ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4672/2006

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 6

iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 38708/3/2005 (1989/2006), Curtea de Apel

București, secția I penală, a dispus, printre alte măsuri, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea

stării de arest a inculpatei M.A.M.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut, în esență, că este cercetată în stare de arest sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și,

respectiv, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a mai reținut că din ansamblul probator

administrat în cauză rezultă că temeiurile care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive a inculpatei continuă să existe și în această fază

procesuală și se impune în continuare privarea acesteia de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, a formulat recurs inculpata M.A.M., criticând-o sub aspectul

greșitei mențineri a stării de arest, având în vedere că nu mai subzistă

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Examinând hotărârea pronunțată, în

cauză sub aspectele invocate de inculpată, cât și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este

fondat, soluția atacată fiind legală și temeinică.

Astfel, din actele și lucrările

dosarului rezultă că recurenta inculpată a fost trimisă în judecată și

condamnată în primă instanță, prin sentința penală nr. 583 din data de 17 mai 2006

a Tribunalului București, secția a II-a penală, la o pedeapsă rezultantă de 2

ani și 6 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de

droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc, pentru consum

propriu, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) și, respectiv, art. 4 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, reținându-se în fapt, în esență, că în data de

22 august 2005, a vândut martorului denunțător T.P.A. trei doze de heroină

contra sumei de 1.800.000 ROL, iar, cu prilejul prinderii în flagrant, asupra

sa au fost găsite o doză de heroină și 10 comprimate de methadonă, destinate consumului

propriu.

La data de 23 august 2005 a fost

luată față de inculpat măsura arestării preventive, temeiul juridic

constituindu-l dispozițiile art. 148 lit. b) și h) C. proc. pen., infracțiunile

fiind flagrante, pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare,

iar în cauză există probe din care rezultă că cercetarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva sentinței de condamnare au

formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata M.A.M.,

iar prin încheierea recurată, după cum s-a arătat, a fost menținută starea de

arest a inculpatei.

Curtea reține că și în prezent

subzistă temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea

măsurii preventive, măsură care este legală și temeinică.

Se constată că în cauză au fost

respectate dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., cu referire la art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că instanța este datoare

să verifice, periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța dispune

menținerea acesteia.

Ori, în cauză, în raport de natura

și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpata a fost cercetată și judecată

în primă instanță, de împrejurările în care se reține că acestea ar fi fost comise,

cât și temeiurile socialmente periculoase, Curtea reține că lăsarea în

libertate a inculpatei ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin

crearea unui sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile.

Se constată, de asemenea, că în

cauză, în această fază procesuală există probe din care rezultă presupunerea că

recurenta a săvârșit infracțiunile pentru care este judecată.

În raport de pericolul social

concret al faptelor presupus comise de recurenta-inculpată, de persoana

acesteia, care își asigură existența din comiterea de infracțiuni, nefiind

angajată în muncă, Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut, corect,

că se impune măsura arestării preventive față de aceasta și în prezent.

În consecință, Curtea, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata M.A.M. împotriva încheierii din 6 iulie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 38708/3/2005 (nr. vechi

1989/2006).

Obligă recurenta-inculpată la plata

sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 iulie 2006.