ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4646/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 601

din 21 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în dosarul nr. 642/2005, s-a dispus în baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., combinat cu art. 458 C. proc. pen. și art. 15 C. pen., respingerea, ca

neîntemeiată, a contestației la executare formulată de condamnatul P.S. împotriva

sentinței penale nr. 132/2000 a tribunalului Vaslui rămasă definitivă prin

decizia nr. 6041 din 16 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat condamnatul la 500.000 lei cheltuieli judiciare

statului.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin contestația la executare formulată

în cauză, condamnatul P.S. a solicitat reducerea pedepsei de 11 ani închisoare

ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 132 din 24 mai 2000 a

Tribunalului Vaslui pe motiv că după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare, dispozițiile art. 146 C. pen., ce au influențat încadrarea juridică

dată faptei săvârșite prin reținerea alin. (5) al art. 215 C. pen., s-au

modificat, noțiunea de consecințe deosebit de grave fiind condiționată de

cauzarea unui prejudiciu de peste 2 miliarde lei.

Deși contestația a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 12 C. pen., instanța a examinat cauza prin

prisma dispozițiilor art. 15 C. pen., reținând aplicabilitatea acestora în

raport cu modificările aduse Codului penal prin O.U.G. nr. 207/2000 și Legea nr.

456/2001 prin care a fost redefinit înțelesul expresiei prevăzută de art. 146 C.

pen., în sensul majorării plafonului valoric de la 50 milioane lei, în vigoare

la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la 2 miliarde lei.

Apreciind asupra solicitării

formulate de condamnat, instanța de fond a constatat că nu se impune o

reapreciere a pedepsei, pedeapsa stabilită inițial corespunzând pericolului

social concret al faptei comise, determinat prin raportare la circumstanțele

reale de săvârșire și valoarea prejudiciului cauzat, împrejurările invocate în

favoare, lipsa antecedentelor penale și situația familială sa condamnatului,

precum și durata de pedeapsă deja executată, nereducând gravitatea faptei în

ansamblu.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat apel condamnatul P.S., fără a formula critici

concrete, reiterând cererea de reducere a pedepsei în a cărei executare se

află.

Prin decizia penală nr. 409

din 27 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 1745/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

condamnatul P.S. împotriva sentinței penale nr. 601 din 21 aprilie 2005,

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 642/2005,

fiind obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a arătat că

aplicarea legii penale mai favorabile, după rămânerea definitivă a condamnării

când pedeapsa ce se execută în temeiul vechii legi nu depășește maximul special

al legii noi, nu se impune obligatoriu, instanța având facultatea să opereze o

reducere a pedepsei sau să o mențină în cuantumul aplicat anterior, ținând

seama de criteriile prevăzute de art. 15 C. pen., examen ce implică o analiză a

faptei săvârșite, a conduitei manifestate ulterior și a duratei de pedeapsă

deja executată.

În aceste coordonate, curtea

de apel a constatat că pedeapsa de 11 ani închisoare stabilită prin hotărârea

de condamnare corespunde gravității faptei comise și periculozității sociale a

condamnatului, având în vedere modalitatea în care acesta a conceput și

realizat activitatea infracțională, prin care SC A. a fost prejudiciată cu suma

de 79.964.100 lei, valoare stabilită în cursul anului 1998, faptul că s-a

sustras cercetărilor, iar prejudiciul cauzat nu a fost nici până în prezent

recuperat.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs condamnatul contestator P.S., criticând-o,

arătând în scris că nu a cunoscut niciodată existența faptei imputate, atât

urmărirea penală cât și judecata s-au desfășurat în lipsa sa, nu a avut

posibilitatea de a se apăra și de a-și dovedi nevinovăția, existând dubii

serioase cu privire la beneficiul unui proces echitabil, numeroase acte din

cursul urmăririi penale au fost efectuate de șeful Postului de Poliție

Berezeni, probabil rudă apropiată cu martora O.M., contabil șef al părții

civile, cauza a fost soluționată cu celeritate numai după două termene, fiind

audiați doar doi martori din totalul de opt martori, fiind condamnat la o

pedeapsă exagerat de mare de 11 ani închisoare.

De asemenea, se mai

menționează faptul că nu rezultă din probe gravitatea faptei comise, nu este

cunoscut cu antecedente penale, nu a cunoscut că s-a început urmărirea penală

și judecata împotriva sa, nu poate fi obligat să acopere un prejudiciu pe care

nu l-a cauzat.

Totodată se precizează că

instanțele, deși au reținut că soția sa este arestată, iar unica fiică se află

în îngrijirea rudelor, fiind arestat de peste 2 ani, nu au dat eficiență

acestor aspecte, considerând că pedeapsa de 11 ani de închisoare este prea mare,

în raport cu persoana sa, perioada executată și solicitând în baza art. 385 15 pct.

2 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 15 C. pen., admiterea recursului,

casarea ambelor hotărâri atacate și rejudecând recursul să se reducă pedeapsa

de 11 ani, invocând cazul de casare prevăzut la art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen.

La termenul de astăzi,

recurentul condamnat contestator a depus la dosarul cauzei un memoriu în care

sunt arătate hotărârile pronunțate în cauză, solicitând administrarea de probe,

admiterea recursului, încetarea mandatului de executare și punerea sa în

libertate.

Apărătorul condamnatului

contestator, în dezbateri a expus oral motivele recursului depuse în scris și

în concluzie a solicitat în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., raportat la art. 15 C. pen., admiterea recursului, casarea

hotărârii și rejudecând recursul, reducerea pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat

de condamnatul contestator P.S. declarat împotriva deciziei instanței de apel

în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursul condamnatului contestator ca fiind nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit argumentele

instanței de fond asupra modului de aplicare a dispozițiilor art. 15 C. pen.,

cu referire la art. 458 C. pen. și art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., după

analiza condițiilor impuse de norma invocată, în contextul cauzei, evidențiind

expres caracterul facultativ referitor la menținerea sau reducerea pedepsei.

Înalta Curte consideră că

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, printr-o adecvare cauzală a criteriilor impuse de art. 15 C.

pen., constatându-se că pedeapsa de 11 ani închisoare stabilită printr-o

hotărâre rămasă definitivă reflectă gravitatea faptei comise, modul în care a

fost concepută și realizată activitatea infracțională, prejudiciul cauzat

nefiind recuperat, precum și persoana condamnatului, care s-a sustras

cercetărilor, nu are antecedente penale, are un copil minor aflat în îngrijirea

rudelor, soția sa fiind arestată, acesta se află în executarea acestei pedepse

de 2 ani, astfel că nu se impune reducerea pedepsei aplicate.

În raport cu cele

menționate, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului condamnat

contestator, deoarece acestea vizează aspecte cu privire la modul de stabilire

a vinovăției sale, care au intrat sub autoritatea de lucru judecat prin

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, contestația la executare ce are

ca obiect aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul

pedepselor definitive, așa cum este și cazul în speță, presupunând examinarea

condițiilor arătate de normă în contextul executării pedepsei.

Înalta Curte apreciază că

instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele,

percepția instanțelor asupra materialului probator în raport cu natura juridică

a cererii formulate și condițiile impuse de dispozițiile legale menționate,

fiind în deplină concordanță cu soluția pronunțată, nefiind incident cazul de

casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., referitor

la eroarea gravă de fapt.

De asemenea, verificând

decizia instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce

s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator P.S. împotriva

deciziei penale nr. 409 din 27 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul contestator P.S. împotriva deciziei penale nr.

409 din 27 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata sumei de 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 august 2005.