ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 216/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Pitești sub nr. 4476 din 18 octombrie 2002, reclamanții S.P. și S.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC „G” SA Pitești, și Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație, în calitate de succesor în drept al Ministerului Comerțului, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului Seria M08 nr.0004 din 25 ianuarie 2003 emis de Ministerul Comerțului, numai pentru suprafața de 2.055 mp teren situat în municipiul Pitești, județul Argeș, această suprafață de teren fiind proprietatea reclamanților.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că: - dețin în proprietate în calitate de moștenitori ai autoarei lor, un termen în suprafață de 5000 mp situat în municipiul Pitești din care, prin Decretul nr.181/1974, a fost expropriată suprafața de 845 mp. pentru construirea unui bloc de locuințe; - după anul 1975, suprafața de teren rămasă, de 4155 mp, a fost ocupată abuziv, fără titlu, de C.A.P. Bascov și de Întreprinderea de Comerț cu Ridicata pentru Produse Metalo-Chimice Pitești (I.C.R.M. Pitești) actual - S.C. „G” SA Pitești, aceasta din urmă împrejmuind cu gard din prefabricate o suprafață de 2055 mp; - făcând demersuri pentru a le fi restituit terenul pe calea Legii nr.10/2001, au luat cunoștință de faptul că pentru suprafața de 2055 mp.

a fost emis de către Ministerul Comerțului certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea S.C. „G” SA Pitești, fără ca aceasta să facă dovada dreptului de administrare și numai ca urmare a mențiunilor nereale pe care le conține anexa 2 la acest act; - cu adresa nr.2397 din 21 august 2002 au solicitat Ministerului pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație, succesorul în drept al Ministerului Comerțului, să procedeze la anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate însă, prin adresa de răspuns nr. 2509 din 24 septembrie 2002 li s-a răspuns că emiterea certificatului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta S.C.

„G” SA Pitești a invocat excepția tardivității acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 5, alin. (5) din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ. În acest sens, pârâta a susținut că: certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat a fost înregistrat în regimul de transcripțiuni la data de 7 februarie 1994 și înscris în Cartea funciară a localității Pitești la data de 6 septembrie 2000 iar potrivit art. 712 C. proc.

civ., în vigoare la data transcrierii, coroborat cu art.27 alin. (1) și art. 58, alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul, dreptul de proprietate a devenit opozabil față de terți de la data transcrierii în registrul de transcripțiuni; potrivit art. 5, alin.(5) din Legea nr. 29/1990, introducerea cererii la instanța de contencios administrativ nu se poate face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ atacat; întrucât reclamanții și-au exercitat dreptul la acțiune cu depășirea termenului de un an, urmează ca acțiunea să fie respinsă ca tardivă. La rândul său, pârâtul Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație a depus întâmpinare prin care a ridicat excepția tardivității acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii, pentru prima excepție prezentând aceeași argumentare ca și pârâta S.C.

„G” SA Pitești.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul a arătat următoarele: - potrivit art. 2 din Legea nr.29/1990, la instanțele de contencios administrativ nu pot fi atacate actele administrative pentru desființarea sau modificarea cărora se prevede, prin lege specială, o altă procedură judiciară; - conform reglementării Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada menționată, pot solicita instanțelor de drept comun restituirea imobilelor în condițiile acestei legi; - pe rolul Judecătoriei Pitești se află în curs de soluționare acțiunea ce face obiectul dosarului nr.8980/2002, prin care reclamanții au solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, emis de Ministerul Comerțului în favoarea SC „G” SA Pitești, numai pentru suprafața de 2055 mp teren situat în municipiul Pitești, acțiunea reclamanților fiind întemeiată pe prevederile art. 46 din Legea nr.10/2001.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că: - emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea SC „G” SA Pitești s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii; - la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv, 25 ianuarie 1993, suprafața de teren situată în orașul Pitești, se afla în patrimoniul SC „G” SA conform dispozițiilor Decretului Consiliului de Stat nr.264 din 6 iulie 1972 prin care a fost expropriat și trecut în proprietatea statului, fiind dat în administrarea Întreprinderilor de Comerț cu Ridicata pentru Produse Metalo-Chimice, terenul în suprafață de 9.424 mp.

situat în municipiul Pitești, teren care, ulterior, prin efectul Legii nr.15/1990, a constituit proprietatea SC „G” SA; - suprafața de 4.486 mp. teren pe care reclamanții susțin că SC „G” SA o deține fără titlu este justificată în subsolul anexei 2 a certificatului de atestare, prin aceea că vechile măsurători nu au avut la bază ridicări topografice cu aparat, astfel că în cazul unor eventuale inexactități cuprinse în această anexă, răspunderea revine organele competente care au semnat acest document. Cercetând cauza sub aspectul excepțiilor ridicate de pârâți, instanța sesizată Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.4/F-C din 15 ianuarie 2003, a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâtul Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație, este întemeiată, întrucât art. 2, lit. c) din Legea nr. 29/1990 consacră un fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ care este o acțiune subsidiară, admisibilă doar atunci când titularul dreptului la acțiune nu are alt mijloc juridic pentru recunoașterea dreptului lezat. Instanța a mai reținut că, de fapt, reclamanții urmăresc restituirea terenului în temeiul Legii nr.10/2001. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâta SC „G”. În motivele de recurs formulate, recurenții S.P. și S.M.

au arătat că, prin admiterea excepției, instanța a pronunțat o soluție greșită, nerecunoscând că pentru apărarea dreptului și interesului lor legitim, aceștia aveau la îndemână trei căi: acțiunea în contencios administrativ pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului; acțiunea în revendicarea terenului în discuție, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul; acțiunea în revendicare în temeiul Legii nr.10/2001. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC „G” SA, acesta se referă la faptul că instanța nu a dispus obligarea reclamanților ca părți căzute în pretenție, la plata cheltuielilor de judecată pe care pârâta le-a efectuat în conformitate cu dispozițiile art.274, alin. (1) C. proc.

civ. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., această instanță constată că recursurile sunt fondate, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art.137, alin.(1) C. proc. civ., instanța de judecată, soluționând cauza, se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Deși, pârâtele din această cauză au depus întâmpinare prin care invocă excepția tardivității și inadmisibilității acțiunii, instanța, la judecarea cauzei, nu a pus în mod corect în discuție aceste excepții, făcând referire la utilitatea formulării acțiunii în raport cu reglementarea art. 46 din Legea nr.10/2001.

Soluția de respingere a acțiunii ca nefondată este greșită în raport cu aspectul reținut de instanță în considerente, și anume că, excepția inadmisibilității acțiunii este întemeiată. Instanța a motivat inadmisibilitatea acțiunii în raport cu reglementarea art.2, lit. c) din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ și a reținut că reclamanții urmăresc restituirea terenului în temeiul Legii nr.10/2001, fără să fie administrate dovezi privind modul de soluționare a acțiunii formulată de reclamanți la instanța de drept comun, conform celor susținute de pârâtul Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație, prin întâmpinarea depusă. Pentru cele arătate, recursurile vor fi admise, sentința instanței de fond va fi casată iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, în conformitate cu prevederile art.313 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de s.p., S.M. și S.C. „G” SA Pitești împotriva sentinței civile nr. 4/F-C din 15 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.