ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3143/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 419 din 7 februarie 2007 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâții A.N.R.C.T.I. și SC V. SA. În motivarea sentinței se reține că reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 4774/EI din 12 decembrie 2006 privind modificarea Deciziei Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații nr. 436/2006 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, între aceleași părți, pentru anularea Deciziei nr. 4774/EI din 12 decembrie 2006. Prin Decizia nr. 436/2006 emisă de A.N.R.C.

s-au stabilit tarifele maxime ce pot fi percepute de V. pentru serviciul de interconectare în vederea terminării apelurilor în rețeaua sa, astfel: a) 7,21 eurocenți/minut, de la data de 1 septembrie 2006; b) 6,40 eurocenți/minut de la data de 1 ianuarie 2007; c) 5,67 eurocenți/minut, de la data de 1 ianuarie 2008; d) 5,03 eurocenți/minut de la 1 ianuarie 2009. Această decizie a fost modificată la 12 decembrie 2006, prin Decizia nr. 4774/2006, a cărei suspendare se solicită, în sensul că tarifele de interconectare maxime și calendarul potrivit căruia acestea intră în vigoare sunt următoarele: a) 7,21 eurocenți/minut, de la data de 1 septembrie 2006; b) 7,40 euorecenți/minut; de la data de 1 ianuarie 2008; c) 5,03 eurocenți/minut, de la data de 1 ianuarie 2009. Față de această situație de fapt instanța de fond a apreciat că cele două condiții prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu sunt întrunite în speță, deoarece neexistând motive de nelegalitate evidentă a deciziei, care să nu necesite administrarea de probe și analiza în fond a cauzei, nu se poate dispune suspendarea executării actului administrativ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC R. SA, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, față de împrejurarea că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) coroborate cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, arată recurenta, R. are un interes legitim protejat de lege, care este vătămat grav prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită, fiind în mod direct prejudiciat prin amânarea cu un an de zile a diminuării tarifului de interconectare, de la 7,21 eurocenți/minut la 6,40 eurocenți/minut.

Acest interes legitim este strâns legat de dreptul fundamental de a-și exercita activitatea economică în condiții de concurență loială, drept reglementat de art. 45 din Constituția României, iar autoritatea emitentă i-a încălcat acest drept, susține recurenta-tocmai prin amânarea îndeplinirii obligației sale de implementare a unor tarife bazate pe costuri, implicit pentru serviciul de interconectare în vederea terminării apelurilor. Recurenta argumentează, totodată, că există indicii temeinice de nulitate absolută a Deciziei A.N.R.C. nr. 4774 din 12 decembrie 2006, întrucât aceasta a fost emisă de o persoană care nu mai avea calitatea de președinte al A.N.R.C., respectiv dl. D.C.G. Prin decizia civilă nr. 4316 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus anularea Deciziei nr. 248 din 4 martie 2005 emisă de Primul Ministru și reintegrarea d-lui I.S.

în funcția de președinte al A.N.R.C.; pe cale de consecință, consideră recurentul, Decizia nr. 249/2005 emisă de Primul Ministru, prin care dl. G. a fost numit în funcția de Președinte A.N.R.C. este un act inexistent, întrucât anularea revocării d-lui I.S. produce efecte retroactive, până la data emiterii actului de revocare. Un alt indiciu de nelegalitate invocat de recurentă se referă la faptul că procedura de emitere a Deciziei nr. 4774/2006 a fost netransparentă și nepredictibilă, iar A.N.R.C.

nu a justificat în nici un mod necesitatea modificării după numai câteva luni a Deciziei nr. 436/2006, prin majorarea tarifelor de interconectare maxime ce pot fi practicate de V. Din compararea celor două decizii rezultă că acestea sunt identice, atât din punctul de vedere al motivării în drept, cât și în fapt, or o anumită motivare în drept și în fapt ar trebui să conducă la o singură concluzie juridică; în plus, susține recurenta, nu există nici o circumstanță nouă față de momentul adoptării Deciziei nr. 436/2006 care să conducă la modificarea calendarului de intrare în vigoare a noilor tarife de interconectare. În fine, se mai arată în motivarea recursului, decizia a cărei suspendare se solicită se află într-o contradicție evidentă cu dispozițiile art. 45 lit. b), e), și h) din O.U.G.

nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, în redactarea anterioară datei de 1 ianuarie 2007, respectiv: promovarea concurenței în toate sectoarele piețelor de comunicații electronice, protecția drepturilor și a intereselor utilizatorilor cu privire la serviciile și rețelele de comunicații electronice și încurajarea investițiilor eficiente în infrastructură. Decizia nr. 4774/2006 amânând implementarea unor tarife orientate pe costuri, produce efecte anticoncurențiale și încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 79/2002.

În ceea ce privește paguba iminentă, arată recurenta, aceasta este evidentă, deoarece plin aplicarea deciziei nr. 4774/2006 R. va trebui să achite în plus pentru fiecare apel de pe un post de telefonie din rețeaua R. către un post de telefonie din rețeaua V., o sumă de 0,81 eurocenți/minut în anul 2007 și o sumă de 0,73 eurocenți/minut în anul 2008. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 419 din 7 februarie 2007 Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare formulată de R., reținând în esență că în cauză nu este întrunită condiția cazului bine justificat întrucât, în ceea ce privește drepturile sau interesele legitime invocate de către reclamantă, lezarea acestora constituie un aspect asupra căruia trebuie să se pronunțe instanța investită cu anularea actului; cu privire la condiția pagubei iminente pentru reclamanta-recurentă, aceasta a fost omisă de către instanța de fond, neexistând nici o mențiune cu privire la motivele pentru care inclusiv această condiție a fost considerată neîndeplinită în cauză.

Aceste considerente ale instanței de fond sunt atât nelegale, întrucât neagă însăși instituția executării actului administrativ, în cadrul căreia există dreptul instanței investite cu soluționarea cererii de suspendare de a analiza aparența de legalitate a actului administrativ, cât și nefondate, deoarece reclamanta a dovedit și argumentat suficiente împrejurări care se încadrează în noțiunile cazului bine-justificat și pagubei iminente, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.

Astfel, paguba iminentă este evidentă, din moment ce se solicită suspendarea unei decizii emisă la 12 decembrie 2006, ale cărei efecte au și început să se producă la 1 ianuarie 2007, iar prejudiciul suferit de R. este acela că în loc să fie aplicate tarifele de interconectare stabilite de aceeași autoritate (A.N.R.C.) printr-o decizie similară, Decizia nr. 436/2006, având același obiect și fiind adoptată la 7 iulie 2006, se aplică o nouă decizie, a cărei esență o constituie stabilirea unor tarife mai mari pentru perioada avută în vedere de prima decizie, recurenta-reclamantă având de achitat în plus pentru fiecare apel de pe un post de telefonie din rețeaua R. către un post de telefonie din rețeaua V., o sumă de 0,81 eurocenți/minut în anul 2007 și o sumă de 0,73 eurocenți/minut în anul 2008. Desigur, iminența pagubei nu reprezintă un element care prin el însuși să conducă la suspendarea executării actului administrativ, deoarece acest act se bucură de prezumția de legalitate, astfel că legiuitorul a prevăzut, în cadrul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, necesitatea unui al doilea element, „cazul bine-justificat”, respectiv existența unei aparențe de nelegalitate a actului atacat.

Astfel, fără a intra în analiza unor probleme ce țin de competența instanței investite cu fondul cauzei, Înalta Curte constată că Decizia nr. 4774/2006 apare că un act administrativ nemotivat, în condițiile în care aceeași autoritate stabilise reglementări în domeniul respectiv cu numai 6 luni în urmă, reglementări cu un impact major asupra utilizatorilor de rețele de telecomunicații, adoptate după o procedură laborioasă, ce presupune inclusiv consultarea factorilor implicați. Din compararea formulei introductive a deciziei nr. 436/2006 cu cea a Deciziei nr. 4774/2006 se observă că acestea sunt identice, or A.N.R.C.

ar fi trebuit să justifice de ce într-un interval de timp scurt a ajuns la concluzia că tarifele maximale stabilite prin decizia nr. 436/2006 pentru perioada 1 ianuarie 2007-1 ianuarie 2009 și după această perioadă, nu mai sunt corespunzătoare și se impun a fi majorate sau amânate, printr-o decizie luată cu mai puțin de o lună față de intrarea lor în vigoare. Este de principiu că motivarea reprezintă un element esențial al actului administrativ, în funcție de care se apreciază legalitatea și oportunitatea acestuia, iar sub acest aspect Decizia nr. 4774/2006 apare ca un act nefundamentat. În ceea ce privește conținutul reglementărilor cuprinse în Decizia nr. 4774/2006, acestea instituie o amânare a tarifelor fundamentate în funcție de costuri, îndepărtându-se de acest obiectiv în măsură mai mare decât Decizia nr. 436/2006, care ea însăși a instituit o perioadă de tranziție în acest domeniu, ori, acest fapt apare ca o contradicție față de însăși Decizia A.N.R.C.

nr. 123/2003 privind interconectarea la rețeaua publică de telefonie mobilă operată de V. în vederea terminării apelurilor, decizie prin care A.N.R.C. a stabilit în virtutea obligației sale de a promova concurența în toate sectoarele pieței de comunicații electronice, prevăzut de art. 45 lit. b) din O.U.G. nr. 79/2002 (în redactarea anterioară datei de 1 ianuarie 2007), că operatorul V. are obligația de a percepe tarife fundamentate în funcție de costuri (determinate pe baza unui model de calculație a costurilor). Normele menționate, la care se adaugă și art. 45 din Constituție, referitor la dreptul reclamantei-recurente de a-și exercita activitatea economică în condiții de concurență loială, precum și dispozițiile O.G.

nr. 34/2002 privind accesul la rețelele publice de comunicații electronice și la infrastructura asociată justifică interesul legitim al reclamantei privind formularea cererii de suspendare a actului administrativ. De remarcat și existența unui interes general privind implementarea unor tarife orientate pe costuri, ceea ce, în final, constituie o măsură de protecție a consumatorilor de servicii de telefonie; inclusiv din acest punct de vedere există o anumită legitimitate a interesului reclamantei-recurente. Referitor la calitatea de Președinte al A.N.R.C. a d-lui C.G., semnatarul deciziei emise la 12 decembrie 2006, Înalta Curte nu va statua asupra acestui aspect, întrucât ar însemna o antepronunțare în cauza de fond, ceea ce nu este permis în cererea de suspendare.

Pentru considerentele expuse, cu referire la art. 304 pct. 9, 304 1 și art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii de suspendare formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC R. SA împotriva sentinței civile nr. 419 din 7 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și pe fond admite cererea. Suspendă executarea deciziei nr. 4774/EI/2006 din 12 decembrie 2006 pentru modificarea Deciziei Președintelui A.N.R.C. nr. 436/2006, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 35/2/2007 al Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2007.