ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2712/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 53/FC, pronunțată la data de 21 aprilie 2004, în dosarul nr. 206/FC/2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, rejudecând după casare, a admis excepția de tardivitate și a respins acțiunea formulată de reclamanții S.P. și S.M., împotriva pârâților SC G. SA Pitești și A.N.Î.M.M.C. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: La data de 18 octombrie 2002 a fost înregistrată acțiunea reclamanților S.P. și S.M.

care, în contradictoriu cu SC G. SA Pitești și fostul Minister pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, actuala A.N.Î.M.M.C., au cerut anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M08 nr. 0004 din 25 noiembrie 1993, pentru suprafața de 2055 mp, situată în Pitești, susținând că este proprietatea lor, actul administrativ fiind nelegal emis. Prin sentința civilă nr. 4/FC din 15 ianuarie 2003, acțiunea a fost respinsă, ca nefondată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 216 din 23 ianuarie 2004, a admis recursurile reclamanților, a casat sentința atacată și a trimis cauza, pentru rejudecare, cu îndrumarea ca instanța de fond, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., să pună în discuția părților, excepțiile invocate de pârâte, prin întâmpinări, respectiv a tardivității și inadmisibilității acțiunii. Rejudecând, instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea reclamanților este tardivă, în raport cu termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990 și data de 21 decembrie 2000, când a fost emisă H.C.L. nr. 171/2000. Împotriva acestei soluții au formulat recurs, reclamanții, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de rejudecare a reținut în mod greșit că prin H.C.L. Pitești nr. 171 din 21 decembrie 2000, ar fi luat cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Au mai susținut că acest act administrativ nu le-a fost comunicat niciodată, iar termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, fac trimitere și curg de la data comunicării actului administrativ vătămător.

Recurenții au formulat și critici vizând fondul cauzei, deși acțiunea lor a fost soluționată prin admiterea excepției tardivității, ceea ce face de prisos prezentarea acestora și analizarea lor. Intimații-pârâți A.N.Î.M.M.C. și SC G. SA Pitești au formulat întâmpinări, prin care au susținut că instanța de fond a soluționat legal și temeinic excepția tardivității pe care au invocat-o. Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la data declanșării litigiului, înainte de a cere instanței, anularea actului, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ, autorității emitente.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (5) din aceeași lege, în toate cazurile, introducerea acțiunii la instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere. Este necontestat că actul administrativ atacat, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M.08 nr. 0004, a fost emis de către fostul Minister al Comerțului, la data de 25 ianuarie 1993 și a fost înregistrat în Cartea Funciară a Judecătoriei Pitești, la data de 6 septembrie 2000. Este adevărat că în conformitate cu prevederile legale citate mai sus, regula generală este că termenele privind exercitarea reclamației administrative și, respectiv, introducerea acțiunii la instanța de contencios administrativ, se calculează și curg de la data când actul administrativ a fost comunicat, în cazul celor cu caracter individual și, respectiv, de la data când a fost publicat, în cazul celor cu caracter normativ.

Dar, în cazul de față, ministerul emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu avea obligația să-l comunice și reclamanților, care aveau calitatea de terți în raport cu actul administrativ respectiv. În cazul terților, instanța de recurs reține, în concordanță cu interpretarea dată art. 5 din Legea nr. 29/1990, prin jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație, că termenele prevăzute de acest text se vor calcula de la data când aceștia au luat cunoștință, în orice mod, de actul administrativ atacat sau de la data când acesta le-a devenit opozabil. Or, transcrierea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în registrul de carte funciară constituie o formă de publicitate prin care actul devine opozabil erga omnes.

Cu această motivare, care completează considerentele instanței de fond, soluția pronunțată de curtea de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții S.P. și S.M., împotriva sentinței civile nr. 53/FC din 21 aprilie 2004, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.