ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3884/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3884/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată,
la data de 5 februarie 2004, reclamantul municipiul București a chemat în
judecată pârâta SC A. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să
se constate rezilierea contractului de asociere nr. 6685 din 11 august 1993 și
să se dispună evacuarea acesteia din Pasajul Universității cu cheltuieli de
judecată.
În susținerea cererii
reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta la 11 august 1993 un contract de
asociere pentru modernizarea, dotarea și exploatarea în consum a spațiilor comerciale,
a domeniului public și a instalațiilor tehnice ale Pasajului Universității.
A mai susținut că durata
contractului de asociere era de 10 ani, iar pârâta avea o serie de obligații
contractuale printre care și obligația de a păstra buna funcționare a
instalațiilor aferente spațiilor din pasaj, contractele cu furnizori fiind
încheiate direct de către pârâtă.
Se apreciază că pârâta și-a
încălcat obligațiile contractuale deoarece, la data de 8 ianuarie 2004, s-a
constatat de către reprezentanții reclamantei că la unul din spațiile
comerciale din pasaj nu erau asigurate utilitățile, iar la solicitarea
reclamantei pârâte a recunoscut că spațiul respectiv era deținut de o persoană
juridică cu care se află în litigiu și că acesta era motivul pentru care nu aveau
asigurate utilitățile.
S-a mai învederat instanței
că pârâta nu este un bun comerciant deoarece nu și-a executat obligațiile
asumate și a înstrăinat dreptul de folosință încălcând dispozițiile art. 2 din
contract și neachitându-și cota de profit minimă (chirie și penalități).
La data de 23 martie 2004,
SC J.C. SRL a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, motivând
că a încheiat cu pârâta contractul de asociere nr. 1139 din 16 noiembrie 2001
pentru exploatarea spațiului comercial din Pasajul Universității în baza căruia
trebuia să achite acesteia 6689$.
Intervenienta și-a
justificat cererea arătând că acțiunile pârâtei respectiv întreruperea
furnizării energiei electrice au dus la închiderea magazinului și la producerea
unor mari prejudicii.
A mai susținut intervenienta
că pârâta și-a încălcat obligația de a nu înstrăina drepturile de folosință a
spațiilor comerciale din Pasajul Universității, fapt ce rezultă din încheierea
contractului de asociere dintre părți, considerând că a fost indusă în eroare
la data încheierii convenției, întrucât nu i-a comunicat interdicția stipulată
în contractul încheiat cu reclamanta.
Prin sentința nr. 3075 din
28 iunie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins
acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de fond a reținut că prin contractul de asociere nr. 6685 din 11
august 1993 pârâta s-a asociat cu C.L.M.B. și R.A.S.A.L. I. RA pentru
modernizarea, dotarea și exploatarea în comun a spațiilor comerciale din
domeniul public și a instalațiilor în suprafață de 2400 m.p. din care 1700 m.p.
pasaj pietonal, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 10 ani de la data
punerii în funcțiune a spațiilor comerciale în art. 2 alin. 3 din acest
contract prevăzându-se că pe durata asocierii spațiile comerciale urmau să
figureze în fondul de comerț al pârâtei.
Instanța de fond a
înlăturat, ca neîntemeiată, susținerea reclamantei conform căreia contractul a
încetat prin ajungerea la termen întrucât termenul de 10 ani prevăzut la art. 3
expira la data de 20 septembrie 2005, începând să curgă de la data punerii în
funcțiune a spațiilor de către pârâtă și nu de la data încheierii contractului.
Tribunalul a apreciat că
pârâta nu și-a încălcat obligația de a păstra în fondul său de comerț spațiile
comerciale ce fac obiectul contractului de asociere, din moment ce obiectul
contractelor de asociere era exploatarea în comun, iar dreptul de folosință se
află în continuare în fondul de comerț al pârâtei, nefiind vorba de o
transmitere a folosinței, ci de exercitarea în comun a dreptului de folosință,
aspect ce nu i s-a interzis pârâtei.
S-a mai reținut că
reclamanta nu a dovedit împrejurarea că pârâta nu și-a executat obligația de a
plăti cota de contribuție stipulată în art. 5 din contract, din înscrisurile
aflate la dosar rezultând că aceasta a plătit, în fapt, sume mai mari decât
cele datorate nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 7 alin. (2) din
contract pentru a fi operabil pactul comisoriu de ultim grad.
S-a mai constatat și că
pârâta și-a executat obligația asumată prin art. 5 pct. 8 din contract, fapt ce
rezultă din contractele încheiate cu furnizorii de utilități. Împrejurarea că a
fost întreruptă furnizarea energiei electrice în spațiul în care își desfășura
activitatea intervenienta nu echivalează cu nerespectarea obligației asumate de
pârâtă prin contractul de asociere, ci se datorează neîndeplinirii obligațiilor
intervenientei față de pârâtă, asumate prin contractul de asociere nr. 1139 din
16 noiembrie 2001, culpa revenindu-i exclusiv intervenientei, așa cum rezultă
din hotărârile judecătorești prin care s-a dispus rezilierea contractului de
asociere și evacuarea intervenientei.
Împotriva acestei soluții a
promovat apel reclamanta, arătând că prin probele existente la dosar de care
instanța de fond nu a ținut cont, s-a făcut dovada că pârâta-intimată a
înstrăinat dreptul de folosință a spațiilor comerciale, iar notele de
constatare întocmite pentru fiecare societate de către D.I.C.G. este consemnat
faptul că spațiul în suprafața prevăzută în contractul de asociere este deținut
în totalitate de către societatea subcontractantă.
Mai arată că H.C.G.M.B. nr. 59
din 22 aprilie 2004 prevăd că la art. 3 pierderea dreptului de a păstra
relațiile contractuale cu P.M.B. pentru spațiul ce a făcut obiectul
contractului de asociere în situația unei asocieri sau subîncheieri.
În ce privește debitele
societății pârâte la bugetul de stat, apelanta arată că situația reținută de
instanța de fond se referă la perioada 1993- 1998 și 1998 – 2005 nefiind
reținute nici susținerile sale privind micșorarea zonei destinată circulației
pietonale prin utilizarea acesteia în scop comercial, cu serioase implicații
asupra desfășurării acesteia.
Intervenienta SC J.C. SRL a
formulat cerere de aderare la apelul reclamantei, motivând că instanța de fond
nu a ținut seama de situația de drept în care se află spațiul comercial în
litigiu. Astfel, pârâta, prin contractul de asociere în participațiune nr. 1139/2001,
i-a subînchiriat o suprafață de 154,5 m.p. fără să-i comunice că nu avea
dreptul să încheie astfel de contracte fără acordul proprietarului spațiului.
Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, prin decizia nr. 148 din 20 martie 2005, a admis apelurile,
a schimbat în parte sentința criticată și a depus evacuarea pârâtei din spațiul
situat în Pasajul Universității menținând celelalte dispoziții.
În motivarea soluției,
instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 3 din contractul
încheiat termenul de 10 ani a început să curgă de la data punerii în funcțiune
a spațiilor de către pârâtă (20 septembrie 1995) și nu de la data încheierii
contractului, astfel încât instanța de fond a reținut corect că la data
pronunțării hotărârii apelate acel termen nu se împlinise.
Cum, însă ulterior acest
termen s-a împlinit, în sensul încetării contractului prin ajungere la termen,
la data de 20 septembrie 2005, față de poziția fermă adoptată de apelanta municipiul
București, în ce privește încetarea asocierii prin introducerea acțiunii în
justiție, și văzând și dispozițiile art. 3 și 6 din contract, pârâta-intimată
nu mai deține un titlu care să legitimeze prezența sa în spațiul respectiv s-a
considerat întemeiată solicitarea de evacuare.
Celelalte critici ale
apelantei au fost înlăturate considerând că intimata deține în fondul de comerț
propriu bunurile de pe urma asocierii, situație în care putea dispune de
acestea, iar pe de altă parte s-a apreciat că adresa emisă de A.F.I. reprezintă
o simplă invitație la concilierea directă, fiind respectate și dispozițiile art.
5 pct. 8 din contract, fapt ce rezultă din contractele încheiate cu furnizorii
de utilități.
Cu petiția înregistrată la
data de 22 martie 2006, pârâta SC A. SRL a declarat recurs, criticile vizând
aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ.
Astfel, se susține că au
fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul
că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv nu s-a
pronunțat asupra apărării formulate respectiv inadmisibilitatea cererii de
aderare la apel introdusă de intervenienta SC J.C. SRL.
Prin admiterea ambelor
apeluri instanța a recunoscut implicit că actul de procedură formulat de intervenientă
nu este o cerere de aderare la apel ci un apel propriu zis care trebuia respins
ca inadimisibil.
Consideră recurenta că
asocierea nu a încetat operând tacita relocațiune față de dispozițiile art. 3
din contract potrivit cărora „prezentul, contract se încheie pe o perioadă de
10 ani de la data punerii în funcțiune a spațiilor ce compun Pasajul
Universității cu drept de prelungire dacă nici una din părți nu a cerut
încetarea cu un preaviz de 30 de zile înaintea datei de expirarea a
contractului”.
Continuarea raporturilor
contractuale rezultă și din adresa nr. 314 din 13 octombrie 2005, iar prin
apelul promovat nu s-a invocat ajungerea la termen a contractului, instanța
încălcând dispozițiile art. 129 și 294 C. proc. civ.
Pe de altă parte acțiunea în
evacuare nu poate fi admisă decât în raport de capătul de cerere privind
rezilierea contractului.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 293 C. proc.
civ., aderarea la apel este o manifestare de voință care aparținea în
exclusivitate acelei părți din proces care a dobândit calitatea de intimat.
Scopul aderării la apel, al
apelului incident fiind acela de a obține reformarea hotărârii, intimatul
trebuind să justifice un interes pentru a-l exercita. Aprecierea interesului se
face în raport de dispozitivul hotărârii atacate prin care nu i s-a dat
satisfacție deplină ori s-a dat numai o satisfacție parțială, iar nu în raport
de considerentele hotărârii, rămânând în cadrul substanțial al judecății în primă
instanță.
Cererea de aderare la apel,
trebuie, în principiu, să întrunească toate condițiile de fond și formă ale
apelului, întrucât în realitate, aderarea la apel nu este decât o varietate de
apel.
În speță, cererea de aderare
la apel a întrunit toate condițiile arătate mai sus justificând interesul,
astfel că urmează a fi înlăturate criticile formulate.
Nu se poate reține
nepronunțarea asupra inadmisibilității cererii de aderare, întrucât în speță
aceasta a constituit un mijloc de apărare invocat în notele scrise, și nu o
excepție ridicată neconstituind un motiv de nelegalitate în condițiile art. 304
C. proc. civ.
Din conținutul hotărârii
criticate rezultă că s-a făcut o examinare globală a motivelor de apel fiind
tratat fiecare motiv al apelantei cât și cele invocate în aderarea la apel,
astfel că nu se poate reține că au fost încălcate dispozițiile art. 265 C.
proc. civ.
În ce privește schimbarea
cauzei acțiunii introductive și încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.,
se reține că la data promovării acțiunii, 5 februarie 2004, contractul de
asociere în participațiune nu ajunsese la termenul stipulat situație în care nu
se putea solicita decât rezilierea acestuia pentru neîndeplinirea obligațiilor
asumate.
Examinând prin prisma
caracterului, devolutiv al apelului, instanța de apel, a reținut că ulterior,
termenul de 10 ani prevăzut de art. 3 din contract s-a împlinit, și față de
adresa nr. 3812 din 7 septembrie 2005 a cărei primire nu este contestată (se contestă
numai calitatea persoanelor semnatare), cât și inițierea acțiunii în justiție,
s-a apreciat poziția fermă a Municipiului București de încetarea asocierii, și
față de expirarea termenului s-a dispus evacuarea.
În acest context se înlătură
și critica privind raportul de accesorialitate întrucât lipsa titlului care să
legitimeze prezența în spațiul respectiv justifică pe deplin evacuarea.
Nu se poate reține
încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., întrucât la data soluționării
apelului, contractul a cărei reziliere se solicită nu mai exista.
Față de cele arătate văzând
dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC A. SRL București, împotriva deciziei nr. 148 din 20 martie 2006,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul nr.
4959/2005, ca nefondat.
Respinge cererea de
suspendare a executării deciziei ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 29 noiembrie 2006.