ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545/2023

Ședința publică din data de 27 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 26.10.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații și B. S.R.L., a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1148/28.10.2020 a Președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (A.N.C.O.M.), solicitând anularea în parte a Deciziei Președintelui ANCOM nr. 1148/28.10.2020, în sensul respingerii în întregime a cererii B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A. a solicitat și efectuarea probei cu expertiza contabilă, ale cărei obiective au fost indicate în cuprinsul notelor depuse la termenul de judecată din data de 8 septembrie 2021.

2.1. Prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins proba cu expertiză contabilă solicitată de către reclamantă, ca nefiind utilă soluționării cauzei, și a dispus amânarea pronunțării cauzei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1811 din data de 2 decembrie 2021, prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații și B. S.R.L..

Împotriva încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2021 și a sentinței civile nr. 1811 din data de 2 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și anulării Deciziei Președintelui A.N.C.O.M. nr. 1148/28.10.2020, în sensul respingerii în întregime a cererii B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Ulterior, prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 14 iunie 2023, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Criticile recurentei-pârâte au vizat faptul că instanța de fond ar fi încălcat, în opinia sa, prevederile art. 1660 alin. (2) și art. 1780 alin. (2) din C. civ., care arată că prețul trebuie să fie determinat și determinabil, iar la dosarul cauzei judecătorul fondului a avut 2 variante de calcul a tarifelor de acces/a prețui închirierii, respectiv tarifele stabilite în baza "Studiului de piață și fundamentare tarife privind utilizarea stâlpilor de electricitate ca suport pentru infrastructura Tc și/sau CATV", efectuat de către o firmă internațională specializată și tarifele stabilite prin Decizia ANCOM nr. 1148/28.10.2020 de către Comisia din cadrul acesteia.

În accepțiunea recurentei, era necesară opinia unei terțe persoane de specialitate, respectiv un expert contabil, care să verifice dacă elementele care intră în structura tarifului stabilit de Comisie prin decizia contestată respectă cerințele art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2019, raportat la metodologia avută în vedere la elaborarea Studiului de piață și fundamentarea tarife, precum și la datele transmise de către ANRE (referitoare la cheltuieli cu amortizarea stâlpilor, cheltuieli de investiții și cheltuieli cu mentenanța și exploatarea rețelelor), însă o astfel de probă a fost respinsă de instanța de fond ca nefiind utilă soluționării cauzei.

În atare condiții, a susținut recurenta-pârâtă că instanța de fond a pronunțat o soluție eronată, preluând doar argumentele ANCOM, fără a analiza situația de fapt dedusă judecății și punctul de vedere al societății pârâte și fără a încuviința o expertiză ce ar fi fost necesară dezlegării cauzei.

A mai arătat recurenta-pârâtă că, în opinia sa, metodologia de calcul ce a stat la baza elaborării Studiului respectă cerințele art. 19. alin. (2) din Legea nr. 159/2016, iar din perspectiva operatorilor de distribuție, trebuie decuplate regulile de alocare a cheltuielilor "pe alte activități de reglementare" (printre care se regăsește și accesul la infrastructura de rețea) atunci când se utilizează în scopul raportărilor către ANRE și atunci când se utilizează pentru stabilirea tarifelor pentru acces la infrastructura de rețea, întrucât servesc unor scopuri diferite.

Aceasta deoarece, în timp ce activitatea aferentă serviciului de distribuție este reglementată, operatorilor de distribuție le este permis să desfășoare și "alte activități nereglementate" utilizând activele incluse în baza de active reglementate dar sub condiția păstrării a maxim 5% din profitul obținut, restul fiind alocat către consumatori sub forma unor corecții care conduc la diminuarea tarifelor de distribuție, prin urmare, deși ANRE nu reglementează tarifele utilizate în "alte activități", stabilesc reguli de alocare a costurilor și plafonează profitul obținut, beneficiarii direcți ai unor alocări corecte de costuri fiind în fapt consumatorii de energie electrică, iar în ceea ce privește stabilirea costurilor alocabile pentru stabilirea tarifelor de acces la infrastructura de rețea, în condițiile în care nu există o metodologie aprobată de către ANCOM în mod similar cu metodologia de stabilire a tarifelor de distribuție aprobată de ANRE, elaborată în baza unor principii transparente și în baza unui proces de consultare publică și nu există tarife orientative care să permită operatorilor de distribuție utilizarea unei referințe unice și abordarea nediscriminatorie în relația comercială cu operatorii de comunicații, singura posibilitatea pentru acești operatori de a respecta legislația aplicabilă este elaborarea propriei metodologii în baza cărora să-și stabilească propriile tarife, în baza unor principii economice corecte și pe care să le aplice în mod unitar.

Arată recurenta-pârâtă că, și în cazul în care ANCOM ar fi aprobat o metodologie sau ar fi stabilit tarife orientative, rolul Autorității s-ar fi limitat la stabilirea unei Metodologii și/sau unor tarife doar pentru accesul la infrastructura de rețea independent de modul în care ANRE aplică reglementările pentru serviciul de distribuție, fiind vorba de activități distincte, iar pentru activitatea în cauză (accesul la infrastructura de rețea de distribuție) una dintre autorități (ANCOM) ar putea reglementa venitul prin tarifele aplicabile, iar cealaltă autoritate (ANRE) plafonează profitul, ceea ce înseamnă că și în situația în care structura costurilor alocate conține elemente diferite, se pot asigura concomitent, principiul cauzalității economice și proporționalității pentru stabilirea unor tarife corecte și principiul obiectivității. A făcut trimitere recurenta-reclamantă la prevederile art. 20 alin. (3) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție aprobată prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 169/2018, pentru a evidenția faptul că, în ipoteza în care veniturile din alte activități nereglementate s-ar menține la un nivel redus prin neactualizarea unor tarife ori prin neincluderea categoriilor de cost relevante în baza principiului cauzalității economice, cum ar fi elementele de amortizare invocate de ANCOM, ar rezulta că împărțirea costurilor s-ar realiza incorect între cele două categorii și, deși pentru operatorul de distribuție procentul de profitabilitate ar fi același, indiferent de nivelul veniturilor din alte activități nereglementate, alocarea incorectă a costurilor ar determina, în fapt, la o subvenționare încrucișată în tarifele de distribuție a unor costuri care ar trebui reflectate în tarifele de acces rețea care, la rândul lor, influențează tarifele practicate de operatorii de comunicații într-o piață competitivă (încălcarea Legii energiei nr. 123/2012). În opinia recurentei, acest aspect ar face situația și mai gravă dacă aceste tarife s-ar aplica de către Operatorul de Distribuție în mod diferențiat în raporturile comerciale cu diferiți operatori de comunicații, ceea ce ar însemna în mod evident un tratament discriminatoriu (încălcarea Legii concurenței nr. 21/1996).

I se reproșează primei instanțe faptul că ar fi putut analiza aceste aspecte dacă ar fi încuviințat administrarea expertizei solicitate în cauză.

Un al doilea motiv de recurs îl reprezintă, după cum susține recurenta-reclamantă, încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, prin faptul că menținerea tarifelor stabilite prin decizia ANCOM nr. 1148/28.10.2020, ca efect al respingerii de către instanța de fond a cererii de chemare în judecată, creează condiții discriminatorii între B. S.R.L. și ceilalți operatori de telecomunicații cu care C. S.A. are contracte de acces la rețea.

Astfel, se ajunge la situația în care operatorul de rețea din prezenta cauză beneficiază de tarife mai mici de acces la rețea decât ceilalți operatori de telecomunicații care au acceptat tarifele rezultate din studiu.

O altă normă legală încălcată în cauză este cea care reglementează principiile pentru stabilirea tarifelor reglementate, cu referire la Legea nr. 123/2012 și la Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție aprobată prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 169/2018. Redând conținutul art. 79 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, a susținut recurenta că, raportat la prevederile legale indicate, rezultă că tarifele prevăzute în studiu sunt transparente și corect fundamentate, iar decizia ANCOM prin care au fost stabilite tarifele în relația cu B. S.R.L. este nelegală.

4.1. Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1811/02.12.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

4.2. Intimata-pârâtă B. S.R.L. nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate și a motivelor de casare invocate, reține Înalta Curte caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1 Argumente de fapt și de drept relevante

Potrivit prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs", iar față de aceste norme legale reține Înalta Curte că recurenta-reclamantă a motivat calea de atac declarată, formulând critici de nelegalitate pe care le-a încadrat în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 14 iunie 2023 intimat-pârâtă a invocat excepția tardivității completării de către recurenta-reclamantă a cererii sale de recurs cu un nou motiv de casare, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., excepție ce va fi respinsă ca neîntemeiată.

La același termen de judecată din 14 iunie 2023, a precizat recurenta-reclamantă că înțelege să încadreze criticile sale și în motivul de casare prevăzut de punctul 5 al aceluiași art. 488 C. proc. civ., în acest sens fiind făcută completarea la recursul inițial declarat.

Înalta Curte reține, pe de o parte, că nu este vorba în cauză despre o veritabilă completare a motivelor de recurs, care necesita să fie făcută în condițiile stabilite de art. 487 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, că nu este imperativă respectarea termenului când în discuție este vorba doar despre precizarea ulterioară a temeiului de drept pe care înțelege titulara căii de atac să-l circumscrie criticilor formulate în termenul legal.

Prin urmare, este relevant faptul că recursul declarat de reclamanta DEE România S.A. a respectat termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii primei instanțe, iar încadrarea criticilor în drept poate fi realizată și ulterior, de către titularul căii de atac sau de către instanța de control judiciar, fără a exista o sancțiune a decăderii pentru nerespectarea vreunui termen procedural atunci când în discuție se pune doar chestiunea indicării motivului de casare pe care se fundamentează criticile de nelegalitate deja invocate în termen. Pentru aceste considerente, va fi respinsă ca neîntemeiată excepția tardivității completării motivelor de recurs, invocată de intimata-pârâtă ANCOM.

Pe fondul cauzei, reține Înalta Curte că recurenta C. S.A. a înțeles să declare recurs împotriva sentinței civile nr. 1811/02.12.2021 și împotriva încheierii de ședință din 17.11.2021 (încheierea de amânare a pronunțării), aceasta din urmă fiind atacată pentru soluția de respingere a probei cu expertiza contabilă pe care a solicitat-o spre încuviințare în cursul judecății la prima instanță.

În criticile formulate asupra încheierii de ședință din 17.11.2021, a susținut recurenta-reclamantă că ar fi fost necesară o astfel de probă pentru verificarea elementelor care au intrat în structura tarifului stabilit de Comisie prin decizia contestată, respectiv dacă aceste elemente respectă prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, raportat la Metodologia avută în vedere la elaborarea Studiului de piață și fundamentare tarife, precum și la datele transmise de către ANRE (referitoare la cheltuieli cu amortizarea stâlpilor, cheltuieli de investiții și cheltuieli cu mentenanța și exploatarea rețelelor).

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", iar subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a pretins că aspectele pe care le-a invocat, în susținerea nelegalității deciziei contestate, nu au putut fi verificate în lipsa încuviințării expertizei pe care a solicitat-o în cauză, altfel spus, i s-au încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, garanții procesuale ce intră în sfera de aplicabilitate a temeiului de drept pe care a înțeles să-l precizeze la termenul din 14.06.2023.

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei președintelui ANCOM nr. 1148/28.10.2020, prin care a fost soluționat litigiul dintre B. S.R.L. și C. S.A. (fostă D.), ce a avut la bază solicitarea DEE S.A. de a fi acceptat noul tarif pentru stâlpii pe care îi utilizează B. S.R.L., rezultat în urma studiului realizat de deținătorul de infrastructură, care propune o nouă metodologie pentru tarife orientative, solicitare neacceptată de către acest locator.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat punctual, ca motive de nelegalitate/netemeinicie a actului administrativ jurisdicțional contestat, următoarele:

- nulitatea Deciziei președintelui ANCOM nr. 1148/28.10.2020, pentru faptul că aceasta nu conține modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse;

- decizia contestată este motivată pe depășirea nivelului de referință al tarifelor rezultate în urma analizei Comisiei, iar nu pe aplicarea ca element de referință a tarifelor orientative care trebuiau stabilite de ANCOM în temeiul art. 23 din Legea nr. 159/2016;

- ajustările aplicate de comisie nu au temei legal, în lipsa tarifelor orientative;

- metodologia de calcul ce a stat la baza elaborării studiului respectă cerințele art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016 corelate cu prevederile speciale din domeniul energiei electrice.

Recurenta-reclamantă, solicitând să-i fie încuviințată proba cu expertiza contabilă, a propus ca obiective verificarea de către expert a existenței unei metodologii de calcul al tarifelor pentru accesul la infrastructura fizică a operatorilor de distribuție emisă de către ANCOM, identificarea metodologiei pe baza căreia s-au determinat tarifele din decizia contestată, stabilirea unor eventuale diferențe între tarifele calculate conform obiectivului anterior și tarifele solicitate de reclamantă, cele cuprinse în "Studiul de piață și fundamentare tarife privind utilizarea stâlpilor de electricitate ca suport pentru infrastructura Tc și/sau CATV, stabilirea caracterului legal a ajustărilor stabilite de comisia din cadrul ANCOM care a emis decizia 1148/2020, stabilirea unor eventuale diferențe între tarifele calculate conform obiectivului 2 și tarifele stabilite de Comisia din cadrul ANCOM prin decizia contestată.

Față de precizările intimatei-pârâte, care a arătat că nu există o metodologie aprobată în această privință, reclamanta C. S.A. a insistat în administrarea acestei probe, apreciind că expertul poate să verifice dacă ajustările din punct de vedere valoric aplicate de comisia din cadrul ANCOM au avut temei legal și care au fost acelea, cu implicații în stabilirea unei diferențe între tariful rezultat din studiul depus de reclamantă și tariful menționat în decizia contestată.

În acest context, luând în considerare precizările făcute de fiecare dintre părți, prima instanță a respins proba cu expertiza contabilă, ca nefiind utilă cauzei, soluție ce este împărtășită și în calea controlului judiciar, reținându-se că niciunul dintre motivele de nelegalitate/netemeinicie invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată nu era de natură să necesite părerea unui expert contabil, o astfel de expertiză nefiind utilă în dezlegarea chestiunilor litigioase pe care le-a reclamat titularul acțiunii de față, deoarece, pe de o parte, nu intră în atribuțiile unui expert tehnic să se pronunțe asupra legalității actului administrativ-jurisdicțional prin care s-a stabilit conformitatea unor tarife cu prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, ci doar în atribuțiile instanței judecătorești competente într-o astfel de materie, iar pe de altă parte, pentru verificarea mecanismului de formare a tarifelor orientative propuse de reclamantă, natura expertizei nu putea fi una de specialitatea contabilitate.

Prin urmare, nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât timp nu a fost încălcată nicio regulă procedurală prevăzută sub sancțiunea nulității, recurentei reclamante fiindu-i asigurat dreptul la apărare prin depunerea la dosar a înscrisurilor pe care a înțeles a le folosi în sprijinul susținerilor sale în fapt și în drept din cererea de chemare în judecată.

Demersul litigios de față a fost cauzat de neacceptarea, de către recurenta-reclamantă, a soluției date prin Decizia ANCOM nr. 1148/2020, prin care s-a refuzat valorificarea Studiului de care a înțeles a se prevala C. S.A., atunci când a inițiat solicitarea de modificare a contractului încheiat cu B. S.R.L., permițându-se în continuare utilizatorului B. S.R.L., prin decizia contestată în cauză, accesul la infrastructura fizică din zona rurală obișnuită și din zona urbană (stâlpii care susțin liniile electrice aeriene de joasă tensiune) la tarife practicate în relația dintre părți la data introducerii sesizării, la valorile în măsură să asigure recuperarea costurilor determinate de acordarea accesului.

În aceste limite ale admiterii în parte a solicitărilor B. S.R.L. trebuie avută în vedere solicitarea reclamantei DEE România S.A. de verificare a respectării dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016 pentru acele tarife care au fost menținute la nivelul stabilit între părțile contractante, a căror majorare a solicitat-o C. S.A., solicitare respinsă prin soluția de admitere în parte a contestației formulate de B. S.R.L., contestată în cauză.

Totodată, trebuie reținut faptul că limitele învestirii instanței de contencios administrativ sunt cele arătate prin cererea de chemare în judecată, iar controlul de legalitate al soluției pronunțate de prima instanță nu poate avea loc decât tot prin raportare la motivele care au fost avute în vedere de judecătorul fondului, nefiind permis a se invoca noi aspecte de nelegalitate/netemeinicie direct în calea recursului, fără ca acestea să fi fost arătate în condiții procedurale specifice judecății în primă instanță.

Înalta Curte observă, în acest context, că prin cererea de recurs au fost formulate motive noi de nelegalitate a Deciziei ANCOM nr. 1148/2020, constând în pretinsa încălcare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, încălcare explicată de recurentă prin faptul că menținerea tarifelor stabilite prin această decizie creează condiții discriminatorii între B. și ceilalți operatori de telecomunicații cu care C. S.A. are contracte de acces la rețea, precum și în pretinsa încălcare a normei legale ce reglementează principiile pentru stabilirea tarifelor reglementate cu referire la Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale și la Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție aprobată prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 168/2018. După cum deja a stabilit anterior, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea acestor critici pentru prima dată în calea controlului judiciar, în condițiile în care instanța de fond nu a avut cunoștință de astfel de motive și nu le-a cercetat, iar obiectul recursului îl reprezintă hotărârea judecătorească pronunțată în prima instanță, a cărei legalitate se verifică prin raportare la coordonatele litigiului expuse în fața judecătorului învestit să dea o soluție în etapa de fond a procesului.

În esență, reține Înalta Curte că recurenta-reclamantă, prin prezentul litigiu, urmărește să impună tarifele cuprinse în studiul realizat la solicitarea sa, pretinzând că metodologia de calcul ce a stat la baza elaborării acestui studiu respectă cerințele art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, corelate cu prevederile din legislația specială din domeniul energiei electrice.

Chestiunea litigioasă ce a fost analizată de către autoritatea publică ANCOM a fost aceea a verificării, pe de o parte, a tarifelor cuprinse în Studiul pe care și-a fundamentat recurenta-reclamantă pretențiile de modificare a prețurilor din contractul de acces la rețea încheiat cu B. S.R.L. în anul 2010, iar pe de altă parte, a tarifelor stipulate în acest contract, sub aspectul determinării cuantumului la care este posibilă, pentru operatorul de distribuție, recuperarea costurilor, cu toate elementele evidențiate de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, dat fiind caracterul economic al unui astfel de contract, în care fiecare dintre părți urmărește să obțină un câștig. Altfel spus, ceea ce a trebuit să stabilească ANCOM, prin actul administrativ-jurisdicțional emis, a fost nivelul tarifelor de referință pentru infrastructura fizică deținută de C. S.A., astfel încât tarifele de acces la rețea să nu fie inferioare cuantumului care permite operatorilor de infrastructură fizică să-și recupereze costurile, acesta fiind pragul minim de la care se pornește în reglementarea unor astfel de tarife.

Sigur că părțile unui contract sunt libere să stabilească și alte tarife, care să respecte prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, fără ca acest lucru să reprezinte vreo discriminare între diferiți locatari de rețea, fiecare beneficiind de marja unei libertăți contractuale în care prețurile sunt stabilite prin consimțământul lor liber exprimat.

În situația unui litigiu generat de o neacceptare a uneia dintre părțile contractante a clauzelor impuse de cealaltă parte, ANCOM are, între atribuțiile sale, și pe cea de impunere a aplicării unor tarife stabilite cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) și (2) din aceeași lege, acestea fiind coordonatele în care ANCOM a realizat verificarea, în cauză, a tarifelor inserate în contractul din 2010 încheiat între DEE România S.A. și B. S.R.L., precum și a celor orientative din studiul comandat de operatorul de distribuție, ce deține infrastructura fizică necesară pentru accesului la rețea.

Pentru cele două tarife din contract stabilite ca fiind apte să asigure recuperarea costurilor pentru recurenta-reclamantă, în sensul respectării cerințelor prevăzute de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, referitoare la posibilitatea recuperării costurilor, a susținut operatorul de rețea DEE România S.A. că ar fi fost necesar să se verifice dacă aceste tarife respectă, pe lângă norma legală sus menționată, și metodologia avută în vedere la elaborarea studiului de piață și fundamentare tarife, precum și datele transmise de către ANRE, referitoare la cheltuieli cu amortizarea stâlpilor, cheltuieli de investiții și cheltuieli cu mentenanța și exploatarea rețelelor.

În privința pretinsei obligativități a utilizatorului de rețea de a accepta noile tarife orientative impuse prin studiul efectuat la solicitarea E. S.A. România, intimata-pârâtă ANCOM a verificat dacă acest studiu îndeplinește condițiile pentru a fi acceptate noile tarife propuse prin respectivul document, ca tarife orientative.

Reține Înalta Curte că, în îndeplinirea atribuțiilor sale ca organ administrativ-jurisdicțional, ANCOM era îndreptățită, potrivit prevederilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 159/2016, să valorifice toate informațiile puse la dispoziție pentru a determina tarifele de referință în litigiul aflat în fața sa, fără însă a avea vreo obligație să accepte și sa aplice direct tarifele propuse prin studiul efectuat la solicitarea DEE România S.A..

Cu privire la acest studiu, autoritatea publică a argumentat în detaliu care sunt elementele care nu pot intra în structura de preț utilizată de autorii metodologiei propuse prin studiul respectiv, arătând că nu se justifică includerea costurilor cu investițiile în calculul tarifului de acces la infrastructură, deoarece recuperarea acestora se face integral din tarifele aferente serviciului de distribuție a energiei electrice, iar în ceea ce privește utilizarea pentru costurile de exploatare ca element de referință a costurilor de exploatare pe ultimii 3 ani, s-a arătat că acest criteriu profită exclusiv reclamantei, prin creșterea la final a tarifelor propuse, tarife care includ amortizările luate în calcul de aceasta. Au fost avute în vedere, la stabilirea acestor concluzii, prevederile art. 30 din Ordinul nr. 72/2013, precum și cele ale art. 36 din Ordinul nr. 169/2018, norme ce vizează reducerea costurilor de operare și de mentenanță controlabile, astfel fiind de așteptat ca în continuare costurile de exploatare din care sunt eliminate cheltuielile directe cu amortizarea să scadă, motiv pentru care utilizarea mediei ultimilor 3 ani echivalează cu menținerea artificială a unor costuri ineficiente.

În examinarea legalității deciziei ANCOM, prima instanță, la rândul său, a analizat componentele avute în vedere la stabilirea acestor tarife, reținând în mod just că elementele de referință avute în vedere la formarea prețurilor orientative, constând în includerea costurilor cu investițiile în calculul tarifului de acces la infrastructură și luarea în considerare a mediei costurilor de exploatare pe ultimii 3 ani, nu se justifică și chiar contravin necesității respectării principiului proporționalității și obiectivității costurilor. Asupra acestor considerente nu a înțeles recurenta-reclamantă să formuleze niciun fel de critici, acceptând, astfel, concluziile primei instanțe, intrate în autoritate de lucru judecat, conform cărora elementele de referință utilizate în fundamentarea noilor tarife din studiul propus de C. S.A. nu au fost în totalitate acceptate de ANCOM, rezultatul fiind acela al nevalidării acestor pretinse tarife orientative.

În consecință, deficiențele constatate de ANCOM asupra modalității de formare a tarifelor din cuprinsul studiului invocat de recurenta-reclamantă au rămas consolidate în forma exprimată prin decizia atacată în cauză, nemaiputând forma obiect de analiză nicio chestiune care să determine preeminența studiului în cauză în detrimentul altor repere avute în vedere de ANCOM la pronunțarea actului administrativ-jurisdicțional contestat.

Cât privește chestiunea examinării tarifelor stabilite prin contractul nr. x/31.03.2010, observă Înalta Curte că nu au fost formulate critici care să vizeze analiza pe fond a acestora de către ANCOM, singura pretinsă neregulă invocată de C. fiind cea referitoare la lipsa tarifelor orientative care ar fi trebuit să constituie reperul în funcție de care s-ar fi putut evalua acestea, pentru a se verifica respectarea prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, iar în recurs nu au fost formulate critici care să combată considerentele primei instanțe privind neaplicarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 159/2016 în cauză.

În privința criticilor din recurs prin care recurenta-reclamantă a invocat o încălcare a prevederilor art. 1660 alin. (2) și art. 1780 alin. (2) din C. civ., referitor la caracterul prețului de a fi determinat și determinabil, Înalta Curte reține că ceea ce a avut de verificat ANCOM în cadrul litigiului derulat în fața sa nu a fost aspectul stabilirii unui preț determinat al închirierii infrastructurii de către utilizatorul B. S.R.L., ci doar dacă tarifele negociate prin contract sunt apte să respecte cerințele art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, adică să asigure operatorului de rețea posibilitatea de a-și recupera costurile, cu luarea în considerare a elementelor enumerate în conținutul acestei norme legale.

Nici în referire la studiul propus de recurenta-reclamantă nu s-a ridicat problema stabilirii vreunui preț determinat sau determinabil, iar instanța de fond nu a avut de ales între două variante de calcul, așa cum eronat a considerat recurenta-reclamantă, ci a examinat legalitatea actului administrativ-jurisdicțional atacat prin raportare la motivele invocate, observând în mod corect care au fost considerentele pentru care Comisia din cadrul ANCOM a reținut că studiul nu respectă criteriile prevăzute de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, neputând fi valorificat prin impunerea acestuia în relația contractuală cu B. S.R.L., iar pe de altă parte, că anumite tarife din contractul părților pot fi menținute la nivelul anterior declanșării litigiului, fiind, în continuare, apte să permită operatorului de rețea să-și recupereze costurile.

În concluzie, criticile recurentei-reclamante care se grefează pe considerentele ce au fundamentat soluția pronunțată de prima instanță nu sunt apte să conducă la o reformare a hotărârii atacate, iar acele critici care au fost invocate pentru prima dată în calea recursului au rămas necercetate, ele nefiind pliate pe cauza juridică a cererii de chemare în judecată, depășind limitele învestirii instanței de fond.

II.2 Temeiul de drept al soluției pronunțate

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității completării motivelor de recurs, și ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2021 și a sentinței civile nr. 1811 din data de 2 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acestea fiind menținute ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității completării motivelor de recurs, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2021 și a sentinței civile nr. 1811 din data de 2 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.