Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5749/2006

HOTĂRÂRE
09.06.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5749/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 959 din 2 noiembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, s-a admis apelul reclamantei A.N.C.M. București împotriva sentinței civile nr. 298 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului Suceava, secția civilă, pe care instanța de apel a schimbat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecarea fondului la Tribunalul Suceava. Pentru aceasta, după ce s-a reținut că notificarea nu cuprinde elemente esențiale cerute de art. 21 din Legea nr. 10/2001, s-a considerat că preluarea de către stat a imobilului nu s-a făcut abuziv, ci pe baza unei Hotărâri a Consiliului de Miniștri, fără a se administra probe din care să rezulte cu certitudine dacă acest act normativ a fost sau nu publicat.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs Municipiul Suceava prin Primar care a invocat în principal pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și care a apreciat că în absența altor probe, Curtea de apel ar fi trebuit să rețină că nu este vorba de o preluare abuzivă atâta tip cât aceste cooperative s-au transformat în unități de interes local sau general ca urmare a cererii cooperatorilor, astfel că nu este incidentă Legea nr. 10/2001. Totodată recurentul arată că s-a omis să se verifice condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 în conformitate cu care era necesară proba că persoana juridică îndreptățită la măsuri reparatorii trebuia să facă dovada continuității activității etc. prin hotărâre judecătorească.

Deliberând asupra recursului, acesta urmează a fi admis pentru simpla rațiune că instanța de apel avea suficiente elemente de fond pentru a răspunde în raport de probe, criticilor cu care a fost sesizată asupra unor chestiuni de fond. Or, argumentele recurentului în legătură cu aprecieri ce țin de incidența Legii nr. 10/2001 cu privire la caracterul abuziv al preluării imobilului, dar și așa numitele misiuni, ignorări ale unor reconsiderări cu privire la întrunirea condițiilor Legii nr. 10/2001 pentru a stabili virtuale măsuri reparatorii în modalitățile prevăzute de lege, toate aceste susțineri din recurs își aveau deja corespondent în probele deja administrate.

Argumentul Curții de apel că urma să se stabilească dacă HCM, pretinsul act de preluare de către stat, a fost sau nu publicat constituie o „expediere” a chestiunilor de fond, rezultate clar și în faza apelului, un refuz nejustificat de a aborda fondul cauzei sau chiar chestiuni prealabile ce țin de excepții de fond. De aceea, o astfel de abordare de către instanța de apel este contrară legii așa încât potrivit dispozițiilor generale ale art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa hotărârea atacată pentru ca instanța de apel să se pronunțe în limitele discutate.

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava prin Primar împotriva deciziei nr. 959 din 2 noiembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 103/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 934 din 19 octombrie 2004, Tribunalul Suceava a admis acțiunea formulată de reclamanții P.A.N., P.D.I. și P.S. în contradictoriu
ÎCCJ 2010-01-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3/2010
bunului trecut în proprietatea statului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. Suceava, prin primar, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii recurate, iar pe fond, respingerea plângerii și menținerea Dispozi
ÎCCJ 2006-04-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3815/2006
nța dovezii dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv, numai Primăria Municipiului București în calitate de continuatoare a fostului Sfat Popular al Municipiului București deține aceste documente, precum și actele de dispozi
ÎCCJ 2007-01-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 102/2007
februarie 2000 pronunțată de Judecătoria Suceava, a fost admisă în parte acțiunea fiind obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul moară situat în Suceava. Sentința civilă nr. 1088 din 28 februarie 200
ÎCCJ 2007-03-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2060/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 27 aprilie 2005, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul mun
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă