- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 16 februarie 2007
Decizia nr. 760/2007 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 18 august 2004, reclamantul C.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R.E. SRL, rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 497 încheiat între părți la data de 25 februarie 2003 precum și constatarea nulității clauzei stipulate la art. 5 din contract privind lichidarea patrimoniului asociației. Judecătoria Sector 2 București, prin sentința civilă nr. 7596 din 19 octombrie 2004, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, astfel investit, prin sentința comercială nr. 1050 din 3 martie 2005, a disjuns capătul de cerere privind rezilierea și a respins ca nefondată cererea privind constatarea nulității art. 5 din contract.
Soluținând cererea privind rezilierea Tribunalul, prin sentința comercială nr. 2855 pronunțată la data de 16 iunie 2005, a admis acțiunea și a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat de părți la data de 25 februarie 2003. Judecătorul fondului a reținut că părțile au convenit potrivit art. 251 – art. 256 C. com., să desfășoare activități comerciale cu mărfuri alimentare și nealimentare, reclamantul obligându-se să pună la dispoziție spațiul situat în imobilul din Șos.
Pantelimon, obligație pe care și-a îndeplinit-o în luna martie 2003. Referitor la pârâtă instanța reține că aceasta s-a obligat în cadrul asocierii să asigure realizarea condițiilor corespunzătoare pentru desfășurarea activității respectiv aprovizionarea, angajarea de personal și ținerea evidenței contabile, obligații pe care nu le-a îndeplinit, spațiul după predare, rămânând neutilizat o perioadă de timp (martie – octombrie 2003), pârâta încălcându-și și obligațiile de achitare a utilităților, a cotei de profit și de amenajare și igienizare a spațiului, neîndeplinire culpabilă care atrage sancțiunea rezilierii contractului.
Apelul declarat de pârâta împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 188 din data de 6 aprilie 2006. Răspunzând criticilor de nelegalitate și netemenicie formulate, care vizau, în esență, culpa reclamantului în îndeplinirea obligației de a preda spațiul și existența a două hotărâri judecătorești anterioare prin care se stabilea cu autoritate de lucru judecat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, Curtea de apel apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. Curtea constată că obligația de igienizare a spațiului în vederea desfășurării activității comerciale, a fost prevăzută în sarcina pârâtei [(art. 3 lit. h) din contract)], iar lucrările efectuate de aceasta se circumscriu obligației asumate la art. 3, fiind necesare autorizării activității comerciale ele nefăcând parte din obligațiile asumate de reclamant.
Totodată curtea, apreciază că tergiversarea lucrărilor timp de 8 luni, s-a datorat culpei pârâtei care nu a asigurat la timp personalul și resursele necesare pentru celeritatea lucrărilor. Referitor la sentințele nr. 1305 din 25 februarie 2004 și 7554/2004 pronunțate între aceleași părți Curtea apreciază că nu sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ., cererile având obiecte diferite. În contra acestei decizii pârâta SC R.E. SRL a declarat recurs, în termen legal pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În argumentarea criticilor formulate recurenta a susținut următoarele: - instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat conferită de sentința civilă nr. 1305 din 25 februarie 2004 în considerentele căreia se reține că susținerea contestatorului respectiv a reclamantului privind neexecutarea obligațiilor de către pârâtă este neîntemeiată; (304 pct.); - instanța de apel a respins proba cu martori solicitată prin cerere de apel încălcând caracterul devolutiv al procedurii și principiul rolului activ, (304 pct. 5). - instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 983 C. civ., care consacră principiul „in dubio pro reo” atunci când reține că lucrările ce urmau să fie efectuate de pârâtă imputeau o perioadă scurtă de timp (304 pct. 9); - instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractului de asociere respectiv obligațiile asumate de reclamant, numai de predare a spațiului, în situația în care, prin natura contractului de asociere obligațiile de amenajare și de predare spațiu în stare de bună folosință erau în sarcina ambelor părți, ele neputând fi privite ex.contractu (304 pct. 8); - instanța reține în considerente aspecte străine de pricină referitoare la contextul apariției litigiului din cauza neînțelegerilor privind cumpărarea spațiului (304 pct. 7). Asupra recursului.
Examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate de Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
În speță nu operează autoritatea de lucru judecat conferită de sentința civilă nr. 1305 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei Sector 2 București, deoarece nu există identitate de obiect și cauză, între prezenta acțiune și cea finalizată prin sentința civilă nr. 1305 /2004, a Judecătoriei Sector 2 București, care a avut ca obiect contestația la titlu formulată de reclamantul C.T. în contradcitoriu cu societatea pârâtă. Instanța de executare respingând contestația la executare în temeiul art. 391 C. proc. civ., a examinat contractul de asociere în participațiune încheiat de părți și autentificat, numai în ce privește valoarea acestuia de titlul executoriu conform art. 66 din Legea nr. 136/1995 a Notarilor Publici și prin urmare nici sub aspectul dispozitivului și nici al considerentelor esențiale, care îl explicitează, nu există autoritate de lucru judecat, față de prezenta acțiune, așa cum în mod just a stabilit instanța de apel cu respectarea dispozițiilor art. 1201 C. civ.
Critica întemeiată pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, nu subzistă, deoarece în argumentare recurentul invocă respingerea probei cu martori solicitată, ceea ce nu se încadrează în ipoteza art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar pe de altă parte instanța de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, este suverană să aprecieze asupra utilității și concludenței probelor solicitate, cu condiția motivării deciziei sale pe acest aspect, ceea ce în cauză s-a realizat.
Dispozițiile art. 983 C. civ., potrivit cărora convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă când este îndoială, se aplică interpretării contractelor, a convențiilor dintre părți și nu declarațiilor de martori administrate în cauză, așa cum susține recurenta în argumentarea criticii, valoarea probei testimoniale administrate, fiind stabilită în contextul probelor cauzei.
Chestiunea obligațiilor asumate de părți în temeiul contractului de asociere în participațiune, este o chestiune de fapt, de atributul exclusiv al instanței fondului sau apelului, din perspectiva caracterului devolutiv și prin urmare scapă controlului casației.
Stabilirea obligațiilor asumate de părți prin contractul de asociere în participațiune încheiat, coincide cu voința părților, or potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute sunt lege, pentru părți, dar și pentru instanță, astfel că și sub acest aspect hotărârea atacată nu este susceptibilă de critica de nelegalitate formulată.
Ipoteza invocată în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motive străine pricinii referitoare la neînțelegerile dintre părți, nu îndeplinește exigențele textului. Obiectul apelului l-a constituit hotărârea de reziliere a contractului de asociere în participațiune încheiat de părți și din această perspectivă, instanța de apel examinând asocierea și obligațiile asumate, în mod just, în explicitarea raționamentului său interior în sensul soluției adoptate a reținut că între părți există neînțelegeri care au împiedicat existența unui „afectatio societatis” în demersurile ambelor părți, litigiile dintre acestea fiind de natură să fundamenteze concluzia instanței. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R.E. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 188 din 6 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2007.