ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3300/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.02.2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de formulare a acțiunii privind anularea Deciziei Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023; în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023; anularea Deciziei Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1122 din 17 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată; A admis excepția tardivității, invocată prin întâmpinare; A respins, ca tardiv formulată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM); A respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1122 din 17 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, În motivarea recursului arată că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 186 C. proc. civ., art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009, prin raportare la art. 41 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 22/2009, care fac trimitere la dispozițiile Codului de procedură fiscală. Consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 47 și art. 48 Codul de procedură fiscală, în condițiile în care Decizia Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 reprezintă titlu executoriu, astfel cum rezultă din dispozițiile legale aplicabile în cauză. Astfel, prin Decizia Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 s-a aplicat reclamantei, în temeiul art. 57 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale, sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 200 RON pe zi de întârziere, iar potrivit art. 3 alin. (2) din această decizie: "în cazul neachitării amenzii administrative, se va proceda la executarea silită în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare." Arată că potrivit art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2013, sancțiunea prevăzută la alin. (1) se aplică prin decizia președintelui ANCOM și produce efecte de la data comunicării; potrivit alin. (3) al aceluiași articol, sumelor rezultate din încasarea amenzilor li se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009, potrivit cărora, acestea sunt creanțe bugetare, asimilate creanțelor fiscale și se administrează de ANCOM, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, contrar celor reținute de către instanța de fond, apreciază că, raportat natura creanțelor rezultate din titlul executoriu reprezentat de Decizia Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023, în cauză sunt aplicabile dispozițiile privind comunicarea actelor administrative fiscale din Legea nr. 207/2015, care derogă de la prevederile de drept comun. Consideră că, prin urmare, și procedura de comunicare a deciziei trebuie să se circumscrie prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, actul administrativ trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În acest sens, conform dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestuia, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Invocă dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora actul administrativ produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii, precum și dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, potrivit cărora actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil contribuabilului/plătitorului și nu produce niciun efect juridic. Susține că Decizia Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 nu i-a fost comunicată în mod legal, în condițiile art. 47 Codul de procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 47 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, regula în materia comunicării actelor administrative fiscale emise pe suport hârtie este comunicarea către contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestora, la domiciliul fiscal, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar potrivit alin. (4) din același articol, în cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. Consideră că este obligatorie respectarea ordinii consacrate legal a modalităților de comunicare, astfel cum s-a reținut și prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 a Curții Constituționale. Menționează că în cauză, intimatul nu a publicat pe site-ul instituției decizia care face obiectul prezentei cauze, deși acesta trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (4) Codul de procedură fiscală și să o comunice prin publicitate, reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, arată că intimatul a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal contestat doar prin poștă. Mai mult, și în ipoteza în care în cauză ar fi aplicabile dispozițiile C. proc. civ. privind comunicarea actelor, prin raportare la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciază că soluția instanței de fond este dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 163-166 C. proc. civ. O altă critică vizează faptul că instanța de fond a reținut că pârâta a procedat la comunicarea deciziei prin intermediul executorului judecătoresc la data de 25.10.2023, prin depunerea actului la căsuța poștală de la adresa sediului reclamantei, deși în procesul-verbal de înmânare încheiat la data de 25 octombrie 2023 s-a menționat că actele au fost depuse la "căsuța poștală închiriată", iar societatea nu a primit decizia contestată, neavând cutie poștală la sediu și nici cutie poștală închiriată. Arată că pentru a închiria o căsuță poștală era necesară o anumită procedură, pe care recurenta nu a utilizat-o, adresa acesteia fiind neschimbată, respectiv municipiul Botoșani, Calea x. Susține că și din această cauză nu se poate reține că decizia contestată i-a fost comunicată în mod legal, câtă vreme din analiza procesului-verbal de înmânare încheiat la data de 25 octombrie 2023, rezultă că actele au fost comunicate la o adresă greșită, motiv pentru care apreciază că nu a început să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009 pentru formularea contestației, procedura de comunicare fiind formal efectuată. Concluzionând, arată că în raport cu data de 13 februarie 2024, la care a luat cunoștință de existența Deciziei președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 prin primirea procesului-verbal nr. x/31.01.2024, promovarea acțiunii la data de 22 februarie 2024 a fost formulată cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, astfel că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de repunere în termen și a admis excepția tardivității. Pe fond, în esență, susține că amenda a fost aplicată prin Decizia președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 sub condiția suspensivă a neîndeplinirii obligației de transmitere a datelor în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării deciziei de sancționare, sens în care invocă art. 2 din cuprinsul deciziei contestate, prin care i se acordă un termen de grație de 15 zile calendaristice de la data comunicării deciziei. Consideră că și-a îndeplinit obligațiile în termenul de 15 zile de la data comunicării Deciziei nr. 516/2023. De asemenea, critică faptul că, fără a motiva decizia, intimata a sancționat societatea reclamantă cu amendă în cuantum de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere, deși minimum prevăzut de lege este 100 Iei pentru fiecare zi de întârziere.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații ANCOM a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că Decizia Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 a fost comunicată recurentei la data de 25.10.2023, conform procesului-verbal de înmânare încheiat de B., cu respectarea prevederilor art. 163 alin. (1)-(3) și alin. (8) C. proc. civ. În ceea ce privește modalitatea de comunicare, arată că dintr-o eroare materială s-a bifat în procesul-verbal că actele au fost depuse la căsuța poștală în loc de cutia poștală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 23 ianuarie 2025, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de formulare a acțiunii având ca obiect anularea Deciziei Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023; în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării Deciziei Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023; pe fond, a solicitat anularea Deciziei Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023. Instanța de fond a respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată; a admis excepția tardivității și a respins, ca tardiv formulată, cererea de chemare în judecată. De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici cu privire soluția dată de către instanța de fond cu privire la cererea de suspendare a executării, întemeiate pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluția a intrat în puterea de lucru judecat. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestuia s-a invocat faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat că în cauză, comunicarea deciziei atacate nu se impunea a fi făcută conform reglementărilor în materie ale Codului de procedură fiscală, respectiv că nu era necesară comunicarea prin publicitate conform art. 47 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În speță, însă, ceea ce se critică este soluția dată de către instanța de fond cu privire la excepția tardivității cererii de chemare în judecată, respectiv raționamentul instanței de fond sub acest aspect, și nu încălcarea unor norme de procedură referitoare la această excepție. Prin urmare, această critică se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Astfel, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă critică modalitatea de comunicare a Deciziei Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023, apreciind că aceasta a fost în mod nelegal îndeplinită, și în consecință, termenul de 30 de zile în care respectiva decizie putea fi atacată, nu s-a împlinit. O primă critică vizează faptul că această comunicare trebuia făcută conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv în cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate, în condițiile art. 47 alin. (4) Codul de procedură fiscală. Prin Decizia Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 recurenta-reclamantă a fost amendată, în temeiul art. 57 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale, cu suma de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere. Decizia a fost comunicată recurentei-reclamante prin Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. și D. la data de 25.10.2023, conform Procesului-verbal de înmânare depus la dosarul de fond. Înalta Curte constată că nu poate fi primit argumentul recurentei-reclamante în sensul că Decizia Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 este un act administrativ fiscal și se impunea a fi comunicat conform prevederilor art. 47 Codul de procedură fiscală. Actul administrativ fiscal este definit în art. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ca fiind: "actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat." Or, în cauză nu se evidențiază niciuna dintre aceste ipoteze, dat fiind faptul că prin actul în discuție, emitentul acestuia, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, a constatat nerespectarea de către recurenta-reclamantă a obligației impuse prin Decizia Președintelui ANCOM nr. 388/2020, în condițiile în care aceasta nu a transmis, prin intermediul anchetei D388: Servicii poștale în anul 2022 (termen 15.03.2023), datele statistice prevăzute în Anexele nr. 1-9 la decizia menționată, aferente perioadei de raportare cuprinse între 1 ianuarie 22 și 31 decembrie 2022. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, actul atacat nu poate fi considerat un act administrativ fiscal, întrucât acesta nu a fost emis de un organ fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, ci prin respectiva decizie a fost aplicată o amendă pe zi de întârziere pentru nerespectarea unei decizii anterioare a Președintelui ANCOM. Faptul că natura amenzii este asimilată de către legiuitor unor creanțe cu caracter fiscal nu poate conduce la schimbarea naturii juridice a actului administrativ pin care aceasta a fost aplicată, pentru a fi necesară comunicarea actului conform normelor Codului de procedură fiscală, câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca actul în discuție să fie considerat act administrativ fiscal în accepțiunea Codului de procedură fiscală. Cu alte cuvinte, nu orice act prin care se aplică o amendă poate fi considerat act administrativ fiscal, ci doar acelea care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În aceste condiții, dispozițiile art. 47 din Codul de procedură fiscală, referitoare la comunicarea actului administrativ fiscal, nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că Decizia președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 57 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 13/2013 și nu în temeiul Codului de procedură fiscală și a avut drept scop aplicarea unei sancțiuni administrative pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite în sarcina sa de normele legale din domeniul serviciilor poștale, așa încât, nefiind un act fiscal, nu îi sunt aplicabile dispozițiile privind comunicarea actelor fiscale din Codul de procedură fiscală, ci cele de drept comun, în materia comunicării actelor, prevăzute de C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a mai susținut că pe fila de comunicare a deciziei atacate a fost bifată rubrica "actele au fost depuse la căsuța poștală închiriată", ceea ce face, în opina sa, să ateste nelegalitatea acestei comunicări. Înalta Curte apreciază că nici această critică nu poate fi reținută, în condițiile în care comunicarea a fost făcută la sediul societății recurente din Botoșani, Calea x, județul Botoșani, adresa fiind cea indicată ca sediu de către recurentă, fără a fi menționat un număr de căsuță poștală la care să se primească comunicarea. În aceste condiții, doar bifarea rubricii "actele au fost depuse la căsuța poștală închiriată", nu poate avea semnificația afirmată de către recurentă, câtă vreme recurenta-reclamantă nu a indicat o adresă de căsuță poștală, iar din cuprinsul procesului-verbal de înmânare nu este posibilă identificarea presupusei căsuțe poștale destinatare a actului și, prin urmare, este vorba de o simplă eroare materială. De altfel, în primul paragraf al procesului-verbal de înmânare se menționează că: "(...) m-am deplasat în Municipiul Botoșani, Cal. Națională nr. 249, județul Botoșani, adresa de domiciliu a numitului/ei A. S.R.L., unde am întocmit prezentul proces-verbal (...)" Prin urmare, este evident că această comunicare nu a fost făcută la o căsuță poștală inexistentă, ci la sediul societății recurente. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține, astfel cum a constatat în mod corect și instanța de fond, că Decizia Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023 a fost comunicată recurentei în mod legal la data de 25.10.2023, dată în raport cu care cererea de chemare în judecată înaintată la data de 22.02.2024 (conform plicului de la fila x verso din dosarul de fond) apare ca fiind tardivă, în condițiile în care termenul de declarare a contestației era de 30 de zile, conform dispozițiilor art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009. În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de contestare a Deciziei Președintelui ANCOM nr. 516/14.07.2023, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada unor motive justificate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 186 C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate". În concret, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă, atât în fața instanței de fond, cât și a celei de recurs, nu au relevat existența unor motive temeinic justificate, în sensul textului de lege de mai sus, care să justifice depășirea termenului legal de formulare a contestației. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a respins în mod corect, ca neîntemeiată, cererea de repunere a reclamantei în termenul de formulare a contestației, cu consecința respingerii contestației ca tardiv formulate. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1122 din 17 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.