ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1672/2012

Ședința publică de la 23 martie 2012

Asupra

contestației în anulare de față constată următoarele:

Tribunalul

Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.

495 din 17 noiembrie 2010, a respins excepția lipsei calității procesual pasive

invocată de pârâta SC D.G.S.R. SRL ca neîntemeiată și a respins acțiunea

comercială având ca obiect obligație de a face formulată și precizată de

reclamanta S.M.A., în contradictoriu cu pârâta SC D.G.S.R. SRL BUCUREȘTI.

Prin

cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la

ridicarea conductei pentru transport gaz metan, ce traversează terenul aferent

imobilului reclamantei, precum și obligarea acesteia la plata de despăgubiri

anuale echivalente cu 1000 Euro, până la data ridicării conductei, care

afectează dreptul de proprietate al reclamantei.

Acțiunea

a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1075 C. civ.

Pârâta

a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, cu privire la capătul de

cerere privitor la plata daunelor pentru lipsa de folosință a terenului,

motivat de faptul că fosta societate a suferit un proces de reorganizare în

anul 2008 și a pierdut calitatea de concesionar .

Tribunalul

a reținut, în ceea ce privește excepția invocată, că dreptul de uz al pârâtei,

asupra terenului, justifică calitatea sa procesuală în cauză.

În

ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat existența servituții

legale, care are o natură gratuită, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (1)

și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004.

Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

prin decizia nr. 33 din 24 martie 2011 a respins ca nefondat apelul reclamantei, menținând ca legală și temeinică sentința de fond.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs reclamanta, prin care a invocat excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Prahova pentru judecarea cauzei în fond,

întrucât litigiul nu este comercial.

De

asemenea, a invocat nulitatea deciziei în situația incompatibilității prevăzută

de art. 27 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanța nu a amânat

pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise și a dovezii privind

cheltuielile de judecată.

Pe

fondul cauzei, recurenta a arătat că decizia a fost pronunțată cu încălcarea

art. 15 alin. (2) și art. 44 alin. (5) din Constituție și cu aplicarea greșită

a Legii nr. 351/2004.

Prin

decizia nr. 3333 din 27 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Împotriva

acestei decizii, la data de 10 noiembrie 2011 a formulat contestație în anulare, contestatoarea S.M.A., prin care a solicitat admiterea acesteia, arătând că

instanța de recurs a omis, din greșeală să se pronunțe asupra excepțiilor

privind competența materială și incompatibilitatea judecătorului instanței de

fond.

De

asemenea, contestatoarea a invocat că instanța de recurs, prin omisiune nu s-a

pronunțat asupra fondului, trebuind să admită excepțiile invocate .

Contestația

în anulare este nefondată.

Motivul

reprezentat de art. 318 teza II C. proc. civ.

Contestația

în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se

poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit

cărora ,,hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

Dispozițiile

legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele

trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu

deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de

retractare, și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi

exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă

repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de

instanță, care s-a pronunțat asupra motivelor de modificare sau casare invocate

de parte.

Ipoteza

reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., teza a II-a, are în vedere

omisiunea efectivă de examinare a motivelor de casare sau modificare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., invocate de parte. Or, din considerentele deciziei

rezultă incontestabil că instanța de recurs a analizat cauza sub toate

aspectele invocate de către recurentă în cererea de recurs, însă prezentele argumente

ale contestatoarei vizează chestiuni cu privire la modul de soluționare a

excepțiilor invocate

, aspecte care nu pot fi valorificate pe calea contestației

în anulare.

Pe

de altă parte, se constată că prin cerere, nu au fost prezentate argumentele în

sprijinul motivelor invocate, iar în lipsa dezvoltării acestora, controlul de

legalitate nu poate fi exercitat.

În

raport de aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă contestația în

anulare formulată de contestatoarea S.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea S.M.A. împotriva deciziei

nr. 3333 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2012.