ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2699/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1396 din 13

octombrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondată, contestație la executare, formulată de contestatorul O.C.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că prin cererea sa, contestatorul a solicitat pe calea

contestației la executare să i se facă aplicarea dispozițiilor legii penale mai

favorabile.

În motivarea cererii acesta arată

că, în prezent se află în executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 138 din 29 ianuarie 2004 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, fapta pentru care a fost condamnat, fiind de

consum de droguri.

Contestatorul a susținut că, urmare

a modificării Legii nr. 143/2000, art. 4, care sancționează consumul de

droguri, în noua reglementare această faptă nu mai este pedepsită, așa încât

solicită instanței să-i aplice dispozițiile favorabile ale acestei legi.

Instanța a constatat că art. 4 din

Legea nr. 143/2000, în baza căruia a fost condamnat contestatorul a fost

modificat prin art. 1 pct. 6 din Legea nr. 522/2004, în sensul că au fost

introduse două alineate care fac distincție între consumul de droguri de risc

și cele de mare risc, cu tratament sancționator distinct. Cum contestatorul a

fost condamnat pentru deținere de heroină, considerată drog de mare risc, în

vederea consumului propriu și sancționat după modificarea textului de lege cu

pedeapsa închisorii cuprinsă între 2 și 5 ani, reiese că actuala modificare nu

schimbă cu nimic situația acestuia, motiv pentru care în baza art. 461 lit. d) C.

proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația în anulare.

Condamnatul O.C. a formulat recurs împotriva

acestei sentințe, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, solicitând

admiterea contestației în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 29/

A din 18 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului,

obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul pentru

apărătorul din oficiu a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs contestatorul O.C., solicitând casarea acesteia și admiterea

contestației la executare, așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului se constată că, atât sentința pronunțată de prima instanță cât și

decizia curții de apel sunt legale.

În mod corect prima instanță a

reținut că motivele condamnatului nu se regăsesc în nici una din ipotezele

prevăzute de art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât modificarea de lege

invocată de acesta nu îi produce o situație mai favorabilă neprezentând a cauză

de stingere sau micșorare a pedepsei.

Totodată, instanța de fond a

rezolvat în mod legal și incidența în cauză a prevederilor art. 1 pct. 6 din

Legea nr. 522/2004, astfel încât nici sub acest aspect solicitarea de a se casa

hotărârile nu poate fi primită.

Pentru considerentele arătate,

urmează a se constata că recursul condamnatului O.C., este nefondat și a fi

respins, ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul condamnat O.C. împotriva deciziei penale nr. 29/ A

din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 aprilie 2006.