ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4388/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 55/IA/2006,

Curtea de Apel Oradea, în baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpata

N.M.F

.

Pentru a dispune astfel, instanța,

verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de

inculpată, s-a constatat că această măsură este legală, fiind luată de către

instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor legale care guvernează materia

arestării preventive. Instanța a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, care a fost trimisă în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii cu un grad ridicat de pericol social,

respectiv aceea de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 C.

pen., raportat la art. 175 lit. c) C. pen., pentru care instanța de fond a

condamnat-o la o pedeapsă privativă de libertate, cu reținerea art. 73 lit. c)

și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Pentru aceleași considerente, Curtea

a apreciat că nu poate fi primită nici cererea inculpatei apelante, privitoare

la înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi

localitatea. S-a concluzionat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpata solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea încheierii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, avându-se în vedere încălcarea

dreptului la apărare a inculpatei apelante N.M.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că în timpul dezbaterilor asupra legalității și temeiniciei

arestării preventive a inculpatei a fost întrerupt de mai multe ori de către

președintele completului, pe motiv că nu sunt concluzii care să se refere la

măsura arestării preventive, motiv pentru care apărătorul ales a refuzat să

continue, iar completul a rămas în pronunțare pe acest aspect.

Recurenta apreciază că i-a fost

încălcat grav dreptul la apărare, iar încheierea pronunțată de instanță este

lovită de nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Examinând cauza sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține

următoarele considerente:

Hotărârea pronunțată nu este supusă

casării, ea fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Conform art. 340 alin. (3) C. proc.

pen., președintele are dreptul să întrerupă pe cei care au cuvântul, dacă în

susținerile lor depășesc limitele cauzei ce se judecă.

Din practicaua hotărârii rezultă că

președintele completului, a întrerupt cuvântul apărătorului, solicitându-i să

pună concluzii numai cu privire la menținerea măsurii arestării preventive,

problema legitimei apărări sau a depășirii limitei legitimei apărări fiind

aspecte ce se vor avea în vedere la soluționarea apelului în fond.

Constatând că instanța a întrerupt

cuvântul apărătorului, cu respectarea dispozițiilor legale, nu se poate

concluziona că a fost încălcat dreptul la apărare.

Art. 172 alin. (8) impune obligația

apărătorului ales să asigure asistența juridică a inculpatului, neavând

posibilitatea legală de a refuza să pună concluzii în situația în care a fost

întrerupt în cuvântul său.

În cauza de față, apărătorul

recurentei a formulat cererile și le-a argumentat, asigurându-se apărarea.

În concluzie, instanța a apreciat că

deja apărătorul și-a îndeplinit obligația, în caz contrar, în situația în care

instanța aprecia că nu s-a efectuat apărarea, iar apărătorul refuză să pună

concluzii, avea posibilitatea, pentru nerespectarea acestei obligații să

sesizeze conducerea baroului de avocați, spre a lua măsuri.

Referitor la legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive, instanța supremă apreciază că a fost

menținută cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin sentința penală nr. 145/P/2006,

Tribunalul Bihor – Oradea a condamnat inculpata N.M.F., în temeiul art. 174

raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., și art.

76 alin. (1) C. pen., la 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C.

pen., și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută măsura arestării preventive.

Inculpata a declarat apel, iar în

ședința publică de la 27 iunie 2006, Curtea de Apel Oradea a pus în discuția

părților, potrivit art. 300

2

cu referire la art. 160

b

C.

proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpatei.

Instanța de fond, în mod corect, a

apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat și

nu se impune revocarea măsurii arestării preventive.

Inculpata a fost trimisă în judecată

și condamnată în primă instanță pentru o infracțiune cu un grad de pericol

social ridicat și pentru buna desfășurare a procesului penal în mod corect s-a

menținut măsura arestării preventive.

Măsura preventivă luată se

înlocuiește cu altă măsură preventivă numai când s-au schimbat temeiurile care

au determinat luarea măsurii, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

În consecință, hotărârea pronunțată

de instanță este legală și temeinică și în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata N.M.F. împotriva încheierii nr. 55/ IA din 27 iunie 2006 a

Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 1765/P/2006.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

iulie 2006.