ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2264/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1569 din 22

noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 6467/2005, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare

formulată de contestatorul M.C.

În considerentele sentinței, s-a

reținut că pe calea contestației la executare se pot rezolva plângerile

îndreptate împotriva actelor de executare și nu micșorarea pedepsei printr-o

reapreciere a probatoriului administrat de instanța fondului.

În termen legal, contestatorul a

formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția

a II-a penală, sub nr. 42022/3/2005 la 9 ianuarie 2006.

În ședința publică din 23 ianuarie 2006

apelantul a motivat oral calea de atac.

Prin decizia penală nr. 45/ A din 23

ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 42022/3/2005, a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator M.C. împotriva sentinței

penale nr. 1569 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 6467/2005, pe care l-a obligat la 80 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care 40 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică sub

toate aspectele, deoarece solicitarea petentului de redozare a sancțiunii

aplicate prin reținerea circumstanței provocării nu se circumscrie nici unuia dintre

cazurile de contestație la executarea hotărârii penale, reaprecierea probelor

fiind o chestiune ce putea fi valorificată cu ocazia cercetării pe fond a

pricinii, nemaiputând fi pusă în discuție în acest stadiu procesual.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs contestatorul condamnat M.C., criticând-o,

arătând în scris, că are 78 de ani, iar condamnarea sa este foarte mare, în

raport cu vârsta, apreciind că nu avea atâta forță fizică în două palme și doi

pumni aplicate soției sale pentru ca aceasta să decedeze, anterior soția sa a

fost plecată o săptămână, fiind bătută foarte rău de către o altă persoană.

Apărătorul recurentului, în

concluziile orale, în dezbateri, în raport cu motivul de recurs invocat

personal, în scris, de contestatorul condamnat, respectiv condamnarea sa prea mare,

având vârsta de 78 de ani și de cazurile de contestație la executare prevăzute

expres de lege, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Concluziile procurorului, precum și

poziția recurentului contestator condamnat, din ultimul cuvânt, au fost

consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

contestatorul condamnat M.C. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu

motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursul contestatorului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta.

Legiuitorul român a prevăzut în mod

expres și limitativ în conținutul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d)

C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestație contra executării

hotărârii penale astfel:

- când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată

împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

- când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a

pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

judicios, instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei

instanțe cu privire la respingerea contestației la executare formulată de contestatorul

condamnat.

Înalta Curte consideră că instanța

de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidențiate de

contestatorul condamnat, respectiv, redozarea pedepsei aplicate, ca urmare a

reținerii circumstanței atenuante a provocării, în raport cu prevederile art. 461

C. proc. pen., de care acesta s-a prevalat și a constatat judicios că aspectul

invocat nu se încadrează în dispozițiile legale menționate.

Pe de altă parte, apărările

formulate în recurs, de către recurentul contestator condamnat, în sensul că vârsta

înaintată de 78 de ani ar fi diminuat forța agresiunilor asupra victimei, ceea

ce nu putea conduce la decesul acesteia, impunând reducerea pedepsei aplicate, nu

pot fi avute în vedere, deoarece aspectele referitoare la reaprecierea probelor,

în scopul stabilirii contribuției sale la comiterea infracțiunii, vizează o

nouă judecare a cauzei, în condițiile în care hotărârea pronunțată de instanța

de fond a rămas definitivă, dobândind autoritate de lucru judecat, astfel încât

nu reprezintă incidente ce țin de executarea pedepsei, în accepțiunea nici unui

caz prevăzut la art. 461 C. proc. pen.

În raport cu cele arătate, Înalta

Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale în materia contestației la executare, în raport cu motivele invocate de

contestatorul condamnat, pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele,

nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

De asemenea, verificând decizia

instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi

putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) din același

cod.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.C. împotriva

deciziei penale nr. 45/ A din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen, se va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul condamnat M.C. împotriva deciziei penale nr. 45/ A

din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul contestator la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei),

din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON

(400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

aprilie 2006.