ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3363/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 8106 din 14 iunie 2007 Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea în pretenții promovată

de reclamantul Municipiul București, prin Primar General, în contradictor cu

pârâta R.B. SA ca prescrisă pentru pretențiile aferente anului 2002 și ca

neîntemeiată pentru restul pretențiilor, respingându-se ca neîntemeiată și

excepția lipsei calității procesuale active.

În motivarea sentinței s-a

reținut că părțile au încheiat un contract de asociere în participațiune în

anul 1992 pentru terminarea execuției lucrărilor de construcție, punere în

funcțiune și exploatarea blocului din ansamblul L. pe toată perioada existenței

construcției însă pârâta a vândut o parte din spațiu la persoane fizice în baza

O.U.G. nr. 106/2001 a predat 168 mp reprezentând spații bancare și folosința

terenului aferent statului prin administratorul RA A.P.P.S. iar prin contractul

de vânzare – cumpărare autentificat în 2003 a transmis către SC R. SRL

proprietatea asupra imobilului din București și dreptul de folosință asupra

terenului aferent.

Față de faptul că reclamanta

nu a depus un mod de calcul al pretențiilor pentru anul 2003, pentru anul 2002

acestea fiind prescrise și cum majorările și penalitățile au fost prevăzute

pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3 și art. 10 din contract

iar nu pentru neplata unei taxe de concesiune, art. 2, acțiunea a fost

respinsă.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 34 din 23 ianuarie 2008 a respins ca

neîntemeiat apelul formulat de reclamant.

Criticile apelantei cu

privire la greșita admitere a excepției prescripției față de caracterul bugetar

al creanței și greșita respingere a pretențiilor cu titlu de taxă de concesiune

pentru anii 2002 - 2003 precum și a majorărilor și penalităților actualizate

până la 31 decembrie 2005 care își au temeiul în art. 4 din contract au fost

înlăturate de instanța de apel.

În considerentele deciziei

s-a reținut că temeiul juridic indicat de reclamantă în acțiune este art. 969 C.

civ., iar prin contractul de asociere părțile nu s-au angajat în raporturi

fiscale ci contractuale, de natură comercială.

RA I. a fost desființată și

patrimoniul fiind preluat de reclamantă, obligația de plată a taxei de

concesiune a fost absorbită de aceasta iar prin vânzarea spațiilor cu

destinația de locuință de către pârâtă s-a transmis și dreptul de folosință

asupra terenului aferent acestor spații așa încât pârâta nu mai este nici

titulara obligației de plată a taxei de concesiune transmisă odată cu vânzarea

fiecărui spațiu deținut în parte.

Prin legea de privatizare a

B.A. suprafața de 168,5 mp reprezentând spații bancare și folosința a 55,13 mp

teren aferent au trecut în proprietatea statutului prin administrator RA

A.P.P.S. iar ulterior prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat de pârâtă

cu SC R. SRL autentificat la 6 octombrie 2003 s-a transmis acesteia

proprietatea asupra blocului și dreptul de folosință asupra terenului.

În contra deciziei

menționate a declarat recurs Municipiul București, prin Primarul General,

solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului și pe fond

admiterea acțiunii, pentru motivul prevăzut de art. 304.8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de

recurs, recurentul critică calificarea creanței ca fiind comercială iar nu

fiscală și deci greșita admitere a excepției prescripției iar pe fond greșita

interpretare a consecințelor preluării patrimoniului RA I. întrucât cota de

aport nu se identifică cu taxa de concesiune iar la încasarea taxei de

concesiune este îndreptățit chiar și în contextul reținut de decizia atacată,

al vânzării imobilului ce face obiectul contractului de asociere.

Intimata R.B. SA a depus

întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului întrucât

contractul de asociere a încetat prin preluarea de către aceasta a cotei reclamantei

așa încât deținând 100% din suprafața utilă a blocului din ansamblul dobândit,

ulterior a înstrăinat în totalitate construcția: unor persoane fizice, Statului

Român și SC R. SRL așa încât obligația de plată a redevenței a rămas fără

suport contractual, decizia atacată fiind corectă sub toate aspectele

criticate.

În subsidiar invocă „un

motiv de ordine publică” și anume lipsa calității procesuale active a

recurentului întrucât nu este titularul dreptului dedus judecății.

Recursul nu este fondat

pentru considerentele care urmează.

Prin acțiunea formulată

reclamantul recurent a investit instanța cu o acțiune în pretenții izvorâte din

executarea contractului de asociere în participațiune din 17 martie 1992

încheiat între RA I. și fosta B.A., în prezent R.B. SA având ca obiect

terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatarea

distinctă de către părți a blocului din ansamblul L., sector 3.

Sumele de bani au fost

solicitate cu titlu de taxa de concesiune aferentă perioadei 2002 – 2003 și de

majorări și penalități de întârziere actualizate până la data de 31 decembrie 2005.

Părțile s-au mai judecat

pentru pretenții datorate cu același titlu și generate de același contract în

aceleași condiții pentru o perioadă anterioară, respectiv 2000 – 30 noiembrie

2002, acțiunea reclamantului fiind soluționată prin sentința nr. 2030 la 11

februarie 2004 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, definitivă

prin decizia nr. 482 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială,

și irevocabilă prin decizia nr. 5736 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curți prin

care s-a respins ca nefondat recursul declarat de Primăria București.

Substituind motivarea

sentinței prin decizia nr. 482 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București,

secția comercială, suscitată, s-a reținut cu putere de lucru judecat că

obligația de plată având ca obiect plata redevenței pentru teren, dobânzi și

penalități de întârziere aferente nu există întrucât: „Prin preluarea

patrimoniului RA I. a intervenit o confuziune a patrimoniilor celor două

structuri, astfel încât a dispărut obligația asumată de apelanta R.B. SA de a

suporta cota de aport a RA I.” și se continuă: „Din moment ce apelanta R.B. SA nu

mai este proprietara spațiilor din bloc, nu mai este nici titulara obligației

de plată a taxei de concesiune, transmise fracționat, odată cu vânzarea

fiecărui apartament în parte.

Așadar, statuându-se

irevocabil printr-o hotărâre opozabilă ambelor părți că obligația contractuală

nu mai există motiv pentru care pretențiile solicitate de reclamant pentru o

perioadă anterioară celei din cauza de față au fost respinse, pretențiile cu

același titlu pentru perioada consecutivă având ca izvor aceeași obligație

constatată inexistentă, solicitate de același reclamant în contradictor cu

aceeași pârâtă și care fac obiectul cauzei de față, sunt fără suport juridic,

context în care niciuna din criticile recurentului nu pot fi primite.

Drept urmare, Înalta Curte

va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată

sub aspectul soluției pronunțate.

Față de soluția dată

recursului, excepția lipsei calității procesuale active invocată în subsidiar

de intimată prin întâmpinare, este fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului București, prin Primarul

General, împotriva deciziei nr. 34 din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2008.