ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5486/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

28 mai 2003, reclamanții M.I. și M.F. au chemat în judecată Ministerul

Economiei și Comerțului și S.N.P. P. SA, solicitând constatarea nulității

absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor, seria M.03 nr. 7787 din 15 octombrie 2002, pentru suprafața

de 7800 mp, situată în comuna Cocu, județul Argeș.

Cauza a fost soluționată în primă

instanță, prin sentința nr. 26/F/C din 25 februarie 2004, a Curții de Apel Pitești,

secția de contencios administrativ și comercial, prin care s-a respins

acțiunea, ca nefondată, instanța reținând că reclamanții nu au fost vătămați în

drepturile lor recunoscute de lege, actul administrativ contestat fiind emis cu

respectarea prevederilor legale.

Recursul declarat de reclamantă a

fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 2307

din 7 aprilie 2005, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, la

aceeași instanță, pentru a fi pusă în discuția părților și soluționată excepția

de neconstituționalitate a decretelor de expropriere a suprafeței de teren în

litigiu.

În fond după casare, Curtea de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins din nou

acțiunea, prin sentința nr. 52/F/C din 13 iunie 2005, reținând, în esență, că

reclamanții nu și-au justificat interesul promovării acțiunii și dreptul

vătămat prin emiterea actului administrativ, ei nedepunând titluri de

proprietate, ci doar procese-verbale de punere în posesie, fără adeverințe de

reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, reclamanții M.I. și M.F., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Ca prim motiv de casare s-a invocat

faptul că litigiul a fost soluționat în fond de același judecător care a

judecat și în prima fază procesuală, încălcându-se, astfel, prevederile art. 24

alin. (1) C. proc. civ. și regăsindu-se cazul reglementat de art. 304 pct. 1

din același cod.

Reclamanții au mai invocat și greșita

soluționare a excepției de neconstituționalitate și ignorarea probelor aflate

la dosar, din care rezultă că dreptul lor de proprietate a fost și intabulat în

C.F.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și

a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la

aceeași instanță.

Prima critică înfățișată de

reclamanți este fondată, regăsindu-se motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 1, instanța nefiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Potrivit art. 24 alin. (1) C. proc.

civ., judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină, nu poate lua

parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de

rejudecare după casare.

Acest caz de incompatibilitate se

regăsește în prezentul litigiu, același judecător pronunțându-se asupra

fondului pricinii și la primul fond, prin sentința nr. 26/2004, cât și la

rejudecare după casarea cu trimitere, prin sentința nr. 52/2005.

În consecință, în raport cu textele

de lege sus menționate, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și

va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Față de soluția dată recursului, Curtea

nu va mai analiza și celelalte motive de casare ce vor fi avute în vedere, ca

apărări, de instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.I. și

M.F. împotriva sentinței civile nr. 52/F-C din 13 iunie 2005 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2005.