ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 760/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă,

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 18 august

2004, reclamantul C.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R.E. SRL,

rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 497 încheiat între

părți la data de 25 februarie 2003 precum și constatarea nulității clauzei

stipulate la art. 5 din contract privind lichidarea patrimoniului asociației.

Judecătoria Sector 2

București, prin sentința civilă nr. 7596 din 19 octombrie 2004, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția

comercială.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, astfel investit, prin sentința comercială nr. 1050 din 3

martie 2005, a disjuns capătul de cerere privind rezilierea și a respins ca

nefondată cererea privind constatarea nulității art. 5 din contract.

Soluținând cererea privind

rezilierea Tribunalul, prin sentința comercială nr. 2855 pronunțată la data de

16 iunie 2005, a admis acțiunea și a dispus rezilierea contractului de asociere

în participațiune încheiat de părți la data de 25 februarie 2003.

Judecătorul fondului a

reținut că părțile au convenit potrivit art. 251 – art. 256 C. com., să

desfășoare activități comerciale cu mărfuri alimentare și nealimentare,

reclamantul obligându-se să pună la dispoziție spațiul situat în imobilul din

Șos. Pantelimon, obligație pe care și-a îndeplinit-o în luna martie 2003.

Referitor la pârâtă instanța

reține că aceasta s-a obligat în cadrul asocierii să asigure realizarea

condițiilor corespunzătoare pentru desfășurarea activității respectiv aprovizionarea,

angajarea de personal și ținerea evidenței contabile, obligații pe care nu le-a

îndeplinit, spațiul după predare, rămânând neutilizat o perioadă de timp

(martie – octombrie 2003), pârâta încălcându-și și obligațiile de achitare a

utilităților, a cotei de profit și de amenajare și igienizare a spațiului, neîndeplinire

culpabilă care atrage sancțiunea rezilierii contractului.

Apelul declarat de pârâta

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 188 din data

de 6 aprilie 2006.

Răspunzând criticilor de

nelegalitate și netemenicie formulate, care vizau, în esență, culpa

reclamantului în îndeplinirea obligației de a preda spațiul și existența a două

hotărâri judecătorești anterioare prin care se stabilea cu autoritate de lucru judecat

că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, Curtea de apel apreciază că hotărârea

primei instanțe este legală și temeinică.

Curtea constată că obligația

de igienizare a spațiului în vederea desfășurării activității comerciale, a

fost prevăzută în sarcina pârâtei [(art. 3 lit. h) din contract)], iar lucrările

efectuate de aceasta se circumscriu obligației asumate la art. 3, fiind necesare

autorizării activității comerciale ele nefăcând parte din obligațiile asumate

de reclamant.

Totodată curtea, apreciază

că tergiversarea lucrărilor timp de 8 luni, s-a datorat culpei pârâtei care nu

a asigurat la timp personalul și resursele necesare pentru celeritatea

lucrărilor.

Referitor la sentințele nr. 1305

din 25 februarie 2004 și 7554/2004 pronunțate între aceleași părți Curtea apreciază

că nu sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ., cererile având obiecte

diferite.

În contra acestei decizii

pârâta SC R.E. SRL a declarat recurs, în termen legal pentru motivele prevăzute

de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei

atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În argumentarea criticilor

formulate recurenta a susținut următoarele:

- instanța a încălcat

autoritatea de lucru judecat conferită de sentința civilă nr. 1305 din 25

februarie 2004 în considerentele căreia se reține că susținerea contestatorului

respectiv a reclamantului privind neexecutarea obligațiilor de către pârâtă

este neîntemeiată; (304 pct.);

- instanța de apel a respins

proba cu martori solicitată prin cerere de apel încălcând caracterul devolutiv

al procedurii și principiul rolului activ, (304 pct. 5).

- instanța de apel a

înlăturat dispozițiile art. 983 C. civ., care consacră principiul „in dubio pro

reo” atunci când reține că lucrările ce urmau să fie efectuate de pârâtă

imputeau o perioadă scurtă de timp (304 pct. 9);

- instanța de apel a

interpretat greșit clauzele contractului de asociere respectiv obligațiile

asumate de reclamant, numai de predare a spațiului, în situația în care, prin

natura contractului de asociere obligațiile de amenajare și de predare spațiu

în stare de bună folosință erau în sarcina ambelor părți, ele neputând fi

privite ex.contractu (304 pct. 8);

- instanța reține în

considerente aspecte străine de pricină referitoare la contextul apariției

litigiului din cauza neînțelegerilor privind cumpărarea spațiului (304 pct. 7).

Asupra recursului.

Examinând decizia atacată în

contextul criticilor formulate de Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

autoritatea de lucru judecat conferită de sentința civilă nr. 1305 din 25

februarie 2004 a Judecătoriei Sector 2 București, deoarece nu există identitate

de obiect și cauză, între prezenta acțiune și cea finalizată prin sentința

civilă nr. 1305 /2004, a Judecătoriei Sector 2 București, care a avut ca obiect

contestația la titlu formulată de reclamantul C.T. în contradcitoriu cu

societatea pârâtă.

Instanța de executare

respingând contestația la executare în temeiul art. 391 C. proc. civ., a

examinat contractul de asociere în participațiune încheiat de părți și

autentificat, numai în ce privește valoarea acestuia de titlul executoriu

conform art. 66 din Legea nr. 136/1995 a Notarilor Publici și prin urmare nici

sub aspectul dispozitivului și nici al considerentelor esențiale, care îl

explicitează, nu există autoritate de lucru judecat, față de prezenta acțiune,

așa cum în mod just a stabilit instanța de apel cu respectarea dispozițiilor art.

1201 C. civ.

304 pct. 5 C. proc. civ., când instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității, nu subzistă, deoarece în argumentare recurentul

invocă respingerea probei cu martori solicitată, ceea ce nu se încadrează în

ipoteza art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar pe de altă parte instanța de apel,

din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, este suverană să aprecieze asupra

utilității și concludenței probelor solicitate, cu condiția motivării deciziei

sale pe acest aspect, ceea ce în cauză s-a realizat.

civ., potrivit cărora convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă

când este îndoială, se aplică interpretării contractelor, a convențiilor dintre

părți și nu declarațiilor de martori administrate în cauză, așa cum susține

recurenta în argumentarea criticii, valoarea probei testimoniale administrate,

fiind stabilită în contextul probelor cauzei.

asumate de părți în temeiul contractului de asociere în participațiune, este o

chestiune de fapt, de atributul exclusiv al instanței fondului sau apelului,

din perspectiva caracterului devolutiv și prin urmare scapă controlului

casației.

asumate de părți prin contractul de asociere în participațiune încheiat,

coincide cu voința părților, or potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal

făcute sunt lege, pentru părți, dar și pentru instanță, astfel că și sub acest

aspect hotărârea atacată nu este susceptibilă de critica de nelegalitate

formulată.

temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motive

străine pricinii referitoare la neînțelegerile dintre părți, nu îndeplinește

exigențele textului.

Obiectul apelului l-a

constituit hotărârea de reziliere a contractului de asociere în participațiune

încheiat de părți și din această perspectivă, instanța de apel examinând asocierea

și obligațiile asumate, în mod just, în explicitarea raționamentului său

interior în sensul soluției adoptate a reținut că între părți există

neînțelegeri care au împiedicat existența unui „afectatio societatis” în demersurile

ambelor părți, litigiile dintre acestea fiind de natură să fundamenteze

concluzia instanței.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC R.E. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 188

din 6 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2007.