ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1371/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 1 august 2006, reclamanta SC P.R. SRL a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, C.N., C.T. și G.S.M., G.I., solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța: I. În contradictoriu numai cu pârâtul 1: să se constate că rezilierea unilaterală, de către pârâtul Municipiul București a contractului de asociere în participațiune nr. 26 din 14 februarie 1994 este nelegală, contractul nefiind desființat și fiind valabil până la data de 13 februarie 2009; 2. să se constate că pretinsele motive de reziliere invocate de pârât pentru rezilierea contractului nu pot atrage și nu au atras rezilierea valabilă a contractului de asociere în participațiune; II.

În contradictoriu cu toți pârâții, să se constate existența dreptului reclamantei de folosință, până la data de 13 februarie 2009, asupra imobilului construcție și teren în suprafață de 483 m.p., situat în București, în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. 26 din 14 februarie 1994. Prin sentința comercială nr. 12030 din 19 decembrie 2006, Tribunalul București, secția VI-a comercială, admite excepția inadmisibilității și respinge cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC P.R. SRL, cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, cu sediul în București, ca inadmisibilă. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea în constatare este reglementată prin dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., text normativ potrivit căruia este permisă formularea unei asemenea acțiuni doar dacă se solicită constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Textul evocat stabilește și o altă condiție, statornicind că acțiunea în constatare nu este admisibilă dacă partea are posibilitatea formulării unei acțiuni în realizare („cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”). Având în vedere modalitatea în care reclamanta a înțeles să formuleze obiectul acțiunii (sub acest aspect instanța având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, reclamantul fiind cel care, în condițiile art. 112 C. proc. civ., stabilește obiectul cererii de chemare în judecată, instanța putând să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ.), respectiv: - să se constate că rezilierea unui contract este nelegală; - să se constate că pretinsele motive de reziliere nu pot atrage și nu au atras rezilierea valabilă a contractului de asociere în participațiune, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 111 C. proc. civ., anterior menționate. Astfel, nu se poate susține că s-ar cere constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nefiind, așadar, îndeplinită prima cerință impusă de art. 111 C. proc. civ. De asemenea, cererea nu poate fi admisibilă, deoarece, în realitate, se solicită a se constata o situație de fapt. Or, pe calea acțiunii în constatare nu se poate solicita constatarea unei situații de fapt, concluzie care rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 111 C. proc.

civ., care prevăd expressis verbis: constatarea existenței sau inexistenței unui drept. De asemenea, instanța reține că, în cauză, nu este îndeplinită nici cerința inexistenței unei acțiuni în realizare. Astfel, în condițiile în care reclamanta pretinde că rezilierea contractului de asociere în participațiune nu a operat, aceasta are la îndemână o acțiune în realizare, împotriva cocontractantului, pentru a-i solicita respectarea obligațiilor asumate. În consecință, pentru considerentele expuse, tribunalul a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea, astfel cum a fost precizată (urmare a renunțării la judecarea capătului II din cerere), ca inadmisibilă. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 334 din 22 iunie 2007, admite apelul declarat de apelanta reclamantă SC P.R.

SRL împotriva sentinței comerciale nr. 12030 din 19 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 26683/3/2006, în contradictoriu cu intimata – pârâtă Municipiul București prin Primarul general, desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de apel a reținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că, cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și că aceasta tinde la constatarea unei situații de fapt, câtă vreme cererea introductivă a fost întemeiată în drept doar pe dispozițiile art. 969 și 1021 C. civ.

și a avut ca obiect constatarea nelegalității unui act juridic civil, respectiv a rezilierii unilaterale de către pârâtul Municipiul București a contractului de asociere în participațiune nr. 26 din 12 septembrie 1994, a cărui valabilitate înceta la data de 13 februarie 2009. Reclamanta nu a formulat o cerere în constatarea unei situații de fapt, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., ci a solicitat constatarea nelagalității (deci a existenței drepturilor sale dobândite în baza contractului de asociere în participațiune, reziliat unilateral, nelegal, în opinia reclamantei, de către pârâtul 1), rezilierii, și nu a unei împrejurări de fapt. Prin cererea de recurs formulată, pârâtul Municipiul București, prin primar general, a susținut că decizia comercială nr. 334 din 22 iunie 2007 este netemeinică și nelegală în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit cărora „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” și art. 304 pct. 8 C. proc. civ., „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”. În dezvoltarea motivelor de recurs se precizează că apelanta – reclamantă a înțeles să învestească instanța cu o acțiune prin care a solicitat să se constate că rezilierea contractului de asociere nr. 26 din 14 februarie 1994 este nelegală, contractul de asociere nefiind desființat, ci valabil până la data de 13 februarie 2009, că motivele de reziliere nu pot atrage și nu au atras rezilierea valabilă a contractului și să se constate, în temeiul art. 111 C. proc.

civ., existența dreptului de folosință până la data de 13 februarie 2009. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 și 1021 C. civ., „precum și orice alte prevederi legale aplicabile cauzei”, această sintagmă având semnificația unei lăsări la aprecierea instanței cu privire la calificarea naturii acțiunii, de vreme ce reclamantul, în virtutea principiului disponibilității nu a indicat dispozițiile legale pe care înțelege să-și întemeieze acțiunea. În mod eronat Curtea a apreciat că, atât timp cât cererea introductivă a fost întemeiată în drept doar pe dispozițiile art. 969 și 1021 C. civ. și a avut ca obiect constatarea nelegalității unui act juridic civil, rezilierea unilaterală a contractului de asociere, aceasta este admisibilă întrucât reclamanta a solicitat constatarea existenței unui drept și nu a unei împrejurări de fapt.

Temeiul de drept indicat de recurent îl constituie art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimata nu a depus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., iar părțile nu au depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate. Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât din conținutul hotărârii recurate nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.

Cererea introductivă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 și 1021 C. civ. și a avut ca obiect constatarea nelegalității unui act juridic civil, respectiv a rezilierii unilaterale de către pârâtul Municipiul București a contractului de asociere în participațiune nr. 26 din 12 septembrie 1994, a cărui valabilitate înceta la data de 13 februarie 2009. Deci, reclamanta a solicitat constatarea nelegalității (a existenței drepturilor sale dobândite în baza contractului de asociere în participațiune, reziliat unilateral, nelegal, de către pârât) rezilierii, și nu a unei împrejurări de fapt, astfel încât nici critica potrivit căreia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii nu poate fi reținută.

Instanța de control judiciar corect a constatat că prima instanță a rezolvat greșit procesul fără a intra în cercetarea fondului, desființând astfel sentința atacată și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei nr. 334 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei nr. 334 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.