ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 11.07.2014, sub dosar nr. x, reclamanta A. S.R.L. (în continuare, A.) a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea, în parte, a Deciziei nr. 859/2014 emise de pârâtă privind soluționarea litigiului dintre S.C. B. S.A. și A. S.R.L., respectiv în ceea ce privește constatarea neîndeplinirii de către S.C. A. S.R.L. a obligației de negociere, prevăzute de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice.

Prin încheierea de ședință din data de 08.01.2015, față de dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, Curtea a dispus introducerea în cauză, ca efect al cererii formulate de partea pârâtă în acest sens, a terțului C. S.A. (fostă B. S.A.).

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, în temeiul prevederilor art. 255 și art. 258 C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1294 din 07.05.2015, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a făcut o prezentare succintă a situației de fapt, respectiv a modului în care au decurs negocierile cu C. și a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* S.C. B. S.A. nu a fost niciun moment dispusă să negocieze în spiritul unei bune practici comerciale încheierea unui acord cu A. S.R.L. referitor la furnizarea serviciului de tranzit. Recurenta precizează faptul că și-a manifestat în nenumărate rânduri disponibilitatea în negocierea unei soluții care să corespundă intereselor comerciale ale celor două părți. Pe acest aspect, recurenta detaliază că S.C. B. S.A. a propus pentru prima dată aplicarea unui tarif de tranzit abia la data de 13.06.2012, iar din acest moment A. a scăzut de două ori succesiv prețul, propunând un tarif de tranzit de 0,3 eurocenți/minut și, respectiv de 0,25 eurocenți/minut. La data de 03.10.2012, S.C. B. S.A i-a comunicat că nu acceptă tariful propus, întrucât este de 5 ori mai mare decât tariful stabilit de către ANCOM cu privire la serviciile de tranzit furnizate de aceasta, fapt care nu corespunde realității și nici nu este relevant în speță. Recurenta concluzionează în sensul că S.C. B. S.A. a avut o conduită care nu a permis realizarea unei înțelegeri între părți și, mai mult decât atât, a continuat să folosească serviciul pus la dispoziție de către A. fără a achita prețul stabilit în cadrul contractului, motiv pentru care a demarat proceduri judiciare pentru recuperarea creanțelor aflate în discuție, iar acestea au avut rezultate favorabile.

* Referitor la detalierea obligației de negociere impusă operatorilor de rețele publice de comunicații electronice, recurenta menționează faptul că S.C. B. S.A. a solicitat fie furnizarea cu titlu gratuit a serviciului de tranzit de către A., fie a propus practicarea tarifului reglementat de către ANCOM. Recurenta arată că, în condițiile în care nu îi incumbă vreo obligație cu privire la furnizarea serviciului de tranzit, a precizat în mod repetat faptul că furnizarea acestui serviciu se va realiza la tarife stabilite pe baze contractuale, care vor ține cont inclusiv de costurile furnizării, precum și de nivelul veniturilor realizate de pârâtă din furnizarea acestor tipuri de servicii către alți operatori.

În opinia recurentei, în contextul în care este necesar să existe o voință reală și fermă din partea ambelor părți cu privire la desfășurarea negocierilor și ajungerea la un rezultat care să satisfacă interesele părților, iar S.C. B. S.A. nu a dat dovadă de acest lucru, Comisia a constatat în mod greșit neîndeplinirea doar de către A. a obligației de negociere. Comisia nu a realizat o analiză fundamentată și amănunțită, pornind de la criteriile obiective nominalizate în cuprinsul deciziei contestate, iar, în plus, aceasta nu și-a argumentat corespunzător concluzia referitoare la cel mai important aspect al negocierii dintre părți, respectiv tariful de tranzit propus de către A.

* Recurenta arată că nu avea niciun motiv de suspendare a furnizării acestor servicii către S.C. B. S.A., acest lucru fiind în contradicție cu scopul principal al societății, respectiv acela de a maximiza profitul obținut. De asemenea, S.C. B. S.A. nu a considerat necesar să suspende achiziția de la A. a serviciilor de interconectare, servicii a căror furnizare era guvernată de condițiile contractuale existente între părți la momentul respectiv.

* În mod neîntemeiat, prima instanță a reținut că este corectă afirmația pârâtei potrivit căreia, până la momentul finalizării interconectării directe cu D., C. nu a dispus de o alternativă funcțională în ceea ce privește soluția tehnică de interconectare cu rețeaua D. Pe acest aspect, recurenta arată că S.C. B. S.A. a avut la dispoziție alternativa interconectării directe, alternativă pe care, de altfel, a și utilizat-o ulterior, situație în care nu poate fi ținută răspunzătoare de neglijența acesteia, în condițiile în care societatea a decis să realizeze cu întârziere interconectarea directă cu D.

* Instanța de fond a concluzionat în sensul că tariful propus de A. este exccesiv, fără să aibă la dispoziție niciun element de comparație pe piață. Este corectă aprecierea Comisiei potrivit căreia tariful propus de A. a fost de 6 ori, respectiv de 5 ori mai mare decât tariful înaintat de B., însă această situație nu prezintă nicio relevanță în speța de față.

* Recurenta precizează faptul că a negociat cu bună-credință tariful de tranzit în raporturile cu C., că a transmis oferte concrete, la intervale de timp rezonabile, cu intenția clară de a se angaja din punct de vedere juridic, că a argumentat în mod cuprinzător toate pozițiile transmise și a depus toate diligențele în vederea găsirii unei soluții amiabile de rezolvare a litigiului.

Intimații C. S.A. și ANCOM au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30.03.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 29.06.2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, pentru data de 10.11.2017.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă, în temeiul prevederilor art. 116 alin. (11) din O.U.G. nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, are ca obiect verificarea legalității Deciziei privind soluționarea litigiului dintre S.C. B. S.A. și A. S.R.L. emisă de Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), înregistrată sub nr. x Prin acest act administrativ-jurisdicțional s-a constatat neîndeplinirea de către A. (A.) a obligației de negociere, prevăzute de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2011, și s-a respins solicitarea B. (în prezent, C. SA) privind obligarea A. la negocierea cu bună-credință, în vederea încheierii unui act adițional care să reglementeze atât tarifele de terminare în rețeaua D., stabilite prin Decizia Președintelui ANCOM nr. 77/2012, cât și tariful aferent serviciului de tranzit furnizat de A., stabilit în beneficiul ambelor părți, începând cu data de 1 martie 2012 și până la data implementării Acordului de interconectare încheiat cu D.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, reținând, în esență, următoarele argumente juridice:

În temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2011, reclamanta avea obligația de a negocia cu bună-credință încheierea unui acord de interconectare, obligație pe care nu a respectat-o, în raport de modalitatea în care a înțeles să negocieze tarifele acordului în relația cu C.

În concret, fiecare dintre cele două părți contractante a făcut propuneri de noi tarife pentru serviciul de tranzit asigurat de A. pentru B. (C.) către D., respectiv propunerea părții reclamante de 0,30 Eurocenți/minut, iar apoi 0,25 Eurocenți/minut, și propunerea intervenientului de 0,05 Eurocenți/minut, raportul diferenței dintre tarifele propuse fiind de 600%, respectiv 500%.

Tariful de tranzit propus de B. (C.) - 0,05 Eurocenți/minut - a fost inspirat de tariful impus prin reglementarea ANCOM, partea arătând că nivelul reglementat ca urmare a obligației de orientare pe costuri (rezultat în urma unui model de calculație a costurilor) exprima costurile unui operator eficient. În aceste condiții, respectivul tarif constituia un punct de plecare obiectiv în cadrul negocierilor.

Reclamanta, fără a contesta perceperea unui astfel de tarif nominal, susține că tariful real de tranzit practicat de B. (C.) ar fi în cuantum de 0,09 Eurocenți/minut, ca efect al practicării unui tarif de marcare a apelurilor tranzitate de 0,3 Eurocenți/minut. Curtea a menționat faptul că susținerea reclamantei nu a fost recunoscută de părțile adverse și nici nu a fost demonstrată în vreun fel realitatea acesteia; însă, chiar dacă ar fi primită această alegație, nivelul tarifului de tranzit propus în cele din urmă de A. (0,25 Eurocenți/minut) îl depășește pe cel menționat (0,09% Eurocenți/minut) cu mai mult de 250%.

Instanța de fond a apreciat că tariful de 0,18 Eurocenți/minut, reglementat de ANCOM începând cu 01.04.2014, nu este relevant analizei, deoarece el reflectă o situație ulterioară perioadei în care s-au desfășurat negocierile dintre părți, iar, în plus, după cum arată partea pârâtă, calcularea acestui tarif are la bază noi recomandări din partea Comisiei Europene și recuperarea prin intermediul său a unor costuri neavute în vedere anterior.

Totodată, curtea de apel a analizat și aspectul referitor la partea căreia îi profita întârzierea în negocierea noului tarif de tranzit și a concluzionat în sensul că aceasta este reclamanta A., care încasa în aceste condiții tariful deja convenit contractual, într-un cuantum net superior celui discutat de cele două societăți și reflectând prețurile practicate la nivelul anul 2004, unele al căror cuantum crescut nu rezultă a mai exista pe piață în cursul anului 2012.

Prima instanță a considerat că este lipsită de fundament susținerea reclamantei în sensul că intervenientul B. (C.) ar fi beneficiat în mod gratuit de serviciile de tranzit ale A. pentru apelurile originate în rețeaua B. în vederea terminării acestora în rețeaua D., deoarece acordul contractual existent între părți, astfel cum fusese amendat prin act adițional la nivelul anului 2004, prevedea un preț contractual de achitat în acest sens din partea B. (C.) către A., iar nu prestarea acestui serviciu ca o liberalitate oferită de A. În plus, susținerea părții reclamante este infirmată de ea însăși prin faptul emiterii de facturi, respectiv al introducerii de cereri de chemare în judecată în contradictoriu cu B. (C.) în vederea obligării acesteia din urmă la plată pentru prețul aferent serviciilor de tranzit, acțiuni admise de instanțe.

De asemenea, Curtea a mai arătat faptul că reclamanta, deși a propus anumite tarife de perceput partenerului său contractual, nu a oferit și o justificare cu caracter rezonabil a solicitării unui preț ce are aparența unuia excesiv, limitându-se să invoce libertatea contractuală, respectiv în mod generic relevanța costurilor furnizării, precum și nivelul veniturilor realizate de A. din furnizarea acestor tipuri de servicii către alți operatori.

În opinia judecătorului fondului, deși este incontestabil că activitatea oricărei societăți este orientată înspre obținerea de profit, intenția acesteia fiind de maximizare a veniturilor realizate și de reducere a costurilor, totuși conduita avută în cursul negocierilor trebuie să se circumscrie bunei-credințe, inexistentă atunci când ele sunt tergiversate, inclusiv ca efect al condițiilor propuse de acel operator coroborat cu evitarea justificării acestora prin recurgerea la formulări generale.

Câtă vreme tariful de tranzit reglementat de ANCOM în sarcina operatorilor cu putere semnificativă pe piață se situa la nivelul de 0,05 Eurocenți/minut, prezumându-se faptul că el era de natură a acoperi costurile aferente ale unui operator eficient, propunerea de către A. a unui tarif cu un cuantum de 600%, respectiv 500% mai mare decât acesta, în absența unei justificări rezonabile prin prisma unor costuri superioare ori a unei marje de profit rezonabile, nu putea constitui o propunere de negociere făcută cu bună - credință și care să fie de natură a conduce la un rezultat concret sub forma unui acord contractual.

Curtea a avut în vedere și mențiunea ANCOM în sensul că, din analiza pieței relevante corespunzătoare serviciilor de tranzit comutat al apelurilor în rețelele publice de telefonie din România, ANCOM a remarcat că A. și D. acționează în mod coordonat pe piața cu amănuntul, dar și că D. a tergiversat în mod repetat încheierea cu B. (C.) a unui acord de interconectare directă, fiind sancționată contravențional.

Ca atare, prima instanță a concluzionat în sensul că, prin decizia litigioasă, ANCOM a analizat temeinic, exhaustiv și complet situația de fapt expusă de cele două societăți prin raportare la normele legale incidente în cauză, la corespondența purtată de părți și la jurisprudența deja dezvoltată de autoritatea publică pârâtă, oferind explicații amănunțite cu privire la faptele și actele încheiate de părți, argumentând astfel motivele care au condus la concluzia că A. nu a respectat obligația de negociere în relația cu B. (C.) privind modificarea tarifelor pentru apelurile tranzitate și terminate în rețeaua D.

Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Dezlegarea primei instanțe, inclusiv argumentația pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor și normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare.

* Înalta Curte apreciază că este nefondată susținerea recurentei în sensul că "S.C. B. S.A. nu a fost niciun moment dispusă să negocieze în spiritul unei bune practici comerciale încheierea unui acord cu A. S.R.L. referitor la furnizarea serviciului de tranzit", în timp ce, cu privire la propriile rațiuni precizează că "nu a avut nicio motivație de tergiversare a renegocierii tarifului de tranzit."

În condițiile în care prima instanță a prezentat în mod exhaustiv și complet corespondența purtată de părți, ce reflectă negocierile derulate între acestea, instanța de control judiciar nu va proceda la reluarea prezentării acesteia.

Însă, este de observat faptul că la momentul de început al negocierilor între cele două societăți cu privire la tariful perceput de recurentă în vederea terminării în rețeaua D. a apelurilor originate în rețeaua C. erau în vigoare prevederile Actului adițional nr. x la Acordul de interconectare nr. x/05.08.2003. Conform acestui act adițional, pentru a se asigura terminarea apelurilor în rețeaua D., recurenta percepea de la C. un tarif de 2,14 eurocenți/minut în orele de vârf, respectiv 1,97 eurocenți/minut în afara orelor de vârf.

La data de 24.01.2012, a fost emisă Decizia președintelui ANCOM nr. 77/2012 privind desemnarea S.C. "D." S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativă pe piața serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria rețea publică de telefonie. Această calitate a impus unele obligații în sarcina acesteia din urmă. În concret, în art. 9 alin. (2) din decizia anterior menționată au fost reglementate tarifele maximale care puteau fi percepute de D. pentru furnizarea serviciului de interconectare în vederea terminării apelurilor la puncte fixe și care nu puteau depăși 0,82 eurocenți/minut, începând cu data de 1 martie 2012, respectiv 0,67 eurocenți/minut, începând cu data de 1 iulie 2012. Chiar dacă prevederile acestei decizii nu fac referire la tarifele serviciilor de tranzit ale apelurilor furnizate de către recurentă, ele au fost de natură să influențeze conduita celor două societăți aflate în litigiu.

Pornind de la realitatea că tarifele indicate în decizia mai sus arătată sunt aplicabile situației interconectării directe cu S.C. "D." S.R.L., iar la momentul emiterii sale C. nu avea decât o interconectare indirectă cu acel operator, prin tranzitul oferit de A., recurenta invocă faptul că tarifele maximale impuse D. nu erau de natură a justifica interesul C. de a solicita și obține modificarea tarifelor prevăzute în Actul adițional nr. x Însă, instanța de control judiciar constată că recurenta nu a considerat de cuviință să precizeze și faptul că, în condițiile în care tarifele impuse D. nu erau aplicabile în mod direct relației guvernate de actul adițional în cauză, acestea aveau incidență directă și imediată în relația de interconectare dintre A. și D. Mai precis, începând cu data de 1 martie 2012, respectiv 1 iulie 2012, D. nu mai putea percepe de la A. pentru terminarea apelurilor la puncte fixe în propria rețea un tarif mai mare de 0,82 eurocenți/minut, respectiv 0,67 eurocenți/minut. Din perspectiva relației de interconectare dintre C. și A. (cel din urmă operator asigurând, prin intermediul tranzitului oferit, terminarea în rețeaua D. a apelurilor originate în rețeaua C.), se poate concluziona în sensul că, din tariful de 2,14 eurocenți/minut în orele de vârf, respectiv 1,97 eurocenți/minut în afara orelor de vârf, recurenta nu a mai fost obligată să plătească către D. decât un tarif de 0,82 eurocenți/minut, începând cu data de 1 martie 2012, respectiv 0,67 eurocenți/minut, începând cu data de 1 iulie 2012. Pe cale de consecință, este evident faptul că recurenta este cea care avea motivația de a tergiversa renegocierea tarifului de tranzit, întrucât, plătind către D. doar tariful reglementat de terminare a apelurilor în rețeaua acestuia, beneficia de un tarif de tranzit foarte mare. În acest sens, recurentei îi reveneau, în perioada 1 martie - 30 iunie 2012, 1,32 eurocenți/minut pentru apelurile efectuate în orele de vârf, respectiv 1,15 eurocenți/minut pentru apelurile efectuate în afara orelor de vârf, iar după data de 1 iulie 2012, 1,47 eurocenți/minut pentru apelurile efectuate în orele de vârf, respectiv 1,3 eurocenți/minut pentru apelurile efectuate în afara orelor de vârf. Așadar, este de observat faptul că tarifele de tranzit practicate de recurentă erau cu un procent situat între 40% și 120% mai mari decât cele de terminare. În raport de cele anterior prezentate, instanța de control judiciar apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului cauzei în sensul că partea căreia îi profita întârzierea în negocierea noului tarif de tranzit este reclamanta A., care încasa în aceste condiții tariful deja convenit contractual.

* Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei în sensul că C. a folosit cu titlu gratuit serviciile prestate de către aceasta. Pe parcursul soluționării cauzei, chiar recurenta a nominalizat demersurile judiciare pe care le-a inițiat pentru a obține recuperarea creanțelor izvorâte din Acordul de interconectare nr. x/05.08.2003 și actul adițional la acesta, demersuri care au avut rezultate pozitive.

* În mod indiscutabil, negocierea clauzelor contractuale trebuie să se realizeze cu bună-credință, într-un termen rezonabil. Or, tergiversarea negocierilor nu poate conduce la concluzia respectării obligației instituite de art. 12 din O.U.G. nr. 111/2011. Negocierea trebuie să aibă la bază existența unei voințe reale de a ajunge la un rezultat care să concorde cu interesele ambelor părți implicate.

Contrar argumentației recurentei, faptul că instanțele de judecată investite cu soluționarea acțiunilor în pretenții promovate de A. S.R.L., ca urmare a furnizării serviciului de tranzit, nu au constatat încălcarea acordului de interconectare de către A. nu poate constitui dovada bunei-credințe pe care a manifestat-o această parte pe parcursul negocierilor purtate în scopul modificării respectivului acord.

Înalta Curte apreciază că prima instanță în mod pe deplin justificat a achiesat la punctul de vedere exprimat de autoritatea intimată în decizia contestată în sensul că, până la momentul finalizării interconectării directe cu D., C. nu a dispus de alternativă funcțională în ceea ce privește soluția tehnică de interconectare cu rețeaua D. Menționarea acestei lipse de alternativă în legătură cu terminarea apelurilor C. în rețeaua D. nu a fost făcută cu scopul de a proba existența vreunei culpe a recurentei în acest sens. Însă, în raport de această situație, este lipsită de substanță alegația recurentei potrivit căreia "C. a fost cea care a decis să continue achiziționarea serviciilor de interconectare în contextul contractual existent între părți (…) deși C. avea posibilitatea de a întrerupe transmiterea traficului către A." În fine, trebuie evidențiat și faptul că, până în luna octombrie 2013, când a fost finalizată interconectarea directă cu D., C. nu a avut o alternativă funcțională în ceea ce privește soluția tehnică de interconectare cu rețeaua aflată în discuție, în vederea terminării apelurilor în aceasta; ca atare, singura opțiune la momentul încheierii actului adițional între părți era achiziționarea serviciului de tranzit de la societatea recurentă, deoarece aceasta era singurul operator cu care D. a fost interconectat direct.

Instanța de control judiciar apreciază că, din argumentele anterior prezentate, se poate trage concluzia în sensul că interesul în tergiversarea negocierilor a aparținut doar societății recurente, căreia îi profita atât lipsa de alternativă a C. în ceea ce privește terminarea apelurilor în rețeaua D., cât și nivelul tarifelor stabilite prin Actul adițional analizat, mai ales după data emiterii Deciziei președintelui ANCOM nr. 77/2012 și reglementarea tarifelor de terminare în rețeaua D. Prin urmare, este pe deplin justificată opinia instanței de fond în sensul că recurgerea în continuare la serviciile A. de către C. nu poate constitui un argument apt a susține că voința acestei societății de a participa la negocieri nu ar fi fost una fermă și serioasă, din moment ce reducerea tarifului în discuție ar fi fost o măsură favorabilă acesteia.

* Înalta Curte consideră că este nefondată critica recurentei potrivit căreia instanța de fond a concluzionat că tariful propus de A. este excesiv, fără să aibă la dispoziție niciun element de comparație pe piață.

Înscrisurile existente la dosarul cauzei probează faptul că C. a propus recurentei stabilirea tarifului de tranzit perceput de A. la nivelul tarifului de simplu tranzit practicat de C., pe baza reglementarilor ANCOM în legătură cu piața serviciilor de tranzit comutat al apelurilor în rețelele publice de telefonie pentru un serviciu similar, în vigoare la acea dată, mai precis, 0,05 eurocenți/minut. După corespondența purtată de părții, recurenta a propus C. stabilirea tarifului de tranzit la 0,30 eurocenți/minut, respectiv 0,25 eurocenți/minut. Din analiza acestor propuneri, rezultă în mod evident faptul că tariful propus de recurenta a fost de 6, respectiv 5 ori mai mare decât tariful propus de C. La adoptarea soluției administrative materializate în decizia contestată în cauză, intimata ANCOM a avut în vedere modul în care părțile litigante au justificat propunerile formulate. În concret, C. și-a justificat propunerea făcând referire la nivelul tarifului de tranzit pe care acest operator îl percepea la rândul său, nivel reglementat de ANCOM ca urmare a obligației de orientare pe costuri, și care exprima, prin urmare, costurile unui operator eficient, aspect care era în măsură să fundamenteze concluzia C. în sensul că un astfel de tarif ar putea face obiectul contractului dintre părți, deoarece reflectă o furnizare eficientă a serviciului de tranzit și o recuperare justă a costurilor. În același timp, motivația recurentei în favoarea propunerii sale de tarif a fost aceea că "furnizarea serviciilor de tranzit către B. se va realiza la tarife stabilite pe baze comerciale, care vor ține cont inclusiv de costurile furnizării serviciilor de tranzit, precum și de nivelul veniturilor realizate de A. din furnizarea acestor tipuri de servicii către alți operatori." Într-adevăr, recurenta nu a fost desemnată ca furnizor cu putere semnificativă pe piața serviciilor de tranzit comutat al apelurilor în rețelele publice de telefonie și, prin urmare, nu îi incumbă obligații cu privire la nivelul tarifelor percepute în vederea asigurării tranzitului apelurilor originate în rețelele altor operatori. Cu toate acestea, recurenta era ținută să respecte obligația instituită de art. 12 din O.U.G. nr. 111/2011, respectiv aceea de a negocia cu bună-credință. Or, după cum în mod judicios a evidențiat și prima instanță, buna-credință în negociere presupune ca schimbul de informații dintre părți să se bazeze pe comunicarea propriilor argumente celeilalte părți, atât pentru propunerile înaintate, cât și pentru refuzul de a accepta propunerile primite. În speța de față, recurenta a formulat argumente generice, cu valoare de principiu, fără să justifice punctual atât propunerile formulate cât și respingerea propunerilor partenerului de negociere, ceea ce nu poate echivala cu buna-credință în negociere.

Ca atare, instanța de control judiciar apreciază că este nefondată susținerea recurentei în sensul că a negociat cu bună-credință tariful de tranzit în raporturile cu C., transmițând oferte concrete, la intervale de timp rezonabile, cu intenția clară de a se angaja din punct de vedere juridic și argumentând în mod cuprinzător toate pozițiile transmise.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1294 din 7 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.