ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3122/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

I. - Circumstanțele cauzei și hotărârile

judecătorești pronunțate în ciclurile procesuale anterioare:

în cadrul contractului de asociere în participațiune nr. 13459 încheiat cu P.

Sectorului 4 București prin Primar, la data de 8 octombrie 1999, contract având

ca obiect asocierea părților în vederea construirii exploatării și

administrării P.A.P., situată în București, Șos. Giurgiului, a solicitat, prin

acțiunea introductivă de instanță înregistrată la data de 7 ianuarie 2005,

formulată în contradictoriu cu pârâta P. Sectorului 4 București, ieșirea din

indiviziune asupra averii asocierii prin atribuirea contravalorii cotei-părți

ce i se cuvine, potrivit aportului adus în asociere.

În motivare, reclamanta a susținut că urmare rezilierii

contractului de asociere înainte de expirarea termenului convenit de 20 ani,

reziliere dispusă prin sentința civilă nr. 5971 din 6 septembrie 2001

pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă și irevocabilă, este îndreptățită

să solicite ieșirea din diviziune asupra averii aduse de asociați, potrivit

clauzei înserate la art. 13 din contractul de asociere.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 11549

din 17 octombrie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei,

hotărâre ce a fost desființată de instanța de control judiciar Curtea de Apel

București prin decizia civilă nr. 178 din 22 aprilie 2008 cu trimiterea cauzei

spre rejudecare primei instanțe.

În considerentele deciziei, instanța de control

judiciar constată că, în raport de dispozițiile art. 13 din contract prin care

părțile au reglementat partajul prin împărțirea averii asocierii la încetarea contractului,

acțiunea promovată de reclamanta este admisibilă, contrar celor reținute de

instanța fondului.

comercială, prin sentința comercială nr. 9906 din 26 septembrie 2008, respinge acțiunea

reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate

procesuală de folosință, sentință care a fost desființată de instanța de apel

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 8 din 13 ianuarie 2009 cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, statuându-se că P. Sector 4 reprezentată de

P., are capacitate procesuală de folosință de a sta în justiție conform art. 62

alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

2009 pronunțată de Tribunalul București în rejudecare după ultima desființare,

a fost admisă în parte acțiunea reclamantei în sensul obligării pârâtei să-i

plătească suma de 110.553,49 lei reprezentând aportul reclamantei în cadrul asocierii.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului, având în

vedere clauzele contractului de asociere cu privire la împărțirea averii aduse

de asociați (art. 13) precum și concluziile raportului de expertiză contabilă

cu privire la sumele cheltuite de reclamantă pentru lucrările de reparații și

modernizare efectuate, a apreciază că, pârâta datorează reclamantei, suma de

110.553,49 lei, sumă ce reprezintă contribuția efectivă a reclamantei până la

data încetării asocierii.

Celelalte pretenții ale reclamantei, referitoare la

sumele plătite după rezilierea contractului, sume care, în opinia reclamantei

sunt nedatorate, au fost respinse de prima instanță cu motivarea că

valorificarea lor excede cadrul prezentei acțiuni fundamentată pe temei

contractual.

împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 148 din 2

martie 2010.

Răspunzând motivelor de apel care au vizat aplicarea

greșită a art. 13 din contract precum și obiecțiunile părții la raportul de expertiză

contabilă, obiecțiuni fundamentate pe lipsa de calificare a expertului contabil

cu privire la evaluări în construcții, instanța de control judiciar constată că

prin art. 13 din contract părțile au stabilit împărțirea averii asocierii în

cazul încetării contractului înainte de expirarea termenului de valabilitate a

contractului, ipoteză care include și rezilierea, ca modalitate de încetare a contractului.

Totodată, instanța de control judiciar, stabilește că

împărțeala cu privire la capitalul conferit, la beneficiile și pierderile realizate,

intră în sfera de competență a expertului contabil deoarece ea presupune o

analiză a documentelor contabile cu privire la valoarea materialelor, manoperei

și costul proiectele înglobate în lucrare.

Împotriva deciziei nr. 148 pronunțată de Curtea de

Apel București, pârâta P. Sector 4 București a declarat recurs la data de 4

iunie 2010, în termen legal, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței

de apel.

Recurenta și-a structurat criticile formulate, pe

două aspecte, încadrate în drept pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Sub un prim aspect recurenta a susținut că rezilierea

judiciară a contractului nu face parte din situațiile de încetare a

contractului prevăzute la art. 12 și, prin urmare, nici împărțirea averii nu se

poate efectua conform art. 13 din contract, așa cum a fost statuat de prima

instanță care s-a pronunțat în cauză prin sentința comercială nr. 11549 din 17

octombrie 2007.

Sub un al doilea aspect, recurenta arată că o

evaluare corectă a bunurilor aduse în asociere, impunea desemnarea unui expert tehnic.

Concluzionând recurenta solicită admiterea recursului,

modificarea hotărârii și pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare la recursul

promovat de recurenta, prin care solicită respingerea, ca nefondate, a criticilor

formulate.

În esență, intimata a susținut că părțile au avut în

vedere și desființarea pe cale judiciară a contractului, ca mod de încetare a

acestuia, ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 13.

Cu privire la expertiza contabilă dispusă, intimata

arată că recurenta a achiesat la concluziile expertului parte încuviințat,

concluzii care au fost omologate de instanța fondului, context în care

criticile din recurs apar ca lipsite de temei.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de

legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

7.1. Într-o formulate inadecvată, în sensul că

„instanța de apel a reținut greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 969 C.

civ., în realitate recurenta pune în discuție interpretarea dată de instanțe art.

13 din contractul de asociere, prin care părțile au convenit asupra împărțelii

averii aduse de asociați în cadrul asocierii, în ipoteza încetării asocierii

înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului.

Potrivit recurentei, instanțele invocând dispozițiile

art. 969 C. civ., au considerat că rezilierea judiciară a contractului se

încadrează în ipoteza reglementată de art. 13 deși acest mod de încetare a

contractului nu este prevăzut în clauza de la art. 12 care are în vedere expres

încetarea contractului în următoarele situații: la expirarea perioadei pentru

care a fost încheiat, urmare insolvabilității asociatului, sau schimbării

regimului juridic al terenului.

7.2. Preliminar, Curtea amintește că interpretarea

convențiilor încheiate de părți aparține instanței fondului, sau apelului

devolutiv, fiind o chestiune de fapt, și numai în situația în care prin

interpretarea dată unor clauze clare și precise se denaturează voința părților,

hotărârea astfel pronunțată este supusă controlului de legalitate deoarece se

încalcă dispozițiile art. 969 C. civ., după care convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante și ele trebuie aplicate întocmai când

sunt clare și precise.

7.3. Clauza stipulată la art. 13 din contractul de

asociere în participațiune reglementează în mod clar și neechivoc, împărțeala

averii adusă în asociere în caz de încetare a asocierii înainte de expirarea

termenului contractului de 20 ani.

Rezilierea contractului, are ca efect urmare

desființării contractului înainte de expirarea duratei, încetarea asocierii,

iar părțile în art. 13, nu au prevăzut nicio rezervă cu privire la acest mod de

încetare a asocierii înainte de expirarea termenului de valabilitate a

contractului.

Cauzele de încetare a asocierii stabilite în art. 12

din contract au în vedere expirarea duratei asocierii precum și dispariția

obiectului contractului ori imposibilitatea de exploatare a Pieței Alimentare

din motive obiective.

Or, reglementarea acestor situații distincte de

încetare a contractului nu este de natură să impună o altă interpretare celor

stabilite în art. 13 față de termenii utilizați de părți.

Că, aceasta a fost voința părților, de împărțire a

averii adusă în asociere în caz de încetare a asocierii înainte de expirarea termenului

de valabilitate a contractului, potrivit cu aportul adus de fiecare asociat,

rezultă cu evidență din interpretarea sistematică a clauzei înserată la art. 6

din contract după care „la încetarea asocierii prin expirarea termenului de

valabilitate a contractului asociatul (reclamanta) se obligă să predea Primăriei,

piața Alimentară inclusiv îmbunătățirile aduse prin lucrările de reconstrucție

și modernizare executate în perioada asocierii”.

Altfel spus, părțile au convenit ca numai în situația

exploatării bunului pe toată durata asocierii de 20 ani, lucrările de

reconstrucție și modernizare efectuate de asociat (reclamanta) să revină P.

fără nicio pretenție în ce o privește pe reclamanta, iar în situația încetării

asocierii înainte de expirarea termenului să se procedeze la împărțeala averii

aduse în asociere potrivit art. 13 din contract.

Prin urmare, critica recurentei cu privire la

încălcarea art. 969 C. civ., prin denaturarea voinței părților apare ca nefondată.

Obiecțiile recurentei referitoare la lipsa de pertinență

probei cu expertiză contabilă dispusă în cauză sunt insuficient dezvoltate

pentru o impune o asemenea concluzie, distinct de faptul că, recurenta nu s-a opus

încuviințării probei cu expertiză contabilă și obiectivelor stabilite de

instanță, astfel cum rezultă din verificarea încheierilor de ședința din data

de 15 februarie 2006 și 15 martie 2006.

În sfârșit, potrivit clauzelor convenite de părți în

Capitolul III din contract referitoare la contribuția părților, recurenta

reclamantă în calitate de asociat se obliga să asigure resursele financiare

necesare pentru construcția și administrarea pieței (art. 9) să țină evidența

contabilă a tuturor veniturilor și cheltuielilor (art. 8), astfel că o analiză

contabilă a documentelor justificative pentru stabilirea efectivă a aportului

adus constituie o probă concludentă în soluționarea cauzei.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta P.

SECTORULUI 4 BUCUREȘTI PRIN P. împotriva deciziei nr. 148 din 2 martie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.