ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3333/2011

Ședința publică de la 27 octombrie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 495

din 17 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1959/105/2009, judecătorul din

cadrul Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta SC D.S.G.S.

R. SRL ca neîntemeiată; a respins, totodată, ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanta S.M.A. în contradictoriu cu pârâta SC D.S.G.S. R. SRL.

Judecătorul fondului

a reținut că reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă, obligarea

pârâtei la ridicarea conductei de gaze ce îi traversează terenul, cu

despăgubiri pentru diminuarea valorii terenului.

Judecătorul a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă, motivat de

faptul că deținerea calității de concesionar nu exclude calitatea sa de parte

în cauză, din moment ce invocă un drept ce se opune pretențiilor reclamantei.

Pe fondul cauzei,

judecătorul a reținut că acea conductă de gaze, față de care reclamanta a

solicitat ridicarea de pe teren, este bun de utilitate și interes public,

conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 351/2004 cu privire la despăgubirile

solicitate de reclamantă, judecătorul a reținut că instalațiile de gaze sunt

anterioare dobândirii imobilului în proprietate prin contractul de vânzare

cumpărare nr. 2247 din 18 iunie 2003, la momentul dobândirii reclamanta având

cunoștință de existența acestora și de restrângerea implicită a dreptului de

proprietate; se reține sub acest aspect că pe schița actului de proprietate

este identificată conducta de gaze. În consecință, a apreciat că dreptul de

proprietate se poate dobândi doar în forma în care acesta exista la data

dobândirii, cu limitările inerente date de existența altor drepturi, cum este

în speță, dreptul de proprietate publică.

A mai reținut, în

raport de prevederile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, că legiuitorul

a instituit cu privire la aceste conducte de gaze, o servitute legală ce apasă

asupra terenurilor ocupate de aceste instalații.

Sentința de fond a

apelată de reclamanta S.M.A., care a solicitat admiterea apelului și schimbarea

sentinței în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, apreciind că

judecătorul fondului a făcuto o greșită interpretare a probelor administrate și

a textelor legale incidente în cauză.

Prin decizia nr. 33

din 24 martie 2011, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul

reclamantei, cu următoarele considerente: a reținut corecta interpretare de către

judecătorul fondului a prevederilor Legii nr. 351/2004 incidente în cauză, în

sensul reținerii caracterului de bun de utilitate publică a rețelei de gaze ce

ocupă terenul reclamantei; de asemenea, s-a apreciat caracterul de servitute

legală, cu titlu gratuit, pentru rețeaua de gaze, reținându-se caracterul de

serviciu public de interes național al activității de transport al gazelor

naturale. A concluzionat, că nu se poate adăuga la lege, prin acordarea unor

despăgubiri, în condițiile în care prevederile legale nu statuează în acest

sens.

Decizia de apel a

fost recurată de reclamanta S.M.A., care a solicitat admiterea recursului și în

principal, casarea hotărârilor, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în

subsidiar, modificarea hotărârilor pronunțate în cauză, în sensul admiterii

cererii astfel cum a fost formulată.

Reclamanta a invocat

necompetența materială a Tribunalului Prahova, apreciind caracterul civil al

litigiului, raportat la faptul că între părți nu există o relație comercială; a

invocat și nulitatea deciziei recurate, în raport de prevederile art. 27 pct. 7

C. proc. civ., motivat de faptul că judecătorii apelului nu au amânat pronunțarea

asupra cauzei pentru depunerea concluziilor scrise și a dovezilor privind

cheltuielile de judecată, fapt ce are valoarea, în opinia reclamantei a unei

antepronunțări.

Pe fondul litigiului,

reclamanta a susținut că decizia de apel a fost pronunțată cu încălcarea legii,

invocând prevederile art. 15 alin. (2) și art. 44 alin. (5) din Constituție,

justificat de faptul că s-a aplicat retroactiv Legea nr. 351/2004, în

condițiile în care atât dobândirea terenului, cât și tulburarea posesiei sunt

anterioare adoptării acestei legi; a mai susținut că indisponibilizarea

terenului său prin traversarea cu conducta de gaze este similară exproprierii,

astfel încât trebuie să fie despăgubită; de asemenea, a precizat că în cartea

funciară nu este înscrisă nicio servitute legală în favoarea pârâtei.

Deși legal citată,

pârâta intimată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenele

acordate.

Nu au fost depus

înscrisuri noi.

Analizându-se

legalitatea deciziei de apel, prin prisma criticilor formulate, se apreciază că

recursul nu este fondat.

Se înlătură critica

reclamantei vizând soluționarea cauzei cu încălcarea normelor de competență

materială, apreciindu-se corecta judecare a cauzei de către instanța

comercială. Se reține sub acest aspect natura comercială a cauzei, chiar și în

lipsa unor raporturi comerciale, raportat la faptul că bunul ce constituie

obiect al acțiunii în justiție – conducta de gaz – este destinată desfășurării

activității curente a pârâtei, activitate din care aceasta obține profit. În consecință,

chiar dacă raportul dintre părți nu are la bază o relație comercială clasică,

natura comercială a cauzei este dată de destinația bunului – obiect al

acțiunii.

Nu poate fi reținută

nici critica privind antepronunțarea asupra cauzei. Faptul că judecătorii nu au

apreciat că se impune amânarea pronunțării cauzei nu constituie o

antepronunțare asupra cauzei. Se constată că reclamanta a beneficiat de

asistența unui apărător calificat, care a fost prezent în sala de judecată la

acordarea cuvântului pe apel, solicitând amânarea cauzei nu pentru a depune

concluzii scrise, ci pentru depunerea dovezilor privind cheltuielile de

judecată. Or, după acordarea cuvântului pe fondul cererii de apel, nu se mai

pot depune nici un fel de înscrisuri la dosar, chitanțele privind cheltuielile

de judecată trebuind depuse doar până la momentul arătat. În consecință, era

nelegal a se depune orice fel de înscrisuri după rămânerea cauzei în

pronunțare.

Este înlăturată și

critica reclamantei privind aplicarea retroactivă a prevederilor Legii nr.

351/2004. Legea a fost corect aplicată în cauză, în raport de data introducerii

acțiunii. Nu are relevanță sub aspectul legii aplicabile împrejurarea că

respectiva instalație a fost edificată pe terenul reclamantei la un moment

anterior adoptării acestei legi, nici faptul că acesta exista la momentul

achiziționării terenului, relevantă fiind existența legii la momentul

introducerii cererii de chemare în judecată.

Pentru considerentele

reținute, și constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

formulat de reclamanta S.M.A., împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești nr.

33 din 24 martie 2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2011.