Decizia nr. 3122/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 11549 din 17 octombrie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, hotărâre ce a fost desființată de instanța de control judiciar Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 178 din 22 aprilie 2008 cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În considerentele deciziei, instanța de control judiciar constată că, în raport de dispozițiile art. 13 din contract prin care părțile au reglementat partajul prin împărțirea averii asocierii la încetarea contractului, acțiunea promovată de reclamanta este admisibilă, contrar celor reținute de instanța fondului.

În rejudecare, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 9906 din 26 septembrie 2008, respinge acțiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, sentință care a fost desființată de instanța de apel Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 8 din 13 ianuarie 2009 cu trimiterea cauzei spre rejudecare, statuându-se că P. Sector 4 reprezentată de P., are capacitate procesuală de folosință de a sta în justiție conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Prin sentința comercială nr. 10568 din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București în rejudecare după ultima desființare, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei în sensul obligării pârâtei să-i plătească suma de 110.553,49 lei reprezentând aportul reclamantei în cadrul asocierii. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului, având în vedere clauzele contractului de asociere cu privire la împărțirea averii aduse de asociați (art. 13) precum și concluziile raportului de expertiză contabilă cu privire la sumele cheltuite de reclamantă pentru lucrările de reparații și modernizare efectuate, a apreciază că, pârâta datorează reclamantei, suma de 110.553,49 lei, sumă ce reprezintă contribuția efectivă a reclamantei până la data încetării asocierii. Celelalte pretenții ale reclamantei, referitoare la sumele plătite după rezilierea contractului, sume care, în opinia reclamantei sunt nedatorate, au fost respinse de prima instanță cu motivarea că valorificarea lor excede cadrul prezentei acțiuni fundamentată pe temei contractual.

Apelul declarat de pârâta P. Sector 4 București împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 148 din 2 martie 2010. Răspunzând motivelor de apel care au vizat aplicarea greșită a art. 13 din contract precum și obiecțiunile părții la raportul de expertiză contabilă, obiecțiuni fundamentate pe lipsa de calificare a expertului contabil cu privire la evaluări în construcții, instanța de control judiciar constată că prin art. 13 din contract părțile au stabilit împărțirea averii asocierii în cazul încetării contractului înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului, ipoteză care include și rezilierea, ca modalitate de încetare a contractului. Totodată, instanța de control judiciar, stabilește că împărțeala cu privire la capitalul conferit, la beneficiile și pierderile realizate, intră în sfera de competență a expertului contabil deoarece ea presupune o analiză a documentelor contabile cu privire la valoarea materialelor, manoperei și costul proiectele înglobate în lucrare.

Recursul - Motivele de recurs. Împotriva deciziei nr. 148 pronunțată de Curtea de Apel București, pârâta P. Sector 4 București a declarat recurs la data de 4 iunie 2010, în termen legal, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de apel. Recurenta și-a structurat criticile formulate, pe două aspecte, încadrate în drept pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Sub un prim aspect recurenta a susținut că rezilierea judiciară a contractului nu face parte din situațiile de încetare a contractului prevăzute la art. 12 și, prin urmare, nici împărțirea averii nu se poate efectua conform art. 13 din contract, așa cum a fost statuat de prima instanță care s-a pronunțat în cauză prin sentința comercială nr. 11549 din 17 octombrie 2007. Sub un al doilea aspect, recurenta arată că o evaluare corectă a bunurilor aduse în asociere, impunea desemnarea unui expert tehnic. Concluzionând recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și pe fond respingerea acțiunii reclamantei. Intimata reclamantă a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta, prin care solicită respingerea, ca nefondate, a criticilor formulate. În esență, intimata a susținut că părțile au avut în vedere și desființarea pe cale judiciară a contractului, ca mod de încetare a acestuia, ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 13. Cu privire la expertiza contabilă dispusă, intimata arată că recurenta a achiesat la concluziile expertului parte încuviințat, concluzii care au fost omologate de instanța fondului, context în care criticile din recurs apar ca lipsite de temei.

Asupra recursului. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 7.1. Într-o formulate inadecvată, în sensul că „instanța de apel a reținut greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 969 C. civ., în realitate recurenta pune în discuție interpretarea dată de instanțe art. 13 din contractul de asociere, prin care părțile au convenit asupra împărțelii averii aduse de asociați în cadrul asocierii, în ipoteza încetării asocierii înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului. Potrivit recurentei, instanțele invocând dispozițiile art. 969 C. civ., au considerat că rezilierea judiciară a contractului se încadrează în ipoteza reglementată de art. 13 deși acest mod de încetare a contractului nu este prevăzut în clauza de la art. 12 care are în vedere expres încetarea contractului în următoarele situații: la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, urmare insolvabilității asociatului, sau schimbării regimului juridic al terenului. 7.2. Preliminar, Curtea amintește că interpretarea convențiilor încheiate de părți aparține instanței fondului, sau apelului devolutiv, fiind o chestiune de fapt, și numai în situația în care prin interpretarea dată unor clauze clare și precise se denaturează voința părților, hotărârea astfel pronunțată este supusă controlului de legalitate deoarece se încalcă dispozițiile art. 969 C. civ., după care convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și ele trebuie aplicate întocmai când sunt clare și precise. 7.3. Clauza stipulată la art. 13 din contractul de asociere în participațiune reglementează în mod clar și neechivoc, împărțeala averii adusă în asociere în caz de încetare a asocierii înainte de expirarea termenului contractului de 20 ani. Rezilierea contractului, are ca efect urmare desființării contractului înainte de expirarea duratei, încetarea asocierii, iar părțile în art. 13, nu au prevăzut nicio rezervă cu privire la acest mod de încetare a asocierii înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului. Cauzele de încetare a asocierii stabilite în art. 12 din contract au în vedere expirarea duratei asocierii precum și dispariția obiectului contractului ori imposibilitatea de exploatare a Pieței Alimentare din motive obiective. Or, reglementarea acestor situații distincte de încetare a contractului nu este de natură să impună o altă interpretare celor stabilite în art. 13 față de termenii utilizați de părți. Că, aceasta a fost voința părților, de împărțire a averii adusă în asociere în caz de încetare a asocierii înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului, potrivit cu aportul adus de fiecare asociat, rezultă cu evidență din interpretarea sistematică a clauzei înserată la art. 6 din contract după care „la încetarea asocierii prin expirarea termenului de valabilitate a contractului asociatul (reclamanta) se obligă să predea Primăriei, piața Alimentară inclusiv îmbunătățirile aduse prin lucrările de reconstrucție și modernizare executate în perioada asocierii”. Altfel spus, părțile au convenit ca numai în situația exploatării bunului pe toată durata asocierii de 20 ani, lucrările de reconstrucție și modernizare efectuate de asociat (reclamanta) să revină P. fără nicio pretenție în ce o privește pe reclamanta, iar în situația încetării asocierii înainte de expirarea termenului să se procedeze la împărțeala averii aduse în asociere potrivit art. 13 din contract. Prin urmare, critica recurentei cu privire la încălcarea art. 969 C. civ., prin denaturarea voinței părților apare ca nefondată. Obiecțiile recurentei referitoare la lipsa de pertinență probei cu expertiză contabilă dispusă în cauză sunt insuficient dezvoltate pentru o impune o asemenea concluzie, distinct de faptul că, recurenta nu s-a opus încuviințării probei cu expertiză contabilă și obiectivelor stabilite de instanță, astfel cum rezultă din verificarea încheierilor de ședința din data de 15 februarie 2006 și 15 martie 2006. În sfârșit, potrivit clauzelor convenite de părți în Capitolul III din contract referitoare la contribuția părților, recurenta reclamantă în calitate de asociat se obliga să asigure resursele financiare necesare pentru construcția și administrarea pieței (art. 9) să țină evidența contabilă a tuturor veniturilor și cheltuielilor (art. 8), astfel că o analiză contabilă a documentelor justificative pentru stabilirea efectivă a aportului adus constituie o probă concludentă în soluționarea cauzei. Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.