ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2264/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1569 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 6467/2005, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul M.C. În considerentele sentinței, s-a reținut că pe calea contestației la executare se pot rezolva plângerile îndreptate împotriva actelor de executare și nu micșorarea pedepsei printr-o reapreciere a probatoriului administrat de instanța fondului. În termen legal, contestatorul a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. 42022/3/2005 la 9 ianuarie 2006. În ședința publică din 23 ianuarie 2006 apelantul a motivat oral calea de atac.

Prin decizia penală nr. 45/ A din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 42022/3/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator M.C. împotriva sentinței penale nr. 1569 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 6467/2005, pe care l-a obligat la 80 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele, deoarece solicitarea petentului de redozare a sancțiunii aplicate prin reținerea circumstanței provocării nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile de contestație la executarea hotărârii penale, reaprecierea probelor fiind o chestiune ce putea fi valorificată cu ocazia cercetării pe fond a pricinii, nemaiputând fi pusă în discuție în acest stadiu procesual. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs contestatorul condamnat M.C., criticând-o, arătând în scris, că are 78 de ani, iar condamnarea sa este foarte mare, în raport cu vârsta, apreciind că nu avea atâta forță fizică în două palme și doi pumni aplicate soției sale pentru ca aceasta să decedeze, anterior soția sa a fost plecată o săptămână, fiind bătută foarte rău de către o altă persoană.

Apărătorul recurentului, în concluziile orale, în dezbateri, în raport cu motivul de recurs invocat personal, în scris, de contestatorul condamnat, respectiv condamnarea sa prea mare, având vârsta de 78 de ani și de cazurile de contestație la executare prevăzute expres de lege, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului. Concluziile procurorului, precum și poziția recurentului contestator condamnat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de contestatorul condamnat M.C. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul contestatorului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Legiuitorul român a prevăzut în mod expres și limitativ în conținutul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestație contra executării hotărârii penale astfel: - când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; - când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; - când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; - când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios, instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei instanțe cu privire la respingerea contestației la executare formulată de contestatorul condamnat. Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidențiate de contestatorul condamnat, respectiv, redozarea pedepsei aplicate, ca urmare a reținerii circumstanței atenuante a provocării, în raport cu prevederile art. 461 C. proc. pen., de care acesta s-a prevalat și a constatat judicios că aspectul invocat nu se încadrează în dispozițiile legale menționate.

Pe de altă parte, apărările formulate în recurs, de către recurentul contestator condamnat, în sensul că vârsta înaintată de 78 de ani ar fi diminuat forța agresiunilor asupra victimei, ceea ce nu putea conduce la decesul acesteia, impunând reducerea pedepsei aplicate, nu pot fi avute în vedere, deoarece aspectele referitoare la reaprecierea probelor, în scopul stabilirii contribuției sale la comiterea infracțiunii, vizează o nouă judecare a cauzei, în condițiile în care hotărârea pronunțată de instanța de fond a rămas definitivă, dobândind autoritate de lucru judecat, astfel încât nu reprezintă incidente ce țin de executarea pedepsei, în accepțiunea nici unui caz prevăzut la art. 461 C. proc.

pen. În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia contestației la executare, în raport cu motivele invocate de contestatorul condamnat, pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. De asemenea, verificând decizia instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) din același cod. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.C.

împotriva deciziei penale nr. 45/ A din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen, se va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.C. împotriva deciziei penale nr. 45/ A din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2006.