ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3105/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), anularea Deciziei nr. 684 din 16 aprilie 2014 emisă de autoritatea pârâtă, precum și a tuturor actelor administrative și proceselor-verbale privind calculul dobânzilor, penalităților, majorărilor de întârziere, amenzi administrative sau al altor sume prevăzute în mai sus indicata decizie, emise și calculate în baza actului contestat, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 2702 din 21 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția tardivității;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații;

- a anulat procesele-verbale privind calculul amenzilor administrative, emise în temeiul Deciziei nr. x din 16 aprilie 2014;

- a respins capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 684 din 16 aprilie 2014;

- a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1000 de RON cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

În cauză a promovat calea de atac doar pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând casarea în parte a sentinței civile recurate în ceea ce privește respingerea excepției tardivității cererii de anulare a Deciziei președintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014 și anularea proceselor-verbale privind calculul dobânzilor, penalităților/majorărilor de întârziere, amenzilor administrative sau al altor sume prevăzute în titlul executoriu - Decizia președintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014.

II. Analiza cererii de recurs

În motivarea recursului s-a arătat că în ceea ce privește respingerea excepției tardivității cererii de anulare a Deciziei președintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014 privind sancționarea societății A. SRL, conform prevederilor art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările și completările ulterioare:

"Deciziile adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege din domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de comunicații electronice, inclusiv din punct de vedere al compatibilității electromagnetice, serviciilor poștale și tehnologiei informației, inclusiv cele adoptate în conformitate cu prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 591/2002, cu modificările și completările ulterioare, pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Deciziile cu caracter individual pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare".

În susținerea excepției recurenta a arătat faptul că decizia privind sancționarea societății A. SRL a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) și ale art. 12 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 22/2009, în conformitate cu prevederile art. 151 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 111/2011, de către președintele ANCOM, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de legislația din domeniul comunicațiilor electronice.

Astfel, norma specială, O.U.G. nr. 22/2009, prevede expres la art. 12 alin. (5) termenul în care poate fi contestată decizia președintelui ANCOM pe călea contenciosului administrativ, dispozițiile normei speciale prevalând normei generale care, în această materie, este Legea nr. 554/2004, și completându-se cu aceasta numai unde norma specială nu prevede.

Prin urmare, termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009 este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare se sancționează cu decăderea părții din dreptul de a introduce acțiune în justiție, orice cerere fiind tardivă după împlinirea acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "Art. 185 - (1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Contrar afirmațiilor intimatei potrivit cărora "am luat cunoștință de existența Deciziei Președintelui ANCOM nr. 648 din 16 aprilie 2014, act care nu mi-a fost comunicat decât la data de 09 ianuarie 2015 prin email", aceasta a luat cunoștință de decizia a cărei anulare o solicită la data de 22 aprilie 2014, când i-a fost transmisă prin poștă, așa cum rezultă din confirmarea de primire. Precizăm că decizia a fost comunicată intimatei la adresa de corespondentă din București, str. x, indicată chiar de intimată prin adresa înregistrată la ANCOM cu nr. SC-11855 din 30 mai 2013, adresă la care a făcut referire și prin contestație.

În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul emiterii deciziei, "Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire".

ANCOM a procedat la comunicarea deciziei prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, "serviciul confirmare de primire" fiind reglementat prin Decizia președintelui ANRCTI nr. 2858/2007 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale ca "serviciu poștal având ca obiect trimiteri poștale înregistrate, a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii, confirmată în scris de către destinatar." (din Anexa nr. 1 - Regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale Cap. l, alin. (1), pct. 1.1. lit. f) Compania Națională Poșta Română SA a preluat trimiterea ANCOM și a returnat instituției noastre confirmarea de primire a trimiterii la adresa indicată, înscris care cuprindea "semnătura destinatarului" la rubrica "confirm primirea".

Consideră recurenta că returnarea de către Compania Națională Poșta Română SA, către expeditor, a confirmării de primire semnată la rubrica "confirm primirea", pe lângă faptul că este în conformitate cu normele legale care reglementează furnizarea serviciilor postate, creează o prezumție rezonabilă pentru expeditor că trimiterea a fost predată destinatarului ei.

Potrivit prevederilor pct. 3.10.2. din Anexa nr. 1 a Deciziei nr. 2858/2007 "Predarea trimiterii poștale care face obiectul serviciului ramburs, al serviciului confirmare de primire, al serviciului de trimitere recomandată sau al serviciului de trimitere cu valoare declarată se realizează numai într-unul din următoarele moduri:

a) la adresa indicată de expeditor, personal către destinatar sau către persoana autorizată să primească trimiterea poștală;

b) la punctul de contact deservit de personal, personal către destinatar sau către persoana autorizată să primească trimiterea poștală, după transmiterea prealabilă a unui aviz care să anunțe sosirea trimiterii poștale."

Conform pct. 3.10.6. - 3.10.7. din același act normativ "Furnizorul are obligația de a preda trimiterea poștală care face obiectul serviciului confirmare de primire numai cu condiția ca destinatarul să confirme în scris primirea trimiterii poștale pe formularul utilizat de furnizor în acest sens.

Furnizorul serviciului confirmare de primire are obligația de a preda expeditorului sau integratorului, în condițiile pct. 3.10.2, formularul care atestă confirmarea, în scris, a primirii trimiterii poștale de către destinatar".

Pe de altă parte, legislația privind serviciile poștale reglementează inclusiv situația în care "destinatarul sau persoana autorizată să primească trimiterea poștală nu a fost găsită la adresa indicată iar termenul de păstrare la punctul de contact deservit de personal a expirat" și nu se poate realiza predarea trimiterii poștale în modalitățile prevăzute de lege pentru tipul de trimitere expediat, respectiv returnarea trimiterii poștale (pct. 3.11.1 din același act normativ) și nu returnarea confirmării de primire semnate, așa cum a procedat Compania Națională Poșta Română SA în cazul de față. De asemenea, rubrica "motivul nepredării" care trebuie completată în cazul în care nu se realizează predarea nu a fost completată în cazul de față, ceea ce este de natură să întărească convingerea expeditorului că trimiterea a ajuns la destinatar.

Prin urmare, întrucât plicul nu a fost returnat ANCOM ci, din contră, confirmarea de primire semnată în conformitate cu legislația care reglementează serviciile poștale s-a întors de la adresa indicată de intimată la ANCOM ca fiind adresa de corespondență, rezultă că, în mod evident, comunicarea deciziei transmise a fost realizată.

Învederăm că ANCOM primește zilnic retur multe trimiteri pentru care nu s-a reușit predarea către destinatar trimiteri pentru care ANCOM reia comunicarea, în conformitate cu normele legale, în situația de față însă, comunicarea a fost realizată iar intimata nu poate susține contrariul.

Mai mult decât atât, chiar Compania Națională Poșta Română SA, prin adresa nr. x din 17 septembrie 2015, răspunzând solicitării instanței de fond, a confirmat faptul că "recomandata cu pricina, având nr. x". a fost predată la adresa indicată. Totodată, se precizează și faptul că semnătura aparține agentului de pază, singura persoană care putea semna de primire "deoarece accesul în clădire este interzis". Ținând cont de faptul că intimata a solicitat în mod expres instituției noastre, prin adresa înregistrată la ANCOM cu nr. SC-11855 din 30 mai 2013, ca toate comunicările să se realizeze la această adresă din str. x, unde accesul în clădire este interzis, ne întrebăm cum/dorea de fapt intimata să primească comunicările efectuate de ANCOM?

Consideră partea că instanța de fond a avut o interpretare excesivă a prevederilor legale, considerând că, deși normele care reglementează serviciul trimitere recomandată cu confirmare de primire nu conțin astfel de prevederi, confirmarea de primire ar fi trebuit să conțină "mențiune cu privire la numele persoanei, calitatea acesteia în cadrul societății reclamantei și eventuale date de identificare ale acesteia, după cum impune rațiunea avută în vedere de legiuitor atunci când a stipulat, ca rigoare în privința comunicării, scrisoarea recomandată cu confirmare de primire. "Prin această interpretare, instanța de fond, având probabil în vedere condițiile prevăzute pentru comunicarea citației din C. proc. civ., adăugă, de fapt, la normele legale care reglementează serviciul trimitere recomandată cu confirmare de primire, condiții pe care legiuitorul nu Ie-a prevăzut, respectiv, obligativitatea ca formularul "confirmare de primire", la rubrica "se completează de destinatarul trimiterii" să conțină nu doar semnătura destinatarului, ci și numele și datele de identificare ale acestuia (care se regăsesc pe partea completată de expeditor), și ignoră totodată susținerile furnizorului de servicii poștale din adresa de răspuns la solicitarea instanței, potrivit căruia CNPR a realizat comunicarea trimiterii recomandate cu confirmare de primire.

Prin urmare, instanța de fond trebuia să constate că intimata a luat cunoștință de decizia a cărei anulare o solicită la data de 22 aprilie 2014, când i-a fost transmisă prin poștă la adresa de corespondență din București, str. x, așa cum rezultă din confirmarea de primire. Astfel, termenul de 30 zile de formulare a contestației prevăzut de art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2001 s-a împlinit la data de 23 mai 2014, fiind, în mod evident, depășit de intimată.

De altfel, chiar în cuprinsul deciziei de sancționare, la art. 4, sunt prevăzute expres atât calea de atac împotriva acesteia, cât și termenul în care aceasta poate fi exercitată. Astfel, potrivit prevederilor menționate, "Art. 4. - Prezenta decizie poate fi atacată în contencios administrativ, la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Faptul că ulterior, dând dovadă de solicitudine, reprezentanții ANCOM au comunicat, încă o dată, prin email, odată cu procesele-verbale de calcul, și decizia de sancționare, nu echivalează cu o nouă comunicare, de la care să îi curgă intimatei un alt termen în care aceasta putea să își exercite dreptul de a ataca în fața instanței de judecată, actul administrativ comunicat inițial la data de 22 aprilie 2014.

Nici susținerile instanței de fond potrivit cărora "nici procesele-verbale subsecvente, de cuantificare a amenzii aplicate, nu au fost regulat comunicate reclamantei, pentru a se reține că ar fi aflat astfel, indirect, de existența deciziei de sancționare, fiind comunicate la o altă adresă decât cea expressis verbis indicată de reclamantă ca adresă de corespondență, astfel că nu a existat o confirmare de primire a acestora" nu sunt întemeiate. în realitate, procesele-verbale subsecvente la care se referă instanța, Procesele-verbale nr. x din 14 mai 2014, nr. 119 din 30 iunie 2014 și nr. 205 din 30 septembrie 2014, au fost trimise intimatei la sediul social al acesteia de la acel moment din str. x, corp B, așa cum era declarat la registrul comerțului și care reprezintă domiciliul fiscal al contribuabilului, potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. , în forma în vigoare la acel moment. Precizăm că "adresa de corespondență fiscală" din str. x indicată de intimată nu constituie domiciliu fiscal potrivit prevederilor legale.

ANCOM a procedat la transmiterea acestor titluri executorii prin care s-au stabilit obligații fiscale la domiciliul fiscal al intimatei în condițiile C. proc. fisc. , întrucât transmiterea lor la adresa de corespondență din str. x indicată de intimată nu ar fi fost conformă prevederilor legale.

Faptul că plicurile s-au întors la ANCOM cu mențiunea că destinatarul nu a fost găsit la adresă și a expirat termenul de păstrare, întrucât intimata nu s-a prezentat să le ridice nu poate fi invocat în favoarea acesteia. Faptul că a refuzat să ridice înștiințările de plată nu o îndreptățește în niciun caz să invoce lipsa comunicării acestora în favoarea sa. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (2

2

) C. proc. fisc. "în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2

1

), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate", ANCOM a procedat la următoarea modalitate de comunicare reglementată de lege pentru situațiile în care nu se poate realiza comunicarea prin poștă, respectiv afișarea la sediul ANCOM precum și pe site-ul ANCOM, așa cum rezultă din procesele-verbale de afișare existente la dosar.

Prin urmare, procesele-verbale de calcul al amenzii sunt considerate comunicate în 15 zile de la data afișării lor, moment de la care intimata nu mai poate susține că nu avea cunoștință de existența lor și, implicit, de decizia de sancționare în temeiul căreia au fost emise.

Astfel, nici susținerile instanței de fond potrivit cărora, aceste procese-verbale "nu au fost regulat comunicate reclamantei, pentru a se reține că ar fi aflat astfel, indirect, de existența deciziei de sancționare" nu sunt temeinice și legale.

Rezultă că, și dacă s-ar considera că decizia de sancționare nu ar fi fost comunicată potrivit confirmării de primire la data de 22 ianuarie 2014, intimata a luat cunoștință de existența acesteia cel târziu la data de 18 iunie 2014 (la 15 zile după afișarea procesului-verbal nr. x din 14 mai 2014), iar promovarea prezentei acțiuni la data de 21 ianuarie 2015 este tot cu depășirea termenului legal de 30 de zile. Faptul că instanța de fond a apreciat că intimata "a aflat de existența deciziei de sancționare prin primirea sub semnătură a procesului-verbal nr. x din 05 ianuarie 2015" este lipsit de orice temei, întrucât primul proces-verbal comunicat potrivit modalităților de comunicare prevăzute de lege este procesul-verbal nr. x din 14 mai 2014, la data de 18 iunie 2014.

Față de cele prezentate mai sus, acest capăt de cerere referitor la anularea Deciziei președintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014 este tardiv formulat.

În ceea ce privește anularea de către instanța de fond a Proceselor-verbale nr. x din 14 mai 2014, nr. 119 din 30 iunie 2014, nr. 205 din 30 septembrie 2014, nr. 5 din 05 ianuarie 2015 și nr. 28 din 14 ianuarie 2015 privind calculul dobânzilor, penalităților/majorărilor de întârziere, amenzilor administrative sau al altor sume prevăzute în titlul executoriu - Decizia președintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014, aceasta a avut la bază soluția greșită dată de instanța de fond pe excepția tardivității.

De esența litigiului este aprecierea asupra modalității de comunicare a Deciziei președintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul emiterii deciziei, "Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin postă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire".

ANCOM a procedat la comunicarea deciziei prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, "serviciul confirmare de primire" fiind reglementat prin Decizia președintelui ANRCTI nr. 2858/2007 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale ca "serviciu poștal având ca obiect trimiteri poștale înregistrate, a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii, confirmată în scris de către destinatar."

Or, din acest ultim text rezultă necesitatea confirmării primirii înscrisurilor de către destinatar și nu de către o persoană străină de firmă, precum paznicul imobilului.

Neexistând o astfel de confirmare scrisă, în mod legal instanța de fond a apreciat asupra nelegalității comunicării deciziei în analiză.

Din chiar Decizia Președintelui ANCOM nr. 2858/2007 rezultă la pct. 3.10.2 Anexa nr. 1 că trimiterile poștale se fac "personal către destinatar sau către persoane autorizate să primească trimiterea poștală".

Or, contrar declarațiilor recurentei, un agent de pază ori portar nu este îndeobște autorizat în acest sens, cu excepția unei dovezi contrare, care însă nu a fost realizată de recurentă deși sarcina probei îi revenea.

În consecință, cum comunicarea nu s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală) și nici chiar conform reglementărilor proprii ale Deciziei nr. 2858/2007 rezultă că în mod corect instanța de fond a respins excepția tardivității invocată de recurentă.

Anularea proceselor-verbale privind calculul amenzilor administrative, emise în temeiul Deciziei nr. 684 din 16 aprilie 2014 a fost o consecință a respingerii excepției tardivității sub motivarea nelegalei comunicării a Deciziei președintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014, o analiză pe fond a acestora neavând a fi făcută cum de altfel nu a pretind nici recurenta.

În consecință, hotărârea instanței de fond, necontestată decât de recurentă, apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de criticile aduse, recursul nu se încadrează în motivele reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 495 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații împotriva Sentinței nr. 2702 din 21 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT