ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4928/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 649 din 13 mai 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul S.I.M. A fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că motivele invocate de condamnat, referitoare la înlăturarea măsurii de siguranță, prevăzută de art. 116 C. pen., nu pot fi analizate pe calea contestației la executare. Împotriva acestei sentințe, condamnatul a declarat apel, criticând-o pentru greșita respingere a contestației la executare, întrucât în mod nelegal i-au fost aplicate dispozițiile art. 116 C. pen., deoarece familia sa locuiește în București.

Prin decizia penală nr. 427 din 8 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul S.I.M. A fost obligat apelantul la plata sumei de 550.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că prima instanță a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 461 C. proc. pen., apreciind că motivul invocat de condamnat nu poate fi analizat pe calea contestației la executare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul contestator S.I.M., care a solicitat admiterea contestației la executare formulate și înlăturarea din sentința sa de condamnare a aplicării dispozițiilor art. 116 C. pen., vizând măsura de siguranță a interzicerii de a se afla pe raza municipiului București, pe motivul că, deși nu are domiciliul în municipiul București, locuiește fără forme legale cu familia sa, în această localitate, astfel că interdicția pronunțată reprezintă o limitare a apropierii sale de familie. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc.

pen., constată următoarele: Contestația la executare este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare. Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane, decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Într-adevăr, din examinarea conținutului cererii, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege. Nici în recurs contestatorul nu a invocat incidența vreunuia din cazurile expres și limitativ, prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia și legalitatea hotărârilor, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.

Vinovăția ori nevinovăția făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancțiunii aplicate la judecata în fond a unei cauze, înlăturarea unui spor de pedeapsă, a stării de recidivă, ori a unei măsuri de siguranță, cum este cea prevăzută de art. 116 C. pen., dispuse printr-o hotărâre definitivă de condamnare nu pot face obiectul contestației la executare, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 461 C. proc. pen. și pentru că s-ar ajunge la modificarea unei hotărâri aflate sub puterea lucrului judecat. Pe de altă parte, contestația la executare vizează numai aspecte ce țin de executarea hotărârilor penale. Împrejurarea invocată de condamnat, în sensul că familia sa locuiește în București, iar el, deși are domiciliul în altă localitate, nu locuiește în realitate acolo, reprezintă aspecte ce trebuiau invocate, pe cale de apărare, cu ocazia judecării cauzei în fond și nu pe calea contestației la executare.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator S.I.M., împotriva deciziei penale nr. 427 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator S.I.M., împotriva deciziei penale nr. 427 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2004.