ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5613/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamantul N.C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele SC C. SA Ploiești și SC P.L. SA Ploiești la plata unei rente anuale pe durata exercitării dreptului de servitute legal instituit asupra terenului în suprafață de 460 mp proprietatea sa, situat în intravilanul municipiului Ploiești, limitrof stației Peco H. A mai solicitat obligarea la plata daunelor cominatorii calculate la nivelul și după metoda mediei dobânzilor bancare la depozitele în lei pentru persoanele fizice, aplicate la cuantumul rentei anuale ce va fi fixată de instanță, pentru fiecare pârâtă în parte, începând cu data primirii notificărilor ce le-au fost trimise pârâtelor.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că este proprietarul terenului în suprafață de 460 m.p. în baza contractului de vânzare-cumpărare din 20 martie 1994 de Notariatul de Stat Județean Prahova, că a încercat să-și construiască o casă pe acest teren și că în demersul său de a obține avizele și autorizația de construcție a descoperit că pe terenul său există conducte ce aparțin pârâtelor în suprafață de 200 mp pentru SC C. SA. Ploiești și de 260 mp pentru SC P.L. SA Ploiești. Temeiul de drept invocat a fost art. 7 alin. (4) din Legea nr. 134/1995. Pârâta SC C. SA Ploiești a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Statului Român prin M.F.P. Prin întâmpinare s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei calității procesuale active și s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta SC P.L. SA Ploiești s-a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, inadmisibilitatea acțiunii și nulitatea absolută a contractului de urbanism și a autorizației de construcție. În ședința din data de 26 octombrie 2000 reclamantul a precizat că solicită renta pe perioada aprilie 1997 - aprilie 1998. A.N.R.M. chemată în garanție de pârâta SC C. SA Ploiești a invocat lipsa calității procesuale pasive, față de faptul că Statul Român este reprezentat de M.F.P. Chemații în garanție Municipiul Ploiești și Consiliul Local Ploiești, urmare cererii formulate de pârâte, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererilor de chemare în garanție. Printr-o cerere de completare a întâmpinării formulate, pârâta SC P.L.

SA Ploiești a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului, arătând că a acordat despăgubiri deținătorului terenului - fostul C.A.P., conform Legii nr. 59/1974, servitutea transmițându-se odată cu fondul aservit. După mai multe precizări la acțiune reclamantul, prin concluziile scrise, a solicitat în final constatarea existenței servitutilor instituite în favoarea pârâtelor, stabilirea valorii rentei anuale, pe durata existenței acestora la prețurile din septembrie 2001, conform expertizei efectuate de E.D., și obligarea pârâtelor la plata rentei anuale până la 30 aprilie a fiecărui an la valoarea actualizată cu indicele din septembrie 2001 până la data plății precum și obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pe perioada aprilie 1997 - martie 1999. Prin sentința nr. 306 din 5 decembrie 2003, Tribunalul Vrancea a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a M.F.P.

pentru Statul Român, și a lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.M., a respins ca neâtemeiate toate celelalte excepții procedurale invocate de pârâte și pe fond a admis în parte acțiunea condamnatului A constatat legale servitutile existente în favoarea pârâtelor pe terenul proprietatea reclamantului, a obligat pârâtele să plătească reclamantului sumele stabilite conform expertizei efectuate de C.D. și a stabilit contravaloarea rentei anuale în sarcina pârâtelor conform aceleiași expertize Au fost respinse cererile de chermare în garanție formulate de pârâta SC C. SA. Ploiești împotrivi M.F.P. și A.N.R.M. și ca nântemeiată cererea de arătare a titularului, formulată de pârâta SC P.L. SA.

Ploiești împotriva Primăriei Municipiului Ploiești și Consiliul Local Ploiești, precum și de chermre în garanție formulată de pârâta SC C. SA Ploiești. După un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. 3994 din 18 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis recursurile declarate de reclamant și de pârâtele SC C. SA. Ploiești și SC P.L. SA. Ploiești împotriva Deciziei civile nr. 401/A din 23 martie 2004 a Curții de Apel Calați, care a reținut soluția instanței de fond Drept urmare, s-a casat decizia instanței de apel și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, reținând în esență că hotărârea este practic nemotivată. Rejudecând apelul prin Decizia civilă nr. 454/A din 20 decembrie 2006 Curtea de Apel Galați a respins ca nefondate apelurile declarate de părți și a menținut sentința pronunțată de instanța de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Cu prime la apelul reclamantului. Prin Legea nr. 238 din 07 iunie 2004 intrată în vigoare la data de 13 septembrie 2004 care a abrogat Legea nr. 134/1995, în art. 7 se prevede că renta va fi determinată după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate. Cea mai mică atingere adusă proprietății reclamantului este prevăzută în varianta admisă de prima instanță, respectiv de 95 mp pentru SC P.L. SA Ploiești și 36 mp pentru SC C. SA. Ploiești. Întinderea în timp a rentei și cuantumul ei s-a făcut conform art. 7 din lege, durata fiind aceea a operațiunilor petroliere, iar cuantumul s-a stabilit folosindu-se metoda comparației cu prețurile practicate în zonă și ținând cont de regimul juridic al terenului, aflat în intravilan la periferia municipiului Ploiești.

În calculul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului nu s-au acordat acele cheltuieli efectuate pentru procurarea unor avize, autorizații sau cele solicitate și nedovedite. Aceste cheltuieli devin certe în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și nu la data achitării lor. Cupriure la apdd dedarat de pârâta SC C. SA Ploiești: Încălcarea prevederilor art. 68 pct. 4 C. proc. civ. nu este sancționată cu nulitatea absolută, apelanta-pârâtă neinvocând și nedovedind vreo vătămare prin faptul că s-a permis mandatarului reclamantului să pună concluzii orale. Toate precizările efectuate de reclamant la acțiune se încadrează în dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 și 4 C. proc.

civ. neschimbând obiectul acțiunii, indiferent sub ce formă au fost formulate. Critica privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997 s-a reținut ca neavenită și fără efect cât timp această chestiune a fost soluționată cu putere de lucru judecat. Referitor la excepțiile invocate de această apelantă s-a reținut că soluția instanței de fond este legală. Astfel, reclamantul a dovedit că este proprietarul unui teren care este subtraversat de conducta de țiței, că are un interes în cauză, și că terenul în litigiu se află sub incidența art. 7 din legea petrolului, ceea ce atrage obligația pârâtei la renta prevăzută de această lege și nu a chematelor în garanție.

Pârâta are calitatea de titular de operațiune, chiar dacă susține că nu există un acord încheiat, deoarece art. 94 din Normele Metodologice nr. 1265/1996 de aplicare a Legii nr. 134/1995, prevăd că până la reglementarea juridică a statutului unităților specializate în transportul petrolului prin sistemul național de transport, această activitate să fie desfășurată de SC C. SA Ploiești. Excepția prescrierii acțiunii nu este fondată, deoarece servitutea este continuă iar renta a fost introdusă în anul 1995. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut următoarele. Conducta aflată pe terenul reclamantului a fost montată înainte de Legea nr. 134/1995 a petrolului, dar renta se impune și pentru această situație conform interpretărilor dispozițiilor tranzitorii și finale din această lege.

Deși este adevărat că din suprafața de teren doar 36 mp sunt afectați de apelanta-pârâtă, autoritățile specializate au condiționat construirea locuinței de respectarea mai multor condiții care fac ca practic terenul în totalitate să nu poate fi folosit pentru scopul inițial, separat de faptul că nu s-a încercat o negociere și nu s-a dovedit susținerea pârâtei privind dezafectarea conductei. Critica privind cheltuielile de judecată constând în onorariu de experți nu este fondată, în raport de art. 274 C. proc. civ., deoarece partea căzută în pretenții trebuie să suporte cheltuielile reclamantului. Refentor la apdul dedarat de pârâta SC P.L. SA Ploiești: S-a reținut că prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul L.D.

în prezența părților, s-a răspuns argumentat la toate obiectivele expertizei și apoi prin suplimentul de raport de expertiză, la toate obiecțiunile formulate de pârâtă, astfel că cercetarea locală și contraexpertiza nu erau necesare. S-a mai reținut că prin raportul de expertiză corect întocmit s-a identificat terenul în litigiu, astfel că schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare nu se coroborează cu celelalte dovezi luate în calcul de expert. Cu privire la temeiul de drept, s-a reținut că deși instanța eronat a reținut și o dispoziție legală abrogată, soluția este justificată pe dispozițiile legii petrolului, care este incidență în cauză, contrar susținerilor pârâtei. Natura juridică a terenului arabil s-a stabilit prin hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești, pentru o suprafață mai mare decât cea din litigiu și nu prin autorizația de construcție, așa cum s-a susținut de către apelantă.

În ceea ce privește titlul reclamantului i valabilitatea acestuia, există autoritate de lucru judecat, urmare unei acțiuni promovate chiar de pârâte, și care a fost respinsă ca nefondată. Circuitul civil al terenului a fost descris de expert, arătându-se că acesta, urmare modernizării DN 1 - București - Ploiești și a stației Peco, s-a predispus băltirii și transformării într-o rampă de depozitare, ceea ce îl face neproductiv și că datorită cazurilor de intervenții, terenul a fost corect încadrat în categoria de terenuri aferente organizării de șantiere și nu în aceea de teren agricol cum se susține. Referitor la întinderea suprafeței necesare servitutii, în raportul de expertiză s-a arătat că din cauza conductei nu poate fi folosită suprafața efectiv ocupată de conductă, zona de interdicție cât și cele două parcele mici libere, care sunt înconjurate de suprafețe de restricții.

În final, excepțiile lipsei interesului și a calității procesuale active, au fost corect soluționate, reținându-se astfel că reclamantul și-a dovedit calitatea de proprietar al unui teren subtraversat de conducte, ce atrag dispozițiile legii petrolului și plata de rentă. Împotriva deciziei pronunțate în apel,au declarat recurs reclamanta R.S., moștenitoarea reclamantului N.C. și pârâtele SC C. SA Ploiești și SC P.L. SA Ploiești. Prin Decizia civilă nr. 7029 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București s-au admis recursurile dedarate de R.S., SC C. SA. Ploiești și SC P.L. SA. Ploiești împotrim Deciziei civile nr. 454 din 20 septembrie 2006 a Curții de Apel Galați Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele: În urma analizării și verificării actelor și lucrărilor efectuate în cauză s-a constatat că situația de fapt nu este pe deplin stabilită și că este necesară administrarea de probe.

Astfel, precizează instanța de recurs, trebuie să se facă o verificare a regimului juridic al conductelor aflate sub terenul deținut de reclamant adică dacă deservește procesului tehnologic petrolier și în funcție de aceasta să se facă aplicarea dispozițiilor incidente în cauză. Cu ocazia rejudecării se va verifica regimul juridic al terenului determinat de natura servituților aferente acestuia, și pretențiile reclamantului astfel cum au fost formulate prin acțiune se vor calcula pentru întreaga suprafață de teren dacă va rezulta că nu se mai poate construi. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel sub nr. 493/44/2008. Având în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

instanța de apel a dispus refacerea raportului de expertiză cu respectarea îndrumărilor instanței de recurs. Prin raportul de expertiză s-a reținut că terenul în litigiu în anul 1992 a fost pus la dispoziția Comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991 de la comisia Bărcănești, pentru a fi retrocedat foștilor proprietari ca teren arabil ajungând în proprietatea moștenitorilor defunctului V.C. care ulterior l-a înstrăinat către N.C. Terenul avea în momentul înstrăinării categoria de folosință arabil. Ulterior, în urma rectificării administrative ae hotarelor dintre com. Bărcănești și orașul Ploiești terenul în litigiu a ajuns pe teritoriul administrativ al orașului Ploiești, fiind atras apoi în intravilan, ceea ce a dat posibilitatea executării de construcții în intravilan.

Expertul tehnic reține că pentru zona de protecție a conductei de apă este suficient să se lase un culoar de 4 m lățime între zona de la conductă până la drum liber de construcții, rezultând o suprafață aferentă conductei de apă de 82 m.p. Pentru conducta de țiței zona de protecție este de 5 m de o parte și de alta a conductei, suprafața aferentă fiind de 112 mp. Corespunzător acestor suprafețe a concluzionat că valoarea redevenței este de 942 lei/an în sarcina SC C. SA Ploiești și de 692 lei/an în sarcina SC P.L. SA Ploiești. Consilierii experți ai celor două pârâte au formulat un alt punct de vedere în sensul că nu se instituie drept de servitute, respectiv contract de servitute și nu se calculează renta anuală, decât pentru conductele utilizate funcție de interesul statului.

Atunci când conductele sunt în conservare și neutilizate nu deservesc procesul tehnologic petrolier și nu li se aplică prevederile Legii petrolului nr. 238/2004 decât în momentul scoaterii din conservare și utilizării pentru transportul produselor petroliere. Prin Decizia nr. 221/A din 31 august 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a reținut următoarele. Apelul declarat de reclamant prin mandatar s-a reținut a fi întemeiat pentru considerentele: Reclamantul a făcut dovada că este proprietarul suprafeței de teren de 460 mp dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1994. Din probele administrate în cauză s-a reținut în mod corect că această suprafață de teren este subtraversată de două conducte, una pentru transport țiței aparținând pârâtei SC P.L.

SA Ploiești și una pentru transport apă tehnică aparținând SC C. SA Ploiești. Existența celor două conducte ce subtraversează terenul proprietatea reclamantului constituie o atingere adusă dreptului de proprietate. Astfel, atât Legea nr. 134/1995 în vigoare la data introducerii acțiunii, cât și actuala reglementare Legea nr. 238 din 07 aprilie 2004 recunoaște proprietarului terenului dreptul de a solicita plata rentei anuale pe dcurata exercitării dreptului de servitute legală. Obligarea la plata unei rente anuale și după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, este de natură să acopere atingerea adusă dreptului de proprietate, la stabilirea cuantumului acestuia avându-se în vedere și limitarea în ceea ce privește posibilitatea de construire a unei locuințe pe acest teren.

În ceea ce privește cuantumul rentei anuale, acesta a fost stabilit de expert cu respectarea îndrumărilor deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție având în vedere împrejurarea potrivit căreia conductele deservesc procesul tehnologic, precum și suprafața de teren grevată de ele. Astfel, reține că acest motiv de apel este întemeiat sens în care s-a dispus obligarea pârâtelor la plata redevenței anuale în cuantumul stabilit de expertiza C.V. În ceea ce privește criticile cu privire la cheltuielile de judecată, reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., dispunând obligarea la plata cheltuielilor de judecată raportat la chitanțele depuse la dosar și în măsura în care au fost efectuate în cursul judecății.

Apelurile declarate de pârâte au fost constatate nefondate pentru următoarele considerente: Reclamantul N.C., în prezent decedat, prin moștenitoare R.S., și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 238 din 07 iunie 2004 (fost art. 7 din Legea nr. 134/1995). Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 238/2004 prevăd posibilitatea instituirii unui drept de servitute de trecere în situația în care este necesar accesul în perimetrul de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare. Potrivit alin. (2) exercitarea dreptului de servitute legală se face contra unei rente anuale către proprietarii terenurilor aferente de dispozițiile art. 9 din Lege prevăd că dreptul de acces în perimetrul de operare a conductelor poate fi permanent, pentru verificare zilnică a perimetrului de operare sau ocazional, pentru lucrări de intervenție în caz de avarii și de reparații programate.

În lumina dispozițiilor legale sus-menționate, s-a reținut ca neîntemeiate susținerile pârâtelor-apelante cu privire la nefolosirea celor două conducte. Acestea există pe terenul proprietatea reclamantului și pârâtele pot interveni în caz de nevoie. Faptul că nu au intervenit până acum nu exclude existența dreptului de servitute și a obligației la plata unei rente anuale față de reclamant. Fiind incidente dispozițiile Legii nr. 238/2004, instanța de fond corect a reținut că plata rentei cade în sarcina titularului operațiunilor petroliere. Astfel, cele două societăți pârâte au calitate procesuală pasivă fiind unități specializate în transportul petrolului prin sistemul național de transport.

Hotărârea instanței de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în materie, dând eficiență dispozițiilor art. 480, 481 C. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru apărare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 296 C. proc. civ. a fost admis apelul declarat de reclamanta R.S. moștenitoarea reclamantului N.C. și a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele SC C. SA Ploiești și SC P.L. SA Ploiești împotriva sentinței penală nr. 306 din 05 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Vrancea. A fost sdoimbat în parte, sentința penală nr. 306 din 5 decembrie 2003 pronunțata de Tribunalul Vrancea în sensul că s-a stabilit contravaloarea redezenței în sarcina pârâtei SC C. SA Ploiești către reclamantă la 945 lei/an în loc de 172 lei noi.

(728.000 lei vechi) și în sarcina pârâtei SC P.L. SA Ploiești, la 692 lei/an în loc de 456 lei (4.560.000 lei vechi). Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Au fost obligate pârâtele - intimate să achite apelantei-reclamante cate 250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susținut următoarele: 1. Recurenta pârâtă SC P.L. SA Ploiești și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei curții de apel și în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ, recurenta a susținut că deși instanța de apel asemenea celei de fond nu era lămurită cu privire la "identificarea respectiv amplasamentul terenului în litigiu" și în condițiile în care au observat că există o diferență între planul de situație ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 martie 1994 și situația de fapt a terenului în litigiu (teren viran, nebornat, nedelimitat și neîmprejmuit), trec peste acest aspect esențial al cauzei și resping probe esențiale în lămurirea acestei împrejurări. Admițând schițele de plan întocmite de expert L.D., ambele instanțe au reconstituit, înlocuit și anulat îh realitate planul de situație ce face parte integrantă din actul juridic exhibit de reclamant, rezolvare inadmisibilă în raport de obiectul pricinii deduse judecații.

Cât privește criticile încadrate în motivul 7 al art. 304 C. proc. civ, recurenta a susținut că, în mod greșit, au fost respinse excepțiile prematurității acțiunii și a lipsei de interes în exercitarea acesteia, invocate în cauză, în condițiile în care soluția menționată nu a fost în nici un fel motivată. Au arătat că reclamantul nu justifică un drept propriu în declanșarea acțiunii deduse judecății, astfel încât nu este justificată cerința interesului în exercitarea acțiunii, context în care, prin raportare la dispozițiile art. 616, 619 C. civ. acțiunea apare a fi și prematur formulată. Recurenta a mai susținut că nu folosește terenul reclamantului ca trecere cu nici un titlu, o eventuală intervenție a sa neputând fi făcută decât cu acordul reclamantului și cu plata unor daune corespunzătoare provocate de o atare intervenție.

De asemenea instanța de apel a omis a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată prin apelul său, excepție ce a fost ridicată justificat de faptul că plata despăgubirilor corespunzătoare servituții constituite pe terenul în litigiu s-a făcut către deținătorul inițial al terenului (fostul C.A.P. Bărcanești), în conformitate cu dispozițiile art. 54-56 din Legea nr. 59/1974, reclamantul preluând terenul cu sarcina menționată, aspect cunoscut la momentul încheierii actului de transmisiune al bunului. Învestiția ca atare și amplasamentul au fost aprobate prin acte normative speciale în anul 1976, terenul în litigiu fiind scos temporar din circuitul civil până la amplasarea conductei cu plata unor despăgubiri corespunzătoare către proprietarul de la acea vreme al terenului, cooperativa agricolă de producție.

Servitutea fiind un accesoriu al fondului, dreptul de a o exercita se transmite odată cu acest fond, aspect cunoscut de reclamant la data cumpărării acestui teren de la numitul V.M. În această situație, reclamantul care a preluat și sarcina odată cu terenul nu are calitate procesuală activăe cu privire la cererea de despăgubiri dedusă judecății, acestea fiind integral încasate de deținătorul inițial al bunului. În acest sens sunt și dispozițiile art. 29 din Legea nr. 107/1996, potrivit cu care servitutea se poate crea temporar sau definitiv pentru realizarea lucrărilor ce au legătura cu apele, despăgubirea acordându-se la crearea servituții și constă în valoarea pagubei cauzate proprietarului în raport cu foloasele de care este lipsit prin schimbarea destinației temporare sau permanente a zonei respective de teren.

In cauză suntem în prezența unui drept de superficie, drept perpetuu, în sensul că există atâta timp cât durează construcția ce se află în proprietatea altei persoane decât proprietarul terenului, fiind astfel lipsită de relevanță împrejurarea schimbării proprietarului terenului, dreptul de 11 proprietate asupra acestuia rămânând grevat de superficial anterior constituită. Greșit s-au aplicat dispozițiile Legii petrolului nr. 134/1995 și în ceea ce o privește, deși ea este deținătoarea unei conducte de apă ce subtraversează terenul reclamantului, fiind astfel incidente prevederile Legea nr. 107/1996 (art. 48-66 din Lege). Conducta de aducțiune apă nu poate fi încadrată în operațiunile petroliere astfel cum sunt acestea definite în corpul legii petrolului de art. 2 lit. f) (Legea nr. 134/1995), atâta timp cât apa adusă prin aceste conducte este folosită în scopuri industriale și pentru producerea apei de uz casnic.

În ceea ce privește critica încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legii petrolului, soluția fiind astfel lipsită de temei legal, atâta timp cât legea petrolului în vechea și actuala reglementare (Legea nr. 238/2004) recunoaște proprietarului terenului dreptul de a solicita plata rentei anuale pe durata exercitării dreptului de servitute legală. Dispozițiile acestei legi nu pot fi aplicate retroactiv, ori conducta de aducțiune a apei ce îi aparține a fost construită în anul 1976 ca obiectiv legal de investiții cu aprobările prevăzute de Legea nr. 72/1969 care reglementa activitatea de investiții, în vigoare la acel moment.

Nu îi sunt aplicabile dispozițiile legii petrolului, întrucât ea este deținătoarea unei conducte de apă supusă dispozițiilor legii apelor (Legea nr. 107/1996), aspect ce nu a fost analizat de judecătorii apelului. Conducta de apă nu poate fi încadrată între operațiunile petroliere, astfel cum sunt ele definite de legea petrolului, astfel încât greșit au fost reținute dispozițiile unui act normativ inaplicabil. Atâta timp cât nu a fost schimbată categoria de folosință a terenului în litigiu, din arabil în teren pentru construcții, reclamantul nu poate fi despăgubit pentru altceva decât pentru recolta pe care nu a realizat-o ca urmare a existenței conductei de apă. Nu sunt relevante susținerile reclamantului privind intenția sa de a construi pe acest teren o casă, atâta vreme cât nu a fost realizată schimbarea categoriei terenului, iar autorizația de construire din 1996 nu a fost prelungită.

În acest context acțiunea ar fi trebuit îndreptată împotriva moștenitorilor transmițătorului bunului și nu împotriva societăților deținătoare ale conductelor existente pe terenul proprietatea reclamantului. 2. Recurenta pârâtă SC C. SA a susținut în dezvoltarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. următoarele: - deși a învederat încălcarea dispozițiilor art. 132 și urm. C. proc. civ., determinat de numeroasele precizări aduse cererii inițiale de chemare în judecată, de natură a schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății, instanța de apel nu a ținut seama de aspectul învederat. Astfel, la termenul de judecată din 14 iulie 2003, reclamantul a schimbat total obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând constatarea existenței servitutii instituite în favoarea pârâtei și implicit a lipsei de folosință a întregului teren în suprafață de 460 mp, începând cu data de 21 martie 1997 și până la data obținerii unei noi autorizații de construcție.

Prin urmare, acțiunea reclamantului privește constatarea servitutii și a lipsei de folosință a terenului, încadrându-se astfel în categoria acțiunilor în constatare și nu a uneia petitorii, ceea ce implică concluzia că partea a renunțat la acțiunea în pretenți. Au solicitat să se observe că durata exercitării dreptului la servitute nu este unul și același lucru cu durata existenței servitutii, fiecare dintre acestea având consecințe juridice diferite. Sub acest aspect instanțele dispunând în sensul acordării unui venit pe durata existenței servituții, s-au pronunțat în alte limite decât cele ale învestirii, acordând un plus păita. întrucât până în prezent nu au intervenit la conducta în cauză, înseamnă că nu au exercitat dreptul de servitute și deci nu puteau fi obligați la plata unui rente sau despăgubiri.

Prin aceeași cerere modificatoare intitulată „ultimele precizări", reclamantul pretinde noi sume pe care nu le-a solicitat prin cererea inițială de chemare în judecată (prin care a solicitat numai renta fără indicarea cuantumului acesteia). Au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, întrucât instanța nu a dispus obligarea reclamantului la plata taxelor de timbru legal datorate în raport de pretențiile solicitate în instanță, obligație ce trebuie satisfăcută anticipat, ci a dispus achitarea unor taxe în limita pretențiilor admise. În contextul menționat, instanța de judecată ar fi trebuit să anuleze cererea de chemare în judecată ca insuficient timbrată.

Greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive în ce o privește, întrucât, nu este proprietarul conductei ce traversează terenul reclamantului, drept ce se află în patrimoniul Statului Român reprezentat prin M.F.P. Greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție și de arătare a titularului dreptului, întrucât persoanele ce au calitatea de debitori ai obligației pretinse de reclamant, sunt A.N.R.M. care reprezintă statul atât în domeniul resurselor de petrol, cât și al transportului țițeiului, dar și M.F.P., urmare a reducerii capitalului social al SC C. SA cu valoarea conductelor, printre care și aceea în litigiu, potrivit O.U.G. nr. 216/2000. Nu poate fi primită susținerea instanței privind reprezentarea statului de către M.I.R.

întrucât acesta este numai unul dintre acționarii societății, alături de alți acționari. Trebuia admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât ultimele precizări la cererea de chemare în judecată s-au depus cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani. Nu poate fi primit argumentul instanței privind întreruperea acestei termen urmare a suspendării judecării cauzei, care poate viza eventual pretențiile solicitate pentru cererea de chemare dedusă judecății, înregistrată în anul 1997. Acțiunea este prescrisă și prin raportare la data instalării conductei, în anul 1966, dată la care s-au achitat despăgubiri proprietarilor terenurilor de la acel moment. Dat fiind perioada de timp scursă de la data montării conductei, au susținut că servitutea a fost dobândită prin prescripție achizitivă, considerente în raport cu care în mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata de despăgubiri către reclamant pe o perioadă de șase ani.

În mod cu totul arbitrar, instanța de judecată împarte acordarea rentei în două perioade, din care una pentru întreaga suprafață deținută de reclamant și alta numai pentru suprafața de 36 mp cât a fost afectată de conducta în cauză. Dispozițiile instanței relativ la acest aspect se plasează atât în afara pretențiilor reclamantului, care a solicitat renta numai pentru terenul afectat de conductă, dar și în afara legii, care nu conține vreo prevedere în acest sens. Expertiza C.D.

a stabilit că suprafața ocupată este de 36 mp și nu de 200 mp, astfel cum greșit a dispus instanța, suprafață pentru care, așa cum s-a relevat mai sus, au fost acordate despăgubirile corespunzătoare în anul 1966. La data dobândirii bunului, reclamantul avea cunoștință de existența servitutii, asumându-și riscul cumpărării terenului în starea în care se afla, cu privire la care nu pot opera, retroactiv, dispozițiile legii petrolului, ce instituie un drept real de servitute dar numai pentru conductele ce se vor monta după apariția lor. Nu poate fi primit argumentul instanței în justificarea soluției de admitere a acțiunii constând în împiedicarea reclamantului să construiască pe terenul subtraversat de conducta sa, aspect demonstrat de expertiza administrată în cauză și confirmat de autorizația de construcție ce i-a fost eliberată.

Nu se poate imputa imposibilitatea obținerii unei noi autorizații de construcție, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, terenul poate fi utilizat potrivit acestei destinații, suprafața de 36 mp ocupată efectiv de conducta sa putând fi folosită ca până acum, pentru însămânțarea diverselor culturi. Prin urmare, eventuala rentă putea fi stabilită nu prin raportare la tarife de șantier, ci la valoarea unei producții medii agricole, astfel cum acestea au fost stabilite prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză.

Întrucât dreptul de servitute există pe întreaga durată a raportului dintre proprietarii fondurilor și cum societatea a achitat despăgubirea datorată pentru dreptul de servitute asupra terenului ocupat la începutul anului 1966, este nelegală obligarea sa la plata dispusă prin hotărârea Instanța de apel a omologat și dat valoare juridică unei expertize nelegală, cea întocmită de expert C.V., întrucât prin aceasta nu au fost lămurite obiectivele fixate de instanță, ori acestea au fost incomplete, iar expertul omite a face referire la celelalte lucrări de specialitate administrate în cauză. Din acest motiv constatările sale sunt contradictorii față de expertiza C.D. sub aspectul suprafeței de teren pentru care se cuvine plata rentei (de 112 mp față de 36 mp în expertiza C.D.).

Prin raportul de expertiză constatat a fost stabilită o singură variantă cu privire la cuantumul rentei ce ar fi putut fi achitată, partea indicând patru dintre posibilele variante de despăgubire (pentru acestea și cu referire la categoria de folosință a terenului - arabil - la data achiziționării sale de către reclamant, dar și amplasamentul acestui teren, aflat la periferia orașului Ploiești).

În final, au susținut că nu datorează nici o rentă, sens în care au fost invocate dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea petrolului, relevându-se din nou împrejurarea că a fost ocupată prin montarea conductei anterior dobândirii bunului de către reclamant, dată la care au achitat despăgubirea corespunzătoare și că această conductă nu deservește procesul tehnologic, fiind păstrată în rezervă ca parte componentă a sistemului național de transport al petrolului de importanță strategică, dar și că terenul poate fi folosit potrivit destinației sale, astfel încât plata despăgubirilor solicitate nu se justifică. În mod greșit, instanța a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant constând în onorariu de expert, deși potrivit chitanțelor anexate la dosarul cauzei, cea care a făcut această plată este societatea recurentă.

Deși au învederat instanțelor interdicția mandatarului părții de a pune concluzii orale, instanțele i-au permis acestuia să aibă o atare poziție. Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei curții de apel și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. 3. Recurenta R.S., moștenitoarea reclamantului N.C. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 9 și 10 C. proc. civ., modificarea în parte a hotărârii curții de apel și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii. În dezvoltarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că au fost eronat interpretate concluziile expertizei G.V. referitoare la zona de protecție a conductei ce aparține SC P.L.

SA, reținută a fi de 82 mp, cu nesocotirea îngrădirilor ce se aduc exercitării dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, precum și drepturilor legale referitoare la „procentul de ocupare a terenului", astfel cum este reglementat de Regulamentul de urbanism aprobat prin H.G. nr. 595/1986. În realitate, suprafața pe care nu se poate construi din cauza acestei conducte este mai mare, de 226 mp, aspect relevat atât de realitatea din teren, cât și din însăși raportul de expertiză (schița 1) și constatat și prin expertizele anterioare. În dezvoltarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., recurenta a susținut că instanța nu a ținut seama de avizul SC C. SA din 2006 (filele 18 - 23 din Dosar nr. 4425/44/2006 al Curții de Apel Galați), din care rezultă că nu se poate construi pe întreaga suprafață de teren din cauza conductelor pârâtelor care se impune a fi obligate la plata rentei anuale pentru întreaga suprafață de teren în litigiu de la data introducerii acțiunii, pe durata existenței conductelor și nu numai până la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Hotărârile recurate conțin motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.) privind stabilirea cuantumului rentei, întrucât stabilesc modalități diferențiate de calcul a cuantumului despăgubirilor, motiv pentru care a solicitat ca pentru perioada de la data introducerii acțiunii până la rămânerea irevocabilă a hotărârilor să se stabilească valoarea rentei pentru întreaga suprafață de teren după metodologia expertului C., iar pentru perioada de după rămânerea irevocabilă a hotărârii, pe durata existenței construcțiilor, cuantumul rentei să fie determinat în cazul pârâtei SC P.L. SA raportat la suprafața de 226 mp ori adoptarea ca bază de calcul a variantei B din expertiza C.D. Greșit nu au fost acordate cheltuielile de judecată după soluționarea litigiului la instanța de fond (24 decembrie 2003) în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., motiv de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu excepția cheltuielilor pentru plata expertizei, instanța nu a luat în considerare și celelalte cheltuieli, astfel cum au fost acestea dovedite, constând în taxă judiciară de timbru în apel și recurs, onorariu expert C.V. și cheltuieli de de transport, în cuantum total de 3.838 lei, sumă la plata căreia a solicitat obligarea pârâtelor. Recursurile nu sunt fondate.

Irevocabil, prin Decizia nr. 7029 din 24 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, în raport de temeiul de drept al cererii deduse judecății - art. 7 din Legea nr. 134/1997, în vigoare la data introducerii acțiunii și menținut în aceeași numerotare prin noua lege a petrolului - Legea nr. 238/2004 - necesitatea verificării regimului juridic a conductelor aflate pe terenul reclamantului (dacă acestea deservesc procesului tehnologic petrolier) cu aplicarea dispozițiilor legale incidente, precum și regimul juridic al terenului determinat de natura servitutilor aferente acestuia.

În rejudecare, în raport de probațiunea administrată până în acel moment și de constatările expertizei C.V., instanța de apel a reținut legal că terenul proprietatea reclamantului este traversat de conductele pârâtelor, dispunând în sensul obligării acestora la plata despăgubirilor datorate pentru existența servitutilor legale asupra obiectivelor proprietatea acestor pârâte.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 134/1995 (în vigoare la data nașterii raportului juridic litigios) și a articolului corespunzător din Legea nr. 238/2004 (prin care a fost abrogată vechea lege a petrolului) „asupra terenurilor, necesare accesului în perimetrele de exploatare sau explorare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală". Potrivit art. 2 al aceluiași articol „exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plății unei rente anuale de către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pentru ca, potrivit alin. (4) să se dispună că „durata servitutii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operațiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce privește suprafețele și proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate". În sensul legii, termenul „operațiuni petroliere" semnifică ansamblul de activitate de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare a unui zăcământ petrolier, înmagazinarea subterană, transportul și transportul petrolului pe conducte magistrale, precum și operarea terminalelor petroliere, iar cel de „titular" semnifică persoana juridică romană sau străină,

căreia i s-a acordat dreptul de a efectua operațiuni petroliere în baza unui acord petrolier. Ambele pârâte fiind, în sensul legii, titulari de operațiuni petroliere și deținând conducte ce subtraversează terenul reclamantului da obligația plății unei rente anuale proprietarului bunului pe durata existenței obiectivului menționat (în sensul aceleiași legi). În raport de aceste constatări se constată că legal au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a celei a lipsei calității procesuale active (reclamantul fiind titularul dreptului pretins în prezenta procedură în puterea legii), ca și a prematurității acțiunii, pârâtele refuzând și în prezent îndeplinirea unei obligații legal instituită în sarcina lor și care își găsește corespondent și în normele dreptului comun în materie - art. 480, 481 C. civ.

- și cele convenționale - art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului. Întrucât legea instituie în sarcina titularului de operațiuni petroliere plata rentei, justificat cu respectarea dispozițiilor aceleiași legi a fost respinsă cererea de chemare în garanție și de arătare a titularului dreptului formulată în contradictoriu cu alte persoane juridice.

Corect nu au fost primite susținerile pârâtelor privind inaplicabilitatea actului normativ menționat raportului juridic litigios întemeiat pe împrejurarea că servitutea ar fi fost instituită în anii 1966, respectiv 1976, deci anterior intrării în vigoare a acestei legi, ori că au achitat despăgubirea la data montării conductelor, întrucât, pe de o parte la momentul respectiv toate terenurile erau scoase din circuitul civil și prin urmare nu se punea problema plății vreunei sume de bani (aspect de altfel nedovedit), iar pe de altă parte, existența conductelor impune indemnizarea reclamantului, proprietarul terenului în baza legii adoptată în perioada postdecembristă în scopul despăgubirii proprietarilor aflați în situații asemenea celei de față.

Nu are relevanță împrejurarea că reclamantul dobândind terenul prin cumpărare, cunoștea regimul său juridic și sarcinile(servituțile ce-l grevează, întrucât obligația de indemnizație există pe întreaga durată a servitutii, fiind stabilită de lege anual. Prin urmare, nu pot fi primite criticile comune din recursurile pârâtelor privind legitimarea procesuală în litigiul dedus judecății și nici a legalității măsurii dispuse de instanță în ce le privește. Sunt nefondate criticile pârâtei SC C. SA cât privește pronunțarea instanței în alte limite decât ale învestirii, întrucât prin însăși cererea de chemare în judecată reclamantul N.C., antecesorul recurentei, a solicitat stabilirea unei rente pentru terenul ocupat de pârâtă, astfel cum de altfel s-a pronunțat și instanța, context în care criticile vizând încălcarea prevederilor art. 132 și urm. C. proc.

civ. se vădesc a nu fi fondate. Criticile din recursul pârâtei SC P.L. SA și al reclamantei încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite justificat de neîncadrarea motivelor invocate în susținerea acestui caz de nelegalitate, astfel cum este acesta reglementat de textul legal menționat. Astfel, potrivit acestui motiv de recurs, se poate cere modificarea hotărârii când instanța, interpretând actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin urmare, acest motiv de recurs urmărește desființarea hotărârii atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Câmpul de aplicațiune al acestui motiv de recurs vizează interpretarea actului juridic (înțeles ca nelegitim ori a unora din clauzele sale, și nu administrarea, interpretarea greșită ori neadministrarea probelor considerate pertinente de parte). Criticile vizând acest aspect din recursul reclamantei - privind eventuale erori din expertizele tehnice administrate în cauză, aplicarea unor alte variante decât cele expuse în aceste lucrări, ori greșita interpretare a unei probe, încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 (cum s-a arătat mai sus), respectiv art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu pot fi primite în raport de actuala structură a recursului, care nu permite decât examinarea criticilor de nelegalitate aduse hotărârii recurată, consecința abrogării dispozițiilor art. 304 pct., 10 și 11 C. proc.

civ. prin art. 1 din O.U.G. nr. 138/2000. Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din recursul pârâtei SC P. SA și din recursul reclamantei au fost încadrate formal în acest motiv de recurs, întrucât, în realitate prin motivele subsumate acestei dispoziții s-au relevat aspecte de aplicare greșită a legii : (deja analizate mai sus), respectiv de interpretare eronată a probei cu expertiză, considerente în raport cu care nu pot fi primite. Dimpotrivă, instanța de apel a dezvoltat amplu și argumentat situația de fapt și normele juridice incidente raportului juridic litigios, între considerentele sale ca și între acestea și dispozitiv existând o deplină concordanță. Este nefondată și critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. din recursul reclamantei privind neacordarea cheltuielilor de judecată suportate în cauză, întrucât instanța de apel s-a pronunțat asupra acestora în măsura în care acestea au fost solicitate și efectuate în apel legea recunoscând posibilitatea recuperării celor neacordate și în măsura dovedirii lor pe calea unei acțiuni civile separate. Aspectele din recursul pârâtei SC C. SA privind evaluarea despăgubirii prin raportare la categoria terenului și suprafața pretins greșit determinată de experți sunt de asemenea nefondate, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, acestea se constituie în critici de netemeinicie (de apreciere eronată a unei probe) și în lipsa indicării unor cauze de nelegalitate în administrarea acestei probe, ele nu pot face obiectul verificărilor de către instanța de recurs.

Chestiunile privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în condițiile în care taxele judiciare au fost achitate în limita sumei admise, aspect necontestat prin recurs, nu sunt de natură a atrage aplicarea vreuneia dintre cazurile de casare sau modificare din cele reglementate de prevederile art. 304 C. proc. civ. Nu pot fi primite nici criticile privind încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 68 alin. (4) C. proc. civ., întrucât norma enunțată ce nu îngăduie mandatarului fără studii juridice să pună concluzii orale, nu este de natură, prin ea însăși să atragă nelegalitatea hotărârii astfel pronunțate, recurenta nefiind vătămată în vreun fel prin poziția procesuală a mandatarului părții.

Nu sunt fondate nici criticile privind prescrierea dreptului material la acțiune prin raportare la data ultimei precizări a cererii deduse judecății, dat fiind regimul juridic al servitutii, drept perpetuu pe durata existenței, în speță, a obiectivului în favoarea căruia a fost instituită, dar și prin raportare la momentul reglementării/consacrării legislative a obligației de plată a echivalentului (rentă) lipsei de folosință a terenului ocupat de un atare obiectiv. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile deduse judecății urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta R.S. și de pârâții SC C. SA și SC P.L. SA Ploiești împotriva Deciziei nr. 221/A din 31 august 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2011.