ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1121/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 258 din 20

februarie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția

lipsei calității procedurale active a reclamantei M.E., a admis contestația

formulată de reclamanții M.C., P.N. și M.E., în contradictoriu cu pârâta SC P.

SA, a anulat decizia nr. 292 din 4 iulie 2005 și a obligat-o pe aceasta să

soluționeze notificările formulate de reclamanți, în sensul stabilirii de

măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești cu privire la bunurile

mobile și imobile ce au format obiectul acestei notificări.

Tribunalul a apreciat că reclamanții au

făcut dovada calității de persoane îndreptățite conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Nu a fost primită susținerea pârâtei

potrivit căreia procurile de reprezentare nu sunt producătoare de efecte

juridice, întrucât situația expusă reprezintă doar o cauză de nulitate relativă

ce poate fi acoperită prin semnarea notificărilor expediate în condițiile legii

speciale.

Tribunalul a concluzionat, raportat la

fazele administrate în cauză, că pârâta a recunoscut calitatea de proprietar a

reclamanților asupra terenului pe care sunt amplasate sondele și utilajele

petroliere, date fiind contractele de închiriere încheiate între părți.

S-a reținut, totodată, că bunurile

revendicate au existat în patrimoniul autorilor reclamanților, că acestea au

fost preluate în mod abuziv de statul comunist și că pe terenurile ce au format

obiectul contractelor de închiriere se află în funcțiune aceleași foraje și

amenajări de exploatare petrolieră.

Au fost înlăturate susținerile pârâtei

referitoare la lipsa de identitate în ceea ce privește sondele, echipamentele și

utilajele de exploatare, întrucât nu are relevanță numerotarea ulterioară a

acestor bunuri în evidențele pârâtei.

Împotriva sentinței menționate a declarat

apel pârâta SC P. SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

S-a susținut, pe cale de excepție, că nu

s-a dovedit calitatea procesuală activă a reclamantei M.E., dat fiind faptul că

numele acesteia nu apare în cuprinsul notificărilor depuse la dosar, iar

decizia contestată nu a fost emisă și pe numele său.

Pe fondul cauzei, pârâta-apelantă a

susținut că prima instanță a ignorat notificarea nr. 47/2003 și că regimul

juridic al terenurilor este reglementat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, cu

modificările și completările ulterioare, care fac referire la regimul

terenurilor extravilane pe care sunt amplasate instalații sau alte construcții

industriale.

În ceea ce privește solicitarea

reclamanților referitoare la obiecțiunea despăgubirilor prin echivalent pentru

bunurile mobile, sonde, echipamente și instalații, s-a susținut că, prin

cercetările efectuate la fața locului, s-a constatat imposibilitatea

identificării acestora, întrucât există neconcordanțe evidente între elementele

de identificare conținute în inventarul încheiat la data de 31 decembrie 1947

și inventarele anexate la procesele verbale încheiate la 28 ianuarie 1949, 2

februarie 1949 și 12 ianuarie 1949.

S-a învederat că, pentru ipoteza în care

bunurile solicitate nu se regăsesc în patrimoniul societății apelante,

dispozițiile incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și, pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 764 A

din 23 octombrie 2008, a admis apelul formulat de pârâta SC P. SA și a schimbat

în parte sentința tribunalului, în sensul că obligația stabilită în sarcina

acesteia va viza exclusiv stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent

pentru bunurile mobile – utilaje și instalații, în sensul dispozițiilor art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că este neîntemeiată critica vizând lipsa calității

procesuale active a reclamantei M.E., întrucât notificarea nr. 939 C/2001

cuprinde și numele acesteia în preambul, această mențiune fiind evidențiată de

însuși conținutul notificării depuse la dosar.

Împrejurarea că notificarea menționată nu

a fost semnată de persoana care se consideră îndreptățită la reparația civilă

în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost analizată în contextul depunerii la dosar,

ulterior, a procurilor de reprezentare date de M.(născută M.)E. lui M.C.,

considerându-se, astfel, că se acoperă neregularitatea procedurală invocată.

Referitor la fondul cauzei, s-a constatat

că motivele de apel sunt întemeiate numai în parte, respectiv în ceea ce

privește situația juridică a terenului în litigiu. S-a avut în vedere că

intimații au renunțat la cererea privind restituirea în natură a terenurilor pe

care sunt amplasate forajele, astfel că obiectul judecății îl formează numai

măsurile reparatorii pentru foraje, utilaje, echipamente și amenajări determinate

prin expertiză ca existând la data notificărilor.

S-a reținut că înscrisurile depuse la

dosar au dovedit o situație, necontestată de partea adversă, în sensul că M.C.

este proprietarul terenului în litigiu, motiv pentru care, în această calitate,

s-a procedat la încheierea contractelor de

închiriere.

În ceea ce privește bunurile mobile

pentru care reclamanții au formulat cerere de acordare a măsurilor reparatorii

prin echivalent (sonde, utilaje de foraj și exploatare), s-a constatat că s-a

dovedit faptul efectiv al preluării prin inventarul întocmit la data de 28

ianuarie 1949, procesul verbal din 12 ianuarie 1949, procesul verbal din 9

aprilie 1949, inventarul din 2 februarie 1949, inventarul din 6 aprilie 1949,

inventarul din 31 decembrie 1947, precum și înscrisurile depuse la dosar chiar

de către apelantă, respectiv actele de proprietate ale fostelor exploatări

petroliere (filele 156-158).

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.6

din Legea 10/2001, care configurează atât domeniul de incidență al acestui act

normativ, dar și procedura concretă de restabilire a situației anterioare

pentru persoanele îndreptățite, statuând că măsurile reparatorii privesc și

utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată

cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Instanța de apel a reținut că nu s-a

făcut dovada în sensul că bunurile solicitate de reclamanți ar fi fost

înlocuite, casate sau distruse și a valorificat expertiza de specialitate

efectuată de ing. I.E.

S-a apreciat că apelanta urmează ca, într-un

termen rezonabil, să efectueze operațiunile de identificare la fața locului a

bunurilor solicitate, în prezența reclamanților și în temeiul tuturor

înscrisurilor relevante depuse la dosar și să emită decizia administrativă în

acest sens.

Intimații reclamanți au formulat la 7

ianuarie 2009, o cerere de lămurire a înțelesului dispozitivului deciziei

menționate, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 281/1 C. proc. civ., aceasta

fiind respinsă prin încheierea Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

pronunțată în Camera de Consiliu la 16 aprilie 2009.

Împotriva deciziei menționate au declarat

recurs, în termenul legal, reclamanții M.C., P.N. și M.E., criticând-o ca

nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivele de recurs au reprodus întocmai

motivele cererii pentru lămurirea dispozitivului hotărârii recurate, în sensul

că, deși prin considerentele deciziei s-a dat eficiență și s-a validat

expertiza efectuată în cauză, instanța de apel reținând că a fost stabilită și întinderea

obligației de despăgubire în echivalent, în dispozitivul acesteia nu s-a mai

precizat că obligația de a face a apelantei trebuie să respecte cuantumul

stabilit prin expertiză.

Recurenții au susținut că modul de

redactare a dispozitivului deschide calea pentru apelanta pârâtă să stabilească

despăgubiri în alte limite, ceea ce ar putea conduce la noi litigii.

S-a mai învederat că, deși hotărârea este

pronunțată într-o cerere de realizare a dreptului, aceasta nu poate fi pusă în

executare.

Intimata pârâtă O.M.V.P. SA a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile formulate prin

motivele invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

În preambulul recursului, reclamanții

recurenți au precizat că împotriva aceleiași decizii au formulat și o cerere

pentru lămurirea înțelesului dispozitivului hotărârii, în temeiul dispozițiilor

art. 281

1

C. proc. civ., cerere ce vizează aceleași aspecte.

Această cerere a fost soluționată, fiind

respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință a aceleiași instanțe, din

16 aprilie 2009.

Această încheiere nu a fost atacată cu

recurs conform dispozițiilor art. 281

3

C. proc. civ., astfel că

operează autoritatea de lucru judecat, de vreme ce motivele de recurs au fost

deja deduse judecății și soluționate pe calea cererii de lămurire a înțelesului

dispozitivului deciziei civile nr. 764 A din 23 octombrie 2008.

Prin încheierea menționată instanța a

respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei, motivat de faptul că nu

se pune problema validării expertizei efectuate în cauză sub alte aspecte decât

cele precizate expres în motivarea hotărârii, întrucât a proceda în sensul

celor solicitate de petenți, stabilirea și întinderea obligației de despăgubire

în echivalent, ar însemna să se nesocotească cadrul procesual, respectiv

restricțiile impuse de conținutul expres al normei art. 296 teza a II-a C.

proc. civ., apelantului neputându-i-se crea o situație mai grea în propria cale

de atac.

Pentru aceste considerente, Curtea va

constata că nu se mai pot analiza criticile invocate prin motivele de recurs,

întrucât s-ar încălca astfel principiul autorității lucrului judecat.

Ca atare, urmează ca, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., să se respingă recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții M.C., P.N. și M.E. împotriva deciziei nr. 764/A din 23 octombrie

2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

februarie 2010.