ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1371/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 1 august

2006, reclamanta SC P.R. SRL a chemat în judecată pe pârâții Municipiul

București, C.N., C.T. și G.S.M., G.I., solicitând instanței ca prin hotărârea

care se va pronunța:

I. În contradictoriu numai

cu pârâtul

1: să se constate că

rezilierea unilaterală, de către pârâtul Municipiul București a contractului de

asociere în participațiune nr. 26 din 14 februarie 1994 este nelegală,

contractul nefiind desființat și fiind valabil până la data de 13 februarie

2009;

pretinsele motive de reziliere invocate de pârât pentru rezilierea contractului

nu pot atrage și nu au atras rezilierea valabilă a contractului de asociere în

participațiune;

II. În contradictoriu cu

toți pârâții, să se constate existența dreptului reclamantei de folosință, până

la data de 13 februarie 2009, asupra imobilului construcție și teren în

suprafață de 483 m.p., situat în București, în temeiul contractului de asociere

în participațiune nr. 26 din 14 februarie 1994.

Prin sentința comercială nr.

12030 din 19 decembrie 2006, Tribunalul București, secția VI-a comercială,

admite excepția inadmisibilității și respinge cererea, astfel cum a fost

precizată, formulată de reclamanta SC P.R. SRL, cu sediul în București, în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, cu sediul

în București, ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut că acțiunea în constatare este reglementată prin

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., text normativ potrivit căruia este permisă

formularea unei asemenea acțiuni doar dacă se solicită constatarea existenței

sau inexistenței unui drept. Textul evocat stabilește și o altă condiție,

statornicind că acțiunea în constatare nu este admisibilă dacă partea are

posibilitatea formulării unei acțiuni în realizare („cererea nu poate fi

primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”).

Având în vedere modalitatea

în care reclamanta a înțeles să formuleze obiectul acțiunii (sub acest aspect

instanța având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul

disponibilității, reclamantul fiind cel care, în condițiile art. 112 C. proc.

civ., stabilește obiectul cererii de chemare în judecată, instanța putând să

hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.), respectiv:

- să se constate că

rezilierea unui contract este nelegală;

- să se constate că

pretinsele motive de reziliere nu pot atrage și nu au atras rezilierea valabilă

a contractului de asociere în participațiune, rezultă că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 111 C. proc. civ., anterior menționate.

Astfel, nu se poate susține

că s-ar cere constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nefiind,

așadar, îndeplinită prima cerință impusă de art. 111 C. proc. civ. De asemenea,

cererea nu poate fi admisibilă, deoarece, în realitate, se solicită a se

constata o situație de fapt. Or, pe calea acțiunii în constatare nu se poate

solicita constatarea unei situații de fapt, concluzie care rezultă din

interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., care

prevăd expressis verbis: constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

De asemenea, instanța reține

că, în cauză, nu este îndeplinită nici cerința inexistenței unei acțiuni în

realizare. Astfel, în condițiile în care reclamanta pretinde că rezilierea

contractului de asociere în participațiune nu a operat, aceasta are la îndemână

o acțiune în realizare, împotriva cocontractantului, pentru a-i solicita

respectarea obligațiilor asumate.

În consecință, pentru

considerentele expuse, tribunalul a admis excepția inadmisibilității și a

respins cererea, astfel cum a fost precizată (urmare a renunțării la judecarea

capătului II din cerere), ca inadmisibilă.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 334 din 22 iunie 2007, admite

apelul declarat de apelanta reclamantă SC P.R. SRL împotriva sentinței

comerciale nr. 12030 din 19 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în dosarul nr. 26683/3/2006, în contradictoriu cu intimata –

pârâtă Municipiul București prin Primarul general, desființează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de apel a reținut

că în mod greșit instanța de fond a apreciat că, cererea reclamantei este

întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și că aceasta tinde la

constatarea unei situații de fapt, câtă vreme cererea introductivă a fost

întemeiată în drept doar pe dispozițiile art. 969 și 1021 C. civ. și a avut ca

obiect constatarea nelegalității unui act juridic civil, respectiv a rezilierii

unilaterale de către pârâtul Municipiul București a contractului de asociere în

participațiune nr. 26 din 12 septembrie 1994, a cărui valabilitate înceta la

data de 13 februarie 2009.

Reclamanta nu a formulat o

cerere în constatarea unei situații de fapt, întemeiată pe dispozițiile art. 111

C. proc. civ., ci a solicitat constatarea nelagalității (deci a existenței

drepturilor sale dobândite în baza contractului de asociere în participațiune,

reziliat unilateral, nelegal, în opinia reclamantei, de către pârâtul 1),

rezilierii, și nu a unei împrejurări de fapt.

Prin cererea de recurs

formulată, pârâtul Municipiul București, prin primar general, a susținut că

decizia comercială nr. 334 din 22 iunie 2007 este netemeinică și nelegală în

raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora „hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii” și art. 304 pct. 8 C. proc. civ., „când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se precizează că apelanta – reclamantă a înțeles să învestească instanța

cu o acțiune prin care a solicitat să se constate că rezilierea contractului de

asociere nr. 26 din 14 februarie 1994 este nelegală, contractul de asociere

nefiind desființat, ci valabil până la data de 13 februarie 2009, că motivele

de reziliere nu pot atrage și nu au atras rezilierea valabilă a contractului și

să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., existența dreptului de

folosință până la data de 13 februarie 2009.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 969 și 1021 C. civ., „precum și orice alte prevederi legale

aplicabile cauzei”, această sintagmă având semnificația unei lăsări la

aprecierea instanței cu privire la calificarea naturii acțiunii, de vreme ce

reclamantul, în virtutea principiului disponibilității nu a indicat

dispozițiile legale pe care înțelege să-și întemeieze acțiunea.

În mod eronat Curtea a

apreciat că, atât timp cât cererea introductivă a fost întemeiată în drept doar

pe dispozițiile art. 969 și 1021 C. civ. și a avut ca obiect constatarea

nelegalității unui act juridic civil, rezilierea unilaterală a contractului de

asociere, aceasta este admisibilă întrucât reclamanta a solicitat constatarea

existenței unui drept și nu a unei împrejurări de fapt.

Temeiul de drept indicat de

recurent îl constituie art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata nu a depus

întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., iar părțile nu au

depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând

decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și

de dispozițiile incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la

modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situațiile

prevăzute de dispozițiile invocate.

Prima critică a recurentei

nu poate fi primită, întrucât din conținutul hotărârii recurate nu rezultă că

instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind

clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.

Cererea introductivă a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 și 1021 C. civ. și a avut ca

obiect constatarea nelegalității unui act juridic civil, respectiv a rezilierii

unilaterale de către pârâtul Municipiul București a contractului de asociere în

participațiune nr. 26 din 12 septembrie 1994, a cărui valabilitate înceta la

data de 13 februarie 2009.

Deci, reclamanta a solicitat

constatarea nelegalității (a existenței drepturilor sale dobândite în baza

contractului de asociere în participațiune, reziliat unilateral, nelegal, de

către pârât) rezilierii, și nu a unei împrejurări de fapt, astfel încât nici

critica potrivit căreia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii nu poate fi reținută.

Instanța de control judiciar

corect a constatat că prima instanță a rezolvat greșit procesul fără a intra în

cercetarea fondului, desființând astfel sentința atacată și trimițând cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează

a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București,

prin primar general, împotriva deciziei nr. 334 din 22 iunie 2007 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general,

împotriva deciziei nr. 334 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2008.