ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1198/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 3 ianuarie

2007, reclamanta SC R. SA București a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.C.

și SC V. SA București, anularea deciziei nr. 4774/ EI din 12 decembrie 2006 a Președintelui

A.N.R.C.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, autoritatea pârâtă a emis decizia nr. 123/2003 prin

care a impus operatorului SC V. SA București, obligația de a percepe pentru

furnizarea serviciului de interconectare în vederea terminării la punctele

mobile ale apelurilor, tarife fundamentate în funcție de costuri.

În vederea implementării acestei

obligații, A.N.R.C. a emis decizia nr. 436/2006, care a stabilit tarifele

maxime ce pot fi percepute de SC V. SA București.

SC V. SA a contestat în

instanță decizia nr. 436/2006, cauză în care SC R. SA București a formulat cerere

de intervenție în interes propriu și în interesul A.N.R.C.

Reclamanta a invocat

nulitatea absolută a deciziei contestate, pentru faptul că a fost emisă de o

persoană care nu mai avea calitatea de președinte al A.N.R.C., precum și

nelegalitatea deciziei, întrucât metoda de calculare a tarifelor nu respectă

criteriile prevăzute de art. 13 din O.G. nr. 34/2002; s-a invocat și încălcarea

prevederilor art. 45 lit. b), e) și h) din O.U.G. nr. 79/2002.

În cauză au fost formulate

cereri de intervenție de către SC T. SA respinsă, ca inadmisibilă, și cerere de

intervenție în interes propriu de SC N.C.I. SRL, încuviințată în principiu.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2410 din

9 octombrie 2007, a respins acțiunea formulată de SC R. SA în contradictoriu cu

pârâtele A.N.C. și SC V. SA, precum și cererea de intervenție formulată de SC N.C.I.

SRL, ca neîntemeiate. A obligat reclamata la plata sumei de 26.870,78 lei către

pârâta SC V. SA, reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției s-a

reținut că, actele emise de conducătorul autorității de la numirea și până la revocarea

sa sunt pe deplin valabile. S-a constatat că, decizia contestată respectă

dispozițiile legale formale prevăzute pentru valabilitatea sa, analiza

operativității actului administrativ neputându-se realiza decât cu imperativul

respectării dreptului autorității de apreciere în exercitarea competențelor

legale și a dreptului autorității emitente de revocare a actului.

S-a constatat, de asemenea,

că, nu sunt întemeiate susținerile reclamantei cu privire la încălcarea de

către autoritate, a obiectivelor legale privind protecția drepturilor și

intereselor utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice și a

încurajării investițiilor eficiente în infrastructură, actul administrativ

fiind emis în condiții legale, procedural nefiind îndeplinite nici cerințele art.

8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de cererea de

intervenție în interes propriu, instanța a constatat că prejudicierea în viitor

a patrimoniului intervenientului în mod indirect, ca efect al actului administrativ

atacat nu poate constitui motiv de nulitate a deciziei, iar nerespectarea

termenului de 30 de zile pentru formularea de observații nu a produs vreo

vătămare, intervenientei.

Împotriva încheierii din 27

februarie 2007, prin care s-au respins, ca inadmisibile, cererile de

intervenție principală și accesorie formulate de SC T. SA precum și împotriva sentinței

civile nr. 2410 din 9 octombrie 2007 a declarat recurs în termen intervenienta

SC T. SA București, criticându-le pentru nelegalitate, susținând că, încheierea

atacată nu cuprinde considerentele pentru care instanța a respins în principiu

cererea de intervenție, deși SC T. SA a invocat un drept și un interes propriu,

instanța admițând însă în principiu, o cerere de intervenție similară formulată

de SC N.C.I. SRL.

La termenul din 4 martie

2009 reprezentantul recurentei – interveniente a declarat că, renunță la

judecata cererii de recurs formulată în cauză, solicitând să se ia act de

cererea sa în temeiul art. 246 C. proc. civ.

Curtea, având în vedere

declarația recurentei, formulată în scris, susținută și verbal la termen, în

temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., care exprimă principiul

disponibilității în procesul civil, urmează a lua act de renunțarea la judecata

recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la

judecata recursului declarat de SC T. SA București împotriva Încheierii din 27

februarie 2007 și împotriva sentinței civile nr. 2410 din 9 octombrie 2007,

ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2009.