ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3363/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 8106 din 14 iunie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea în pretenții promovată de reclamantul Municipiul București, prin Primar General, în contradictor cu pârâta R.B. SA ca prescrisă pentru pretențiile aferente anului 2002 și ca neîntemeiată pentru restul pretențiilor, respingându-se ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale active. În motivarea sentinței s-a reținut că părțile au încheiat un contract de asociere în participațiune în anul 1992 pentru terminarea execuției lucrărilor de construcție, punere în funcțiune și exploatarea blocului din ansamblul L. pe toată perioada existenței construcției însă pârâta a vândut o parte din spațiu la persoane fizice în baza O.U.G.

nr. 106/2001 a predat 168 mp reprezentând spații bancare și folosința terenului aferent statului prin administratorul RA A.P.P.S. iar prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat în 2003 a transmis către SC R. SRL proprietatea asupra imobilului din București și dreptul de folosință asupra terenului aferent. Față de faptul că reclamanta nu a depus un mod de calcul al pretențiilor pentru anul 2003, pentru anul 2002 acestea fiind prescrise și cum majorările și penalitățile au fost prevăzute pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3 și art. 10 din contract iar nu pentru neplata unei taxe de concesiune, art. 2, acțiunea a fost respinsă. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 34 din 23 ianuarie 2008 a respins ca neîntemeiat apelul formulat de reclamant.

Criticile apelantei cu privire la greșita admitere a excepției prescripției față de caracterul bugetar al creanței și greșita respingere a pretențiilor cu titlu de taxă de concesiune pentru anii 2002 - 2003 precum și a majorărilor și penalităților actualizate până la 31 decembrie 2005 care își au temeiul în art. 4 din contract au fost înlăturate de instanța de apel. În considerentele deciziei s-a reținut că temeiul juridic indicat de reclamantă în acțiune este art. 969 C. civ., iar prin contractul de asociere părțile nu s-au angajat în raporturi fiscale ci contractuale, de natură comercială.

RA I. a fost desființată și patrimoniul fiind preluat de reclamantă, obligația de plată a taxei de concesiune a fost absorbită de aceasta iar prin vânzarea spațiilor cu destinația de locuință de către pârâtă s-a transmis și dreptul de folosință asupra terenului aferent acestor spații așa încât pârâta nu mai este nici titulara obligației de plată a taxei de concesiune transmisă odată cu vânzarea fiecărui spațiu deținut în parte. Prin legea de privatizare a B.A. suprafața de 168,5 mp reprezentând spații bancare și folosința a 55,13 mp teren aferent au trecut în proprietatea statutului prin administrator RA A.P.P.S. iar ulterior prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat de pârâtă cu SC R. SRL autentificat la 6 octombrie 2003 s-a transmis acesteia proprietatea asupra blocului și dreptul de folosință asupra terenului.

În contra deciziei menționate a declarat recurs Municipiul București, prin Primarul General, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii, pentru motivul prevăzut de art. 304.8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul critică calificarea creanței ca fiind comercială iar nu fiscală și deci greșita admitere a excepției prescripției iar pe fond greșita interpretare a consecințelor preluării patrimoniului RA I. întrucât cota de aport nu se identifică cu taxa de concesiune iar la încasarea taxei de concesiune este îndreptățit chiar și în contextul reținut de decizia atacată, al vânzării imobilului ce face obiectul contractului de asociere.

Intimata R.B. SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului întrucât contractul de asociere a încetat prin preluarea de către aceasta a cotei reclamantei așa încât deținând 100% din suprafața utilă a blocului din ansamblul dobândit, ulterior a înstrăinat în totalitate construcția: unor persoane fizice, Statului Român și SC R. SRL așa încât obligația de plată a redevenței a rămas fără suport contractual, decizia atacată fiind corectă sub toate aspectele criticate. În subsidiar invocă „un motiv de ordine publică” și anume lipsa calității procesuale active a recurentului întrucât nu este titularul dreptului dedus judecății. Recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Prin acțiunea formulată reclamantul recurent a investit instanța cu o acțiune în pretenții izvorâte din executarea contractului de asociere în participațiune din 17 martie 1992 încheiat între RA I. și fosta B.A., în prezent R.B.

SA având ca obiect terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatarea distinctă de către părți a blocului din ansamblul L., sector 3. Sumele de bani au fost solicitate cu titlu de taxa de concesiune aferentă perioadei 2002 – 2003 și de majorări și penalități de întârziere actualizate până la data de 31 decembrie 2005. Părțile s-au mai judecat pentru pretenții datorate cu același titlu și generate de același contract în aceleași condiții pentru o perioadă anterioară, respectiv 2000 – 30 noiembrie 2002, acțiunea reclamantului fiind soluționată prin sentința nr. 2030 la 11 februarie 2004 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, definitivă prin decizia nr. 482 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială, și irevocabilă prin decizia nr. 5736 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curți prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de Primăria București.

Substituind motivarea sentinței prin decizia nr. 482 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială, suscitată, s-a reținut cu putere de lucru judecat că obligația de plată având ca obiect plata redevenței pentru teren, dobânzi și penalități de întârziere aferente nu există întrucât: „Prin preluarea patrimoniului RA I. a intervenit o confuziune a patrimoniilor celor două structuri, astfel încât a dispărut obligația asumată de apelanta R.B. SA de a suporta cota de aport a RA I.” și se continuă: „Din moment ce apelanta R.B. SA nu mai este proprietara spațiilor din bloc, nu mai este nici titulara obligației de plată a taxei de concesiune, transmise fracționat, odată cu vânzarea fiecărui apartament în parte.

Așadar, statuându-se irevocabil printr-o hotărâre opozabilă ambelor părți că obligația contractuală nu mai există motiv pentru care pretențiile solicitate de reclamant pentru o perioadă anterioară celei din cauza de față au fost respinse, pretențiile cu același titlu pentru perioada consecutivă având ca izvor aceeași obligație constatată inexistentă, solicitate de același reclamant în contradictor cu aceeași pârâtă și care fac obiectul cauzei de față, sunt fără suport juridic, context în care niciuna din criticile recurentului nu pot fi primite. Drept urmare, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată sub aspectul soluției pronunțate. Față de soluția dată recursului, excepția lipsei calității procesuale active invocată în subsidiar de intimată prin întâmpinare, este fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului București, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 34 din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.