ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2552/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin Decizia civilă nr. 801 din 31 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva Sentinței civile nr. 1391 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că esența problemei de drept în cauză o reprezintă dacă o hotărâre adoptată de Adunarea generală a membrilor fostei Camere de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București este un act constitutiv sau translativ de proprietate, respectiv transmiterea dreptului de proprietate de la aceasta, fostă persoană juridică, la Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, mai ales în condițiile în care lucrul ce a făcut obiectul dreptului de proprietate se află în patrimoniul unei alte persoane care deține un titlu de proprietate. Sub aspectul caracterului constitutiv de drept nu există nici un temei de drept în baza căruia o hotărâre a membrilor unei organizații neguvernamentale să constituie temeiul constituirii unui drept de proprietate.

De asemenea, sub aspectul transmiterii dreptului de proprietate, nu există nici un temei de drept în baza căruia să se recunoască calitatea de act juridic prin care are loc transmiterea dreptului de proprietate. Atâta timp cât apelanta nu a produs nici un act translativ de proprietate, în mod corect instanța de fond a reținut că o hotărâre de guvern poate legitima un transfer de proprietate și deci poate fi considerat un act translativ de proprietate în condițiile respectării dispozițiilor art. 44 din Constituție, deoarece din probe rezultă că intimata deține un titlu de proprietate pentru imobilul revendicat. 2. Recursul 2.1. Motive Apelanta reclamantă a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 8 C. proc.

civ., criticile vizând, în esență, următoarele aspecte: În mod nelegal instanța de apel a decăzut-o pe apelantă din dreptul de a-și administra probatoriul, și i-a restituit actul depus la dosar, întrucât prin cererea de apel a solicitat și administrarea probei cu înscrisuri. Argumentarea instanței de apel referitor la necesitatea existenței unui act translativ de proprietate este un plus de dovadă din care rezultă că instanța de apel nu a înțeles aspectele juridice deduse judecății. Nu se pune problema unui act translativ de proprietate între Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și orice altă persoană, câtă vreme imobilul în litigiu a fost naționalizat de stat prin Decretul nr. 74/1949.

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București nu a preluat imobilul situat în sectorul 3 în baza Hotărârii Adunării Generale a comercianților din 15 aprilie 2005, iar abrogarea art. 2 din H.G. nr. 709/2005 nu produce nici un efect asupra drepturilor patrimoniale dobândite de către Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București. Adunarea Generală Extraordinară a Membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București întrunită la 15 aprilie 2005 doar a luat act de deciziile Comitetului Executiv. 2.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul este întemeiat, și va fi admis pentru următoarele considerente: La termenul din 31 octombrie 2008, instanța de apel a respins administrarea probei cu înscrisuri solicitată de către apelantă, în aplicarea prevederilor art. 295 „raportat la art. 292 C. proc.

civ., nefiind cerută în cererea de apel”. Din această motivare rezultă că, practic, instanța a decăzut-o pe apelantă din dreptul de administrare a probatoriului solicitat, fără să observe că aceasta a respectat cerințele art. 292 alin. (1) teza I C. proc. civ. Câtă vreme în considerentele sentinței ce fusese atacată cu apel s-a reținut că nu există nicio dovadă din care să rezulte că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a ieșit din patrimoniul Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și a intrat în patrimoniul reclamantei, deși înscrisul a cărui administrare fusese solicitată nu era de natură a proba - doar prin el însuși - existența, în patrimoniul apelantei reclamante, a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, coroborarea lui cu alte dovezi putea conduce la o concluzie contrară celor reținute de prima instanță.

În aceste condiții, nesocotirea de către instanța de apel a „formelor legale” înscrise în art. 295 alin. (2) C. proc. civ. a fost de natură să provoace apelantei o vătămare procesuală care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, astfel încât criticile formulate întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Este întemeiată și critica vizând modul în care instanțele de fond au apreciat calitatea procesuală a reclamantei. În considerentele Deciziei nr. 3108 din 28 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă s-a reținut, cu putere de lucru judecat, faptul că imobilul situat în București, sector 3 „a intrat în mod legal în patrimoniul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București și, ulterior, a fost preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 74/1949”.

În aceleași considerente, se vorbește despre actul prin care reclamanta din acel litigiu - Camera de Comerț și Industrie a României – a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din sectorul 3, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1943. Or, în temeiul acestui contract, a cumpărat Camera de Comerț și Industrie din București iar nu Camera de Comerț și Industrie a României. Mai mult, faptul că reclamanta din prezentul litigiu, și nu Camera de Comerț și Industrie a României, este recunoscută drept proprietară a imobilului ce a format obiectul dosarului finalizat prin Decizia nr. 3108/2004, rezultă și din protocolul de predare-primire a acestui imobil, încheiat între Consiliul Local Sector 3 și Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 4388 din 5 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a stabilit, pornind tot de la nesocotirea Deciziei nr. 3108/2004, faptul că se impune admiterea recursului declarat de Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și continuat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, întrucât în mod nelegal instanțele inferioare consideraseră că această parte nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Împrejurarea că prin H.G. nr. 1187 din 4 octombrie 2007 a fost abrogat art. 2 din H.G.

nr. 709/2005 privind recunoașterea înființării Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, nu poate conduce la concluzia lipsei de calitate procesuală a reclamantei în acțiunea în revendicare a imobilului în litigiu, câtă vreme acest imobil nu a fost dobândit în temeiul Statutului Camerei adoptat de Adunarea generală a comercianților din 15 aprilie 2005. Prin Decretul nr. 74/1949 au fost desființate camerele de comerț și industrie, cu excepția Camerei de Comerț și Industrie București, parte în contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1943. Or, din succesiunea actelor normative adoptate în privința acestei persoane juridice rezultă că reclamanta este continuatoarea Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, înființată în anul 1868. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că instanțele de fond au pronunțat o soluție nelegală atunci când au apreciat că reclamanta nu are calitate procesuală activă, astfel încât criticile formulate întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi admis și hotărârea instanței de apel va fi casată în sensul că apelul va fi admis iar sentința va fi desființată, cu trimiterea cauzei la același tribunal spre judecarea fondului acțiunii în revendicare. Având în vedere că soluția dată cererii de chemare în garanție a avut drept justificare admiterea excepției lipsei de calitate procesuală activă, ceea ce a dus la respingerea cererii incidentale pentru lipsa interesului, cu ocazia rejudecării va fi analizată și această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 801 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și în consecință: Casează decizia și admite apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1391 din 9 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.