Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2007
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 749/2007

HOTĂRÂRE
08.02.2007
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 749/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, investită cu judecarea apelului declarat de inculpatul M.A.F. împotriva sentinței penale nr. 1535 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului București, făcând aplicarea dispozițiilor art. 300 2 și 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a acestuia, constatând că temeiurile avute în vedere la data luării, respectiv dispozițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se mențin. Împotriva încheierii din 19 ianuarie 2007 prin care s-a menținut măsura preventivă luată față de inculpat, acesta a declarat în termen legal recurs, solicitând judecarea sa în stare de libertate, fără să invoce scris sau oral criticile pe care înțelege să le aducă hotărârii.

Trecând la soluționarea recursului, în limita prevăzută de art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., instanța constată nefondată calea de atac exercitată de inculpat pentru considerentele ce se vor expune. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și 75 lit. a) C. pen., faptă pentru care a și fost condamnat prin sentința penală nr. 1535 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului București, la pedeapsa de 4 ani închisoare. În esență, instanța de fond a reținut prin interpretarea probatoriului administrat că inculpatul însoțit de coinculpații P.F.L., G.A.Șt.

și S.I. care nu au declarat recurs în cauză, au aplicat părții vătămate G.N.C. mai multe lovituri cu bâte de baseball avute asupra lor, agresiuni exercitate în incinta internetului cafe situat în București. În aceleași împrejurări, inculpatul P.F. a tras cu un pistol cu alice asupra părții vătămate, care a mai fost lovită cu cuțitul-briceag în zona toracică de inculpatul G.A.Șt. Urmare acestor lovituri primite succesiv, partea vătămată a căzut la pământ, situație în care, toți inculpații au continuat agresiunile. Partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 75-80 zile de îngrijiri medicale. În raport de situația de fapt expusă anterior sumar, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor procesual penale prevăzute de art. 300 2 , 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., menținând starea de arest preventiv a inculpatului M.A.F. Cerințele cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care reprezintă temeiul arestării preventive a inculpatului, judicios au fost interpretate de instanța de apel că se mențin și în această fază procesuală a controlului judiciar intermediar. Infracțiunea săvârșită de inculpat, pentru care a fost condamnat nedefinitiv este gravă, aduce atingere integrității corporale și sănătății părții vătămate, iar pericolul pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a acestuia este evidențiat de circumstanțele în care s-a comis fapta, respectiv prin agresiuni conjugate cu cele desfășurate de ceilalți autori, în local public, în prezența mai multor persoane, ce demonstrează temeritate.

În același timp, apreciem că sunt respectate și dispozițiile art. 5 paragraful 3 din convenție potrivit cărora, orice persoană arestată sau reținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c), are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil, durată ce în cauză nu a fost depășită. Cum instanța de apel a menținut motivat, legal și temeinic măsura preventivă luată față de inculpat, iar la examinarea din oficiu a cauzei supusă recursului nu se constată vreun caz care să justifice reformarea încheierii, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.A.F. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosar nr. 18049/3/2006 (82/2007). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6319/2005
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 898 din 1 iulie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul B
ÎCCJ 2005-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1109/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 1813P/Ap/2004, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatu
ÎCCJ 2005-06-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3987/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 1441/2005, s-a dispus printre altele, în conformitate cu
ÎCCJ 2005-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4011/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 1813P/Ap/2004, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatu
ÎCCJ 2007-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2007
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1443 din 22 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă