ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5335/2009

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 7 martie 2008, reclamantul R.S. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Timișoara, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea dispoziției nr. 468 din 11 februarie 2008 emisă de pârât și restituirea unei suprafețe de teren de 110 mp, iar pentru diferența până la 950 mp, care este ocupată de garaje aparținând unor persoane fizice și de un bloc, acordarea de despăgubiri; în subsidiar solicită obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să dispună asupra notificării în sensul arătat anterior.

În motivarea cererii s-a arătat că în mod greșit notificarea a fost apreciată ca fiind depusă peste termen, avându-se în vedere și dispozițiile Legii nr. 247/2005. Prin sentința civilă nr. 2584 din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, s-a respins acțiunea, atât în ceea ce privește cererea principală cât și cea subsidiară, pentru următoarele motive: Reclamantul a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 234 din data de 30 aprilie 2002. Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, reclamantul trebuia să depună notificarea până cel mai târziu la data de 14 februarie 2002, sub sancțiunea prevăzută de alin. final al aceluiași articol, respectiv pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Nu s-a reținut susținerea reclamantului în sensul că adresa nr. 5/19 din 22 ianuarie 2001 reprezintă dovada depunerii în termen a notificării, întrucât este o cerere formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 și este, oricum înainte de 14 februarie 2001 când a intrat Legea nr. 10/2001 în vigoare, aceasta prevăzând o anumită procedură strict reglementată. Prin decizia civilă nr. 220 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a avut în vedere aceleași argumente ca și prima instanță referitoare la data depunerii notificării și prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la termenul de formulare a acesteia.

S-a mai reținut că, contrar susținerilor apelantul reclamant, Legea nr. 247/2005 aduce o serie de modificări Legii nr. 10/2001, însă acestea nu se referă și la art. 22 care definește termenul de formulare a notificării. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamantul, criticând-o pentru următoarele motive: 1. Nu s-au luat în considerare cererile depuse înainte de Legea nr. 10/2001 ci numai notificarea nr. 234 din 30 aprilie 2002 care, fiind după data de 14 februarie 2002, atrage decăderea sa din drepturi. 2. Nu s-a avut în vedere faptul că cererea sa formulată înainte de anul 2001 a fost analizată de Comisia de fond funciar, care a înaintat-o Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, la a cărei cerere a și formulat notificarea din 30 aprilie 2002, în condițiile în care inițial i-au spus că nu mai este necesar să formuleze notificare întrucât exista cererea anterioară.

3. S-au interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 247/2005, considerându-se că acestea nu modifică art. 22 din Legea nr. 10/2001. Nu s-a avut în vedre rațiunea legiuitorului la adoptarea legii noi. Analizând decizia de apel față de motivele formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilele care se află în sfera de reglementare a legii sunt supuse regimului special prevăzut de această lege, demersurile anterioare acestei date rămânând supuse dispozițiilor sub imperiul cărora au fost făcute.

2. Nici ipoteza arătată în cea de-a doua critică nu are relevanță în cauză, față de cele reținute anterior sub pct. 1; obiectul litigiului de față este constituit de dispoziția prin care s-a soluționat notificarea nr. 234 din 30 aprilie 2002. 3. Instanța de apel a făcut totodată o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 care modifică Legea nr. 10/2001, ale cărei dispoziții nu afectează termenul de formulare a notificărilor, dispozițiile legale aferente rămânând neschimbate. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NU MELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul R.S. împotriva deciziei nr. 220 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.