ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4822/2006

Deliberând asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub

nr. 305 din 9 mai 2003 și adresată Primăriei comunei UIVAR, județul Timiș,

reclamanții O.E. și O.R. au solicitat, în completarea unei alte cereri adresate

la data de 11 februarie 2002, restituirea în natură a imobilului situat în

comuna Uivar, înscris în C.F., nr.top 516, 153-154 și a terenului intravilan

înscris în C.F., nr.top 470, 221/30/b, iar în subsidiar acordarea de

despăgubiri sau alt teren în echivalent.

Reclamanții au arătat că imobilele

menționate au fost proprietatea familiei lor până la preluarea lor abuzivă de

către stat, fără plata vreunei despăgubiri.

Ca răspuns la notificare, Primarul

comunei Uivar a emis dispoziția nr. 294 din 4 martie 2004 prin care a respins

cererea reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii conform Legii nr.

10/2001 cu motivarea că reclamanții nu și-au dovedit calitatea de succesori ai

proprietarilor tabulari, nu au dovedit dreptul de proprietate cu privire la

imobilele solicitate, iar notificarea nu a fost depusă în termenul legal.

Împotriva acestei dispoziții,

reclamanții au formulat o contestație înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.

2580 din 26 martie 2004. Prin contestație, reclamanții au solicitat anularea

dispoziției atacate și obligarea pârâților Primarul comunei Uivar și Consiliul

Local al comunei Uivar să emită o nouă dispoziție în sensul admiterii

notificării lor. Ulterior, reclamanții au precizat că înțeleg să se judece

numai cu Primarul comunei Uivar.

Reclamanții au arătat că au formulat

prima notificare în termen, la data de 11 februarie 2002, dar care era

redactată în limba germană, notificare la care au anexat toate dovezile privind

proprietatea. La data de 9 mai 2003, reclamanții au formulat a doua notificare,

în limba română, pe care au trimis-o prin intermediul executorului judecătoresc

și la care au atașat dovezi privind calitatea de succesori după proprietarii

tabulari ai imobilelor solicitate.

Contestația a fost respinsă prin

sentința nr. 659/PI din 28 mai 2004 a Tribunalului Timiș, secția civilă,

reținându-se legalitatea dispoziției primarului sub aspectul formulării tardive

a notificării.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 2740 din 7

decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Instanța de apel a reținut că, deși

trimisă în termen, notificarea datată 11 februarie 2002 nu a putut declanșa

procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 deoarece a fost

adresată direct Primăriei comunei Uivar și nu prin intermediul executorului

judecătoresc, ceea ce constituie motiv de nulitate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestor

motive, reclamanții au arătat că au depus în termenul legal notificarea, iar

nerespectarea strictă a condițiilor de formă prevăzute de lege nu este

sancționată cu nulitatea absolută.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează:

Este cert că, la data de 11

februarie 2002, reclamanții, care au domiciliul în Austria au expediat direct

Primăriei comunei Uivar, județul Timiș, o notificarea în limba germană prin

care au solicitat măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru

imobilele preluate de stat, în mod abuziv, de la antecesorii lor, în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989.

Primăria a primit această

notificare, așa cum confirmă prin adresa nr. 3368 din 17 iunie 2003.

Neprimind nici un răspuns,

reclamanții au revenit cu o a doua notificare, expediată prin executorul

judecătoresc care a înregistrat-o sub nr. 305 din 9 mai 2003.

În aceste condiții, primarul comunei

Uivar a emis dispoziția nr. 294 din 4 martie 2004 prin care a respins cea de a

doua notificare, pe considerentul că nu a fost depusă în termenul prevăzut de

art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar instanțele care s-au pronunțat în cauză au

reținut caracterul informal al primei notificări, cu consecința nulității

absolute a acestui act declanșator al procedurii prealabile administrative,

obligatorii, ceea ce ar justifica respingerea contestației reclamanților.

Instanțele au ignorat faptul că, de

vreme ce primăria a luat cunoștință de pretențiile reclamanților prin

notificarea din 11 februarie 2002, deci în interiorul termenului limită

prevăzut de lege, nu se poate considera că neîndeplinirea condițiilor de formă,

respectiv comunicarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc de

pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilele

solicitate, ar putea conduce la pierderea dreptului în substanța lui.

În adevăr, întrucât textul legal

menționat nu stabilește vreo sancțiune pentru nerespectarea acestei modalități

de comunicare, rezultă că ceea ce s-a avut în vedere printr-o atare procedură

este stabilirea unei date certe de la care să se calculeze termenul prev. de

alin. (1) art. 21 din Legea nr. 10/2001, care în speță este cea de 11 februarie

2002 data poștei localității din care s-a expediat notificarea.

Față de cele ce preced, recursul

reclamanților va fi admis, se vor casa ambele hotărâri pronunțate în cauză și

se va trimite contestația spre rejudecare instanței de fond [art. 312 alin.

(1), (2), (3), art. 313 și art. 315 C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

contestatorii O.E. și O.R. împotriva deciziei nr. 2740 din 7 decembrie 2004 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia atacată precum și

sentința civilă nr. 659/PI din 28 mai 2004 a Tribunalului Timiș, secția civilă,

și trimite cauza pentru rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2006.