ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4832/2006

Deliberând asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 895 din 27

octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost

respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorii C.C., K.J.,

K.F., și K.C. în contradictoriu cu Primăria municipiului București prin

Primarul general prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 1982 din 25

noiembrie 2003 emisă de primar în baza Legii nr. 10/2001.

În pronunțarea acestei hotărâri s-a

reținut că prin dispoziția nr. 1982 din 25 noiembrie 2003 emisă de Primarul

general a fost respinsă notificarea adresată de contestatorii C.C., K.J., K.F.,

și K.C. prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

București, deoarece nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității

de moștenitori ai proprietarului acestui imobil compus din teren în suprafață

de 400 mp și construcții.

Potrivit actului de

vânzare-cumpărare autentificat și transcris sub nr. 11199 din 13 martie 1939,

imobilul în litigiu a fost cumpărat de S.F. ce era căsătorit cu E.S.

Contestatorii sunt moștenitorii

defunctei C.H. ce era fiica lui S.F. și a numitei S.I.

Tribunalul a apreciat că în mod

corect s-a reținut în dispoziția contestată că nu s-a făcut dovada calității de

moștenitor, în condițiile în care prenumele cumpărătorului din actul de

vânzare-cumpărare este diferit de cel al persoanei menționate ca fiind tatăl

autoarei contestatorilor, respectiv C.H., în certificatul de deces al acesteia,

iar contestatorii nu au făcut alte dovezi privind identitatea celor două

persoane, declarațiile de notorietate depuse în instanță nefiind atașate și

notificării.

De asemenea, s-a mai reținut că nu a

fost atașat notificării nici certificatul de calitate de moștenitor nr. 55/2004

emis de Biroul notarului public F.S. privind pe defuncta S.I.

Întrucât actele doveditoare nu au

fost depuse de contestatoare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr.

10/2001, și art. 2 din O.U.G. nr. 10/2003, aceste înscrisuri nu mai pot fi

admise ca probe pentru soluționarea cauzei.

Instanța de fond constatând că în

cadrul procedurii administrative contestatorii nu au făcut dovada calității de

proprietar al pretinsului autor asupra imobilului și nici dovada calității de

moștenitori prin raportare la proprietarul terenului, a respins contestația ca

neîntemeiată.

Apelul declarat de contestatori

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 328/A din 29

septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Ca urmare, a fost schimbată în

totalitate hotărârea tribunalului și în fond a fost admisă contestația și s-a

dispus anularea dispoziției nr. 1982 din 25 noiembrie 2003 emisă de Primarul

municipiului București prin Primarul general.

Intimata a fost obligată să

soluționeze notificarea contestatorilor conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului

în litigiu precum și a calității de moștenitori ai proprietarului acestuia cu

înscrisurile depuse la dosar de către contestatori.

Astfel, din actul de

vânzare-cumpărare autentificat și transcris sub nr. 11199 din 13 martie 1939

rezultă că F.S. a dobândit un loc de casă în suprafață de 400 mp în București.

Din jurnalul nr. 14719 din 6 iunie

1942 emis de fostul Tribunalul Ilfov se constată că defunctul F.S. a fost

căsătorit cu E.S. , iar în urma decesului său alături de soție a fost moștenit

de fiicele sale E.K. și E.P..

Cu declarațiile autentice de

notorietate depuse la dosar s-a făcut dovada că S.E. este una și aceeași

persoană cu S.I. sau I.S.; că S.F. este una și aceeași persoană cu F.S., cu

S.F.; că numita K.E. este una și aceeași persoană cu C.H., K.E. sau C.E.

Depunând certificatul de calitate de

moștenitor nr. 55/2004, contestatorii au dovedit că mama lor C.H. este unica

moștenitoare a defunctei S.I. deoarece cealaltă descendentă P.E. a renunțat la

succesiunea mamei sale.

Cu certificatul de moștenitor nr.

5/2000 emis de Biroul notarului public L.C. s-a făcut dovada că cei patru

contestatori sunt moștenitorii defunctei C.H.

În consecință, instanța de apel a

constatat că petenții au făcut dovada calității lor de moștenitori ai foștilor

proprietari ai imobilului situat în București, fiind îndeplinite cerințele art.

22 din Legea nr. 10/2001 și astfel a admis apelul acestora iar în fond a admis

contestația și a anulat dispoziția emisă de primar.

Totodată a obligat intimata să

soluționeze notificarea adresată de contestatori conform art. 26 din Legea nr.

10/2001.

În termenul prevăzut de art. 301 C.

proc. civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București

prin Primarul general invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurentul susține în esență că în

mod nelegal instanța de apel a dat eficiență juridică înscrisurilor depuse de

contestatori în faza judiciară, interpretând greșit prevederile art. 22 din

Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 21-23 din Legea nr.

10/2001 persoanele îndreptățite sunt obligate să anexeze notificării actele

doveditoare ale dreptului de proprietate, iar în cazul moștenitorilor foștilor

proprietari actele doveditoare privind calitatea de succesori ai acestora.

În cauză, în faza procedurii

administrative, intimații-contestatori nu au depus documentația completă până

la expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, așa cum a

fost prelungit prin O.U.G. nr. 10/2003, astfel încât înscrisurile depuse după

emiterea dispoziției motivate nu mai pot fi luate în considerare nici de către

instanța de judecată care este chemată doar să verifice legalitatea și

temeinicia dispoziției contestate.

Se consideră că decizia instanței de

apel este nelegală și se solicită casarea și respingerea apelului declarat de

către contestatori.

Recursul declarat este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mecanismul de aplicare a Legii

nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă,

reglementată de art. 22-26 din legea republicată, iar obligația persoanei

îndreptățite de a depune actele doveditoare este stabilită de art. 23 din actul

normativ menționat.

Anterior modificării Legii nr.

10/2001, persoana îndreptățită era obligată să depună actele doveditoare până

la data de 30 iunie 2003, termen prelungit ultima dată prin O.U.G. nr. 10/2003.

În prezent, conform art. 23 din

Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005,

legiuitorul a prevăzut că actele doveditoare pot fi depuse „până la data

soluționării notificării”.

Ca urmare, entitatea investită cu

soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse

până la emiterea dispoziției motivate.

Stabilirea momentului până la care,

în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună

actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea

întemeiată pe art. 26 din lege, de a soluționa procesul, în cadrul procedurii

judiciare, numai în baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii

administrative.

Dacă instanța ar fi obligată de a

soluționa pricina doar pe baza actelor depuse în etapa anterioară demersului

judiciar, s-ar ajunge la îngrădirea accesului la justiție și a dreptului la un

proces echitabil consacrate de art. 21 din Constituția României cât și de art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar fi inadmisibil.

Că, în cadrul procedurii judiciare,

persoana îndreptățită poate să administreze probe o prevede chiar art. 26 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 republicată: „În cazul în care dispoziția motivată de

soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de

persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis

dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea”.

Ca urmare, în mod judicios, instanța

de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 21-26 din Legea nr. 10/2001

republicată, astfel încât hotărârea pronunțată este în afara oricăror critici.

Văzând dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. și față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimatul Municipiul București

prin Primarul general împotriva deciziei civile nr. 328A din 29 septembrie 2005

a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 mai

2006.