, în termen legal, recursul de față, reiterând motivele

invocate în susținerea contestației și în apel.

Recursul nu este fondat.

Examinarea întregului dosar al

cauzei și a considerentelor sentinței și deciziei pronunțate evidențiază

legalitatea și temeinicia modului de soluționare a contestației la executare,

care, după cum corect au reținut ambele instanțe, nu se circumscrie cazurilor

de „contestație contra executării hotărârii penale” expres și limitativ

prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., în special, celui prevăzut la lit.

d), legitima apărarea reglementată de art. 44 alin. (2

1

) C. pen.,

neputând nici să constituie o „cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei”

nici să fie apreciată ca un „incident ivit în cursul executării”.

Față de considerentele ce preced,

urmează ca, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de condamnatul contestator să fie respins, ca nefondat,

cu obligarea lui, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul condamnat T.S. împotriva deciziei penale nr. 990 din

13 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din

care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON

(1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

martie 2006.