ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5613/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5613/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamantul N.C. a

solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate

pârâtele SC C. SA Ploiești și SC P.L. SA Ploiești la plata unei rente anuale pe

durata exercitării dreptului de servitute legal instituit asupra terenului în

suprafață de 460 mp proprietatea sa, situat în intravilanul municipiului

Ploiești, limitrof stației Peco H.

A mai solicitat obligarea la plata

daunelor cominatorii calculate la nivelul și după metoda mediei dobânzilor

bancare la depozitele în lei pentru persoanele fizice, aplicate la cuantumul

rentei anuale ce va fi fixată de instanță, pentru fiecare pârâtă în parte,

începând cu data primirii notificărilor ce le-au fost trimise pârâtelor.

În motivarea acțiunii reclamantul a

susținut că este proprietarul terenului în suprafață de 460 m.p. în baza

contractului de vânzare-cumpărare din 20 martie 1994 de Notariatul de Stat

Județean Prahova, că a încercat să-și construiască o casă pe acest teren și că

în demersul său de a obține avizele și autorizația de construcție a descoperit

că pe terenul său există conducte ce aparțin pârâtelor în suprafață de 200 mp

pentru SC C. SA. Ploiești și de 260 mp pentru SC P.L. SA Ploiești.

Temeiul de drept invocat a fost art. 7

alin. (4) din Legea nr. 134/1995.

Pârâta SC C. SA Ploiești a formulat

întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Statului Român prin M.F.P.

Prin întâmpinare s-au invocat

excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei calității procesuale

active și s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta SC

P.L. SA Ploiești s-a invocat lipsa calității sale procesuale pasive,

inadmisibilitatea acțiunii și nulitatea absolută a contractului de urbanism și

a autorizației de construcție.

În ședința din data de 26 octombrie

2000 reclamantul a precizat că solicită renta pe perioada aprilie 1997 -

aprilie 1998.

A.N.R.M. chemată în garanție de pârâta

SC C. SA Ploiești a invocat lipsa calității procesuale pasive, față de faptul

că Statul Român este reprezentat de M.F.P.

Chemații în garanție Municipiul

Ploiești și Consiliul Local Ploiești, urmare cererii formulate de pârâte, au

formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererilor de chemare în

garanție.

Printr-o cerere de completare a

întâmpinării formulate, pârâta SC P.L. SA Ploiești a invocat lipsa calității

procesuale active a reclamantului, arătând că a acordat despăgubiri

deținătorului terenului - fostul C.A.P., conform Legii nr. 59/1974, servitutea

transmițându-se odată cu fondul aservit.

După mai multe precizări la acțiune

reclamantul, prin concluziile scrise, a solicitat în final constatarea

existenței servitutilor instituite în favoarea pârâtelor, stabilirea valorii

rentei anuale, pe durata existenței acestora la prețurile din septembrie 2001,

conform expertizei efectuate de E.D., și obligarea pârâtelor la plata rentei

anuale până la 30 aprilie a fiecărui an la valoarea actualizată cu indicele din

septembrie 2001 până la data plății precum și obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor

pe perioada aprilie 1997 - martie 1999.

Prin sentința nr. 306 din 5 decembrie

2003, Tribunalul Vrancea a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive

a M.F.P. pentru Statul Român, și a lipsei calității procesuale pasive a

A.N.R.M., a respins ca neâtemeiate toate celelalte excepții procedurale invocate

de pârâte și pe fond a admis în parte acțiunea condamnatului

A constatat legale servitutile

existente în favoarea pârâtelor pe terenul proprietatea reclamantului, a obligat

pârâtele să plătească reclamantului sumele stabilite conform expertizei

efectuate de C.D. și a stabilit contravaloarea rentei anuale în sarcina

pârâtelor conform aceleiași expertize

Au fost respinse cererile de chermare

în garanție formulate de pârâta SC C. SA. Ploiești împotrivi M.F.P. și A.N.R.M.

și ca nântemeiată cererea de arătare a titularului, formulată de pârâta SC P.L.

SA. Ploiești împotriva Primăriei Municipiului Ploiești și Consiliul Local

Ploiești, precum și de chermre în garanție formulată de pârâta SC C. SA

Ploiești.

După un prim ciclu procesual, prin

Decizia nr. 3994 din 18 aprilie  2006, Înalta Curte de Casație și Justiție

București a admis recursurile declarate de reclamant și de pârâtele SC C. SA.

Ploiești și SC P.L. SA. Ploiești împotriva Deciziei civile nr. 401/A din 23 martie

2004 a Curții de Apel Calați, care a reținut soluția instanței de fond

Drept urmare, s-a casat decizia

instanței de apel și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de

apel, reținând în esență că hotărârea este practic nemotivată.

Rejudecând apelul prin Decizia civilă

nr. 454/A din 20 decembrie 2006 Curtea de Apel Galați a respins ca nefondate

apelurile declarate de părți și a menținut sentința pronunțată de instanța de

fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Cu prime la apelul reclamantului.

Prin Legea nr. 238 din 07 iunie 2004

intrată în vigoare la data de 13 septembrie 2004 care a abrogat Legea nr.

134/1995, în art. 7 se prevede că renta va fi determinată după principiul celei

mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.

Cea mai mică atingere adusă

proprietății reclamantului este prevăzută în varianta admisă de prima instanță,

respectiv de 95 mp pentru SC P.L. SA Ploiești și 36 mp pentru SC C. SA.

Ploiești.

Întinderea în timp a rentei și

cuantumul ei s-a făcut conform art. 7 din lege, durata fiind aceea a

operațiunilor petroliere, iar cuantumul s-a stabilit folosindu-se metoda

comparației cu prețurile practicate în zonă și ținând cont de regimul juridic

al terenului, aflat în intravilan la periferia municipiului Ploiești.

În calculul cheltuielilor de judecată

acordate reclamantului nu s-au acordat acele cheltuieli efectuate pentru

procurarea unor avize, autorizații sau cele solicitate și nedovedite.

Aceste cheltuieli devin certe în

momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și nu la data achitării

lor.

Cupriure la apdd dedarat de pârâta SC

C. SA Ploiești:

Încălcarea prevederilor art. 68 pct. 4

C. proc. civ. nu este sancționată cu nulitatea absolută, apelanta-pârâtă

neinvocând și nedovedind vreo vătămare prin faptul că s-a permis mandatarului

reclamantului să pună concluzii orale.

Toate precizările efectuate de

reclamant la acțiune se încadrează în dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 și

4 C. proc. civ. neschimbând obiectul acțiunii, indiferent sub ce formă au fost

formulate.

Critica privind încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 146/1997 s-a reținut ca neavenită și fără efect cât

timp această chestiune a fost soluționată cu putere de lucru judecat.

Referitor la excepțiile invocate de

această apelantă s-a reținut că soluția instanței de fond este legală.

Astfel, reclamantul a dovedit că este

proprietarul unui teren care este subtraversat de conducta de țiței, că are un

interes în cauză, și că terenul în litigiu se află sub incidența art. 7 din

legea petrolului, ceea ce atrage obligația pârâtei la renta prevăzută de

această lege și nu a chematelor în garanție.

Pârâta are calitatea de titular de

operațiune, chiar dacă susține că nu există un acord încheiat, deoarece art. 94

din Normele Metodologice nr. 1265/1996 de aplicare a Legii nr. 134/1995, prevăd

că până la reglementarea juridică a statutului unităților specializate în

transportul petrolului prin sistemul național de transport, această activitate

să fie desfășurată de SC C. SA Ploiești.

Excepția prescrierii acțiunii nu este

fondată, deoarece servitutea este continuă iar renta a fost introdusă în anul

1995.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a

reținut următoarele.

Conducta aflată pe terenul

reclamantului a fost montată înainte de Legea nr. 134/1995 a petrolului, dar

renta se impune și pentru această situație conform interpretărilor

dispozițiilor tranzitorii și finale din această lege.

Deși este adevărat că din suprafața de

teren doar 36 mp sunt afectați de apelanta-pârâtă, autoritățile specializate au

condiționat construirea locuinței de respectarea mai multor condiții care fac

ca practic terenul în totalitate să nu poate fi folosit pentru scopul inițial,

separat de faptul că nu s-a încercat o negociere și nu s-a dovedit susținerea

pârâtei privind dezafectarea conductei.

Critica privind cheltuielile de

judecată constând în onorariu de experți nu este fondată, în raport de art. 274

C. proc. civ., deoarece partea căzută în pretenții trebuie să suporte

cheltuielile reclamantului.

Refentor la apdul dedarat de pârâta SC

P.L. SA Ploiești:

S-a reținut că prin raportul de

expertiză efectuat în cauză de expertul L.D. în prezența părților, s-a răspuns

argumentat la toate obiectivele expertizei și apoi prin suplimentul de raport

de expertiză, la toate obiecțiunile formulate de pârâtă, astfel că cercetarea

locală și contraexpertiza nu erau necesare.

S-a mai reținut că prin raportul de

expertiză corect întocmit s-a identificat terenul în litigiu, astfel că schița

anexă la contractul de vânzare-cumpărare nu se coroborează cu celelalte dovezi

luate în calcul de expert.

Cu privire la temeiul de drept, s-a

reținut că deși instanța eronat a reținut și o dispoziție legală abrogată,

soluția este justificată pe dispozițiile legii petrolului, care este incidență

în cauză, contrar susținerilor pârâtei.

Natura juridică a terenului arabil s-a

stabilit prin hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești, pentru o

suprafață mai mare decât cea din litigiu și nu prin autorizația de construcție,

așa cum s-a susținut de către apelantă.

În ceea ce privește titlul

reclamantului i valabilitatea acestuia, există autoritate de lucru judecat,

urmare unei acțiuni promovate chiar de pârâte, și care a fost respinsă ca

nefondată.

Circuitul civil al terenului a fost

descris de expert, arătându-se că acesta, urmare modernizării DN 1 - București

- Ploiești și a stației Peco, s-a predispus băltirii și transformării într-o

rampă de depozitare, ceea ce îl face neproductiv și că datorită cazurilor de

intervenții, terenul a fost corect încadrat în categoria de terenuri aferente

organizării de șantiere și nu în aceea de teren agricol cum se susține.

Referitor la întinderea suprafeței

necesare servitutii, în raportul de expertiză s-a arătat că din cauza conductei

nu poate fi folosită suprafața efectiv ocupată de conductă, zona de interdicție

cât și cele două parcele mici libere, care sunt înconjurate de suprafețe de

restricții.

În final, excepțiile lipsei

interesului și a calității procesuale active, au fost corect soluționate,

reținându-se astfel că reclamantul și-a dovedit calitatea de proprietar al unui

teren subtraversat de conducte, ce atrag dispozițiile legii petrolului și plata

de rentă.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel,au declarat recurs reclamanta R.S., moștenitoarea reclamantului N.C. și

pârâtele SC C. SA Ploiești și SC P.L. SA Ploiești.

Prin Decizia civilă nr. 7029 din 24

octombrie  2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București

s-au admis recursurile dedarate de R.S., SC C. SA. Ploiești și SC P.L. SA.

Ploiești împotrim Deciziei civile nr. 454 din 20 septembrie 2006 a Curții de

Apel Galați

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de recurs a reținut următoarele:

În urma analizării și verificării

actelor și lucrărilor efectuate în cauză s-a constatat că situația de fapt nu este

pe deplin stabilită și că este necesară administrarea de probe.

Astfel, precizează instanța de recurs,

trebuie să se facă o verificare a regimului juridic al conductelor aflate sub

terenul deținut de reclamant adică dacă deservește procesului tehnologic

petrolier și în funcție de aceasta să se facă aplicarea dispozițiilor incidente

în cauză.

Cu ocazia rejudecării se va verifica

regimul juridic al terenului determinat de natura servituților aferente

acestuia, și pretențiile reclamantului astfel cum au fost formulate prin

acțiune se vor calcula pentru întreaga suprafață de teren dacă va rezulta că nu

se mai poate construi.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel sub nr. 493/44/2008.

Având în vedere dispozițiile art. 315

C. proc. civ. instanța de apel a dispus refacerea raportului de expertiză cu

respectarea îndrumărilor instanței de recurs.

Prin raportul de expertiză s-a reținut

că terenul în litigiu în anul 1992 a fost pus la dispoziția Comisiei pentru

aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991 de la comisia Bărcănești, pentru a fi

retrocedat foștilor proprietari ca teren arabil ajungând în proprietatea

moștenitorilor defunctului V.C. care ulterior l-a înstrăinat către N.C.

Terenul avea în momentul înstrăinării

categoria de folosință arabil. Ulterior, în urma rectificării administrative ae

hotarelor dintre com. Bărcănești și orașul Ploiești terenul în litigiu a ajuns

pe teritoriul administrativ al orașului Ploiești, fiind atras apoi în

intravilan, ceea ce a dat posibilitatea executării de construcții în

intravilan.

Expertul tehnic reține că pentru zona

de protecție a conductei de apă este suficient să se lase un culoar de 4 m

lățime între zona de la conductă până la drum liber de construcții, rezultând o

suprafață aferentă conductei de apă de 82 m.p.

Pentru conducta de țiței zona de

protecție este de 5 m de o parte și de alta a conductei, suprafața aferentă

fiind de 112 mp.

Corespunzător acestor suprafețe a

concluzionat că valoarea redevenței este de 942 lei/an în sarcina SC C. SA

Ploiești și de 692 lei/an în sarcina SC P.L. SA Ploiești.

Consilierii experți ai celor două

pârâte au formulat un alt punct de vedere în sensul că nu se instituie drept de

servitute, respectiv contract de servitute și nu se calculează renta anuală,

decât pentru conductele utilizate funcție de interesul statului.

Atunci când conductele sunt în

conservare și neutilizate nu deservesc procesul tehnologic petrolier și nu li

se aplică prevederile Legii petrolului nr. 238/2004 decât în momentul scoaterii

din conservare și utilizării pentru transportul produselor petroliere.

Prin Decizia nr. 221/A din 31 august

2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a reținut următoarele.

Apelul declarat de reclamant prin

mandatar s-a reținut a fi întemeiat pentru considerentele:

Reclamantul a făcut dovada că este

proprietarul suprafeței de teren de 460 mp dobândit prin cumpărare conform

contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1994.

Din probele administrate în cauză s-a

reținut în mod corect că această suprafață de teren este subtraversată de două

conducte, una pentru transport țiței aparținând pârâtei SC P.L. SA Ploiești și

una pentru transport apă tehnică aparținând SC C. SA Ploiești.

Existența celor două conducte ce

subtraversează terenul proprietatea reclamantului constituie o atingere adusă

dreptului de proprietate.

Astfel, atât Legea nr. 134/1995 în

vigoare la data introducerii acțiunii, cât și actuala reglementare Legea nr.

238 din 07 aprilie 2004 recunoaște proprietarului terenului dreptul de a

solicita plata rentei anuale pe dcurata exercitării dreptului de servitute

legală.

Obligarea la plata unei rente anuale

și după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, este de natură să

acopere atingerea adusă dreptului de proprietate, la stabilirea cuantumului

acestuia avându-se în vedere și limitarea în ceea ce privește posibilitatea de

construire a unei locuințe pe acest teren.

În ceea ce privește cuantumul rentei

anuale, acesta a fost stabilit de expert cu respectarea îndrumărilor deciziei Înaltei

Curți de Casație și Justiție având în vedere împrejurarea potrivit căreia

conductele deservesc procesul tehnologic, precum și suprafața de teren grevată

de ele.

Astfel, reține că acest motiv de apel

este întemeiat sens în care s-a dispus obligarea pârâtelor la plata redevenței

anuale în cuantumul stabilit de expertiza C.V.

În ceea ce privește criticile cu

privire la cheltuielile de judecată, reține că instanța de fond a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., dispunând obligarea la

plata cheltuielilor de judecată raportat la chitanțele depuse la dosar și în

măsura în care au fost efectuate în cursul judecății.

Apelurile declarate de pârâte au fost

constatate nefondate pentru următoarele considerente:

Reclamantul N.C., în prezent decedat,

prin moștenitoare R.S., și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 7 din Legea

nr. 238 din 07 iunie 2004 (fost art. 7 din Legea nr. 134/1995).

Dispozițiile art. 7 din Legea nr.

238/2004 prevăd posibilitatea instituirii unui drept de servitute de trecere în

situația în care este necesar accesul în perimetrul de explorare sau exploatare

și asupra terenurilor necesare.

Potrivit alin. (2) exercitarea

dreptului de servitute legală se face contra unei rente anuale către

proprietarii terenurilor aferente de dispozițiile art. 9 din Lege prevăd că

dreptul de acces în perimetrul de operare a conductelor poate fi permanent,

pentru verificare zilnică a perimetrului de operare sau ocazional, pentru

lucrări de intervenție în caz de avarii și de reparații programate.

În lumina dispozițiilor legale

sus-menționate, s-a reținut ca neîntemeiate susținerile pârâtelor-apelante cu

privire la nefolosirea celor două conducte.

Acestea există pe terenul proprietatea

reclamantului și pârâtele pot interveni în caz de nevoie.

Faptul că nu au intervenit până acum

nu exclude existența dreptului de servitute și a obligației la plata unei rente

anuale față de reclamant.

Fiind incidente dispozițiile Legii nr.

238/2004, instanța de fond corect a reținut că plata rentei cade în sarcina

titularului operațiunilor petroliere.

Astfel, cele două societăți pârâte au

calitate procesuală pasivă fiind unități specializate în transportul petrolului

prin sistemul național de transport.

Hotărârea instanței de fond a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în materie, dând eficiență

dispozițiilor art. 480, 481 C. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la

Convenția pentru apărare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Față de considerentele expuse mai sus

și văzând dispozițiile art. 296 C. proc. civ. a fost admis apelul declarat de

reclamanta R.S. moștenitoarea reclamantului N.C. și a respins ca nefondate apelurile

declarate de pârâtele SC C. SA Ploiești și SC P.L. SA Ploiești împotriva

sentinței penală nr. 306 din 05 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul

Vrancea.

A fost sdoimbat în parte, sentința

penală nr. 306 din 5 decembrie 2003 pronunțata de Tribunalul Vrancea în sensul

că s-a stabilit contravaloarea redezenței în sarcina pârâtei SC C. SA Ploiești

către reclamantă la 945 lei/an în loc de 172 lei noi. (728.000 lei vechi) și în

sarcina pârâtei SC P.L. SA Ploiești, la 692 lei/an în loc de 456 lei (4.560.000

lei vechi).

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

Au fost obligate pârâtele - intimate

să achite apelantei-reclamante cate 250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Împotriva susmenționatei hotărâri au

declarat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au

susținut următoarele:

Ploiești și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei curții de apel

și în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii introductive ca

neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de recurs încadrat

în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ, recurenta a susținut că deși

instanța de apel asemenea celei de fond nu era lămurită cu privire la

"identificarea respectiv amplasamentul terenului în litigiu" și în

condițiile în care au observat că există o diferență între planul de situație

ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 martie 1994 și

situația de fapt a terenului în litigiu (teren viran, nebornat, nedelimitat și

neîmprejmuit), trec peste acest aspect esențial al cauzei și resping probe

esențiale în lămurirea acestei împrejurări.

Admițând schițele de plan întocmite de

expert L.D., ambele instanțe au reconstituit, înlocuit și anulat îh realitate

planul de situație ce face parte integrantă din actul juridic exhibit de

reclamant, rezolvare inadmisibilă în raport de obiectul pricinii deduse

judecații.

Cât privește criticile încadrate în

motivul 7 al art. 304 C. proc. civ, recurenta a susținut că, în mod greșit, au

fost respinse excepțiile prematurității acțiunii și a lipsei de interes în

exercitarea acesteia, invocate în cauză, în condițiile în care soluția

menționată nu a fost în nici un fel motivată. Au arătat că reclamantul nu

justifică un drept propriu în declanșarea acțiunii deduse judecății, astfel

încât nu este justificată cerința interesului în exercitarea acțiunii, context

în care, prin raportare la dispozițiile art. 616, 619 C. civ. acțiunea apare a

fi și prematur formulată.

Recurenta a mai susținut că nu

folosește terenul reclamantului ca trecere cu nici un titlu, o eventuală

intervenție a sa neputând fi făcută decât cu acordul reclamantului și cu plata

unor daune corespunzătoare provocate de o atare intervenție.

De asemenea instanța de apel a omis a

se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului

invocată prin apelul său, excepție ce a fost ridicată justificat de faptul că

plata despăgubirilor corespunzătoare servituții constituite pe terenul în

litigiu s-a făcut către deținătorul inițial al terenului (fostul C.A.P.

Bărcanești), în conformitate cu dispozițiile art. 54-56 din Legea nr. 59/1974,

reclamantul preluând terenul cu sarcina menționată, aspect cunoscut la momentul

încheierii actului de transmisiune al bunului.

Învestiția ca atare și amplasamentul

au fost aprobate prin acte normative speciale în anul 1976, terenul în litigiu

fiind scos temporar din circuitul civil până la amplasarea conductei cu plata

unor despăgubiri corespunzătoare către proprietarul de la acea vreme al

terenului, cooperativa agricolă de producție.

Servitutea fiind un accesoriu al

fondului, dreptul de a o exercita se transmite odată cu acest fond, aspect

cunoscut de reclamant la data cumpărării acestui teren de la numitul V.M.

În această situație, reclamantul care

a preluat și sarcina odată cu terenul nu are calitate procesuală activăe cu

privire la cererea de despăgubiri dedusă judecății, acestea fiind integral

încasate de deținătorul inițial al bunului.

În acest sens sunt și dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 107/1996, potrivit cu care servitutea se poate crea

temporar sau definitiv pentru realizarea lucrărilor ce au legătura cu apele,

despăgubirea acordându-se la crearea servituții și constă în valoarea

pagubei cauzate proprietarului în raport cu foloasele de care este lipsit prin

schimbarea destinației temporare sau permanente a zonei respective de teren. In

cauză suntem în prezența unui drept de superficie, drept perpetuu, în sensul că

există atâta timp cât durează construcția ce se află în proprietatea altei

persoane decât proprietarul terenului, fiind astfel lipsită de relevanță

împrejurarea schimbării proprietarului terenului, dreptul de 11 proprietate

asupra acestuia rămânând grevat de superficial anterior constituită.

Greșit s-au aplicat dispozițiile Legii

petrolului nr. 134/1995 și în ceea ce o privește, deși ea este deținătoarea

unei conducte de apă ce subtraversează terenul reclamantului, fiind astfel

incidente prevederile Legea nr. 107/1996 (art. 48-66 din Lege).

Conducta de aducțiune apă nu poate fi

încadrată în operațiunile petroliere astfel cum sunt acestea definite în corpul

legii petrolului de art. 2 lit. f) (Legea nr. 134/1995), atâta timp cât apa

adusă prin aceste conducte este folosită în scopuri industriale și pentru

producerea apei de uz casnic.

În ceea ce privește critica încadrată

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că instanța a făcut o

greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legii petrolului, soluția

fiind astfel lipsită de temei legal, atâta timp cât legea petrolului în vechea

și actuala reglementare (Legea nr. 238/2004) recunoaște proprietarului

terenului dreptul de a solicita plata rentei anuale pe durata exercitării

dreptului de servitute legală.

Dispozițiile acestei legi nu pot fi

aplicate retroactiv, ori conducta de aducțiune a apei ce îi aparține a fost

construită în anul 1976 ca obiectiv legal de investiții cu aprobările prevăzute

de Legea nr. 72/1969 care reglementa activitatea de investiții, în vigoare la

acel moment.

Nu îi sunt aplicabile dispozițiile

legii petrolului, întrucât ea este deținătoarea unei conducte de apă supusă

dispozițiilor legii apelor (Legea nr. 107/1996), aspect ce nu a fost analizat

de judecătorii apelului.

Conducta de apă nu poate fi încadrată

între operațiunile petroliere, astfel cum sunt ele definite de legea

petrolului, astfel încât greșit au fost reținute dispozițiile unui act normativ

inaplicabil.

Atâta timp cât nu a fost schimbată

categoria de folosință a terenului în litigiu, din arabil în teren pentru

construcții, reclamantul nu poate fi despăgubit pentru altceva decât pentru

recolta pe care nu a realizat-o ca urmare a existenței conductei de apă.

Nu sunt relevante susținerile

reclamantului privind intenția sa de a construi pe acest teren o casă, atâta

vreme cât nu a fost realizată schimbarea categoriei terenului, iar autorizația

de construire din 1996 nu a fost prelungită.

În acest context acțiunea ar fi

trebuit îndreptată împotriva moștenitorilor transmițătorului bunului și nu

împotriva societăților deținătoare ale conductelor existente pe terenul

proprietatea reclamantului.

susținut în dezvoltarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. următoarele:

- deși a învederat încălcarea

dispozițiilor art. 132 și urm. C. proc. civ., determinat de numeroasele

precizări aduse cererii inițiale de chemare în judecată, de natură a schimba

obiectul și cauza cererii deduse judecății, instanța de apel nu a ținut seama

de aspectul învederat.

Astfel, la termenul de judecată din 14

iulie 2003, reclamantul a schimbat total obiectul cererii de chemare în

judecată, solicitând constatarea existenței servitutii instituite în favoarea

pârâtei și implicit a lipsei de folosință a întregului teren în suprafață de

460 mp, începând cu data de 21 martie  1997 și până la data obținerii unei noi

autorizații de construcție.

Prin urmare, acțiunea reclamantului

privește constatarea servitutii și a lipsei de folosință a terenului,

încadrându-se astfel în categoria acțiunilor în constatare și nu a uneia petitorii,

ceea ce implică concluzia că partea a renunțat la acțiunea în pretenți.

Au solicitat să se observe că durata

exercitării dreptului la servitute nu este unul și același lucru cu durata

existenței servitutii, fiecare dintre acestea având consecințe juridice

diferite. Sub acest aspect instanțele dispunând în sensul acordării unui venit

pe durata existenței servituții, s-au pronunțat în alte limite decât cele

ale învestirii, acordând un plus păita.

întrucât până în prezent nu au

intervenit la conducta în cauză, înseamnă că nu au exercitat dreptul de

servitute și deci nu puteau fi obligați la plata unui rente sau despăgubiri.

Prin aceeași cerere modificatoare

intitulată „ultimele precizări", reclamantul pretinde noi sume pe care nu

le-a solicitat prin cererea inițială de chemare în judecată (prin care a

solicitat numai renta fără indicarea cuantumului acesteia).

Au fost încălcate dispozițiile Legii

nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, întrucât instanța nu a dispus

obligarea reclamantului la plata taxelor de timbru legal datorate în raport de

pretențiile solicitate în instanță, obligație ce trebuie satisfăcută anticipat,

ci a dispus achitarea unor taxe în limita pretențiilor admise. În contextul

menționat, instanța de judecată ar fi trebuit să anuleze cererea de chemare în

judecată ca insuficient timbrată.

Greșit a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive în ce o privește, întrucât, nu este proprietarul

conductei ce traversează terenul reclamantului, drept ce se află în patrimoniul

Statului Român reprezentat prin M.F.P.

Greșit a fost respinsă cererea de

chemare în garanție și de arătare a titularului dreptului, întrucât persoanele

ce au calitatea de debitori ai obligației pretinse de reclamant, sunt A.N.R.M.

care reprezintă statul atât în domeniul resurselor de petrol, cât și al

transportului țițeiului, dar și M.F.P., urmare a reducerii capitalului social

al SC C. SA cu valoarea conductelor, printre care și aceea în litigiu, potrivit

O.U.G. nr. 216/2000.

Nu poate fi primită susținerea

instanței privind reprezentarea statului de către M.I.R. întrucât acesta este

numai unul dintre acționarii societății, alături de alți acționari.

Trebuia admisă excepția prescripției

dreptului material la acțiune, întrucât ultimele precizări la cererea de

chemare în judecată s-au depus cu depășirea termenului general de prescripție

de 3 ani. Nu poate fi primit argumentul instanței privind întreruperea acestei

termen urmare a suspendării judecării cauzei, care poate viza eventual

pretențiile solicitate pentru cererea de chemare dedusă judecății, înregistrată

în anul 1997.

Acțiunea este prescrisă și prin

raportare la data instalării conductei, în anul 1966, dată la care s-au achitat

despăgubiri proprietarilor terenurilor de la acel moment. Dat fiind perioada de

timp scursă de la data montării conductei, au susținut că servitutea a fost

dobândită prin prescripție achizitivă, considerente în raport cu care în mod

greșit s-a dispus obligarea sa la plata de despăgubiri către reclamant pe o

perioadă de șase ani.

În mod cu totul arbitrar, instanța de

judecată împarte acordarea rentei în două perioade, din care una pentru

întreaga suprafață deținută de reclamant și alta numai pentru suprafața de 36

mp cât a fost afectată de conducta în cauză.

Dispozițiile instanței relativ la

acest aspect se plasează atât în afara pretențiilor reclamantului, care a

solicitat renta numai pentru terenul afectat de conductă, dar și în afara

legii, care nu conține vreo prevedere în acest sens.

Expertiza C.D. a stabilit că suprafața

ocupată este de 36 mp și nu de 200 mp, astfel cum greșit a dispus instanța,

suprafață pentru care, așa cum s-a relevat mai sus, au fost acordate

despăgubirile corespunzătoare în anul 1966.

La data dobândirii bunului,

reclamantul avea cunoștință de existența servitutii, asumându-și riscul

cumpărării terenului în starea în care se afla, cu privire la care nu pot

opera, retroactiv, dispozițiile legii petrolului, ce instituie un drept real de

servitute dar numai pentru conductele ce se vor monta după apariția lor.

Nu poate fi primit argumentul

instanței în justificarea soluției de admitere a acțiunii constând în

împiedicarea reclamantului să construiască pe terenul subtraversat de conducta

sa, aspect demonstrat de expertiza administrată în cauză și confirmat de autorizația

de construcție ce i-a fost eliberată.

Nu se poate imputa imposibilitatea

obținerii unei noi autorizații de construcție, în condițiile în care, așa cum

s-a arătat mai sus, terenul poate fi utilizat potrivit acestei destinații,

suprafața de 36 mp ocupată efectiv de conducta sa putând fi folosită ca până

acum, pentru însămânțarea diverselor culturi.

Prin urmare, eventuala rentă putea fi

stabilită nu prin raportare la tarife de șantier, ci la valoarea unei producții

medii agricole, astfel cum acestea au fost stabilite prin suplimentul la

raportul de expertiză efectuat în cauză.

Întrucât dreptul de servitute există

pe întreaga durată a raportului dintre proprietarii fondurilor și cum

societatea a achitat despăgubirea datorată pentru dreptul de servitute asupra

terenului ocupat la începutul anului 1966, este nelegală obligarea sa la plata

dispusă prin hotărârea

Instanța de apel a omologat și dat

valoare juridică unei expertize nelegală, cea întocmită de expert C.V.,

întrucât prin aceasta nu au fost lămurite obiectivele fixate de instanță, ori

acestea au fost incomplete, iar expertul omite a face referire la celelalte

lucrări de specialitate administrate în cauză.

Din acest motiv constatările sale sunt

contradictorii față de expertiza C.D. sub aspectul suprafeței de teren pentru

care se cuvine plata rentei (de 112 mp față de 36 mp în expertiza C.D.).

Prin raportul de expertiză constatat a

fost stabilită o singură variantă cu privire la cuantumul rentei ce ar fi putut

fi achitată, partea indicând patru dintre posibilele variante de despăgubire

(pentru acestea și cu referire la categoria de folosință a terenului - arabil -

la data achiziționării sale de către reclamant, dar și amplasamentul acestui

teren, aflat la periferia orașului Ploiești).

În final, au susținut că nu datorează

nici o rentă, sens în care au fost invocate dispozițiile art. 7 alin. (1) din

Legea petrolului, relevându-se din nou împrejurarea că a fost ocupată prin

montarea conductei anterior dobândirii bunului de către reclamant, dată la care

au achitat despăgubirea corespunzătoare și că această conductă nu deservește

procesul tehnologic, fiind păstrată în rezervă ca parte componentă a sistemului

național de transport al petrolului de importanță strategică, dar și că terenul

poate fi folosit potrivit destinației sale, astfel încât plata despăgubirilor

solicitate nu se justifică.

În mod greșit, instanța a dispus

obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant constând

în onorariu de expert, deși potrivit chitanțelor anexate la dosarul cauzei, cea

care a făcut această plată este societatea recurentă.

Deși au învederat instanțelor

interdicția mandatarului părții de a pune concluzii orale, instanțele i-au

permis acestuia să aibă o atare poziție.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei curții de apel și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată.

reclamantului N.C. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 9 și 10 C. proc. civ.,

modificarea în parte a hotărârii curții de apel și, în urma rejudecării cauzei,

admiterea acțiunii.

În dezvoltarea motivului de recurs

încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că

au fost eronat interpretate concluziile expertizei G.V. referitoare la zona de

protecție a conductei ce aparține SC P.L. SA, reținută a fi de 82 mp, cu

nesocotirea îngrădirilor ce se aduc exercitării dreptului său de proprietate

asupra terenului în litigiu, precum și drepturilor legale referitoare la

„procentul de ocupare a terenului", astfel cum este reglementat de

Regulamentul de urbanism aprobat prin H.G. nr. 595/1986.

În realitate, suprafața pe care nu se

poate construi din cauza acestei conducte este mai mare, de 226 mp, aspect

relevat atât de realitatea din teren, cât și din însăși raportul de expertiză

(schița 1) și constatat și prin expertizele anterioare.

În dezvoltarea motivului de recurs

încadrat în prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta a susținut că

instanța nu a ținut seama de avizul SC C. SA din 2006 (filele 18 - 23 din Dosar

nr. 4425/44/2006 al Curții de Apel Galați), din care rezultă că nu se poate

construi pe întreaga suprafață de teren din cauza conductelor pârâtelor care se

impune a fi obligate la plata rentei anuale pentru întreaga suprafață de teren

în litigiu de la data introducerii acțiunii, pe durata existenței conductelor

și nu numai până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Hotărârile recurate conțin motive contradictorii

(art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) privind stabilirea cuantumului rentei, întrucât

stabilesc modalități diferențiate de calcul a cuantumului despăgubirilor, motiv

pentru care a solicitat ca pentru perioada de la data introducerii acțiunii

până la rămânerea irevocabilă a hotărârilor să se stabilească valoarea rentei

pentru întreaga suprafață de teren după metodologia expertului C., iar pentru

perioada de după rămânerea irevocabilă a hotărârii, pe durata existenței

construcțiilor, cuantumul rentei să fie determinat în cazul pârâtei SC P.L. SA

raportat la suprafața de 226 mp ori adoptarea ca bază de calcul a variantei B

din expertiza C.D.

Greșit nu au fost acordate

cheltuielile de judecată după soluționarea litigiului la instanța de fond (24

decembrie 2003) în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., motiv de

recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu excepția cheltuielilor pentru plata

expertizei, instanța nu a luat în considerare și celelalte cheltuieli, astfel

cum au fost acestea dovedite, constând în taxă judiciară de timbru în apel și

recurs, onorariu expert C.V. și cheltuieli de de transport, în cuantum total de

3.838 lei, sumă la plata căreia a solicitat obligarea pârâtelor.

Recursurile nu sunt fondate.

Irevocabil, prin Decizia nr. 7029 din

24 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, în raport

de temeiul de drept al cererii deduse judecății - art. 7 din Legea nr.

134/1997, în vigoare la data introducerii acțiunii și menținut în aceeași

numerotare prin noua lege a petrolului - Legea nr. 238/2004 - necesitatea

verificării regimului juridic a conductelor aflate pe terenul reclamantului

(dacă acestea deservesc procesului tehnologic petrolier) cu aplicarea

dispozițiilor legale incidente, precum și regimul juridic al terenului

determinat de natura servitutilor aferente acestuia.

În rejudecare, în raport de

probațiunea administrată până în acel moment și de constatările expertizei C.V.,

instanța de apel a reținut legal că terenul proprietatea reclamantului este

traversat de conductele pârâtelor, dispunând în sensul obligării acestora la

plata despăgubirilor datorate pentru existența servitutilor legale asupra

obiectivelor proprietatea acestor pârâte.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din

Legea nr. 134/1995 (în vigoare la data nașterii raportului juridic litigios) și

a articolului corespunzător din Legea nr. 238/2004 (prin care a fost abrogată

vechea lege a petrolului) „asupra terenurilor, necesare accesului în

perimetrele de exploatare sau explorare și asupra terenurilor necesare oricăror

activități pe care acestea le implică, se instituie, în favoarea titularului,

un drept de servitute legală".

Potrivit art. 2 al aceluiași articol

„exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin.

(1) se face contra plății unei rente anuale de către proprietarii terenurilor

afectate de acesta, pentru ca, potrivit alin. (4) să se dispună că „durata

servitutii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a

operațiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi

determinate, în ceea ce privește suprafețele și proprietarii, după principiul

celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate".

În sensul legii, termenul „operațiuni

petroliere" semnifică ansamblul de activitate de explorare, dezvoltare,

exploatare și abandonare a unui zăcământ petrolier, înmagazinarea subterană,

transportul și transportul petrolului pe conducte magistrale, precum și

operarea terminalelor petroliere, iar cel de „titular" semnifică persoana

juridică romană sau străină, căreia i s-a acordat dreptul de a efectua

operațiuni petroliere în baza unui acord petrolier.

Ambele pârâte fiind, în sensul legii,

titulari de operațiuni petroliere și deținând conducte ce subtraversează

terenul reclamantului da obligația plății unei rente anuale proprietarului

bunului pe durata existenței obiectivului menționat (în sensul aceleiași legi).

În raport de aceste constatări se

constată că legal au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale

pasive și a celei a lipsei calității procesuale active (reclamantul fiind

titularul dreptului pretins în prezenta procedură în puterea legii), ca și a

prematurității acțiunii, pârâtele refuzând și în prezent îndeplinirea unei

obligații legal instituită în sarcina lor și care își găsește corespondent și

în normele dreptului comun în materie - art. 480, 481 C. civ. - și cele

convenționale - art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a

drepturilor omului.

Întrucât legea instituie în sarcina

titularului de operațiuni petroliere plata rentei, justificat cu respectarea

dispozițiilor aceleiași legi a fost respinsă cererea de chemare în garanție și

de arătare a titularului dreptului formulată în contradictoriu cu alte persoane

juridice.

Corect nu au fost primite susținerile

pârâtelor privind inaplicabilitatea actului normativ menționat raportului

juridic litigios întemeiat pe împrejurarea că servitutea ar fi fost instituită

în anii 1966, respectiv 1976, deci anterior intrării în vigoare a acestei legi,

ori că au achitat despăgubirea la data montării conductelor, întrucât, pe de o

parte la momentul respectiv toate terenurile erau scoase din circuitul civil și

prin urmare nu se punea problema plății vreunei sume de bani (aspect de altfel

nedovedit), iar pe de altă parte, existența conductelor impune indemnizarea

reclamantului, proprietarul terenului în baza legii adoptată în perioada

postdecembristă în scopul despăgubirii proprietarilor aflați în situații

asemenea celei de față.

Nu are relevanță împrejurarea că

reclamantul dobândind terenul prin cumpărare, cunoștea regimul său juridic și

sarcinile(servituțile ce-l grevează, întrucât obligația de indemnizație există

pe întreaga durată a servitutii, fiind stabilită de lege anual.

Prin urmare, nu pot fi primite

criticile comune din recursurile pârâtelor privind legitimarea procesuală în litigiul

dedus judecății și nici a legalității măsurii dispuse de instanță în ce le

privește.

Sunt nefondate criticile pârâtei SC C.

SA cât privește pronunțarea instanței în alte limite decât ale învestirii,

întrucât prin însăși cererea de chemare în judecată reclamantul N.C.,

antecesorul recurentei, a solicitat stabilirea unei rente pentru terenul ocupat

de pârâtă, astfel cum de altfel s-a pronunțat și instanța, context în care

criticile vizând încălcarea prevederilor art. 132 și urm. C. proc. civ. se vădesc

a nu fi fondate.

Criticile din recursul pârâtei SC P.L.

SA și al reclamantei încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu

pot fi primite justificat de neîncadrarea motivelor invocate în susținerea

acestui caz de nelegalitate, astfel cum este acesta reglementat de textul legal

menționat.

Astfel, potrivit acestui motiv de

recurs, se poate cere modificarea hotărârii când instanța, interpretând actul

juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Prin urmare, acest motiv de recurs

urmărește desființarea hotărârii atunci când judecătorii au nesocotit principiul

înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere

de lege între părțile contractante. Câmpul de aplicațiune al acestui motiv de

recurs vizează interpretarea actului juridic (înțeles ca nelegitim ori a unora

din clauzele sale, și nu administrarea, interpretarea greșită ori

neadministrarea probelor considerate pertinente de parte).

Criticile vizând acest aspect din

recursul reclamantei - privind eventuale erori din expertizele tehnice

administrate în cauză, aplicarea unor alte variante decât cele expuse în aceste

lucrări, ori greșita interpretare a unei probe, încadrate în prevederile art.

304 pct. 8 (cum s-a arătat mai sus), respectiv art. 304 pct. 10 C. proc. civ.,

nu pot fi primite în raport de actuala structură a recursului, care nu permite

decât examinarea criticilor de nelegalitate aduse hotărârii recurată,

consecința abrogării dispozițiilor art. 304 pct., 10 și 11 C. proc. civ. prin

art. 1 din O.U.G. nr. 138/2000.

Criticile întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 din recursul pârâtei SC P. SA și din recursul reclamantei au

fost încadrate formal în acest motiv de recurs, întrucât, în realitate prin

motivele subsumate acestei dispoziții s-au relevat aspecte de aplicare greșită

a legii : (deja analizate mai sus), respectiv de interpretare eronată a probei

cu expertiză, considerente în raport cu care nu pot fi primite.

Dimpotrivă, instanța de apel a

dezvoltat amplu și argumentat situația de fapt și normele juridice incidente

raportului juridic litigios, între considerentele sale ca și între acestea și

dispozitiv existând o deplină concordanță.

Este nefondată și critica întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din recursul reclamantei privind

neacordarea cheltuielilor de judecată suportate în cauză, întrucât instanța de

apel s-a pronunțat asupra acestora în măsura în care acestea au fost solicitate

și efectuate în apel legea recunoscând posibilitatea recuperării celor

neacordate și în măsura dovedirii lor pe calea unei acțiuni civile separate.

Aspectele din recursul pârâtei SC C.

SA privind evaluarea despăgubirii prin raportare la categoria terenului și

suprafața pretins greșit determinată de experți sunt de asemenea nefondate,

întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, acestea se constituie în critici de

netemeinicie (de apreciere eronată a unei probe) și în lipsa indicării unor

cauze de nelegalitate în administrarea acestei probe, ele nu pot face obiectul

verificărilor de către instanța de recurs.

Chestiunile privind încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în

condițiile în care taxele judiciare au fost achitate în limita sumei admise,

aspect necontestat prin recurs, nu sunt de natură a atrage aplicarea vreuneia

dintre cazurile de casare sau modificare din cele reglementate de prevederile

art. 304 C. proc. civ.

Nu pot fi primite nici criticile

privind încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 68 alin. (4) C. proc.

civ., întrucât norma enunțată ce nu îngăduie mandatarului fără studii juridice

să pună concluzii orale, nu este de natură, prin ea însăși să atragă

nelegalitatea hotărârii astfel pronunțate, recurenta nefiind vătămată în vreun

fel prin poziția procesuală a mandatarului părții.

Nu sunt fondate nici criticile privind

prescrierea dreptului material la acțiune prin raportare la data ultimei

precizări a cererii deduse judecății, dat fiind regimul juridic al servitutii,

drept perpetuu pe durata existenței, în speță, a obiectivului în favoarea

căruia a fost instituită, dar și prin raportare la momentul

reglementării/consacrării legislative a obligației de plată a echivalentului

(rentă) lipsei de folosință a terenului ocupat de un atare obiectiv.

Ca urmare, față de cele ce preced, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile deduse judecății urmează

să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta R.S. și de pârâții SC C. SA și SC P.L. SA Ploiești

împotriva Deciziei nr. 221/A din 31 august 2010 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

29 iunie 2011.