ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4928/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 649 din 13 mai 2004, Tribunalul

București, secția I penală, a respins ca neîntemeiată contestația la executare

formulată de condamnatul S.I.M.

A fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, onorariu avocat oficiu, s-a

dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut

că motivele invocate de condamnat, referitoare la înlăturarea măsurii de

siguranță, prevăzută de art. 116 C. pen., nu pot fi analizate pe calea

contestației la executare.

Împotriva acestei sentințe, condamnatul a declarat apel,

criticând-o pentru greșita respingere a contestației la executare, întrucât în

mod nelegal i-au fost aplicate dispozițiile art. 116 C. pen., deoarece familia

sa locuiește în București.

Prin decizia penală nr. 427 din 8 iunie 2004, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respins ca nefondat apelul

declarat de condamnatul S.I.M. A fost obligat apelantul la plata sumei de

550.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu s-a

dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București

a reținut că prima instanță a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 461

C. proc. pen., apreciind că motivul invocat de condamnat nu poate fi analizat

pe calea contestației la executare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs

condamnatul contestator S.I.M., care a solicitat admiterea contestației la

executare formulate și înlăturarea din sentința sa de condamnare a aplicării

dispozițiilor art. 116 C. pen., vizând măsura de siguranță a interzicerii de a

se afla pe raza municipiului București, pe motivul că, deși nu are domiciliul

în municipiul București, locuiește fără forme legale cu familia sa, în această

localitate, astfel că interdicția pronunțată reprezintă o limitare a apropierii

sale de familie.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și

din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen.,

constată următoarele:

Contestația la executare este un procedeu jurisdicțional de

rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a

hotărârilor penale.

Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele

privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită

contestația la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația

contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era

definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane,

decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea

care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice

altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt

incident ivit în cursul executării.

Într-adevăr, din examinarea conținutului cererii, Înalta

Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt

întrunite cerințele dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., care limitează

cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi contestată, fiind

exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.

Nici în recurs contestatorul nu a invocat incidența vreunuia

din cazurile expres și limitativ, prevăzute de textul mai sus citat,

referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia și legalitatea hotărârilor,

aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de

atac.

Vinovăția ori nevinovăția făptuitorului, încadrarea juridică

a faptei, cuantumul sancțiunii aplicate la judecata în fond a unei cauze,

înlăturarea unui spor de pedeapsă, a stării de recidivă, ori a unei măsuri de

siguranță, cum este cea prevăzută de art. 116 C. pen., dispuse printr-o

hotărâre definitivă de condamnare nu pot face obiectul contestației la

executare, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 461 C. proc.

pen. și pentru că s-ar ajunge la modificarea unei hotărâri aflate sub puterea

lucrului judecat.

Pe de altă parte, contestația la executare vizează numai

aspecte ce țin de executarea hotărârilor penale.

Împrejurarea invocată de condamnat, în sensul că familia sa

locuiește în București, iar el, deși are domiciliul în altă localitate, nu

locuiește în realitate acolo, reprezintă aspecte ce trebuiau invocate, pe cale

de apărare, cu ocazia judecării cauzei în fond și nu pe calea contestației la

executare.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul contestator S.I.M., împotriva deciziei penale nr. 427 din 8 iunie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator S.I.M., împotriva deciziei penale nr. 427

din 8 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul condamnat la

plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2004.