ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3333/2011

Ședința publică de la 27 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 495 din 17 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1959/105/2009, judecătorul din cadrul Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta SC D.S.G.S. R. SRL ca neîntemeiată; a respins, totodată, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.M.A. în contradictoriu cu pârâta SC D.S.G.S. R. SRL. Judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă, obligarea pârâtei la ridicarea conductei de gaze ce îi traversează terenul, cu despăgubiri pentru diminuarea valorii terenului.

Judecătorul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă, motivat de faptul că deținerea calității de concesionar nu exclude calitatea sa de parte în cauză, din moment ce invocă un drept ce se opune pretențiilor reclamantei. Pe fondul cauzei, judecătorul a reținut că acea conductă de gaze, față de care reclamanta a solicitat ridicarea de pe teren, este bun de utilitate și interes public, conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 351/2004 cu privire la despăgubirile solicitate de reclamantă, judecătorul a reținut că instalațiile de gaze sunt anterioare dobândirii imobilului în proprietate prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2247 din 18 iunie 2003, la momentul dobândirii reclamanta având cunoștință de existența acestora și de restrângerea implicită a dreptului de proprietate; se reține sub acest aspect că pe schița actului de proprietate este identificată conducta de gaze.

În consecință, a apreciat că dreptul de proprietate se poate dobândi doar în forma în care acesta exista la data dobândirii, cu limitările inerente date de existența altor drepturi, cum este în speță, dreptul de proprietate publică. A mai reținut, în raport de prevederile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, că legiuitorul a instituit cu privire la aceste conducte de gaze, o servitute legală ce apasă asupra terenurilor ocupate de aceste instalații. Sentința de fond a apelată de reclamanta S.M.A., care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, apreciind că judecătorul fondului a făcuto o greșită interpretare a probelor administrate și a textelor legale incidente în cauză.

Prin decizia nr. 33 din 24 martie 2011, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul reclamantei, cu următoarele considerente: a reținut corecta interpretare de către judecătorul fondului a prevederilor Legii nr. 351/2004 incidente în cauză, în sensul reținerii caracterului de bun de utilitate publică a rețelei de gaze ce ocupă terenul reclamantei; de asemenea, s-a apreciat caracterul de servitute legală, cu titlu gratuit, pentru rețeaua de gaze, reținându-se caracterul de serviciu public de interes național al activității de transport al gazelor naturale. A concluzionat, că nu se poate adăuga la lege, prin acordarea unor despăgubiri, în condițiile în care prevederile legale nu statuează în acest sens.

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta S.M.A., care a solicitat admiterea recursului și în principal, casarea hotărârilor, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârilor pronunțate în cauză, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată. Reclamanta a invocat necompetența materială a Tribunalului Prahova, apreciind caracterul civil al litigiului, raportat la faptul că între părți nu există o relație comercială; a invocat și nulitatea deciziei recurate, în raport de prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., motivat de faptul că judecătorii apelului nu au amânat pronunțarea asupra cauzei pentru depunerea concluziilor scrise și a dovezilor privind cheltuielile de judecată, fapt ce are valoarea, în opinia reclamantei a unei antepronunțări.

Pe fondul litigiului, reclamanta a susținut că decizia de apel a fost pronunțată cu încălcarea legii, invocând prevederile art. 15 alin. (2) și art. 44 alin. (5) din Constituție, justificat de faptul că s-a aplicat retroactiv Legea nr. 351/2004, în condițiile în care atât dobândirea terenului, cât și tulburarea posesiei sunt anterioare adoptării acestei legi; a mai susținut că indisponibilizarea terenului său prin traversarea cu conducta de gaze este similară exproprierii, astfel încât trebuie să fie despăgubită; de asemenea, a precizat că în cartea funciară nu este înscrisă nicio servitute legală în favoarea pârâtei. Deși legal citată, pârâta intimată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenele acordate.

Nu au fost depus înscrisuri noi. Analizându-se legalitatea deciziei de apel, prin prisma criticilor formulate, se apreciază că recursul nu este fondat. Se înlătură critica reclamantei vizând soluționarea cauzei cu încălcarea normelor de competență materială, apreciindu-se corecta judecare a cauzei de către instanța comercială. Se reține sub acest aspect natura comercială a cauzei, chiar și în lipsa unor raporturi comerciale, raportat la faptul că bunul ce constituie obiect al acțiunii în justiție – conducta de gaz – este destinată desfășurării activității curente a pârâtei, activitate din care aceasta obține profit. În consecință, chiar dacă raportul dintre părți nu are la bază o relație comercială clasică, natura comercială a cauzei este dată de destinația bunului – obiect al acțiunii.

Nu poate fi reținută nici critica privind antepronunțarea asupra cauzei. Faptul că judecătorii nu au apreciat că se impune amânarea pronunțării cauzei nu constituie o antepronunțare asupra cauzei. Se constată că reclamanta a beneficiat de asistența unui apărător calificat, care a fost prezent în sala de judecată la acordarea cuvântului pe apel, solicitând amânarea cauzei nu pentru a depune concluzii scrise, ci pentru depunerea dovezilor privind cheltuielile de judecată. Or, după acordarea cuvântului pe fondul cererii de apel, nu se mai pot depune nici un fel de înscrisuri la dosar, chitanțele privind cheltuielile de judecată trebuind depuse doar până la momentul arătat. În consecință, era nelegal a se depune orice fel de înscrisuri după rămânerea cauzei în pronunțare.

Este înlăturată și critica reclamantei privind aplicarea retroactivă a prevederilor Legii nr. 351/2004. Legea a fost corect aplicată în cauză, în raport de data introducerii acțiunii. Nu are relevanță sub aspectul legii aplicabile împrejurarea că respectiva instalație a fost edificată pe terenul reclamantei la un moment anterior adoptării acestei legi, nici faptul că acesta exista la momentul achiziționării terenului, relevantă fiind existența legii la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Pentru considerentele reținute, și constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.M.A., împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 33 din 24 martie 2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2011.