ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 mai 2003, reclamanții M.I. și M.F. au solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 7787 din 15 octombrie 2002, emis de Ministerul Industriei și Resurselor, pentru S.N.P. P. SA, în ce privește suprafața de cca 7800 mp teren, ocupat de sondele nr. 2941, 3107, 1439, 3068, 3083, 3069, 855 și 3159 și de anexele acestora, teren situat în comuna Cocu, județul Argeș. În motivarea acțiunii, reclamanții arată că sunt proprietarii terenului în suprafață de cca 7800 mp, cuprins eronat în certificatul atacat și că în procesul pe care îl au cu S.N.P.

P. SA, la Judecătoria Pitești, având ca obiect obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul respectiv, a fost invocat acest certificat. Pârâtul Ministerul Industriei și Resurselor a depus la dosar, întâmpinare, în care menționează că certificatul în discuție nu reprezintă titlu de proprietate, ci numai atestă o situație patrimonială la un moment dat și că reclamanții trebuie să facă dovada dreptului lor recunoscut de lege, urmând ca titlurile de proprietate pretinse de aceștia și de S.N.P. P. SA, să fie analizate de instanță. La cererea părților, instanța a încuviințat probele cu interogatoriu, înscrisuri și expertiză tehnică de identificare a terenurilor în litigiu, probe administrate în cauză.

Acțiunea a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința nr. 26/F/C din 25 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Instanța reține, în motivarea sentinței, că certificatul a fost emis în temeiul Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991 și nu se constată încălcarea acestora, pentru a se putea constata nulitatea lui, numai pentru că reclamanții au prezentat acte de proprietate pentru terenurile pretins cuprinse greșit în certificat, mai ales că actele respective s-au întocmit după investițiile făcute de S.N.P. P. SA. Mai reține că în baza Decretelor de expropriere nr. 273/1980, nr. 22/1986 și nr. 155/1980 au fost amplasate sonde de țiței și linii electrice pe terenuri aflate în proprietate de stat sau în proprietatea C.A.P.

Cocu, date apoi în administrarea Ministerului Petrolului, că reclamanții au fost puși în posesie pe suprafața de 1,7 ha și că prin cumpărare au mai dobândit suprafețele de 5.000 mp și 1700 mp, terenuri ocupate parțial de sonde, transformator, stâlpi de tensiune și drumuri. Reține și că aceste terenuri nu se aflau în proprietatea C.A.P. Cocu, la 1 ianuarie 1990 și pentru ele nu se puteau elibera acte de proprietate, mai ales că fac parte din categoria terenurilor cu destinație specială și că instanța de contencios administrativ nu poate face o comparare a titlurilor pretinse de părți, ci numai instanța de drept comun într-o acțiune în revendicare.

În ce privește excepția de neconstituționalitate a decretelor de expropriere, reține că reclamanții nu au solicitat să fie supuse dezbaterii Curții Constituționale, că acestea nu au fost declarate neconstituționale până în prezent și că nu s-a probat încălcarea constituției în vigoare în acel moment sau a tratatelor internaționale. Reclamanții au declarat recurs împotriva sentinței, considerând că este nelegală. Susțin că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a Decretelor de expropriere nr. 155/1980, nr. 273/1980 și nr. 22/1986, competența de soluționare a excepției revenind acesteia, și nu Curții Constituționale. Menționează că decretele sunt neconstituționale, pentru că exproprierea s-a făcut fără acordarea unei juste despăgubiri și că, chiar dacă decretele vizau numai terenuri din extravilanul localităților, unele sonde au fost amplasate pe teren intravilan.

Arată că instanța a reținut greșit că s-au amplasat sonde de țiței și linii electrice pe terenuri proprietate de stat, când în realitate s-au amplasat pe terenuri ale fostelor C.A.P. sau ale unor persoane fizice, reținând eronat și că nu s-a probat încălcarea legii la eliberarea certificatului în discuție, că nu s-au contestat hotărârea de constituire a S.N.P. P. SA și evaluările făcute în temeiul H.G. nr. 834/1991 și că pentru teren nu se puteau elibera acte de proprietate, deoarece la acea dată nu se aflau în patrimoniul C.A.P., cu toate că ei au invocat neconstituționalitatea decretelor, care trebuia analizată cu prioritate. Recursul va fi admis, în sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Recurenții-reclamanți au solicitat a se constata nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 7787 din 15 octombrie 2002, numai în ce privește suprafața de cca 7800 mp, situată în comuna Cocu, invocând ulterior excepția de neconstituționalitate a Decretelor nr. 155/1980, nr. 273/1980 și nr. 22/1986, prin care s-a dispus exproprierea suprafeței în discuție, pentru cauză de utilitate publică. Instanța de fond nu s-a pronunțat direct asupra acestei excepții, cu toate că era competentă să o soluționeze, ținându-se cont că nu era în competența Curții Constituționale să rezolve excepția de neconstituționalitate privitoare la decrete emise de Consiliul de Stat, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 47/1992, de organizare și funcționare a Curții Constituționale.

Instanța trebuia să se pronunțe asupra excepției, după ce în prealabil era pusă în discuția părților, având în vedere dispozițiile din decrete, în raport cu prevederile constituției în vigoare la momentul emiterii acestora, ceea ce nu a făcut. Inserarea din cuprinsul sentinței, a mențiunii că nu s-a probat încălcarea constituției în vigoare la acel moment, nu poate fi considerată ca o pronunțare asupra excepției de neconstituționalitate a celor 3 decrete, instanța având obligația să pună în discuție această excepție și apoi să se pronunțe efectiv asupra ei. Conform prevederilor art. 137 C. proc. civ., instanța trebuia să se pronunțe asupra acestei excepții, cu prioritate și pentru că excepția nu a pus-o în discuția părților și nici nu a soluționat-o apoi, se impune ca sentința recurată să fie casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 313 și art. 315 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.I. și de M.F. împotriva sentinței nr. 26/F/C din 25 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.