ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2712/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu

recurs, sentința civilă nr. 53/FC, pronunțată la data de 21 aprilie 2004, în

dosarul nr. 206/FC/2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, rejudecând după casare, a admis excepția de tardivitate și a

respins acțiunea formulată de reclamanții S.P. și S.M., împotriva pârâților SC G.

SA Pitești și A.N.Î.M.M.C.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

La data de 18 octombrie 2002

a fost înregistrată acțiunea reclamanților S.P. și S.M. care, în contradictoriu

cu SC G. SA Pitești și fostul Minister pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și

Cooperație, actuala A.N.Î.M.M.C., au cerut anularea parțială a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate Seria M08 nr. 0004 din 25 noiembrie 1993,

pentru suprafața de 2055 mp, situată în Pitești, susținând că este proprietatea

lor, actul administrativ fiind nelegal emis.

Prin sentința civilă nr. 4/FC

din 15 ianuarie 2003, acțiunea a fost respinsă, ca nefondată, iar Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 216

din 23 ianuarie 2004, a admis recursurile reclamanților, a casat sentința

atacată și a trimis cauza, pentru rejudecare, cu îndrumarea ca instanța de fond,

potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., să pună în discuția părților,

excepțiile invocate de pârâte, prin întâmpinări, respectiv a tardivității și

inadmisibilității acțiunii.

Rejudecând, instanța de fond

a reținut, în esență, că acțiunea reclamanților este tardivă, în raport cu

termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990 și data de 21 decembrie 2000,

când a fost emisă H.C.L. nr. 171/2000.

Împotriva acestei soluții au

formulat recurs, reclamanții, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de rejudecare a reținut în

mod greșit că prin H.C.L. Pitești nr. 171 din 21 decembrie 2000, ar fi luat

cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Au mai susținut că acest act

administrativ nu le-a fost comunicat niciodată, iar termenele prevăzute de art.

5 din Legea nr. 29/1990, fac trimitere și curg de la data comunicării actului

administrativ vătămător.

Recurenții au formulat și

critici vizând fondul cauzei, deși acțiunea lor a fost soluționată prin

admiterea excepției tardivității, ceea ce face de prisos prezentarea acestora

și analizarea lor.

Intimații-pârâți A.N.Î.M.M.C.

și SC G. SA Pitești au formulat întâmpinări, prin care au susținut că instanța

de fond a soluționat legal și temeinic excepția tardivității pe care au

invocat-o.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 5

alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare

la data declanșării litigiului, înainte de a cere instanței, anularea actului,

cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în

termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ,

autorității emitente.

De asemenea, potrivit art. 5

alin. (5) din aceeași lege, în toate cazurile, introducerea acțiunii la

instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului

administrativ a cărui anulare se cere.

Este necontestat că actul

administrativ atacat, certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului seria M.08 nr. 0004, a fost emis de către fostul Minister al

Comerțului, la data de 25 ianuarie 1993 și a fost înregistrat în Cartea

Funciară a Judecătoriei Pitești, la data de 6 septembrie 2000.

Este adevărat că în

conformitate cu prevederile legale citate mai sus, regula generală este că

termenele privind exercitarea reclamației administrative și, respectiv,

introducerea acțiunii la instanța de contencios administrativ, se calculează și

curg de la data când actul administrativ a fost comunicat, în cazul celor cu

caracter individual și, respectiv, de la data când a fost publicat, în cazul

celor cu caracter normativ.

Dar, în cazul de față,

ministerul emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu

avea obligația să-l comunice și reclamanților, care aveau calitatea de terți în

raport cu actul administrativ respectiv.

În cazul terților, instanța

de recurs reține, în concordanță cu interpretarea dată art. 5 din Legea nr. 29/1990,

prin jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație, că termenele prevăzute

de acest text se vor calcula de la data când aceștia au luat cunoștință, în

orice mod, de actul administrativ atacat sau de la data când acesta le-a

devenit opozabil.

Or, transcrierea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în

registrul de carte funciară constituie o formă de publicitate prin care actul

devine opozabil erga omnes.

Cu această motivare, care

completează considerentele instanței de fond, soluția pronunțată de curtea de

apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții S.P. și S.M., împotriva sentinței civile nr. 53/FC din 21

aprilie 2004, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 aprilie 2005.