ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2552/2010

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 801 din 31 octombrie

2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București

împotriva Sentinței civile nr. 1391 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că esența problemei de drept în cauză o

reprezintă dacă o hotărâre adoptată de Adunarea generală a membrilor fostei

Camere de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București este un

act constitutiv sau translativ de proprietate, respectiv transmiterea dreptului

de proprietate de la aceasta, fostă persoană juridică, la Camera de Comerț și

Industrie a Municipiului București, mai ales în condițiile în care lucrul ce a

făcut obiectul dreptului de proprietate se află în patrimoniul unei alte

persoane care deține un titlu de proprietate.

Sub aspectul

caracterului constitutiv de drept nu există nici un temei de drept în baza

căruia o hotărâre a membrilor unei organizații neguvernamentale să constituie

temeiul constituirii unui drept de proprietate. De asemenea, sub aspectul

transmiterii dreptului de proprietate, nu există nici un temei de drept în baza

căruia să se recunoască calitatea de act juridic prin care are loc transmiterea

dreptului de proprietate.

Atâta timp cât

apelanta nu a produs nici un act translativ de proprietate, în mod corect

instanța de fond a reținut că o hotărâre de guvern poate legitima un transfer

de proprietate și deci poate fi considerat un act translativ de proprietate în

condițiile respectării dispozițiilor art. 44 din Constituție, deoarece din

probe rezultă că intimata deține un titlu de proprietate pentru imobilul

revendicat.

2.1. Motive

Apelanta reclamantă a

declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 8 C.

proc. civ., criticile vizând, în esență, următoarele aspecte:

În mod nelegal

instanța de apel a decăzut-o pe apelantă din dreptul de a-și administra

probatoriul, și i-a restituit actul depus la dosar, întrucât prin cererea de

apel a solicitat și administrarea probei cu înscrisuri.

Argumentarea

instanței de apel referitor la necesitatea existenței unui act translativ de

proprietate este un plus de dovadă din care rezultă că instanța de apel nu a

înțeles aspectele juridice deduse judecății. Nu se pune problema unui act

translativ de proprietate între Camera de Comerț și Industrie a Municipiului

București și orice altă persoană, câtă vreme imobilul în litigiu a fost

naționalizat de stat prin Decretul nr. 74/1949.

Camera de Comerț și

Industrie a Municipiului București nu a preluat imobilul situat în sectorul 3

în baza Hotărârii Adunării Generale a comercianților din 15 aprilie 2005, iar

abrogarea art. 2 din H.G. nr. 709/2005 nu produce nici un efect asupra

drepturilor patrimoniale dobândite de către Camera de Comerț și Industrie a

Municipiului București.

Adunarea Generală

Extraordinară a Membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului

București întrunită la 15 aprilie 2005 doar a luat act de deciziile Comitetului

Executiv.

2.2. Analiza făcută

de instanța de recurs

Recursul este

întemeiat, și va fi admis pentru următoarele considerente:

La termenul din 31

octombrie 2008, instanța de apel a respins administrarea probei cu înscrisuri

solicitată de către apelantă, în aplicarea prevederilor art. 295 „raportat la

art. 292 C. proc. civ., nefiind cerută în cererea de apel”. Din această

motivare rezultă că, practic, instanța a decăzut-o pe apelantă din dreptul de

administrare a probatoriului solicitat, fără să observe că aceasta a respectat

cerințele art. 292 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Câtă vreme în

considerentele sentinței ce fusese atacată cu apel s-a reținut că nu există nicio

dovadă din care să rezulte că dreptul de proprietate asupra imobilului în

litigiu a ieșit din patrimoniul Camerei de Comerț și Industrie a României și a

Municipiului București și a intrat în patrimoniul reclamantei, deși înscrisul a

cărui administrare fusese solicitată nu era de natură a proba - doar prin el

însuși - existența, în patrimoniul apelantei reclamante, a dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu, coroborarea lui cu alte dovezi putea

conduce la o concluzie contrară celor reținute de prima instanță.

În aceste condiții,

nesocotirea de către instanța de apel a „formelor legale” înscrise în art. 295

alin. (2) C. proc. civ. a fost de natură să provoace apelantei o vătămare

procesuală care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, astfel

încât criticile formulate întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Este întemeiată și

critica vizând modul în care instanțele de fond au apreciat calitatea

procesuală a reclamantei.

În considerentele

Deciziei nr. 3108 din 28 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă s-a reținut, cu putere de lucru judecat, faptul că imobilul

situat în București, sector 3 „a intrat în mod legal în patrimoniul Camerei de

Comerț și Industrie a Municipiului București și, ulterior, a fost preluat

abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 74/1949”.

În aceleași

considerente, se vorbește despre actul prin care reclamanta din acel litigiu -

Camera de Comerț și Industrie a României – a dobândit dreptul de proprietate

asupra imobilului din sectorul 3, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare

din 21 decembrie 1943. Or, în temeiul acestui contract, a cumpărat Camera de

Comerț și Industrie din București iar nu Camera de Comerț și Industrie a

României.

Mai mult, faptul că

reclamanta din prezentul litigiu, și nu Camera de Comerț și Industrie a

României, este recunoscută drept proprietară a imobilului ce a format obiectul

dosarului finalizat prin Decizia nr. 3108/2004, rezultă și din protocolul de

predare-primire a acestui imobil, încheiat între Consiliul Local Sector 3 și

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București.

Pe de altă parte,

prin Decizia nr. 4388 din 5 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală a stabilit, pornind tot de la

nesocotirea Deciziei nr. 3108/2004, faptul că se impune admiterea recursului

declarat de Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului

București și continuat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului

București, întrucât în mod nelegal instanțele inferioare consideraseră că

această parte nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că prin

H.G. nr. 1187 din 4 octombrie 2007 a fost abrogat art. 2 din H.G. nr. 709/2005

privind recunoașterea înființării Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului

București, nu poate conduce la concluzia lipsei de calitate procesuală a

reclamantei în acțiunea în revendicare a imobilului în litigiu, câtă vreme

acest imobil nu a fost dobândit în temeiul Statutului Camerei adoptat de

Adunarea generală a comercianților din 15 aprilie 2005. Prin Decretul nr.

74/1949 au fost desființate camerele de comerț și industrie, cu excepția

Camerei de Comerț și Industrie București, parte în contractul de vânzare-cumpărare

din 21 decembrie 1943. Or, din succesiunea actelor normative adoptate în

privința acestei persoane juridice rezultă că reclamanta este continuatoarea

Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, înființată în anul

1868.

Având în vedere cele

mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că instanțele de fond au pronunțat o

soluție nelegală atunci când au apreciat că reclamanta nu are calitate

procesuală activă, astfel încât criticile formulate întrunesc cerințele art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi admis și hotărârea instanței de apel va

fi casată în sensul că apelul va fi admis iar sentința va fi desființată, cu

trimiterea cauzei la același tribunal spre judecarea fondului acțiunii în revendicare.

Având în vedere că

soluția dată cererii de chemare în garanție a avut drept justificare admiterea

excepției lipsei de calitate procesuală activă, ceea ce a dus la respingerea

cererii incidentale pentru lipsa interesului, cu ocazia rejudecării va fi analizată

și această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București

împotriva Deciziei nr. 801 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă și în consecință:

Casează decizia și

admite apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1391 din 9

noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Desființează sentința

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.