ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 165/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 165/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Ședința publică de la 23 ianuarie 2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele :

I. Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului București la data de 25 mai 2007, reclamanta C.P.P.M.A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Municipiul București, să se constate

caducitatea contractului de asociere în participațiune încheiat cu fosta R. din

cadrul unității administrativ teritorială cu R.A.I.A.L.I. R.A., având ca obiect

terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și

exploatarea în comun a blocului X din ansamblul Mărășești.

Potrivit susținerilor reclamantei,

blocul X, a fost finalizat la data de 23 decembrie 1996 conform procesului -

verbal de recepție încheiat cu pârâta, iar prin actul adițional la contractul

de asociere, încheiat la 17 decembrie 1996, pârâta i-a transmis în întregime

cota sa de aport de 17,25%, reclamanta dobândind astfel 100% din suprafața

utilă a imobilului, situație în care prevederea relativă la activitatea comună

ca scop specific și necesar asocierii, a devenit caducă.

II. Prin sentința comercială nr. 9408

din 9 iunie 2007 Tribunalul București, secția a VI a comercială, a respins

excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâtă și pe fond, a

respins acțiunea introductivă formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a apreciat că, cererea reclamantei vizează constatarea încetării

drepturilor și obligațiilor ce au luat naștere prin încheierea contractului de

asociere, cerere, care prin raportare la exigențele art. 111 C. proc. civ. este

admisibilă.

Cu privire la fondul cererii

tribunalul a reținut că potrivit art. 4 din contract, părțile au stabilit

durata asocierii pe toată perioada existenței construcției, astfel că

înstrăinarea de către pârâtă a cotei sale de aport nu o exonerează pe

reclamantă de obligația stabilită prin contract de a achita taxa anuală de

concesiune a terenului de 362 mp aferent construcției, și din acest punct de

vedere contractul de asociere își produce în continuare efectele.

III. Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței fondului, a fost admis de Curtea de Apel București, secția

a VI a comercială, prin decizia comercială nr. 290 din data de 29 mai 2008, în

sensul că a fost schimbată în parte sentința, s-a constatat încetarea

contractului de asociere încheiat de părți, fiind menținute dispozițiile din

sentință referitoare la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Instanța de control judiciar și-a

fundamentat hotărârea adoptată pe analiza clauzelor contractului potrivit

regulilor statuate în art. 977 și art. 982 C. civ., reținând în raport de acest

context legal, că scopul încheierii contractului, respectiv realizarea unei

activități de exploatare în comun a imobilului construit, a dispărut din

momentul în care pârâta și-a transmis către reclamantă, cota sa de aport,

înțelegând să iasă din asociere, contractul de asociere în acest circumstanțe,

încetându-și efectele.

Cu privire la obligația de plată a

taxei de concesiune pentru teren, instanța reține că obligația asumată de

reclamantă prin contract se întinde până la momentul înstrăinării de către ea a

apartamentelor ce i-au revenit. Faptul că, actualii proprietari de apartamente,

cumpărate de la reclamantă, au încheiat cu Municipiul București, contracte de

concesiune pentru cota indiviză de teren aferentă fiecărui apartament,

constituie în raționamentul instanței, un argument, în plus, în interpretarea

dată clauzei cu privire la plata taxei de concesiune.

IV. Împotriva acestei decizii,

pârâta Municipiului București, a declarat recurs la data de 26 iunie 2008,

solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului reclamantei și

menținerii sentinței fondului.

Recurenta a invocat în susținerea

recursului motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea

greșită a legii.

În dezvoltarea criticilor formulate,

recurenta a arătat că părțile, în mod clar și neechivoc au convenit ca taxa

anuală de concesiune să fie achitată de reclamantă, indiferent dacă aceasta

păstrează sau înstrăinează apartamentele, iar din încheierea actului adițional

nu rezultă intenția de a înceta asocierea, dispozițiile art. 3 din act impunând

concluzia că asocierea s-a încheiat pe toată durata existenței construcției.

Concluzionând recurenta susține că

instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în

cauză, toate alegațiile intimatei privind obiectul și scopul încheierii asocierii

fiind nedovedite.

Intimata reclamantă a formulat

întâmpinare la motivele de recurs la data de 30 decembrie 2008 solicitând

respingerea recursului, ca nefondat.

În esență intimata a arătat că,

întregul imobil a fost înstrăinat în anul 1998 către terțe persoane, care

plătesc taxa de concesiune pentru terenul aferent, situație recunoscută de

recurentă, așa încât menținerea asocierii nu mai este posibilă nemaiexistând nici

un motiv prin raportare la contract și la situația existentă la data încheierii

sale, care în prezent s-a schimbat.

V. Examinând hotărârea atacată în

contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează.

clauzelor unui contract pentru stabilirea intenției comune a părților este

atributul suveran al instanței fondului sau apelului, din perspectiva

caracterului devolutiv al acestei căi de atac, și aceasta deoarece prin

interpretare se rezolvă o chestiune de fapt privind voința reală a părților.

În măsura în care, prin

interpretarea dată, instanța de fond sau apel denaturează clauzele clare și

precise ale contractului, cu consecința violării voinței părților, interpretarea

poate fi cenzurată, ca o chestiune de drept, de instanța de recurs, în cadrul

contractului de legalitate.

codul civil capitolul III, secțiunea III – „Despre interpretarea convențiilor” art.

977 și urm. stabilesc principiile de bază în interpretarea actelor juridice

potrivit cărora interpretarea contractelor se face după intenția comună a

părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

Totodată, art. 982 C. civ. statuează

că interpretarea clauzelor unui contract se face analizând dispozițiile lui

unele prin altele dându-se înțelesul ce rezultă din întregul act și nu exclusiv

din partea din dispozițiile lui asupra căreia părțile sunt în divergență.

În sfârșit, după art. 983 C. civ.

convențiile se interpretează, în caz de îndoială, în favoarea celui ce se

obligă.

făcând aplicarea principiilor generale de interpretare reglementate de

dispozițiile legale susmenționate a apreciat, cu privire la clauza în dispută,

că reclamanta a înțeles să-și asume obligația de a plăti taxa de concesiune

pentru teren până la momentul înstrăinării tuturor apartamentelor care i-au

revenit urmare renunțării integrale la cota de aport, de către pârâtă.

Altfel spus, instanța a interpretat

clauza în dispută în raport de întregul act, de toate clauzele contractului de

asociere, pornind de la obiectul și scopul său, așa încât, operațiunea logică

prin care a stabilit voința reală a părților, nu este susceptibilă de critică

în sensul încălcării sau denaturării ei.

Mai trebuie precizat că

raționamentul instanței respectă regula cu valoare de principiu potrivit cu

care părțile la încheierea unui act urmăresc să obțină rezultate utile, cu alte

cuvinte părțile nu puteau avea în vedere ipoteza avansată de recurentă

respectiv să mențină obligația reclamantei de plată a taxei de concesiune și

după ce aceasta și-a înstrăinat apartamentele iar terții dobânditori au

încheiat la rândul lor contracte de concesiune cu pârâta pentru taxa de

concesiune datorată, pentru că în sine clauza ar fi nelegală efectul ei fiind

îmbogățirea fără justă cauză a recurentei-pârâte prin perceperea aceleiași taxe

de două ori.

dezvoltarea recursului nu aduce argumente de denaturare a voinței părților cu

referire la raționamentul instanței de apel și la principiile generale de

interpretare la care instanța face trimitere.

Susținerile recurentei sunt axate pe

temeinicia sentinței fondului, fiind, în marte parte o reiterare a apărărilor

formulate prin întâmpinarea depusă în apel, or, instanța de apel a schimbat în

parte sentința fondului, obiectul recursului fiind, după art. 296 C. proc. civ.

hotărârea instanței de apel.

Așa fiind, invocarea de către

recurentă a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

apare mai mult formală în măsura în care criticile sale nu se referă clar și

explicit la hotărârea atacată și la măsura în care prin interpretarea dată

instanța s-a substituit voinței părților.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Municipiul București prin primar împotriva Deciziei comerciale

nr. 290 din 29 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2009.