ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1169/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin hotărârea nr. 10 din 13

septembrie 2001, Consiliul de administrație al SC V. SA, a respins cererea -

formulată de notificatorii M.N. și M.C., în baza Legii nr. 10/2001 – vizând

restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1 (compus din

teren, în suprafață de 934,10 mp și construcții) cu motivarea că nemișcătorul a

fost trecut cu titlu valabil în proprietatea statului și este evidențiat în

patrimoniul unei societăți comerciale privatizată cu respectarea dispozițiilor legale,

conform certificatului de proprietate seria M05, nr. 0271 din 20 august 1996.

La 26 octombrie 2001, persoanele

îndreptățite au contestat această decizie, solicitând instanței – în

contradictoriu cu SC V. SA – să oblige pârâta de a le restitui în natură

imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea.

Urmare unui prim ciclu procesual,

finalizat prin casarea, de către Curtea Supremă de Justiție, secția civilă,

ambelor hotărâri date în cauză și trimiterea dosarului primei instanțe, în

vederea judecării pe fond a contestației, Tribunalul București, secția a III-a civilă,

prin sentința nr. 1015 din 4 noiembrie 2003, a respins ca neîntemeiată

plângerea reținând că, deși contestatorii susțin că autoarea lor era exceptată

de la naționalizare ei nu „dublează” această afirmație cu vreo dovadă, simpla

invocare a Decretului nr. 92/1950, nefiind suficientă pentru aprecierea

nevalabilității titlului.

Ca atare, conchide instanța

fondului, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din lege, iar cererea

de restituire a fost corect respinsă, contestatorii având însă dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă care, prin decizia nr. 1728 din 20

septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul contestatorilor.

Recursul declarat împotriva acestei

hotărâri de reclamanți, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, care, prin decizia nr. 8413 din 20

octombrie 2006 a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare, la

aceeași curte de apel, reținând că instanța a omis a cerceta motivul de apel ce

viza preluarea imobilului fără titlu valabil, lămurirea acestei chestiuni având

consecințe importante sub aspectul aplicabilității art. 29 din lege.

În rejudecare, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 590 din 24 septembrie 2007, a

respins ca nefondat apelul contestatorilor reținând în esență că ambele cerințe

ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sunt îndeplinite, în sensul că

imobilul se află evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale, alta

decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2) iar această societate

comercială, este legal privatizată.

Tot astfel, se mai arată, nu se

contestă că intimata a format obiectul unor proceduri de privatizare prin

vânzarea de către stat a pachetului majoritar de acțiuni.

Susținerea apelanților, în sensul că

imobilele naționalizate, indiferent de modalitatea preluării, nu puteau face

obiectul privatizării, pornește de la o premisă greșită.

În realitate conchide instanța, nu

imobilul formează obiectul privatizării, ci societatea comercială, ca persoană

juridică, prin transferul acțiunilor de la stat, la persoane de drept privat.

Or, activele societății comerciale privatizate,

nu trec în proprietatea altei persoane, ci rămân în patrimoniul aceleiași

societăți comerciale privatizate, singura schimbare privind structura și natura

acționariatului.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal contestatorii M.N. și M.C. care, invocând temeiul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- imobilul din București, sector 1,

ce a aparținut autoarei N.E., a fost preluat abuziv în proprietatea statului,

fiind naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 deși aceasta era exceptată, prin

sentința nr. 12952 din 7 octombrie 1997, rămasă irevocabilă, a Judecătoriei

Sectorului 1 București statuându-se că nemișcătorul a fost preluat fără titlu.

- nu s-au administrat suficiente

probe, conform îndrumărilor ultimei decizii de casare, din care să rezulte dacă

imobilul notificat a intrat sau nu în patrimoniul SC V. SA, simplul certificat

de atestare a dreptului de proprietate – emis în anul 1996 – neconferindu-i

acesteia calitatea de proprietar, situație în care dispozițiile art. 29 din

lege, nu se aplică.

- prin privatizare, s-au vândut

acțiuni iar nu active, neexistând probe care să ateste că imobilul ar aparține

patrimoniului SC V. SA.

- certificatul de atestare a

dreptului de proprietate al pârâtei este un act administrativ inferior titlului

lor de proprietate. De altfel, clădirile nu se regăsesc în nici o evidență

contabilă iar cadastrul întocmit de SC V. SA include adresa din P. nr. 13 – 17,

deși imobilul de la nr. 13, a fost retrocedat încă din anul 1993.

- suprafața de teren prevăzută în

anexele actelor de privatizare este de peste 3000 mp pentru imobilul din str. P.

nr. 15, deși actul dotal se referă la 934 mp, cadastrul fiind întocmit greșit,

ceea ce denotă „reaua credință” a SC V. SA.

- privatizarea SC V. SA, s-a făcut

cu încălcarea legii, întrucât până în anul 1989, pârâta nu a avut imobilul în

proprietate și ca atare, nu se putea „împroprietări” cu acesta.

- certificatul de atestare a

dreptului de proprietate nu are relevanță în cauză, întrucât provine de la un

non

dominus

.

La termenul din 31 martie 2009, C.V.F.,

prin avocat, a depus o cerere de intervenție în interesul intimatei pârâte SC

V. SA, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamanți

întrucât ea este singura moștenitoare a averii rămasă de pe urma autoarei N.E.(E.)

care, prin testamentul olograf din 21 noiembrie 1973, i-a lăsat toată averea sa

mobilă și imobilă, cu excepția unor bunuri mobile, strict individualizate.

De altfel, se mai arată, imobilul în

legătură cu care contestatorii au formulat notificarea, face obiectul unei

acțiuni în revendicare formulată de intervenientă, acțiune aflată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Instanțele au statuat corect asupra

aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 și respectiv a îndeplinirii celor două cerințe ale textului:

evidențierea imobilului solicitat spre restituire în patrimoniul unei societăți

comerciale și realizarea procesului de privatizare al societății deținătoare.

Astfel, așa cum în mod judicios s-a

reținut, procesul de privatizare al intimatei pârâte s-a finalizat la 20 august

1996, fiind emis în temeiul H.G. nr. 480/1994 certificatul de atestare a

dreptului de proprietate, asupra suprafeței totale de 64.955 mp, din care face

parte și terenul în litigiu.

Ulterior, prin încheierea nr.

1373/2000, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea SC V. SA și a

dispus intabularea dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului

înscris în C.F. 5040 București, cu nr. cadastral 3534, de sub P II/1, cu titlu

de „drept de atestare”.

Potrivit fișei bunului, cu numărul

cadastral 3534, întocmită în vederea înscrierii în cartea funciară, imobilul

din București, str. P. nr. 15, sector 1, se compune, conform planului

cadastral, din teren în suprafață de 3081,57 mp și opt corpuri de clădire, cu

destinația de magazii, vestiare, punct termic, grup social, magazin etc.

Anterior finalizării procesului de

privatizare, Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 5464

din 1 iunie 1995, irevocabilă, a admis acțiunea formulată de SC V. SA și a

constatat că reclamanta este titulara dreptului de administrare asupra terenului

mai sus indicat, pe care-l deține în patrimoniul social de peste 45 de ani,

fiind înregistrată cu acest teren la circa financiară sector 1, unde în tot

acest interval a achitat taxele aferente.

Nu este fondată susținerea recurenților

vizând constatarea, prin hotărâre judecătorească, a preluării fără titlu a

imobilului, sentința civilă nr. 12952 din 7 octombrie 1997, pronunțată în

soluționarea acțiunii în revendicare formulată de intervenienta C.V.F., privind

un alt imobil și anume cel din București.

De altfel, din considerentele

acestei hotărâri, intrată în puterea lucrului judecat (f. 53 – dosar recurs)

rezultă că intervenienta, în calitate de soră, este unica moștenitoare, ca

legatar universal, după autoarea N.E., fosta proprietară a imobilului (f. 53 –

dosar recurs).

Ca atare, în acord și cu

dispozițiile art. 20 (2) din Legea nr. 15/1990, nu se poate susține că pârâta

nu a produs probe din care să rezulte că imobilul în litigiu a intrat în

patrimoniul său, urmare finalizării procesului de privatizare.

Nu poate fi primită nici critica

vizând obiectul privatizării societății pârâte, în sensul că s-au vândut

acțiuni iar nu active, în condițiile în care (chiar dacă patrimoniul s-a vândut

sub forma acțiunilor) acestea, ca titluri de valoare, conțin toate

caracteristicile juridice ale bunurilor pe care le reprezintă.

Astfel, o eventuală diminuare a

patrimoniului ar presupune și diminuarea valorii acțiunilor.

Cât privește susținerile

recurenților, referitoare la faptul că titlul lor, care emana de la adevăratul

proprietar ar fi mai bine caracterizat decât titlul pârâtei, se impune

precizarea că o eventuală comparare a acestor titluri nu s-ar fi putut face

decât într-o acțiune fondată pe dreptul comun, având ca obiect revendicarea

imobilului.

Or, în speță, cadrul juridic al

cererii, dat prin însăși voința reclamanților, este cel al contestației

formulată în baza dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în

care rolul instanței este de a dispune asupra legalității măsurii vizând

respingerea cererii de restituire a imobilului, de către unitatea deținătoare.

În ceea ce privește neconcordanțele

dintre suprafața individualizată în actul dotal – emis în favoarea autoarei N.E.(E)

– ca fiind situată în str. P. nr. 15 (934 mp) și suprafața înscrisă în anexele

actului de privatizare (3082 mp) ca aparținând aceluiași imobil; din adresa nr.

5294 din 23 aprilie 2003, emisă de Direcția Patrimoniu, Evidență Proprietăți și

Cadastru a Primăriei Municipiului București (fila 85 dos. recurs) rezultă că în

evidențele cadastrale, întocmite pe bază de declarație la nivelul anului 1986,

figurează înscris imobilul cu nr. 13 – 17, pe str. P., sector 1, ce este format

din imobilele ce au purtat nr. 13, 15 și 17 de pe aceeași stradă, imobile ce

sunt incluse în suprafața totală de 3082 mp în legătură cu care SC V. SA a

solicitat avizarea documentației depusă în vederea obținerii titlului de

proprietate conform prevederilor H.G. nr. 834/1991.

Tot astfel, contrar afirmațiilor

celor doi recurenți, imobilul situat în București, sector 1, compus din 500 mp

teren și construcție – atelier – a fost revendicat de M.S., mama reclamanților,

prin acțiunea formulată la 26 iunie 2000, înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, iar nu anterior întocmirii documentației

cadastrale în vederea atestării și respectiv înscrierii dreptului de proprietate

al pârâtei în cartea funciară, (a se vedea f. 53 dosar recurs).

Nu s-a făcut de asemenea dovada

încălcării legii cu prilejul privatizării SC V. SA, susținerile recurenților

nefiind concretizate decât în simple afirmații din moment ce nu s-au atacat în

instanță nici contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, încheiat cu Fondul

Proprietății de Stat și nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor, în anexa căruia este cuprins și imobilul în litigiu.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții

M.N. și M.C. împotriva deciziei nr. 590 din 24 septembrie 2007

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.