ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4192/2006

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr.

4260/2003, contestatorul I.D. a solicitat anularea dispoziției nr. 1424/2004 a

Primarului General al Municipiului București și obligarea acestuia la

restituirea imobilului situat în București.

În motivarea contestației s-a arătat

că în mod greșit notificarea a fost respinsă prin dispoziția atacată întrucât

nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate al notificantului.

Prin sentința civilă nr. 28/2004

contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se în considerente că nu

s-au făcut dovezi în legătură cu legitimarea procesuală activă a

contestatorului, nedepunându-se la dosar nici copia dispoziției atacate.

Împotriva sentinței a declarat apel

contestatorul, care a susținut că dovada calității sale procesuale rezultă din

certificatul de moștenitor, eliberat în anul 1956 de fostul Notariat de Stat al

raionului Tudor Vladimirescu, de pe urma defunctului său tată, I.M.L., fostul

proprietar al imobilului. S-a arătat de asemenea, că în mod greșit prima

instanță a trecut la judecata pricinii de la prima zi de înfățișare, fără a

pune în discuție probele care trebuiau administrate și fără a face aplicarea

art. 155

1

C. proc. civ.

Prin

decizia civilă nr. 1852 din 29 septembrie 2004 Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat sentința tribunalului în sensul

admiterii în parte a contestației și anulării dispoziției atacate. A fost

respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea Primarului General,

ca reprezentant al Municipiului București, la restituirea imobilului.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut, în raport de probele noi administrate în această

fază procesuală, faptul că petentul a făcut dovada calității sale de persoană

îndreptățită, ca moștenitor al fostului proprietar M.I.L. (în certificatul de

moștenitor eliberat de pe urma acestuia făcându-se mențiunea că a deținut în

proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

11952/1931, imobilul a cărui restituire s-a pretins).

S-a apreciat că și în absența

actului de vânzare-cumpărare respectiv, existența acestuia rezultă din

cuprinsul certificatului de moștenitor, fiind o probă suficientă pe aspectul

menționat.

Totodată, constatându-se că

dispoziția atacată nu a antamat fondul cererii, soluția de respingere fiind

pronunțată pentru nedovedirea calității de moștenitor, instanța a respins

capătul de cerere privind obligarea Primarului General la restituirea

imobilului, cu motivarea că în urma anulării dispoziției atacate urmează a fi

reluată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și analizată pe fond

contestația.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs Primarul General ca reprezentant legal al Municipiului București, care a

criticat soluția sub următoarele aspecte:

- Hotărârea este nelegală întrucât

petentul nu a făcut în nici un fel dovada dreptului său de proprietate și nici

a calității sale de moștenitor;

- Caracterul nelegal al soluției decurge

și din aceea că este inadmisibil ca instanța să oblige organul administrativ să

răspundă favorabil unei cereri, deoarece aceasta ar însemna substituirea

instanțe în atribuțiile ce revin altor organe ale statului;

- Aprecierea instanței în sensul că

mențiunea din certificatul de moștenitor emis în anul 1959 în legătură cu

dreptul de proprietate al autorului contestatorului ar fi suficientă pentru

luarea în considerare a unui titlu de proprietate, este greșită. Un certificat

de moștenitor nu poate constitui titlu de proprietate și nici nu are puterea de

a dovedi un drept de proprietate.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare

prin care a invocat pe de o parte, excepția lipsei calității procesuale a

Primarului General în exercitarea căii de atac iar pe fond, a solicitat

respingerea recursului, arătând că a făcut dovada calității de proprietar nu

numai prin certificatul de moștenitor, ci și prin adeverința emisă de Sfatul

Popular al raionului Tudor Vladimirescu referitoare la preluarea de către stat

a unei suprafețe de 0,55 ha, ca și adresa ICRAL Vitan prin care se comunică

intimatului la cât a fost evaluat imobilul expropriat din str. T.

Pe aspectul excepției vizând lipsa

calității procesuale în exercitarea căii de atac, care în temeiul art. 137 C.

proc. civ. urmează a fi analizată cu prioritate, Curtea constată caracterul

nefondat al acesteia.

Astfel, contestatorul însuși,

formulând cererea de chemare în judecată și fixând cadrul procesual și-a

îndreptat pretențiile împotriva Primarului General, cel care a emis dispoziția

a cărei anulare s-a solicitat.

Calitatea Primarului în astfel de

procese rezultă din dispozițiile legii speciale, întrucât, potrivit art. 20

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile

administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către

persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor. Fiind

vorba așadar, de un act motivat supus cenzurii instanței de judecată, este

firesc ca emitentul acestuia să stea în proces.

Pe de altă parte, judecata în căile

de atac se face în limitele procesuale stabilite la prima instanță, nefiind

posibilă schimbarea părților în apel sau recurs, astfel încât nici din acest

punct de vedere critica nu poate fi primită.

Cu privire la fondul criticilor

formulate prin intermediul recursului, Curtea constată următoarele:

Având de soluționat problema

calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 (art. 3),

instanța de apel a stabilit în mod corect că s-au produs dovezi pe acest

aspect, potrivit certificatului de moștenitor eliberat în anul 1959 de pe urma

autorului (tatălui) intimatului-contestator, certificat în care se menționează

faptul că defunctul M.I.L. a deținut în proprietate, conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11952/1931, imobil din București, bun

care a fost inclus în masa succesorală.

Susținerea recurentului potrivit

căreia certificatul de moștenitor nu face „în nici un fel dovada dreptului de

proprietate și a calității de moștenitor” vine în contradicție cu dispozițiile

art. 88 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora până la

anularea sa prin hotărâre judecătorească, un astfel de certificat face dovada

deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se

cuvin fiecărui moștenitor în parte.

Împrejurarea că nu a fost depus la

dosar și contractul de vânzare-cumpărare la care se face referire în conținutul

certificatului de moștenitor nu poate conduce la concluzia inexistenței

acestuia.

Dimpotrivă, menționarea lui de către

notar în cuprinsul actului pe care l-a instrumentat creează prezumția

existenței respectivului înscris și a prezentării acestuia la momentul

dezbaterii succesiunii, în vederea stabilirii masei succesorale.

În plus, adeverința la care

intimatul face referire în întâmpinare (fila 16, apel), eliberat de ICRAL

Vitan, constituie și ea o dovadă a dreptului de proprietate, în sensul

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestei adeverințe se

face cunoscut intimatului că imobilul din str. T. i-a fost expropriat conform

Decretului nr. 55/1981, fiind evaluat la o sumă de bani, conform unui

proces-verbal de evaluare din 1982.

Potrivit considerentelor arătate,

statuarea instanței de apel în sensul că s-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită a contestatorului, este în concordanță cu dispozițiile art. 3 din

Legea nr. 10/2001, care definesc sfera persoanelor ce beneficiază de

prevederile acestui act normativ.

Susținerea potrivit căreia,

admițându-se contestația reclamantului și fiind obligat organul administrativ

să rezolve cererea acestuia, înseamnă că instanța s-a substituit în atribuțiile

organului administrativ, nu poate fi primită.

Aceasta întrucât, îndeplinindu-și

atribuțiile reglementate de Legea nr. 10/2001, Primarul nu acționează ca

reprezentant al autorității executive, ci al persoanei juridice notificate cu

restituirea bunului. Actul emis de Primar în aceste condiții nu este act

administrativ, ci act de gestiune prin care se dispune în legătură cu bunurile

din patrimoniul unității administrativ-teritoriale.

În același timp, instanțele de

judecată au plenitudine de jurisdicție, astfel încât este în căderea acestora

ca, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, să oblige unitatea

deținătoare la rezolvarea notificării.

Susținerea în sens contrar a

recurentului ar avea drept consecință aprecierea inadmisibilității demersului

judiciar, ceea ce ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție și încălcarea

dreptului la un proces echitabil.

Pentru considerentele arătate,

criticile formulate au fost găsite neîntemeiate, astfel încât recursul va fi

respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția

lipsei calității procesuale pasivă.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul pârât Municipiul București prin Primar General împotriva

deciziei nr. 1852 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2006.