ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4672/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 6 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 38708/3/2005 (1989/2006), Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, printre alte măsuri, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatei M.A.M. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că este cercetată în stare de arest sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. S-a mai reținut că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei continuă să existe și în această fază procesuală și se impune în continuare privarea acesteia de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpata M.A.M., criticând-o sub aspectul greșitei mențineri a stării de arest, având în vedere că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Examinând hotărârea pronunțată, în cauză sub aspectele invocate de inculpată, cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția atacată fiind legală și temeinică.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta inculpată a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță, prin sentința penală nr. 583 din data de 17 mai 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) și, respectiv, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, reținându-se în fapt, în esență, că în data de 22 august 2005, a vândut martorului denunțător T.P.A. trei doze de heroină contra sumei de 1.800.000 ROL, iar, cu prilejul prinderii în flagrant, asupra sa au fost găsite o doză de heroină și 10 comprimate de methadonă, destinate consumului propriu.

La data de 23 august 2005 a fost luată față de inculpat măsura arestării preventive, temeiul juridic constituindu-l dispozițiile art. 148 lit. b) și h) C. proc. pen., infracțiunile fiind flagrante, pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar în cauză există probe din care rezultă că cercetarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva sentinței de condamnare au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata M.A.M., iar prin încheierea recurată, după cum s-a arătat, a fost menținută starea de arest a inculpatei. Curtea reține că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive, măsură care este legală și temeinică.

Se constată că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că instanța este datoare să verifice, periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța dispune menținerea acesteia. Ori, în cauză, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpata a fost cercetată și judecată în primă instanță, de împrejurările în care se reține că acestea ar fi fost comise, cât și temeiurile socialmente periculoase, Curtea reține că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile.

Se constată, de asemenea, că în cauză, în această fază procesuală există probe din care rezultă presupunerea că recurenta a săvârșit infracțiunile pentru care este judecată. În raport de pericolul social concret al faptelor presupus comise de recurenta-inculpată, de persoana acesteia, care își asigură existența din comiterea de infracțiuni, nefiind angajată în muncă, Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut, corect, că se impune măsura arestării preventive față de aceasta și în prezent. În consecință, Curtea, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.A.M. împotriva încheierii din 6 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 38708/3/2005 (nr. vechi 1989/2006). Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 iulie 2006.