ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4646/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 601 din 21 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 642/2005, s-a dispus în baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., combinat cu art. 458 C. proc. pen. și art. 15 C. pen., respingerea, ca neîntemeiată, a contestației la executare formulată de condamnatul P.S. împotriva sentinței penale nr. 132/2000 a tribunalului Vaslui rămasă definitivă prin decizia nr. 6041 din 16 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contestația la executare formulată în cauză, condamnatul P.S.

a solicitat reducerea pedepsei de 11 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 132 din 24 mai 2000 a Tribunalului Vaslui pe motiv că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dispozițiile art. 146 C. pen., ce au influențat încadrarea juridică dată faptei săvârșite prin reținerea alin. (5) al art. 215 C. pen., s-au modificat, noțiunea de consecințe deosebit de grave fiind condiționată de cauzarea unui prejudiciu de peste 2 miliarde lei. Deși contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 12 C. pen., instanța a examinat cauza prin prisma dispozițiilor art. 15 C. pen., reținând aplicabilitatea acestora în raport cu modificările aduse Codului penal prin O.U.G. nr. 207/2000 și Legea nr. 456/2001 prin care a fost redefinit înțelesul expresiei prevăzută de art. 146 C. pen., în sensul majorării plafonului valoric de la 50 milioane lei, în vigoare la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la 2 miliarde lei.

Apreciind asupra solicitării formulate de condamnat, instanța de fond a constatat că nu se impune o reapreciere a pedepsei, pedeapsa stabilită inițial corespunzând pericolului social concret al faptei comise, determinat prin raportare la circumstanțele reale de săvârșire și valoarea prejudiciului cauzat, împrejurările invocate în favoare, lipsa antecedentelor penale și situația familială sa condamnatului, precum și durata de pedeapsă deja executată, nereducând gravitatea faptei în ansamblu. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel condamnatul P.S., fără a formula critici concrete, reiterând cererea de reducere a pedepsei în a cărei executare se află. Prin decizia penală nr. 409 din 27 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 1745/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul P.S.

împotriva sentinței penale nr. 601 din 21 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 642/2005, fiind obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a arătat că aplicarea legii penale mai favorabile, după rămânerea definitivă a condamnării când pedeapsa ce se execută în temeiul vechii legi nu depășește maximul special al legii noi, nu se impune obligatoriu, instanța având facultatea să opereze o reducere a pedepsei sau să o mențină în cuantumul aplicat anterior, ținând seama de criteriile prevăzute de art. 15 C. pen., examen ce implică o analiză a faptei săvârșite, a conduitei manifestate ulterior și a duratei de pedeapsă deja executată.

În aceste coordonate, curtea de apel a constatat că pedeapsa de 11 ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare corespunde gravității faptei comise și periculozității sociale a condamnatului, având în vedere modalitatea în care acesta a conceput și realizat activitatea infracțională, prin care SC A. a fost prejudiciată cu suma de 79.964.100 lei, valoare stabilită în cursul anului 1998, faptul că s-a sustras cercetărilor, iar prejudiciul cauzat nu a fost nici până în prezent recuperat.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs condamnatul contestator P.S., criticând-o, arătând în scris că nu a cunoscut niciodată existența faptei imputate, atât urmărirea penală cât și judecata s-au desfășurat în lipsa sa, nu a avut posibilitatea de a se apăra și de a-și dovedi nevinovăția, existând dubii serioase cu privire la beneficiul unui proces echitabil, numeroase acte din cursul urmăririi penale au fost efectuate de șeful Postului de Poliție Berezeni, probabil rudă apropiată cu martora O.M., contabil șef al părții civile, cauza a fost soluționată cu celeritate numai după două termene, fiind audiați doar doi martori din totalul de opt martori, fiind condamnat la o pedeapsă exagerat de mare de 11 ani închisoare.

De asemenea, se mai menționează faptul că nu rezultă din probe gravitatea faptei comise, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a cunoscut că s-a început urmărirea penală și judecata împotriva sa, nu poate fi obligat să acopere un prejudiciu pe care nu l-a cauzat. Totodată se precizează că instanțele, deși au reținut că soția sa este arestată, iar unica fiică se află în îngrijirea rudelor, fiind arestat de peste 2 ani, nu au dat eficiență acestor aspecte, considerând că pedeapsa de 11 ani de închisoare este prea mare, în raport cu persoana sa, perioada executată și solicitând în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 15 C. pen., admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri atacate și rejudecând recursul să se reducă pedeapsa de 11 ani, invocând cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. La termenul de astăzi, recurentul condamnat contestator a depus la dosarul cauzei un memoriu în care sunt arătate hotărârile pronunțate în cauză, solicitând administrarea de probe, admiterea recursului, încetarea mandatului de executare și punerea sa în libertate. Apărătorul condamnatului contestator, în dezbateri a expus oral motivele recursului depuse în scris și în concluzie a solicitat în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 15 C. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând recursul, reducerea pedepsei aplicate. Examinând recursul declarat de condamnatul contestator P.S. declarat împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul condamnatului contestator ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit argumentele instanței de fond asupra modului de aplicare a dispozițiilor art. 15 C. pen., cu referire la art. 458 C. pen. și art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., după analiza condițiilor impuse de norma invocată, în contextul cauzei, evidențiind expres caracterul facultativ referitor la menținerea sau reducerea pedepsei. Înalta Curte consideră că s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor, printr-o adecvare cauzală a criteriilor impuse de art. 15 C. pen., constatându-se că pedeapsa de 11 ani închisoare stabilită printr-o hotărâre rămasă definitivă reflectă gravitatea faptei comise, modul în care a fost concepută și realizată activitatea infracțională, prejudiciul cauzat nefiind recuperat, precum și persoana condamnatului, care s-a sustras cercetărilor, nu are antecedente penale, are un copil minor aflat în îngrijirea rudelor, soția sa fiind arestată, acesta se află în executarea acestei pedepse de 2 ani, astfel că nu se impune reducerea pedepsei aplicate.

În raport cu cele menționate, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului condamnat contestator, deoarece acestea vizează aspecte cu privire la modul de stabilire a vinovăției sale, care au intrat sub autoritatea de lucru judecat prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, contestația la executare ce are ca obiect aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, așa cum este și cazul în speță, presupunând examinarea condițiilor arătate de normă în contextul executării pedepsei. Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, percepția instanțelor asupra materialului probator în raport cu natura juridică a cererii formulate și condițiile impuse de dispozițiile legale menționate, fiind în deplină concordanță cu soluția pronunțată, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., referitor la eroarea gravă de fapt. De asemenea, verificând decizia instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator P.S. împotriva deciziei penale nr. 409 din 27 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator P.S. împotriva deciziei penale nr. 409 din 27 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 august 2005.