ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2699/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1396 din 13 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, contestație la executare, formulată de contestatorul O.C. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin cererea sa, contestatorul a solicitat pe calea contestației la executare să i se facă aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile. În motivarea cererii acesta arată că, în prezent se află în executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 138 din 29 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, fapta pentru care a fost condamnat, fiind de consum de droguri.

Contestatorul a susținut că, urmare a modificării Legii nr. 143/2000, art. 4, care sancționează consumul de droguri, în noua reglementare această faptă nu mai este pedepsită, așa încât solicită instanței să-i aplice dispozițiile favorabile ale acestei legi. Instanța a constatat că art. 4 din Legea nr. 143/2000, în baza căruia a fost condamnat contestatorul a fost modificat prin art. 1 pct. 6 din Legea nr. 522/2004, în sensul că au fost introduse două alineate care fac distincție între consumul de droguri de risc și cele de mare risc, cu tratament sancționator distinct. Cum contestatorul a fost condamnat pentru deținere de heroină, considerată drog de mare risc, în vederea consumului propriu și sancționat după modificarea textului de lege cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 2 și 5 ani, reiese că actuala modificare nu schimbă cu nimic situația acestuia, motiv pentru care în baza art. 461 lit. d) C. proc.

pen., a respins, ca nefondată, contestația în anulare. Condamnatul O.C. a formulat recurs împotriva acestei sentințe, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea contestației în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 29/ A din 18 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul pentru apărătorul din oficiu a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul O.C., solicitând casarea acesteia și admiterea contestației la executare, așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului se constată că, atât sentința pronunțată de prima instanță cât și decizia curții de apel sunt legale. În mod corect prima instanță a reținut că motivele condamnatului nu se regăsesc în nici una din ipotezele prevăzute de art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât modificarea de lege invocată de acesta nu îi produce o situație mai favorabilă neprezentând a cauză de stingere sau micșorare a pedepsei. Totodată, instanța de fond a rezolvat în mod legal și incidența în cauză a prevederilor art. 1 pct. 6 din Legea nr. 522/2004, astfel încât nici sub acest aspect solicitarea de a se casa hotărârile nu poate fi primită. Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul condamnatului O.C., este nefondat și a fi respins, ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat O.C. împotriva deciziei penale nr. 29/ A din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2006.