ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5549/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr.

3 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr.

4492/33/2006, fiind investită cu verificarea din oficiu, conform art. 300¹

alin. (1) C. proc. pen., a legalității și temeiniciei măsurii arestării

preventive a inculpatei B.A., s-a menținut această măsură, respingându-se,

totodată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii

arestării preventive a inculpatei, întemeiate pe existența cazurilor prevăzute de

art. 148 alin. (1) lit. c), d) și h) C. proc. pen., ce își au corespondentul în

noua reglementare în art. 148 alin. (1) lit. a), b) și f) C. proc. pen.,

subzistă și în prezent.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

pe considerentul că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive,

întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 143 și

148 lit. b) și h) C. proc. pen., fiind încălcate și dispozițiile art. 5 din

C.E.D.O.

Înalta Curte, examinând

cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat,

urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Conform art. 300¹ C.

proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care

inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să

verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive înainte de

expirarea duratei arestării preventive.

Când constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate,

instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

Curtea de Apel Cluj, investită

cu soluționarea ...., a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 160

b

apreciind că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei

măsuri.

Din analiza cauzei rezultă

că prin Rechizitoriul nr. 35 din 14 septembrie 2006 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj s-a

dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei B.A.,

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2)

C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare s-a

reținut în esență că inculpata, în calitate de prim – procuror al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Dragomirești jud. Maramureș, în perioada iulie 2003 - aprilie

2006, a pretins și a primit în total 3900 Euro și 350 lire sterline de la 8

persoane pe care le cerceta penal pentru diverse infracțiuni, promițându-le că

nu le va mai trimite în judecată.

Înalta Curte consideră că în

mod corect și motivat instanța de fond, în baza materialului probator

administrat în faza urmăririi penale a apreciat că se mențin ... judecată în

stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu.

Astfel, din probele administrate

în faza urmăririi penale, rezultă indicii temeinice că inculpata a săvârșit o

faptă penală, și anume cea prevăzută de dispozițiile art. 257 C. pen., raportat

la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În acest sens sunt

declarațiile martorului denunțător V.I., procesul verbal din 07 august 2006

privind înserierea bancnotelor componente ale sumei de 1200 Euro, procesul

verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 07 august 2006,

interceptările audio și video pe suport magnetic și transcrierea convorbirilor

ambientale.

Instanța de fond a constatat

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit.

c), d) și h) C. proc. pen., pentru a se dispune luarea măsurii arestării

preventive a inculpatei.

Astfel, s-a considerat că

din probele administrate până în această fază a urmăririi penale, reies indicii

temeinice că inculpata a săvârșit o faptă penală și anume cea încadrată în

dispozițiile art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva inculpatei există

opt denunțuri penale formulate de numiții A.M., G.D., A.G., M.A., Ț.V., A.I., M.O.

și C.I., declarațiile acestora fiind completate cu depozițiile martorilor A.I.,

A.Z.M., C.M., B.M.A.D., F.D.

Din actele dosarului de

urmărire penală rezultă că inculpata a luat legătura cu martorul A.D., cu

învinuitul I.F. și cu denunțătorul A.M. în scopul determinării acestora sau

pentru a face presiuni asupra altor persoane audiate să-și schimbe declarațiile,

aspecte atestate prin declarațiile persoanelor implicate, dar și prin notele de

redare a convorbirilor telefonice, a căror interceptare a fost autorizată de

judecător.

S-a considerat astfel că,

prin modul în care a acționat, inculpata a încercat să zădărnicească aflarea

adevărului, în sensul dispozițiilor art. 148 lit. d) C. proc. pen.

S-a apreciat că în cauză

este incident și temeiul prevăzut de art. 148 lit. c) C. proc. pen., în sensul

că inculpata s-a ascuns în scopul sustragerii de la urmărire penală, cu

începere din data de 22 august 2006, de când C.S.M. a încuviințat reținerea și

arestarea sa, dispărând de la domiciliu și ascunzându-se la locuința fiicei

sale din Sighetu Marmației, cu toate că era chemată prin citație și mandate de aducere,

să se prezinte la D.N.A.

De asemenea, s-a constatat

că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 148 lit. h) C. proc. pen.,

întrucât în sarcina inculpaței s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni pentru

care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există

probe certe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret

pentru ordinea publică.

În aprecierea gradului de

pericol social, prima instanță a avut în vedere că inculpata, în calitatea pe

care a avut-o, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea

legii, este suspectată că s-a folosit de funcția sa pentru a obține foloase

materiale în mod repetat și pe o perioadă lungă de timp.

S-a considerat că starea de

pericol pentru ordinea publică, în cazul inculpatei, presupune o rezonanță

socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a

exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale,

într-un context în care imaginea justiției este afectată de acuzațiile de

corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai

promptă și eficientă a organelor judiciare.

Referitor la temeiurile prevăzute

de art. 148 lit. b) și h), se reține că și acestea sunt îndeplinite, întrucât

infracțiunea este flagrantă, pedeapsa prevăzută de lege pentru această

infracțiune este mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare de

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea gradului de

pericol social, Înalta Curte are în vedere fapul că în desfășurarea activității

infracționale inculpata s-a folosit de calitatea sa procuror, astfel că lăsarea

acesteia în libertate ar crea un sentiment de temere și insecuritate în rândul

opiniei publice, deoarece s-a adus o gravă atingere prestigiului și credibilității

instituțiilor responsabile să aplice legea.

Analizând măsura preventivă

din perspectiva art. 5 din. C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că, proclamând

dreptul la libertate scopul articolului menționat este acela de a se asigura ca

nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar.

Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrale ale

autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanțelor în

administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.

Motivele limitative pentru

care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în dispozițiile art. 148

C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A. împotriva

încheierii de ședință nr. 3 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 4492/33/2006.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata B.A. împotriva încheierii de ședință nr. 3 din 19

septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată

în dosarul nr. 4492/33/2006.

Obligă recurenta inculpată

la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 septembrie 2006.