ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2860/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16 din 27

ianuarie 2003 a Tribunalului Giurgiu, s-a respins contestația la executare

formulată de condamnatul M.D. și s-a dispus obligarea acestuia, la cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că petiționarul solicită reducerea unei pedepse de 10 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 8 din 2 februarie 1998, de

Tribunalul Giurgiu, pentru o faptă de furt calificat, motivând că în prezent, a

apărut o lege mai favorabilă, sub aspectul cuantumului prejudiciului, în raport

de care, limitele de pedeapsă sunt mult reduse.

Instanța de fond a constatat că

fapta pentru care a fost condamnat petentul, este prevăzută de noua lege

penală, pedeapsa rămânând aceeași, modificându-se doar cuantumul prejudiciului,

care, atribuie consecințe deosebit de grave.

Conform art. 140 alin. (1) C. pen.,

când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea

pedepsei a intervenit o lege, care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea

aplicată, dacă depășește maximul special, prevăzut de legea nouă, pentru

infracțiunea săvârșită, se reduce la acest minim.

În speță, condamnatului i-a fost

aplicată o pedeapsă de 10 ani închisoare, pedeapsă care, nu depășește maximul

special prevăzut de legea nouă.

Susținerile petentului, făcute în

favoarea sa, că s-a modificat cuantumul prejudiciului, pe care l-a produs în

anul 1997 și că suma de peste 50 milioane lei, nu mai atrage consecințe

deosebit de grave, nu sunt fondate.

Legiuitorul a avut în vedere, când a

modificat cuantumul prejudiciului, inflația.

Ori, prejudiciul pe care condamnatul

l-a creat din anul 1997, atrăgea consecințe deosebit de grave la acea vreme,

iar schimbarea încadrării juridice nu este posibilă și nu se impune, hotărârea

fiind definitivă.

Apelul declarat de condamnatul M.D.,

împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 137/ A din 6 martie

2003.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru

netemeinicie, reiterând cererea de aplicare a dispozițiilor art. 461 lit. d) C.

proc. pen., ale căror condiții le consideră ca fiind îndeplinite, solicitând,

totodată, reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 461

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se poate face contestație, împotriva

executării unei hotărâri rămase definitive, când, se invocă, printre altele, o

cauză de stingere sau micșorare a pedepsei, iar potrivit art. 458 alin. (1) C.

proc. pen., în situația când a intervenit o lege nouă, care nu mai prevede o

pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută.

Prin O.U.G. nr. 207/2000, aprobată

prin Legea nr. 456/2001, nu s-a modificat cuantumul pedepsei prevăzut pentru

infracțiunea de furt calificat, pentru care contestatorul a fost condamnat

însă, s-au modificat dispozițiile art. 146 C. pen., cu privire la cuantumul

prejudiciului de la care se consideră că fapta a avut consecințe grave, de la

50.000.000 lei, la 2.000.000.000 lei.

În raport de dispozițiile legale enumerate,

cuantumul prejudiciului cauzat de condamnat prin infracțiune a atras la

momentul judecării cauzei încadrarea ei în cea cu consecințe grave, pentru care

pedeapsa era cuprinsă între 10 și 20 ani, iar petentul a fost condamnat la 10

ani închisoare.

Pedeapsa de 10 ani închisoare,

nedepășind, maximul special, prevăzut de legea nouă, ca urmare a faptului că,

infracțiunea nu mai îndeplinește condiția de a avea consecințe deosebit de

grave, ne aflăm în condițiile aplicării facultative a legii penale mai favorabile,

în cazul pedepselor definitive și nu a aplicării obligatorii.

Conform art. 85 C. proc. pen., dacă

până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege mai

ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de

legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana

condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul

executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune

fie menținerea, fie reducerea pedepsei.

Tribunalul și curtea de apel,

analizând contestația la executare formulată de condamnat, a concluzionat că

pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de

furt calificat, în modalitatea continuată, a unor cantități mari de cablu, din

rețeaua electrică de pe raza localităților Clejani, Lețca Nouă, autostrada

București - Pitești, nu contravine actualei reglementări, cuantumul ei,

regăsindu-se mult, sub maximul ambelor agravante.

Aceste considerente vor fi reținute

și de instanța de recurs, care va constata că infracțiunea de furt calificat,

cu modificările aduse prin Legea nr. 456/2001, pedepsește mai aspru sustragerea

de componente ale rețelelor electrice, incriminând-o, separat, în conținutul

art. 209 alin. (3) C. pen., alături, de alte fapte, astfel că ea apare, în

prezent, ca o formă agravantă, pentru care și cuantumul pedepselor a fost

majorat, fiind cuprins între 4 și 18 ani.

Ori, pedeapsa de 10 ani, la care s-a

orientat instanța fondului și, pe care, a menținut-o instanța de apel, își

găsea justificare în baza legii vechi nemodificate și, își găsește și în

continuare, pe baza legii noi, modificate, în raport de conținutul art. 15 C.

pen., care reglementează aplicarea facultativă a legii mai favorabile, astfel că

nu se impune a fi modificată, pe calea contestației de față, așa cum, corect,

au decis instanțele.

Față cu cele arătate, recursul

inculpatului M.D., nefiind fondat, va fi respins, ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare, inclusiv, a plății onorariului de apărător, pentru

apărarea asigurată din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul M.D., împotriva deciziei penale

nr. 137/ A din 6 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe contestator la plata sumei

de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 iunie 2003.