ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 871/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

10900, pronunțată în ședința publică de la 18 septembrie 2003 de Tribunalul

București, secția comercială, a fost respinsă excepția prescripției dreptului

la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă și

a fost admisă cererea formulată de reclamanta Primăria sector 4 București, prin

primar, împotriva pârâtei SC Z.C.I. SRL București, în sensul că a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 17.857.474 lei cu titlu de chirie și

suma de 75.940.072 lei cu titlu de penalități.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în ce privește excepția prescripției dreptului la

acțiune aceasta este neîntemeiată, întrucât cu sentința civilă nr. 14032 din 12

decembrie 2001 a Judecătoriei sector 4 București, prin care s-a admis cererea

reclamantei și în legătură cu care nu s-a făcut dovada că este căzută în

puterea lucrului judecat s-a dovedit întreruperea cursului prescripției

extinctive, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) din Decretul nr.

167/1968. Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost găsită

neîntemeiată și respinsă, în primul rând pentru că acțiunea s-a întemeiat pe

contractul în care pârâta este parte și în al doilea rând pentru că pârâta nu a

dovedit că a cesionat drepturile și obligațiile din acest contract către terți

printr-un act valabil și opozabil reclamantei.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că reclamanta a făcut dovada cadrului contractual, a obligației de plată a

chiriei, a obligației de plată a penalităților conform art. 4 alin. (2) din

contract și a sumelor pretinse, al căror calcul nu a fost contestat de pârâtă.

Împotriva sentinței civile

nr. 10900 din 18 septembrie 2003, a declarat apel pârâta SC Z.C.I. SRL,

calificat drept recurs și înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, conform

adresei cu nr. 6444/2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, prin încheierea nr. 808 pronunțată în ședința din

camera de consiliu de la 19 martie 2004, în cadrul procedurii admisibilității

în principiu a recursului, a constatat că hotărârea recurată a fost pronunțată

la data de 26 septembrie 2003, deci după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

58/2003, situație în care cererea petiționarei este calificată ca apel și a

dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Curtea de Apel

București pentru soluționarea apelului declarat de pârâta SC Z.C.I. SRL

București.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 346 pronunțată în ședința publică de

la 22 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul promovat de SC Z.C.I. SRL

împotriva sentinței nr. 10900 din 18 septembrie 2003 a Tribunalului București,

secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata Primăria sector 4

București.

Pentru a decide astfel, instanța

de apel a stabilit că în ce privește primul motiv de apel, conform căruia

acțiunea este promovată de o persoană fără calitate procesuală activă împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă, această critică nu a putut fi

reținută, întrucât din actele dosarului rezultă că prin Hotărârea Consiliului

Local sector 4 cu nr. 33 din 4 noiembrie 1999, începând cu 1 ianuarie 2000,

Administrația Piețelor sector 4 a încetat de a avea ființă ca persoană

juridică, fiind preluată prin absorbție de Primăria sector 4, care a dobândit

drepturile și obligațiile acesteia. Astfel, Primăria sector 4 București s-a

substituit în drepturile și obligațiile Administrației Piețelor sector 4 și a

solicitat realizarea drepturilor de creanță izvorâte din contractul de închiriere

nr. 176 din 22 iulie 1999. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale

pasive, aceasta a fost corect interpretată de instanța de fond, apelanta fiind

parte în contractul nr. 176/1999 și nefăcând dovada cesionării drepturilor și

obligațiilor izvorâte din acest contract.

De asemenea, nu a fost

făcută dovada că în cauză instanța a schimbat înțelesul vădit și neîndoielnic

al înscrisurilor depuse la dosar. A mai fost respinsă și critica conform căreia

debitul a fost achitat, deoarece apelanta nu a prezentat dovezi scrise din care

să rezulte această susținere.

Împotriva deciziei nr. 346

din 22 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a promovat recurs pârâta SC Z.C.I. SRL, care a criticat hotărârea

instanței de apel, pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență sub aspectele

că decizia atacată nu conține motivele pe care se sprijină, instanța nu s-a

pronunțat asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, respectiv contractul de asociere între Primăria sectorului

4 București și SC F.S. SRL, firma care a preluat Administrația Pieței Norilor

și hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a

legii. De asemenea, s-a expus în motivarea cererii de recurs că instanțele în

mod greșit au soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune,

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei, precum și greșita obligare la plata

chiriei, fără a fi luate în discuție dovezile depuse de apelantă, fiind invocat

ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C.

proc. civ.

Intimata reclamantă Primăria

sectorului 4 București, a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin

care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi

respins pentru următoarele considerente.

Instanțele judecătorești

anterioare, printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, au stabilit

adevăratele raporturi juridice dintre părți, în cadrul contractului de

închiriere nr. 176 din 22 iulie 1999, având ca obiect închirierea suprafeței cu

destinație comercială situată în Piața Norilor, sector 4 București, întinderea

drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, durata, cuantumul chiriei și

modalitatea de plată, răspunderea care se instituie în situația nerespectării

clauzelor contractuale, precum și posibilitățile de prelungire a contractului.

Atât instanța de fond, cât

și instanța de apel, bine motivat și amplu argumentat, au expus rațiunile

juridice care au condus la înlăturarea apărărilor formulate de pârâtă și la

admiterea ca dovedită a cererii formulate de reclamanta Primăria sectorului 4

București.

Pe deplin justificat au fost

respinse toate excepțiile procedurale invocate de pârâtă, respectiv excepția

prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Astfel, din conținutul

întâmpinării depuse în faza procesuală a fondului, pârâta a invocat aspectul că

sumele solicitate de Primăria sectorului 4 București sunt prescrise, pentru

perioada cuprinsă între 1999 și martie 2000, data introducerii acțiunii.

Apărarea fundamentală pe acest element urmează a fi înlăturată, urmând a da

eficiență juridică maximă sentinței civile nr. 14032 din 12 decembrie 2001,

pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în dosarul nr. 11215/2001,

prin care a fost admisă acțiunea formulată de Primăria sector 4 București

împotriva pârâtei SC Z.C.I. SRL București, pârâta fiind obligată să plătească

reclamantei suma de 17.857.474 lei chirie pentru perioada noiembrie 1999 -

iulie 2001 și suma de 28.439.153 lei cu titlu de penalități. Prin această

hotărâre judecătorească este modificat cursul prescripției extinctive, în

sensul că este ștearsă prescripția începută, operând cauza de întrerupere a

prescripției extinctive prevăzută expres de art. 16 lit. b) din Decretul nr.

167/1958. Apare o întrerupere a prescripției datorată ieșirii creditorului din

starea de pasivitate în care a stat pe timpul cât prescripția a curs contra sa,

iar chemarea în judecată a debitorului potrivnic este apreciată, atât în

doctrină cât și în jurisprudență, ca fiind cea mai categorică și energică

manifestare juridică. Sunt întrunite cumulativ condițiile pentru ca o cerere de

chemare în judecată să producă efectul întreruptiv de prescripție, adică o

cerere efectivă cu intenția obținerii unei hotărâri judecătorești și să fie

admisă, așa cum a fost probat în speță.

Calitatea procesuală activă

a reclamantei rezultă neîndoios din actele existente la dosarul cauzei. Deși

Primăria sector 4 București nu a fost parte la încheierea contractului nr. 176

din 22 iulie 1999, ea s-a substituit în drepturile și obligațiile

Administrației Piețelor sector 4 București și a solicitat realizarea

drepturilor de creanță izvorâte din contractul de închiriere, creanțe devenite

certe, lichide și exigibile. În sprijinul acestei teze juridice este Hotărârea

Consiliului Local al sectorului 4 București, cu nr. 33 din 4 noiembrie 1999,

prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2000 încetează a avea ființă ca

persoană juridică Administrația Piețelor sector 4 și cu aceiași dată serviciul

public menționat este preluat prin absorbție de Primăria sectorului 4

București, care se subrogă în toate drepturile și obligațiile existente.

Susținerea recurentei pârâte

privind greșita apreciere a calității procesuale pasive, deoarece după cedarea

spațiului noilor chiriași SC L.C. SRL și SC B.T. SRL, aceștia sunt cei care

datorau chiria nu este întemeiată. Raporturile contractuale dintre părți sunt

guvernate de clauzele stabilite prin manifestarea liberă a consimțământului, la

momentul încheierii contractului. Beneficiarul și-a asumat obligația să

înștiințeze eliberarea suprafeței locative închiriată, cu cel puțin 30 zile

înainte de data expirării contractului și îi este impus să nu schimbe

destinația spațiului și că nu subînchiriază fără acordul proprietarului. În

cadrul raportului juridic stabilit inițial, pârâta nu a adus la cunoștința

Primăriei sectorului 4 București cedarea spațiului comercial către SC L.C. SRL

și SC B.T. SRL, prin procesul verbal de predare-primire încheiat la 25 ianuarie

2000, deci nu a făcut dovada că a transmis drepturile și obligațiile din

contract către terți, prin acte opozabile reclamantei.

De asemenea, existența

contractului de asociere în participațiune nr. 11803 din 17 septembrie 1999

între Primăria sectorului 4 București și SC F.S. SRL, având ca obiect asocierea

părților în vederea construirii, exploatării și administrării Pieței

Agroalimentare Norilor, nu prezintă semnificație în raport cu poziția procesuală

a pârâtei, prin acest contract nefiind stabilite drepturi și obligații care să

afecteze normala derulare a contractului de închiriere 176 din 22 iulie 1999.

Nici împrejurarea că pârâta,

în opinia sa, a cesionat contractul de închiriere în favoarea SC L.C. SRL și SC

B. SRL și prin aceasta s-a realizat o renunțare la folosința spațiului

echivalentă cu o reziliere unilaterală, nu constituie o critică justă. Raportat

la capitolul 7 din contractul părților, contractul devine nul și se reziliază

unilateral de către Administrația Piețelor sector 4 atunci când chiriașul

încalcă obligațiile stabilite. Culpa revine însă pârâtei și nu o poate invoca

în rezilierea unilaterală a contractului de închiriere.

Situația de fapt și de drept

a fost bine stabilită pe bază de probe, corect fiind înlăturate argumentele

pârâtei, în sensul că nu datorează chirie reclamantei pentru spațiul închiriat,

cu motivarea că a făcut aceste plăți către SC F.S. SRL, deoarece contractul de

închiriere nr. 176 din 22 iulie 1999 produce efecte depline între părți. Pârâta

în calitatea de debitor al obligației de plată a chiriei, pentru a face o plată

liberatorie, trebuia să plătească întreaga datorie numai către partea

contractantă Primăria sectorului 4 București.

Invocarea în cererea de

recurs a aspectului că decizia atacată nu prevede termenul în care se poate

promova recursul, nu este de natură a conduce la casarea ei, deoarece pârâta nu

a fost vătămată în drepturile procesuale și a exercitat calea de atac a

recursului în condițiile art. 301 C. proc. civ., în termen de 15 zile de la

comunicarea hotărârii judecătorești.

Cadrul juridic și

argumentele expuse anterior, fac ca toate criticile formulate în cererea de

recurs de pârâta SC Z.C.I. SRL București să fie înlăturate, ca neîntemeiate,

urmând a respinge, ca nefondat, recursul promovat de aceasta, nefiind

îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca

legală și temeinică decizia nr. 346 din 22 iunie 2004, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC Z.C. SRL București împotriva deciziei nr. 346

din 22 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2005.