ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4774/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 4084 din 7 octombrie 2003,

reclamanta C.P. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București a

solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

dispoziției cu nr. 1415 din 15 septembrie 2003 emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii a arătat că

dispoziția contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale deoarece

s-a demonstrat că prin sentința civilă nr. 1036 din 14 septembrie 1999 a Curții

de Apel București, secția civilă, și cu adresa nr. 9415 din 26 octombrie 2001

emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București, are

calitate de moștenitor de pe urma defunctului I.C.M. precum și existența

dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București.

Pârâta a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea acțiunii, iar prin încheierea de ședință de la

data de 2 decembrie 2003 a fost respinsă excepția lipsei calității procesual

pasive a acesteia.

Prin sentința civilă nr. 183 din 9

martie 2004 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca

neîntemeiată acțiunea.

În motivarea hotărârii instanța de

fond a reținut că dispoziția cu nr. 1415 din 15 septembrie 2003 a fost emisă cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 deoarece reclamanta nu a depus

înscrisurile care să ateste calitatea sa de moștenitor al defunctului I.C.M. și

nici a dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat.

Înscrisurile depuse de reclamantă,

respectiv hotărârea Curții de Apel București și adresa emisă de Direcția

Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București nu fac dovada celor susținute

de aceasta.

Prin apelul declarat împotriva

hotărârii instanței de fond reclamanta a criticat hotărârea pentru nelegalitate

și netemeinicie, arătând că prin înscrisurile depuse a făcut dovada calității

de moștenitor de pe urma defunctului și a calității procesuale active de a

revendica imobilul.

Prin decizia civilă nr. 1361/A din 3

noiembrie 2004 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, de conflicte de

muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În motivarea hotărârii instanța de

apel a reținut că cele două înscrisuri la care face referire apelanta

reclamantă nu au susținut acțiunea sa.

Astfel prin sentința civilă nr. 1036

din 14 septembrie 1999 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ, a fost respinsă acțiunea reclamantei formulate în contradictoriu

cu Arhivele Naționale, pentru eliberare copii testament iar din adresa nr. 9415

din 26 octombrie 2001 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale a sectorului 1

București rezultă că imobilul din litigiu figura în perioada 1942-1947, înscris

în numele Fundației Culturale I.C.M.

Împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de apel a formulat recurs reclamanta prin care a arătat că formulează

aceleași critici pe care le-a formulat în apel.

La data de 1 februarie 2005

recurenta a depus o dezvoltare a motivelor de recurs arătând în esență că

instanța și-a depășit atribuțiile judecătorești, că hotărârile instanțelor

anterioare au fost pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și că

acestea au fost intimidate de mafia internă și internațională implicată in

jefuirea averilor M.

Recursul va fi respins ca nefondat

pentru următoarele considerente.

Prin decizia nr. 1415 din 15

septembrie 2003 pârâta Primăria Municipiului București a respins notificarea

reclamantei C.P. privind restituirea imobilului situat în București, deoarece

nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor.

Prin notificarea înregistrată la 13

august 2001, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului

mai sus arătat, alcătuit din teren și construcții.

În motivarea notificării a arătat că

prin sentința civilă nr. 1036/1999 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția contencios administrativ se dovedește că testamentul olograf a lui

I.C.M. din 14 februarie 1933 nu există, că proprietățile acesteia nu au fost

cedate statului și că prin această sentință se dovedește calitatea sa de moștenitoare

a acestuia.

Din înscrisurile depuse de

reclamantă în susținerea notificării precum și a acțiunii de contestație a

dispoziției emise de pârâtă nu rezultă că aceasta este moștenitoarea

defunctului I.C.M. și nici dreptul său de proprietate asupra imobilului

revendicat.

Cum înscrisurile depuse de

reclamantă nu reprezintă acte doveditoare în sensul art. 22 din Legea nr.

10/2001, în mod corect notificarea acesteia a fost respinsă în baza art. 20,

art. 21 și art. 23 din aceeași lege.

Față de cele arătate, criticile

formulate de recurenta reclamantă se privesc ca neîntemeiate, neîncadrîndu-se

în cerințele motivelor de casare invocate. Prin soluția pronunțată, judecătorii

ndepășindu-și atribuțiile conferite prin lege și neâncălcând sau neaplicând

greșit textele de lege aplicabile speței.

Ca urmare, hotărârea instanței de

apel se privește ca legală și temeinică și în raport de dispozițiile art. 312

C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

C.P. împotriva deciziei nr. 1361/A din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel

București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2006.