ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2645/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 28 mai 2003

reclamanții M.I. și M.F. au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M

nr. AA din 15 octombrie 2002 eliberat de Ministerul Industriei și Resurselor în

favoarea Societății Naționale a Petrolului „P.” SA București, pentru suprafața de

7.800 m.p. ocupată de sondele a, b, c, d, e, f, g, h, plus anexele acestora.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că reclamanții

sunt proprietari ai terenului iar titlurile lor de proprietate

fiind transcrise la Registrul de transcripțiuni imobiliare ori înscrise în cartea

funciară anterior emiterii certificatului atacat sunt mai puternice și mai bine

caracterizate iar în drept s-a invocat incidența dispozițiilor art. 948 C. civ.

și frauda la lege.

Curtea de Apel Pitești

prin sentința civilă nr. 26/F/C din 25 februarie 2004 a respins acțiunea formulată

de reclamanți reținând că nu s-a probat încălcarea legii iar o parte din sonde nu

sunt incluse în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Hotărârea a fost atacată

cu recurs iar prin decizia nr. 2307 din 7 aprilie 2005 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamanți, casată sentința

și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe reținându-se că instanța, cu

nerespectarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. nu a soluționat cu prioritate

excepțiile invocate.

Curtea de Apel, în rejudecare,

prin sentința nr. 52/F/C din 13 iunie 2005 a respins acțiunea formulată de reclamanți

reținând că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate prezentând doar

procese-verbale de punere în posesie fără adeverință de reconstituire a dreptului

de proprietate.

Hotărârea astfel pronunțată

a fost de asemenea recurată iar prin decizia 5486 din 16 noiembrie 2005 Înalta Curte

de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanți, a casat sentința

și a trimis cauza spre rejudecare reținând că prima instanță a soluționat cauza

cu ignorarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de Apel Pitești

sesizată pe această cale, prin sentința civilă nr. 47/F/C din aprilie 2006 a respins

ca inadmisibilă acțiunea promovată reținând că frauda la lege invocată este nesusținută

iar pretenția reclamanților este inadmisibilă întrucât aceștia doresc ca instanța,

pe calea unei acțiuni în anulare, să constate că titlul lor asupra terenului în

litigiu prevalează asupra titlului emis pârâtei S.N.P. P.

Reclamanții au promovat

recurs împotriva acestei hotărâri iar prin decizia nr. 4192 din 24 noiembrie 2006

a fost admis recursul declarat, a fost casată sentința atacată, trimisă cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal,

conform art. 313 teza a II-a C. proc. civ.

Instanța a reținut că

prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat: constatarea nulității

parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

în discuție, considerându-se vătămați în dreptul lor de proprietate astfel că acțiunea

se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990 și art. 52 din Constituția

României și soluția pronunțată de prima instanță apare ca fiind contrară prevederilor

legale și constituționale invocate.

S-a mai reținut că respingând

acțiunea ca inadmisibilă fără a fi soluționat în prealabil excepția de neconstituționalitate

a Decretelor de expropriere nr. 155/1980, nr. 273/1980 și nr. 22/1986, instanța

de fond a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin

decizia de casare nr. 2307 din 7 aprilie 2005 Înalta Curte de Casație și

Justiție a stabilit că instanța de fond era competentă să soluționeze excepția de

neconstituționalitate având ca obiect decretele emise de Consiliul de Stat înainte

de intrarea în vigoare a Legii nr. 47/1992 în raport cu prevederile Constituției

în vigoare la momentul emiterii acestora și că excepția trebuia pusă în discuția

părților și soluționată cu prioritate conform art. 137 C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 676/2007 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a

fost respinsă excepția de neconstituționalitate a Decretelor nr. 155/80, nr. 273/80

și nr. 22/86 și s-a respins și acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut, respectând îndrumările deciziei de casare, că decretele

prezidențiale au fost constituționale față de dispozițiile Constituției României

din anul 1965 iar actul administrativ atacat a fost legal emis, cu respectarea H.G.

nr. 834/1991, reclamanții neavând un titlu de proprietate mai caracterizat decât

cel al S.N.P. P.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs în termen reclamanții.

În motivarea recursului

s-a arătat în esență: că instanța de judecată nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor

legale (art. 304 pct. 1 C. proc. civ.), întrucât completul de judecată a fost format

din doi judecători, contrar dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004,

care prevăd formarea completului de judecată dintr-un singur judecător; că hotărârea

a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece atribuțiile

Ministerului Industriilor și Resurselor, emitentul actului atacat, au fost preluate

de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în București strada A., conform

H.G. din 25 aprilie 2007, minister care nu a fost citat în cauză; că hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 307 pct. 7 C. proc. civ.), considerentele

fiind uneori fără legătură cu acțiunea, neanalizându-se nici incidența prevederilor

art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; că hotărârea a fost dată

cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât instanța, apreciind

că decretele prezidențiale sunt în vigoare, avea obligația de a pune în discuția

părților sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată; că, în ce privește

fondul cauzei, instanța nu a analizat cererea precizatoare depusă în Dosarul

nr. 1663/2006 al Curții de Apel Pitești la data de 17 februarie 2006; că nu s-a

depus la dosar anexa nr. 2 la certificatul contestat, planurile topografice cuprinse

în anexele 4 și 5, anexe la care se face referire în actul contestat, alin. ultim;

că instanța nu a avut în vedere actele obținute de reclamanți conform Legii nr.

18/1991 și contractele de vânzare-cumpărare ori de întreținere, autentificate și

intabulate.

Verificând cauza în funcție

de motivele de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 și

art. 304

1

C. proc. civ., Curtea reține următoarele:

Primul motiv de recurs,

referitor la constituirea completului de judecată, nu este fondat.

Cauza a fost soluționată

la data de 26 noiembrie 2007, când în vigoare erau dispozițiile art. 10 alin.

(1) ultima teză, din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, intrată

în vigoare la data de 3 august 2007, dispoziții care prevedeau că este format din

doi judecători completul de judecată care soluționează acțiunile în contencios administrativ.

Cu privire la al doilea

motiv de recurs, referitor la necitarea organului emitent al actului, Curtea constată

că este fondat.

Reclamanții au chemat

în judecată Ministerul Industriei și Resurselor, emitentul certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Prin H.G. nr. 738/2003

(care a abrogat H.G. nr. 19/2001 privind organizarea Ministerului Industriei și

Resurselor) s-a dispus organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului,

care a preluat atribuțiunile Ministerului Industriei și Resurselor.

Prin O.U.G. nr. 24/2007

s-a dispus înființarea Ministerului Economiei și Finanțelor prin reorganizarea Ministerului

Finanțelor Publice și prin preluarea activității în domeniul economiei de la Ministerul

Economiei și Comerțului, care își încetează activitatea.

Prin H.G. din 25

aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor

se stabilește că sediul acestuia este în București strada A., (art. 1 din H.G.

nr. 386/2007).

La data publicării acestei

hotărâri de guvern (8 mai 2007), cauza se afla pe rolul Curții de Apel Cluj, care

însă nu a procedat la citarea pârâtului, sub noua sa denumire și la noul sediu,

cauza fiind judecată în contradictoriu cu Ministerul Industriei și Resurselor, citat

în București C.V.

Față de această situație

se constată că acțiunea a fost soluționată cu lipsă de procedură, ceea ce impune

casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru citarea corectă a

pârâtului.

Cauza va fi trimisă conform

art. 313 C. proc. civ., altei instanțe de același grad - Curtea de Apel Ploiești,

secția contencios administrativ și fiscal, cum de altfel au solicitat chiar recurenții,

pentru a elimina orice posibilitate de alterare a încrederii părților în imparțialitatea

judecătorilor, având în vedere și fazele procesuale parcurse până în prezent.

În fond după casare, Curtea

de Apel va analiza și susținerile reclamanților din cuprinsul celorlalte motive

de recurs urmând să se conformeze indicațiilor din decizia nr. 4192/2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în conformitate

cu dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de M.I. și M.F. împotriva sentinței civile nr. 676 din 19 noiembrie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2008.