ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1169/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 10 din 13 septembrie 2001, Consiliul de administrație al SC V. SA, a respins cererea - formulată de notificatorii M.N. și M.C., în baza Legii nr. 10/2001 – vizând restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1 (compus din teren, în suprafață de 934,10 mp și construcții) cu motivarea că nemișcătorul a fost trecut cu titlu valabil în proprietatea statului și este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizată cu respectarea dispozițiilor legale, conform certificatului de proprietate seria M05, nr. 0271 din 20 august 1996. La 26 octombrie 2001, persoanele îndreptățite au contestat această decizie, solicitând instanței – în contradictoriu cu SC V. SA – să oblige pârâta de a le restitui în natură imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea.

Urmare unui prim ciclu procesual, finalizat prin casarea, de către Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, ambelor hotărâri date în cauză și trimiterea dosarului primei instanțe, în vederea judecării pe fond a contestației, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1015 din 4 noiembrie 2003, a respins ca neîntemeiată plângerea reținând că, deși contestatorii susțin că autoarea lor era exceptată de la naționalizare ei nu „dublează” această afirmație cu vreo dovadă, simpla invocare a Decretului nr. 92/1950, nefiind suficientă pentru aprecierea nevalabilității titlului. Ca atare, conchide instanța fondului, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din lege, iar cererea de restituire a fost corect respinsă, contestatorii având însă dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă care, prin decizia nr. 1728 din 20 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul contestatorilor. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de reclamanți, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care, prin decizia nr. 8413 din 20 octombrie 2006 a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași curte de apel, reținând că instanța a omis a cerceta motivul de apel ce viza preluarea imobilului fără titlu valabil, lămurirea acestei chestiuni având consecințe importante sub aspectul aplicabilității art. 29 din lege.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 590 din 24 septembrie 2007, a respins ca nefondat apelul contestatorilor reținând în esență că ambele cerințe ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sunt îndeplinite, în sensul că imobilul se află evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale, alta decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2) iar această societate comercială, este legal privatizată. Tot astfel, se mai arată, nu se contestă că intimata a format obiectul unor proceduri de privatizare prin vânzarea de către stat a pachetului majoritar de acțiuni. Susținerea apelanților, în sensul că imobilele naționalizate, indiferent de modalitatea preluării, nu puteau face obiectul privatizării, pornește de la o premisă greșită.

În realitate conchide instanța, nu imobilul formează obiectul privatizării, ci societatea comercială, ca persoană juridică, prin transferul acțiunilor de la stat, la persoane de drept privat. Or, activele societății comerciale privatizate, nu trec în proprietatea altei persoane, ci rămân în patrimoniul aceleiași societăți comerciale privatizate, singura schimbare privind structura și natura acționariatului. În cauză, au declarat recurs în termen legal contestatorii M.N. și M.C. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - imobilul din București, sector 1, ce a aparținut autoarei N.E., a fost preluat abuziv în proprietatea statului, fiind naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 deși aceasta era exceptată, prin sentința nr. 12952 din 7 octombrie 1997, rămasă irevocabilă, a Judecătoriei Sectorului 1 București statuându-se că nemișcătorul a fost preluat fără titlu.

- nu s-au administrat suficiente probe, conform îndrumărilor ultimei decizii de casare, din care să rezulte dacă imobilul notificat a intrat sau nu în patrimoniul SC V. SA, simplul certificat de atestare a dreptului de proprietate – emis în anul 1996 – neconferindu-i acesteia calitatea de proprietar, situație în care dispozițiile art. 29 din lege, nu se aplică. - prin privatizare, s-au vândut acțiuni iar nu active, neexistând probe care să ateste că imobilul ar aparține patrimoniului SC V. SA. - certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei este un act administrativ inferior titlului lor de proprietate.

De altfel, clădirile nu se regăsesc în nici o evidență contabilă iar cadastrul întocmit de SC V. SA include adresa din P. nr. 13 – 17, deși imobilul de la nr. 13, a fost retrocedat încă din anul 1993. - suprafața de teren prevăzută în anexele actelor de privatizare este de peste 3000 mp pentru imobilul din str. P. nr. 15, deși actul dotal se referă la 934 mp, cadastrul fiind întocmit greșit, ceea ce denotă „reaua credință” a SC V. SA. - privatizarea SC V. SA, s-a făcut cu încălcarea legii, întrucât până în anul 1989, pârâta nu a avut imobilul în proprietate și ca atare, nu se putea „împroprietări” cu acesta.

- certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu are relevanță în cauză, întrucât provine de la un non dominus . La termenul din 31 martie 2009, C.V.F., prin avocat, a depus o cerere de intervenție în interesul intimatei pârâte SC V. SA, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamanți întrucât ea este singura moștenitoare a averii rămasă de pe urma autoarei N.E.(E.) care, prin testamentul olograf din 21 noiembrie 1973, i-a lăsat toată averea sa mobilă și imobilă, cu excepția unor bunuri mobile, strict individualizate. De altfel, se mai arată, imobilul în legătură cu care contestatorii au formulat notificarea, face obiectul unei acțiuni în revendicare formulată de intervenientă, acțiune aflată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Instanțele au statuat corect asupra aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și respectiv a îndeplinirii celor două cerințe ale textului: evidențierea imobilului solicitat spre restituire în patrimoniul unei societăți comerciale și realizarea procesului de privatizare al societății deținătoare. Astfel, așa cum în mod judicios s-a reținut, procesul de privatizare al intimatei pârâte s-a finalizat la 20 august 1996, fiind emis în temeiul H.G. nr. 480/1994 certificatul de atestare a dreptului de proprietate, asupra suprafeței totale de 64.955 mp, din care face parte și terenul în litigiu.

Ulterior, prin încheierea nr. 1373/2000, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea SC V. SA și a dispus intabularea dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului înscris în C.F. 5040 București, cu nr. cadastral 3534, de sub P II/1, cu titlu de „drept de atestare”.

Potrivit fișei bunului, cu numărul cadastral 3534, întocmită în vederea înscrierii în cartea funciară, imobilul din București, str. P. nr. 15, sector 1, se compune, conform planului cadastral, din teren în suprafață de 3081,57 mp și opt corpuri de clădire, cu destinația de magazii, vestiare, punct termic, grup social, magazin etc. Anterior finalizării procesului de privatizare, Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 5464 din 1 iunie 1995, irevocabilă, a admis acțiunea formulată de SC V. SA și a constatat că reclamanta este titulara dreptului de administrare asupra terenului mai sus indicat, pe care-l deține în patrimoniul social de peste 45 de ani, fiind înregistrată cu acest teren la circa financiară sector 1, unde în tot acest interval a achitat taxele aferente.

Nu este fondată susținerea recurenților vizând constatarea, prin hotărâre judecătorească, a preluării fără titlu a imobilului, sentința civilă nr. 12952 din 7 octombrie 1997, pronunțată în soluționarea acțiunii în revendicare formulată de intervenienta C.V.F., privind un alt imobil și anume cel din București. De altfel, din considerentele acestei hotărâri, intrată în puterea lucrului judecat (f. 53 – dosar recurs) rezultă că intervenienta, în calitate de soră, este unica moștenitoare, ca legatar universal, după autoarea N.E., fosta proprietară a imobilului (f. 53 – dosar recurs). Ca atare, în acord și cu dispozițiile art. 20 (2) din Legea nr. 15/1990, nu se poate susține că pârâta nu a produs probe din care să rezulte că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul său, urmare finalizării procesului de privatizare.

Nu poate fi primită nici critica vizând obiectul privatizării societății pârâte, în sensul că s-au vândut acțiuni iar nu active, în condițiile în care (chiar dacă patrimoniul s-a vândut sub forma acțiunilor) acestea, ca titluri de valoare, conțin toate caracteristicile juridice ale bunurilor pe care le reprezintă. Astfel, o eventuală diminuare a patrimoniului ar presupune și diminuarea valorii acțiunilor. Cât privește susținerile recurenților, referitoare la faptul că titlul lor, care emana de la adevăratul proprietar ar fi mai bine caracterizat decât titlul pârâtei, se impune precizarea că o eventuală comparare a acestor titluri nu s-ar fi putut face decât într-o acțiune fondată pe dreptul comun, având ca obiect revendicarea imobilului.

Or, în speță, cadrul juridic al cererii, dat prin însăși voința reclamanților, este cel al contestației formulată în baza dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în care rolul instanței este de a dispune asupra legalității măsurii vizând respingerea cererii de restituire a imobilului, de către unitatea deținătoare. În ceea ce privește neconcordanțele dintre suprafața individualizată în actul dotal – emis în favoarea autoarei N.E.(E) – ca fiind situată în str. P. nr. 15 (934 mp) și suprafața înscrisă în anexele actului de privatizare (3082 mp) ca aparținând aceluiași imobil; din adresa nr. 5294 din 23 aprilie 2003, emisă de Direcția Patrimoniu, Evidență Proprietăți și Cadastru a Primăriei Municipiului București (fila 85 dos.

recurs) rezultă că în evidențele cadastrale, întocmite pe bază de declarație la nivelul anului 1986, figurează înscris imobilul cu nr. 13 – 17, pe str. P., sector 1, ce este format din imobilele ce au purtat nr. 13, 15 și 17 de pe aceeași stradă, imobile ce sunt incluse în suprafața totală de 3082 mp în legătură cu care SC V. SA a solicitat avizarea documentației depusă în vederea obținerii titlului de proprietate conform prevederilor H.G. nr. 834/1991. Tot astfel, contrar afirmațiilor celor doi recurenți, imobilul situat în București, sector 1, compus din 500 mp teren și construcție – atelier – a fost revendicat de M.S., mama reclamanților, prin acțiunea formulată la 26 iunie 2000, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, iar nu anterior întocmirii documentației cadastrale în vederea atestării și respectiv înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, (a se vedea f. 53 dosar recurs).

Nu s-a făcut de asemenea dovada încălcării legii cu prilejul privatizării SC V. SA, susținerile recurenților nefiind concretizate decât în simple afirmații din moment ce nu s-au atacat în instanță nici contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, încheiat cu Fondul Proprietății de Stat și nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în anexa căruia este cuprins și imobilul în litigiu. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.N. și M.C. împotriva deciziei nr. 590 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.