ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 165/2009

Ședința publică de la 23 ianuarie 2009 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : I. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 25 mai 2007, reclamanta C.P.P.M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Municipiul București, să se constate caducitatea contractului de asociere în participațiune încheiat cu fosta R. din cadrul unității administrativ teritorială cu R.A.I.A.L.I. R.A., având ca obiect terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatarea în comun a blocului X din ansamblul Mărășești.

Potrivit susținerilor reclamantei, blocul X, a fost finalizat la data de 23 decembrie 1996 conform procesului - verbal de recepție încheiat cu pârâta, iar prin actul adițional la contractul de asociere, încheiat la 17 decembrie 1996, pârâta i-a transmis în întregime cota sa de aport de 17,25%, reclamanta dobândind astfel 100% din suprafața utilă a imobilului, situație în care prevederea relativă la activitatea comună ca scop specific și necesar asocierii, a devenit caducă. II. Prin sentința comercială nr. 9408 din 9 iunie 2007 Tribunalul București, secția a VI a comercială, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâtă și pe fond, a respins acțiunea introductivă formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat că, cererea reclamantei vizează constatarea încetării drepturilor și obligațiilor ce au luat naștere prin încheierea contractului de asociere, cerere, care prin raportare la exigențele art. 111 C. proc. civ. este admisibilă. Cu privire la fondul cererii tribunalul a reținut că potrivit art. 4 din contract, părțile au stabilit durata asocierii pe toată perioada existenței construcției, astfel că înstrăinarea de către pârâtă a cotei sale de aport nu o exonerează pe reclamantă de obligația stabilită prin contract de a achita taxa anuală de concesiune a terenului de 362 mp aferent construcției, și din acest punct de vedere contractul de asociere își produce în continuare efectele.

III. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului, a fost admis de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, prin decizia comercială nr. 290 din data de 29 mai 2008, în sensul că a fost schimbată în parte sentința, s-a constatat încetarea contractului de asociere încheiat de părți, fiind menținute dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii. Instanța de control judiciar și-a fundamentat hotărârea adoptată pe analiza clauzelor contractului potrivit regulilor statuate în art. 977 și art. 982 C. civ., reținând în raport de acest context legal, că scopul încheierii contractului, respectiv realizarea unei activități de exploatare în comun a imobilului construit, a dispărut din momentul în care pârâta și-a transmis către reclamantă, cota sa de aport, înțelegând să iasă din asociere, contractul de asociere în acest circumstanțe, încetându-și efectele.

Cu privire la obligația de plată a taxei de concesiune pentru teren, instanța reține că obligația asumată de reclamantă prin contract se întinde până la momentul înstrăinării de către ea a apartamentelor ce i-au revenit. Faptul că, actualii proprietari de apartamente, cumpărate de la reclamantă, au încheiat cu Municipiul București, contracte de concesiune pentru cota indiviză de teren aferentă fiecărui apartament, constituie în raționamentul instanței, un argument, în plus, în interpretarea dată clauzei cu privire la plata taxei de concesiune. IV. Împotriva acestei decizii, pârâta Municipiului București, a declarat recurs la data de 26 iunie 2008, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii sentinței fondului.

Recurenta a invocat în susținerea recursului motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a arătat că părțile, în mod clar și neechivoc au convenit ca taxa anuală de concesiune să fie achitată de reclamantă, indiferent dacă aceasta păstrează sau înstrăinează apartamentele, iar din încheierea actului adițional nu rezultă intenția de a înceta asocierea, dispozițiile art. 3 din act impunând concluzia că asocierea s-a încheiat pe toată durata existenței construcției. Concluzionând recurenta susține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, toate alegațiile intimatei privind obiectul și scopul încheierii asocierii fiind nedovedite.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la motivele de recurs la data de 30 decembrie 2008 solicitând respingerea recursului, ca nefondat. În esență intimata a arătat că, întregul imobil a fost înstrăinat în anul 1998 către terțe persoane, care plătesc taxa de concesiune pentru terenul aferent, situație recunoscută de recurentă, așa încât menținerea asocierii nu mai este posibilă nemaiexistând nici un motiv prin raportare la contract și la situația existentă la data încheierii sale, care în prezent s-a schimbat. V. Examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

1. De principiu interpretarea clauzelor unui contract pentru stabilirea intenției comune a părților este atributul suveran al instanței fondului sau apelului, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, și aceasta deoarece prin interpretare se rezolvă o chestiune de fapt privind voința reală a părților. În măsura în care, prin interpretarea dată, instanța de fond sau apel denaturează clauzele clare și precise ale contractului, cu consecința violării voinței părților, interpretarea poate fi cenzurată, ca o chestiune de drept, de instanța de recurs, în cadrul contractului de legalitate. 2. Dispozițiile legale cuprinse în codul civil capitolul III, secțiunea III – „Despre interpretarea convențiilor” art. 977 și urm. stabilesc principiile de bază în interpretarea actelor juridice potrivit cărora interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

Totodată, art. 982 C. civ. statuează că interpretarea clauzelor unui contract se face analizând dispozițiile lui unele prin altele dându-se înțelesul ce rezultă din întregul act și nu exclusiv din partea din dispozițiile lui asupra căreia părțile sunt în divergență. În sfârșit, după art. 983 C. civ. convențiile se interpretează, în caz de îndoială, în favoarea celui ce se obligă. 3. În speță, instanța de apel, făcând aplicarea principiilor generale de interpretare reglementate de dispozițiile legale susmenționate a apreciat, cu privire la clauza în dispută, că reclamanta a înțeles să-și asume obligația de a plăti taxa de concesiune pentru teren până la momentul înstrăinării tuturor apartamentelor care i-au revenit urmare renunțării integrale la cota de aport, de către pârâtă.

Altfel spus, instanța a interpretat clauza în dispută în raport de întregul act, de toate clauzele contractului de asociere, pornind de la obiectul și scopul său, așa încât, operațiunea logică prin care a stabilit voința reală a părților, nu este susceptibilă de critică în sensul încălcării sau denaturării ei. Mai trebuie precizat că raționamentul instanței respectă regula cu valoare de principiu potrivit cu care părțile la încheierea unui act urmăresc să obțină rezultate utile, cu alte cuvinte părțile nu puteau avea în vedere ipoteza avansată de recurentă respectiv să mențină obligația reclamantei de plată a taxei de concesiune și după ce aceasta și-a înstrăinat apartamentele iar terții dobânditori au încheiat la rândul lor contracte de concesiune cu pârâta pentru taxa de concesiune datorată, pentru că în sine clauza ar fi nelegală efectul ei fiind îmbogățirea fără justă cauză a recurentei-pârâte prin perceperea aceleiași taxe de două ori.

4. De altfel recurenta, în dezvoltarea recursului nu aduce argumente de denaturare a voinței părților cu referire la raționamentul instanței de apel și la principiile generale de interpretare la care instanța face trimitere. Susținerile recurentei sunt axate pe temeinicia sentinței fondului, fiind, în marte parte o reiterare a apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă în apel, or, instanța de apel a schimbat în parte sentința fondului, obiectul recursului fiind, după art. 296 C. proc. civ. hotărârea instanței de apel. Așa fiind, invocarea de către recurentă a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apare mai mult formală în măsura în care criticile sale nu se referă clar și explicit la hotărârea atacată și la măsura în care prin interpretarea dată instanța s-a substituit voinței părților.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Municipiul București prin primar împotriva Deciziei comerciale nr. 290 din 29 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.