ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1978/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 4.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, a solicitat, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării dispozițiilor celor 41 (patruzecisiuna) de Decizii numerotate consecutiv de la numărul TC/1655 până la numărul TC/1695 emise de ANCOM în data de 27.12.2021, până la soluționarea definitivă a litigiului de fond ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 791 din 20 aprilie 2022, Curtea de Apel București:

(i) a admis excepția tardivității motivelor noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 28.03.2022;

(ii) a decăzut reclamanta din dreptul de a mai invoca noi motive de nelegalitate;

(iii) a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2. a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată, sub un prim aspect, că este incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în raport cu obligațiile procedurale stipulate la art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 238 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanța a catalogat ședința publică din data de 9.03.2022 ca fiind "primul termen de judecată", iar ședința publică din data de 6.04.2022 ca fiind "al doilea termen de judecată. Recurenta-reclamantă arată că obligațiile procedurale stipulate la art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 238 alin. (1) din C. proc. civ. trebuiau îndeplinite de instanță la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Or, instanța nu a respectat aceste obligații procedurale în prima ședință publică (la termenul din 9.03.2022), ci abia în a doua ședință publică (la termenul din 6.04.2022).

Totodată, având în vedere că instanța și-a îndeplinit obligațiile procesuale menționate la al doilea termen de judecată, în opinia recurentei-reclamante, acest al doilea termen de judecată devine primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Prin urmare, instanța de fond a încadrat greșit momentul primului termen de judecată, eroarea instanței având consecințe negative asupra soluției pronunțate.

Recurenta-reclamantă apreciază, de asemenea, că hotărârea cuprinde motive contradictorii, astfel că este incident art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Susține că, prin răspunsul la întâmpinare, a contextualizat consecințele vătămătoare ale actelor administrative contestate la situația sa concretă, de a nu putea participa la procedura licitației, anunțată după introducerea cererii de suspendare a deciziilor de plată. Astfel, deși instanța a constatat și a reținut acest aspect atunci când a analizat actele și lucrările dosarului (pag. 4, primul paragraf din sentință), ulterior, hotărârea cuprinde motive contradictorii cu cele reținute inițial în aceeași sentință (pag. 6 ultimul paragraf și pag. 7 primul paragraf).

Mai mult, deși în încheierea de ședință din data de 6.04.2022 (pag. 2 paragraf 4) s-a consemnat că "pentru soluționarea excepției tardivității motivelor noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin Răspunsul la Întâmpinare, este necesară administrarea de probe comune și fondul, motiv pentru care în baza art. 248 alin. (4) din C. proc. civ. unește cu fondul excepția tardivității motivelor noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin Răspunsul la Întâmpinare", în cuprinsul motivării sentinței din data de 20.04.2022, instanța tratează cu prioritate "excepția tardivității motivelor noi de nelegalitate" și admite "excepția tardivității motivelor noi de nelegalitate", fiind astfel o soluție contradictorie cu cea consemnată în încheierea de ședință din data de 6.04.2022.

În ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 251 și art. 252 alin. (1) din C. proc. civ., precum și ale art. 4 alin. (1) pct. 15 și 16, art. 24 alin. (2), art. 27 alin. (1) lit. f), art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 111/2011.

Arată în acest sens că instanța nu a făcut dovada cunoașterii din oficiu a prevederilor din legislația primară (O.U.G. nr. 111/2011) și nici măcar a cercetării dosarului nr. x/2022 în care s-a solicitat anularea celor 41 de Decizii – TC a căror suspendare o solicită în cauză. Or, pe baza aspectelor invocate în acest dosar, dar și a prevederilor din legislația primară, instanța putea "să pipăie fondul cauzei", însă nu a procedat astfel, iar dreptul său la un proces echitabil a fost afectat.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

În cauza dedusă judecății, recurenta-reclamantă a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării dispozițiilor celor 41 (patruzecișiuna) de Decizii numerotate consecutiv de la numărul TC/1655 până la numărul TC/1695 emise de ANCOM în data de 27.12.2021, până la soluționarea definitivă a litigiului de fond ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul aceleiași instanțe, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința recurată în cauză, prima instanță a admis excepția tardivității motivelor noi de nelegalitate invocate de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 28.03.2022, decăzând reclamanta din dreptul de a mai invoca noi motive de nelegalitate și a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, iar criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Astfel, invocând pretinsa nerespectare a procedurii și o încadrare greșită a momentului primului termen de judecată, recurenta-reclamantă consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, efectele fiind cele stipulate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., adică sancțiunea nulității sentinței civile atacate.

Recurenta-reclamantă susține în esență că, în raport de împrejurarea că instanța și-a îndeplinit obligațiile procedurale stipulate la art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 238 alin. (1) din C. proc. civ., la termenul de judecată din data de 6.04.2022, doar acesta poate să fie primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, iar nu cel din data de 9.03.2022, încadrat greșit de către instanța de fond ca fiind momentul primului termen de judecată.

Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat normele de procedură, a reținut în mod corect momentul primului termen de judecată și a apreciat în mod legal și întemeiat că, prin răspunsul la întâmpinare, recurenta și-a completat cererea introductivă cu noi motive de nelegalitate, care "puteau fi aduse doar până la primul termen de judecată care a avut loc la termenul din 09.03.2022, dată la care reclamanta a fost legal citată, cum s-a menționat în încheierea de ședință de la acea dată".

Din cuprinsul încheierii de la termenul de judecată din 9 martie 2022, reiese că, la respectivul termen de judecată a fost comunicată în sală întâmpinarea, iar pentru a i se da posibilitatea reclamantei să studieze această întâmpinare, instanța a amânat cauza pentru termenul de judecată din 6 aprilie 2022, când s-a constatat că, la data de 28 martie 2022, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care au fost aduse noi motive de nelegalitate actului, cu depășirea primului termen de judecată, până la care se putea face modificarea cererii de chemare în judecată, conform art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.

Or, textul de lege antereferit face referire doar la condiția legalei citări a reclamantului pentru primul termen de judecată – moment procesual limită până la care poate să intervină o modificare a cererii de chemare în judecată, în timp ce prevederile art. 130 alin. (2) și ale art. 131 alin. (1) din același C. proc. civ. impun o cerință suplimentară (și cumulativă), respectiv ca părțile să poată pună concluzii.

La termenul de judecată din 9 martie 2022, deși a fost legal citată, reclamanta nu putea pune concluzii, cât timp aceasta, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada calității de reprezentant a persoanei semnatare a cererii introductive, în condițiile art. 194 lit. b) raportat la art. 151 alin. (4) din C. proc. civ.. În absența dovezii puterii de reprezentare a persoanei care a acționat în numele societății, reprezentantul acesteia nu putea formula concluzii în cauză, nici în ceea ce privește competența instanței.

Cum o astfel de dovadă a fost făcută la termenul din 6 aprilie 2022, aspect ce rezultă din practicaua încheierii de la respectivul termen de judecată, instanța de fond a procedat în mod legal la verificarea competenței sale și la estimarea duratei necesare cercetării procesului la cel de-al doilea termen de judecată, respectiv primul termen de judecată la care cele două condiții cumulative au fost îndeplinite.

Acest aspect nu a contravenit dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. și nu a determinat o schimbare a momentului primului termen de judecată în cauză la care partea reclamantă a fost legal citată, respectiv termenul din data de 9 martie 2022, până la care aceasta putea să procedeze la modificarea cererii de chemare în judecată, prin completarea cu noi motive.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinței de fond, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile formulate de recurentă, referitoare la faptul că hotărârea ar cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce privește această teză a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că aceasta se referă la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, niciuna dintre aceste situații neidentificându-se în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurentă ca atare.

Prin urmare, din perspectiva temeiului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, de asemenea.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 15 cu trimitere la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Mai exact, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile, cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Motivele prezentate în cererea introductivă (respectiv că, prin deciziile contestate, s-au stabilit obligații de plată și pentru 31.12.2021, deși reclamanta a renunțat la licențe pe 30.12.2021) nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate și temeinicie pe fond, specifică acțiunii în anularea actului administrativ.

Cu toate acestea, verificând susținerea reclamantei la nivel de aparență a dreptului, judecătorul fondului a găsit-o neîntemeiată, dată fiind existența deciziei președintelui ANCOM nr. 551/2012, mai exact dispozițiile art. 16 alin. (2) din aceasta, care reglementează și situația tarifului de utilizare a spectrului în cazul în care titularul licențelor renunță la dreptul de a utiliza frecvențele radio înainte de expirarea termenului, situație în care luna încetării se ia în calculul tarifului. Cum reclamanta a renunțat în luna decembrie, adică în ultima lună a trimestrului IV, raportat la dispozițiile antemenționate, luna decembrie se include în calculul tarifului, cum corect a procedat pârâta.

Mai mult, prin sentința civilă nr. 2420 din 20 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a soluționat fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii în anulare, formulată de reclamantă.

Această soluție dată acțiunii în anularea actului administrativ vine să confirme constatarea primei instanțe, în sensul neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă susmenționata sentință civilă nu este definitivă, această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate pretinse în justificarea cererii de suspendare, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie.

În consecință, în mod corect prima instanță a constatat inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea executării celor 41 de decizii numerotate consecutiv de la numărul TC/1655 până la numărul TC/1695 emise de ANCOM în data de 27.12.2021.

Înalta Curte reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția necesității prevenirii unei pagube iminente și, implicit, motivul de recurs invocat sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Pentru considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 791 din 20 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 aprilie 2023.