ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4388/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 55/IA/2006, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpata N.M.F . Pentru a dispune astfel, instanța, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpată, s-a constatat că această măsură este legală, fiind luată de către instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor legale care guvernează materia arestării preventive.

Instanța a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, care a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii cu un grad ridicat de pericol social, respectiv aceea de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) C. pen., pentru care instanța de fond a condamnat-o la o pedeapsă privativă de libertate, cu reținerea art. 73 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. Pentru aceleași considerente, Curtea a apreciat că nu poate fi primită nici cererea inculpatei apelante, privitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea. S-a concluzionat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, avându-se în vedere încălcarea dreptului la apărare a inculpatei apelante N.M. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în timpul dezbaterilor asupra legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatei a fost întrerupt de mai multe ori de către președintele completului, pe motiv că nu sunt concluzii care să se refere la măsura arestării preventive, motiv pentru care apărătorul ales a refuzat să continue, iar completul a rămas în pronunțare pe acest aspect. Recurenta apreciază că i-a fost încălcat grav dreptul la apărare, iar încheierea pronunțată de instanță este lovită de nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. Recursul nu este fondat. Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele considerente: Hotărârea pronunțată nu este supusă casării, ea fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Conform art. 340 alin. (3) C. proc. pen., președintele are dreptul să întrerupă pe cei care au cuvântul, dacă în susținerile lor depășesc limitele cauzei ce se judecă. Din practicaua hotărârii rezultă că președintele completului, a întrerupt cuvântul apărătorului, solicitându-i să pună concluzii numai cu privire la menținerea măsurii arestării preventive, problema legitimei apărări sau a depășirii limitei legitimei apărări fiind aspecte ce se vor avea în vedere la soluționarea apelului în fond.

Constatând că instanța a întrerupt cuvântul apărătorului, cu respectarea dispozițiilor legale, nu se poate concluziona că a fost încălcat dreptul la apărare. Art. 172 alin. (8) impune obligația apărătorului ales să asigure asistența juridică a inculpatului, neavând posibilitatea legală de a refuza să pună concluzii în situația în care a fost întrerupt în cuvântul său. În cauza de față, apărătorul recurentei a formulat cererile și le-a argumentat, asigurându-se apărarea. În concluzie, instanța a apreciat că deja apărătorul și-a îndeplinit obligația, în caz contrar, în situația în care instanța aprecia că nu s-a efectuat apărarea, iar apărătorul refuză să pună concluzii, avea posibilitatea, pentru nerespectarea acestei obligații să sesizeze conducerea baroului de avocați, spre a lua măsuri.

Referitor la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, instanța supremă apreciază că a fost menținută cu respectarea dispozițiilor legale. Prin sentința penală nr. 145/P/2006, Tribunalul Bihor – Oradea a condamnat inculpata N.M.F., în temeiul art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., și art. 76 alin. (1) C. pen., la 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen., și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive. Inculpata a declarat apel, iar în ședința publică de la 27 iunie 2006, Curtea de Apel Oradea a pus în discuția părților, potrivit art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc.

pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei. Instanța de fond, în mod corect, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat și nu se impune revocarea măsurii arestării preventive. Inculpata a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță pentru o infracțiune cu un grad de pericol social ridicat și pentru buna desfășurare a procesului penal în mod corect s-a menținut măsura arestării preventive. Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă numai când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. În consecință, hotărârea pronunțată de instanță este legală și temeinică și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata N.M.F. împotriva încheierii nr. 55/ IA din 27 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 1765/P/2006. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iulie 2006.