ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7356/2006

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data

de 12 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 23633/3/2006 (nr. vechi 3488/2006)

al Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și

de familie, s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților

I.F. și T.I.V.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că prin rechizitoriul nr. 2566/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest

preventiv a inculpaților T.I.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. b) și

alin. (2

1

) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și I.F. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) și art. 211 alin. (2) lit. b) alin. (2

1

)

lit. a) și c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Având în vedere dispozițiile art. 160

b

raportat la art. 300

2

C. proc. pen., și art. 5 paragraf 1 lit. a)

din C.A.D.O.L.F., Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea

inițială a inculpaților impun în continuare privarea lor de libertate și în

consecință a menținut starea de arest a acestora.

Împotriva acestei hotărâri

inculpații, în termen legal au declarat recursuri.

La termenul fixat de instanță pentru

soluționarea recursurilor, inculpatul I.F. a declarat că înțelege să-și retragă

recursul formulat împotriva încheierii. Față de manifestarea de voință liber

exprimată de către inculpat Înalta Curte de Casație și Justiție va lua act de

declarația acestuia de retragere a căii de atac.

Cu privire la recursul declarat de

inculpatul T.I.V. acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

din același cod.

Conform art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică o asemenea măsură, instanța dispune, prin încheiere motivată,

menținerea stării de arest preventiv.

Prin încheierea atacată, instanța de

apel constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză,

pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis

infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit.

a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. c) C. pen., fiind îndeplinite

cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest

preventiv.

Potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.,

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii lui în fața

autorităților judiciare competente existând motive temeinice de a bănui că a

comis infracțiunile reținute în sarcina sa.

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută în baza condamnării de un tribunal competent, în speță de Tribunalul

București, secția I penală, care l-a condamnat pe inculpat, la pedeapsa

rezultantă de 7 ani închisoare, în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. c) C. pen.

Chiar dacă sentința penală nu a

rămas definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului T.I.V. este

justificată acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni pentru care

legea prevede pedepse mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite atât

cerințele art. 300

2

, ale art. 160

b

alin. (3), art. 148 lit.

f) C. proc. pen., precum și ale art. 5 pct. 1 lit. a) și c din C.E.D.O., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.V. în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat

din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.V.

împotriva încheierii din 12 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 23633/3/2006

(nr. vechi 3488/2006).

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul I.F. împotriva

încheierii din 12 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 23633/3/2006

(nr. vechi 3488/2006).

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 140 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2006.