ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5549/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință nr. 3 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. 4492/33/2006, fiind investită cu verificarea din oficiu, conform art. 300¹ alin. (1) C. proc. pen., a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatei B.A., s-a menținut această măsură, respingându-se, totodată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Pentru a dispune astfel, instanța de fond apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, întemeiate pe existența cazurilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. c), d) și h) C. proc.

pen., ce își au corespondentul în noua reglementare în art. 148 alin. (1) lit. a), b) și f) C. proc. pen., subzistă și în prezent. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe considerentul că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 143 și 148 lit. b) și h) C. proc. pen., fiind încălcate și dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. Înalta Curte, examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Conform art. 300¹ C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Curtea de Apel Cluj, investită cu soluționarea … , a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 160 b apreciind că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. Din analiza cauzei rezultă că prin Rechizitoriul nr. 35 din 14 septembrie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

– Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei B.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În actul de sesizare s-a reținut în esență că inculpata, în calitate de prim – procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești jud. Maramureș, în perioada iulie 2003 - aprilie 2006, a pretins și a primit în total 3900 Euro și 350 lire sterline de la 8 persoane pe care le cerceta penal pentru diverse infracțiuni, promițându-le că nu le va mai trimite în judecată. Înalta Curte consideră că în mod corect și motivat instanța de fond, în baza materialului probator administrat în faza urmăririi penale a apreciat că se mențin ... judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu.

Astfel, din probele administrate în faza urmăririi penale, rezultă indicii temeinice că inculpata a săvârșit o faptă penală, și anume cea prevăzută de dispozițiile art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. În acest sens sunt declarațiile martorului denunțător V.I., procesul verbal din 07 august 2006 privind înserierea bancnotelor componente ale sumei de 1200 Euro, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 07 august 2006, interceptările audio și video pe suport magnetic și transcrierea convorbirilor ambientale. Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. c), d) și h) C. proc.

pen., pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatei. Astfel, s-a considerat că din probele administrate până în această fază a urmăririi penale, reies indicii temeinice că inculpata a săvârșit o faptă penală și anume cea încadrată în dispozițiile art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Împotriva inculpatei există opt denunțuri penale formulate de numiții A.M., G.D., A.G., M.A., Ț.V., A.I., M.O. și C.I., declarațiile acestora fiind completate cu depozițiile martorilor A.I., A.Z.M., C.M., B.M.A.D., F.D. Din actele dosarului de urmărire penală rezultă că inculpata a luat legătura cu martorul A.D., cu învinuitul I.F.

și cu denunțătorul A.M. în scopul determinării acestora sau pentru a face presiuni asupra altor persoane audiate să-și schimbe declarațiile, aspecte atestate prin declarațiile persoanelor implicate, dar și prin notele de redare a convorbirilor telefonice, a căror interceptare a fost autorizată de judecător. S-a considerat astfel că, prin modul în care a acționat, inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, în sensul dispozițiilor art. 148 lit. d) C. proc. pen. S-a apreciat că în cauză este incident și temeiul prevăzut de art. 148 lit. c) C. proc. pen., în sensul că inculpata s-a ascuns în scopul sustragerii de la urmărire penală, cu începere din data de 22 august 2006, de când C.S.M.

a încuviințat reținerea și arestarea sa, dispărând de la domiciliu și ascunzându-se la locuința fiicei sale din Sighetu Marmației, cu toate că era chemată prin citație și mandate de aducere, să se prezinte la D.N.A. De asemenea, s-a constatat că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 148 lit. h) C. proc. pen., întrucât în sarcina inculpaței s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În aprecierea gradului de pericol social, prima instanță a avut în vedere că inculpata, în calitatea pe care a avut-o, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, este suspectată că s-a folosit de funcția sa pentru a obține foloase materiale în mod repetat și pe o perioadă lungă de timp.

S-a considerat că starea de pericol pentru ordinea publică, în cazul inculpatei, presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea justiției este afectată de acuzațiile de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare. Referitor la temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b) și h), se reține că și acestea sunt îndeplinite, întrucât infracțiunea este flagrantă, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea gradului de pericol social, Înalta Curte are în vedere fapul că în desfășurarea activității infracționale inculpata s-a folosit de calitatea sa procuror, astfel că lăsarea acesteia în libertate ar crea un sentiment de temere și insecuritate în rândul opiniei publice, deoarece s-a adus o gravă atingere prestigiului și credibilității instituțiilor responsabile să aplice legea. Analizând măsura preventivă din perspectiva art. 5 din. C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că, proclamând dreptul la libertate scopul articolului menționat este acela de a se asigura ca nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar. Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrale ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.

Motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în dispozițiile art. 148 C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A. împotriva încheierii de ședință nr. 3 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 4492/33/2006. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A. împotriva încheierii de ședință nr. 3 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 4492/33/2006. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2006.