ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2010

Deliberând în conformitate cu dispozițiile

art. 256 C. proc. civ. asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 319 din 19

februarie 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, Prefectura Municipiului București, Consiliul Local al

sectorului 2 prin primar și SC F. SA. A fost respinsă acțiunea în

contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără

calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă acțiunea reclamantului

R.M.D. împotriva pârâtului Municipiului București prin primar ca neîntemeiată.

În motivarea acestei sentințe

Tribunalul a reținut că reclamantul a formulat la 20 iunie 2007 o contestație

în temeiul Legii nr. 10/2001, în legătură cu un drept revendicat prin

notificarea nr. 5113 din 14 noiembrie 2001, ce formează obiectului dosarului

nr. 19639 din 19 noiembrie 2001 depus în condițiile legii la Primăria

municipiului București pentru un imobil situat în sector 2, București.

Prin acțiune s-a mai solicitat

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 517 din 31

octombrie 1996, prin care Statul neproprietar a vândut chiriașilor imobilul.

În ședința publică din 11 decembrie 2001

s-a constatat transmisă convențional calitatea procesuală activă de la

reclamanta R.F. la R.M.D. urmare contractului de cesiune de drepturi litigioase

nr. 967/2007 din 22 noiembrie 2007.

Tribunalul analizând raportul

juridic dedus judecății a constatat că numai Municipiul București este în

prezent „deținător” în sensul Legii nr. 10/2001 și exercită în numele Statului

dreptul de proprietate publică și care trebuie să emită dispoziție motivată,

împrejurare față de care ceilalți pârâți, persoane juridice nu au calitate

procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut

că prin notificarea nr. 5113/2001 reclamantul R.M.D. a solicitat în nume

propriu, Primăriei București restituirea imobilului situat în București sector

2.

S-a constatat așadar că acesta a

acționat în nume propriu și nu de mandatar al numitei R.F. care este „persoană

îndreptățită” în temeiul Legii nr. 10/2001, dar care nu a depus nicio

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul pe care aceasta l-a moștenit

de la autorii săi.

S-a reținut că imobilul a fost

preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin decizia 2413/1983 de la fostul

proprietar, R.F., cu plată.

Reclamantul nu a avut un drept de

proprietate asupra imobilului la data preluării, ci ulterior l-a dobândit prin

donație de la fostul proprietar.

S-a apreciat că donația nu a fost

valabil încheiată pentru a produce efectele juridice translative de proprietate

părțile trebuind să-și exprime consimțământul printr-un act autentic,

Tribunalul a constatat nevalabilitatea donației pentru că oferta donatoarei nu

a îmbrăcat forma autentică.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 64 din 28 ianuarie 2009 a admis apelul

reclamantului, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare pe fond

Tribunalului București.

În motivarea soluției Curtea a

constatat în primul rând că nu sunt fondate criticile apelantului reclamant

referitoare la modul în care s-a soluționat excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor publice,

Consiliul local sector 2, Prefectura Municipiului București și SC F. SA, singurul

deținător al imobilului în care art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 fiind

corect aplicat ca fiind Municipiul București.

Curtea a apreciat că instanța de

fond a soluționat cauza în mod greșit pe excepția calității procesuale active

fără a intra în cercetarea fondului pricinii.

S-a considerat că în mod greșit s-a

apreciat că donația invocată nu îndeplinește condiția formei autentice

prevăzută de art. 813 C. civ.

Contractul de donație încheiat la

Weisbaden la 6 decembrie 1982 poartă pe verso încheierea de legalizare nr. 3231

din 9 decembrie 1982 efectuată de Ambasada României în Republica Federală

Germania.

Ca urmare, s-a apreciat că urmare

efectelor produse de acest contract, reclamantul a dobândit calitatea de a

solicita în temeiul Legii nr. 10/2001, bunul cu privire la care a intervenit și

contractul de cesiune de drepturi litigioase la 27 noiembrie 2007.

Împotriva deciziei Curții de apel au

declarat recurs Municipiul București prin Primarul general și Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice.

În recursul său Municipiul București

a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând soluția Curții

de apel pentru că în mod neîntemeiat a considerat că reclamantul a făcut dovezi

referitoare la calitatea de persoană îndreptățită în sensul art.3 din Legea nr.

10/2001. Reclamantul a formulat notificarea în nume propriu și nu în numele

autoarei de la momentul preluării bunului.

În recursul său recurentul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat soluția curții de apel

pentru motivul prevăzut de art. 304, pct. 7 C. proc. civ. În fapt s-a arătat că

hotărârea cuprinde motive contradictorii. Deși în considerente se arată că nu

sunt fondate criticile formulate de reclamant în privința modului de

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, totuși în

dispozitivul deciziei se trimite cauza spre rejudecare prin desființarea în

totalitate a sentinței apelate.

Analizând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate se constată următoarele:

Recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce

succed. Într-adevăr se constată că în considerentele deciziei Curtea de apel a

reținut neîntemeiate criticile formulate de apelantul reclamant cât privește

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, printre

alții.

Raționamentul instanței este corect însă nu a fost

urmat și de hotărârea luată și transpusă în dispozitiv prin desființarea

sentinței nr. 319 din 19 februarie 2008 în totalitate și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Ca urmare, găsindu-se întemeiat motivul de

recurs invocat potrivit prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va

modifica în parte decizia 64 din 28 ianuarie 2009, în sensul că se va păstra

dispozitivul sentinței civile nr.319/2008 cât privește respingerea acțiunii în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul finanțelor Publice, Prefectura

Municipiului București, Consiliul Local al sectorului 2 și SC F. SA

Recursul pârâtului Municipiul București este

neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În mod corect s-a stabilit de către Curtea de

apel că reclamantul are calitate procesuală în înțelesul Legii nr. 10/2001 de

persoană îndreptățită.

Este adevărat că donația invocată, prin care, în

anul 1982 fosta proprietară, R.F. i-a donat reclamantului totalitatea bunurilor

imobile și mobile moștenite de mine în R.S.R., de la părinții R.R. și R.W. și de

la bunica R.S., nu a produs efectele juridice proprii unei donații, prin trecerea

bunului în proprietatea reclamantului.

Lipsa de efecte juridice translative de

proprietate se datorează nu lipsei formei autentice a ofertei - actul fiind

autentificat de un funcționar consular împuternicit cu aceste atribuții ci - lipsei

acceptării ofertei printr-un înscris autentic care să emane de la reclamant, în

această materie neproducând efect o acceptare tacită.

Sub acest aspect, motivarea dată de instanța de

apel în sensul că donația a fost încheiată cu respectarea condițiilor impuse de

art. 813 C. civ., nu se regăsește în cazul dedus judecății și probelor

administrate pentru că acceptarea nu s-a făcut în condițiile prevăzute de art. 814

C. proc. civ.

Soluția instanței de apel este însă corectă,

motivarea urmând a fi înlocuită, cu următoarea argumentare.

Actele încheiate între reclamant și fosta

proprietară a imobilului în discuție (donația informă, supusă unei ratificări

ulterioare, cesiunea de drepturi litigioase) lasă fără putință de tăgadă să se

înțeleagă voința comună a părților, aceea de a transmite bunul din patrimoniul

moștenitoarei fostei proprietare în patrimoniul reclamantului.

Având în vedere regulile de

interpretare a convențiilor stabilite de codul civil în art. 977-985, convenția

încheiată între părți, care nu poate produce efecte în forma realizată, pentru

neîndeplinirea condițiilor expres prevăzute pentru o atare convenție, va trebui

să fie interpretată în sensul în care poate produce efectele juridice urmărite

de părți și desprinse din voința lor comună.

Ca urmare, donația informă poate fi interpretată

ca un contract de mandat pe care fosta proprietară l-a dat pentru ca acesta să

întreprindă în numele ei și pentru ea toate actele necesare în vederea recuperării

bunului moștenit de la antecesorii săi.

Sub acest aspect cererile reclamantului,

concretizate inițial prin notificarea din 2001 formulată în nume propriu și,

ulterior, de acțiunea în contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, în

reprezentarea fostei proprietare, apar ca fiind făcute de o persoană

îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.

Astfel moștenitoarea fostei proprietare a

înțeles să transmită reclamantului dreptul ca acesta să se ocupe de bunul pe

care ea l-a moștenit de la părinții și bunica sa iar apoi dată fiind imperfecțiunea

„transmiterii” prin donație, i-a vândut reclamantului drepturile sale litigante

și, ca efect, reclamantul a luat poziția procesuală de titular al dreptului

pretins.

Pe cale de consecință în mod corect s-a dispus

casarea cu trimitere spre rejudecare pe fond a acțiunii reclamantului îndreptată

numai împotriva pârâtului Municipiul București prin Primarul General.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 64 din 28 ianuarie

2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o modifică în

parte în sensul că desființează în parte sentința civilă nr. 319 din 19

februarie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Păstrează dispozițiile sentinței referitoare la

respingerea acțiunii în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, Prefectura mun. București, Consiliul Local al sect. 2, prin

primar și SC F. SA.

Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei

64/2009.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin primarul general împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.