ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1206/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 3

București, reclamantul Municipiul București prin Primarul General, în

contradictoriu cu pârâta B.R.D. - G.S.G., a solicitat instanței ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea

sumei de 154.538,44 lei reprezentând taxă de concesiune aferentă perioadei 2003

– 2005, majorări și penalități de întârziere calculate până la data de 31 mai

2006.

În motivare, reclamantul a

arătat că prin contractul de asociere din 1995 încheiat între Consiliul Local

al Municipiului București și B.R.D. s-a stabilit terminarea executării

lucrărilor de construcții și punere în funcțiune a blocului din ansamblul L.

situat în sectorul 3. Terenul aferent blocului a fost concesionat pârâtei, care

s-a obligat să achite taxa anuală de concesiune a acestuia, pe durata

existenței construcției. Neachitarea la termen a taxei de concesiune a

determinat calcularea majorărilor și penalităților de întârziere.

Pârâta B.R.D. - G.S.G. a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, motivat de faptul că, prin decizia nr. 2548/2001, instanța

supremă a considerat că pârâta nu mai este ținută de obligația de plată a taxei

de concesiune și a majorărilor după vânzarea apartamentelor către proprii

asociați. Prin decizia nr. 292/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis

că potrivit art. 3.4 și art. 8 din contractul încheiat între părți, la finele

anului 1998 asocierea acestora a încetat, iar obligația de plată a taxei de

concesiune a fost preluată de persoanele fizice care au devenit proprietarii

terenului și care îl folosesc în baza dispozițiilor art. 34 și art. 35 din

Legea nr. 50/1991. A operat astfel transmiterea legală a dreptului de folosință

asupra terenului și, corelativ, a obligației de plată a concesiunii, din

sarcina băncii în sarcina noilor proprietari. Pe fondul cauzei s-a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată, solicitarea de plată a concesiunii

nemaiavând temei legal.

Prin sentința civilă nr. 3461

din 17 aprilie 2007, Judecătoria Sectorului 3 și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința comercială nr.

12968 din 8 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a fost respinsă cererea reclamantului, ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, că prin hotărâri judecătorești

irevocabile obligația de plată a taxei de concesiune pentru imobilul în cauză a

fost transmisă prin vânzare noilor proprietari, astfel că pârâta nu mai este

obligată în acest sens.

Prin decizia comercială nr. 153

din 14 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței mai sus

menționate.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că, după finalizarea lucrărilor, la

sfârșitul anului 1998, cu respectarea prevederilor art. 5.2 din contractul de

asociere, B.R.D. a vândut apartamentele pe care le avea în proprietate

transmițând totodată cumpărătorilor și cota parte aferentă din dreptul de

concesiune asupra terenului. În baza art. 34 și art. 35 din Legea nr. 50/1991,

republicată, a operat astfel transmiterea legală a dreptului de folosință

asupra terenului, precum și a obligației de plată a concesiunii din sarcina

băncii în cea a noilor proprietari, așa încât, în mod corect a reținut prima

instanță că pârâta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Împotriva hotărârii

instanței de apel a declarat recurs reclamantul, întemeindu-se pe dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru judecarea fondului.

Recurentul - reclamant

susține astfel că, atât timp cât potrivit art. 34 din contractul încheiat între

părți, durata asocierii a fost stabilită pe toată perioada existenței

construcției și la art. 10.4 s-a prevăzut obligația băncii de achita anual taxa

de concesiune pentru terenul aferent imobilului clădire, intenția părților a

fost clar exprimată cu privire la efectele juridice pe care trebuie să le

producă.

Drept urmare, apreciază că

excepția lipsei calității procesuale pasive a societății este neîntemeiată,

prevederile art. 10.4 evidențiind calitatea sa de concedent și a societății de

concesionar, iar motivarea instanței referitoare la faptul că societatea

intimată a vândut apartamentele unor persoane fizice nu poate fi reținută,

întrucât încheierea contractului de vânzare - cumpărare s-a făcut fără acordul

său, astfel încât nu îi este opozabil și, mai mult decât atât, intimata nu avea

dreptul și posibilitatea de a înstrăina terenul aferent construcției, nefiind

proprietara acestuia.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor

dosarului, se constată următoarele:

La art. 10.4 din contractul

de concesiune din 12 mai 1995 s-a stabilit obligația pârâtei de a achita anual

taxa de concesionare a terenului, indexată cu rata inflației, taxă ce trebuia

achitată până la data de 31 decembrie a fiecărui an, pe toată durata existenței

construcției.

Potrivit dispozițiilor art. 3.4

și art. 8 din contractul părților, la finele anului 1998, asocierea părților și

efectele contractului au încetat, deoarece, cu respectarea art. 5.2, la

sfârșitul anului 1998, pârâta a vândut apartamentele pe care le avea în

proprietate, cumpărătorilor transmițându-li-se odată cu dreptul de proprietate

asupra apartamentelor și cota-parte aferentă din dreptul de concesiune asupra

terenului, conform art. 34 și art. 35 din Legea nr. 50/1991.

În consecință, susținerea

recurentului - reclamant în sensul că pârâta și-a asumat obligația de a achita

taxa de concesionare pe toată durata existenței construcției nu poate fi

primită și constatându-se inexistența acestei obligații, potrivit celor mai sus

menționate, se reține că în mod judicios ambele instanțe care s-au pronunțat în

cauză au apreciat că pârâta este lipsită de calitate procesuală în cauză și au

respins acțiunea reclamantului pe cale de excepție.

Astfel fiind, întrucât

recurentul - reclamant nu a formulat nicio critică întemeiată, care în raport

de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. să conducă la modificarea sau desființarea deciziei Curții de Apel,

aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul

reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei

comerciale nr. 153 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 8 aprilie 2009.