ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1890/2007

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții

de Apel Galați, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pe pârâții M.F.P. – D.G.S.C.

și D.R.V.G., solicitând anularea deciziei nr. 260 din 13 august 2003 și a

procesului-verbal de control din 18 iunie 2003, modificarea cuantumului

drepturilor vamale de import de la 15.600.159.080 lei la valoarea de

1.703.296.793 lei, exonerând societatea de plata diferenței de 13.896.862.337

lei.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, pentru calcularea datoriei vamale organele de control

au avut în vedere o listă sumară a echipamentelor sustrase și nu calculul

detaliat al valorilor bunurilor sustrase în raport de procesele-verbale

încheiate de comisia de inventariere numită de conducerea societății.

Prin sentința civilă nr. 35

din 17 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1348/2003, Curtea de Apel

Galați a admis acțiunea reclamantei, a anulat actele administrative atacate, a

constatat că datoria vamală a reclamantei a fost de 1.590.240.026 lei, sumă ce

a fost achitată, a obligat pârâții să restituie reclamantei suma de

1.793.359.973 lei încasată necuvenit, a obligat pârâții la 223.500.000 lei

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Prin decizia nr. 463 din 9

februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 25305/1/2004, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile

declarate de D.R.V.G. în numele și pentru A.N.V. și de M.F.P. – A.N.A.F. prin D.G.F.P.

Brăila, împotriva sentinței civile nr. 35/2004, a casat sentința recurată și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel,

Înalta Curte a reținut că litigiul a fost judecat fără citarea A.N.V., fiind

întrunit motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Rejudecând cauza, Curtea de

Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 82/2006 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Curtea a reținut că, având

calitate de titular al depozitului cu caracter temporar, reclamantei i-au fost

calculate drepturile vamale aferente mărfurilor sanitare de sub supraveghere

vamală, conform art. 144 din Legea nr. 141/1997, art. 76, 78 C. vam. și art. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII al G.A.T.T.

Curtea a înlăturat apărarea

reclamantei în sensul că suma de 1.244.633 euro nu trebuie avută în vedere

întrucât se referă la o listă cu utilaje și echipamente care compun un întreg,

iar sustragerile au vizat doar părți ale acestor echipamente și utilaje.

A fost înlăturată și

argumentația experților desemnați care opinează că valoarea bunurilor sustrase

poate fi determinată pe baza greutăților, prin diferența de cantitatea totală a

mărfurilor importate ce formau instalația de fabricare a plăcilor din așchii de

lemn.

S-a considerat că reclamanta

nu poate reveni asupra valorii componentelor sustrase cu motivarea că

instalația în întregul ei, este second hand.

Din actele dosarului a

rezultat că valoarea inițială a instalației stabilită prin contractul de

leasing este de 12.000.000 euro și ea a fost modificată succesiv prin trei acte

adiționale, ajungându-se la valoarea de 65.397.486 euro.

S-a mai reținut că, prin

Decizia penală nr. 146/R/2004 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu

s-a putut determina în urma cercetărilor efectuate cu certitudine cantitatea de

bunuri sustrase din lipsa evidenței bunurilor depozitate pe platformă, de

aceasta făcându-se vinovată reclamanta.

Expertiza efectuată în cauza

penală a evidențiat că reclamanta se află în proces comercial cu serviciile

vamale și financiare fiind interesată în stabilirea unui prejudiciu mai mare,

în scopul obținerii unor reduceri de taxe vamale și obligații financiare.

Curtea a concluzionat în

sensul că reclamanta nu a dat dovadă de bună-credință în prezenta cauză și în

dosarul penal, iar expertiza contabilă nu a oferit argumente lămuritoare și

pertinente, fiind în contradicție cu cele stabilite prin expertiza efectuată în

cauza penală.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., arătând că:

bunurilor sustrase din punct de vedere vamal Normele de drept aplicabile sunt

cele prevăzute de art. 66 alin. (2), 76, 143, 50, 51, 53, 55, 148 și 149 C. vam., art. 155 alin. (2), 152 alin. (1) lit. e), 253, 45, 39 și 46 din Regulament.

În opinia recurentei, echipa

de control vamal deși avea elementele de taxare pentru a determina datoria

vamală (declarații sumare, factură proforma), a preferat să preia conținutul

adresei din 16 iunie 2003.

Nu există nicăieri în Codul

vamal și Regulamentul de aplicare a acestuia vreo dispoziție care să permită

stabilirea datoriei vamale numai pe baza unei simple adrese emise de către

declarantul vamal.

a datoriei vamale.

Pentru determinarea elementelor de

taxare trebuie aflată valoarea bunurilor sustrase, unde sunt localizate și dacă

aparțin regimului vamal aprobat; stabilirea valorii acestora conform

documentelor vamale; aplicarea formulelor pentru stabilirea datoriei vamale.

Aceste sustrageri sunt

constatate prin procesul verbal de inventar, calculul valorii bunurilor

sustrase obținându-se scăzând din greutatea inițială a coletului menționată pe

factură greutatea efectiv găsită după sustragerea bunului, iar diferența

obținută s-a înmulțit cu valoarea în euro, aflându-se astfel valoarea pe

kilogram a coletului.

Expertiza contabilă efectuată

în dosar a concluzionat în sensul celor arătate de către recurenta -

reclamantă, constatările expertizei nefiind contestate.

Expertiza efectuată în cauza

penală a vizat determinarea unui prejudiciu penal, iar aria sustragerilor a

fost făcută și de alți autori rămași neidentificați și vizează o perioada mult

mai mare, aprilie 2002 – aprilie 2003.

Expertul asistent B.C. nu a

fost directorul economic al societății.

Intimata - pârâtă D.R.V.G., în nume

propriu și în numele și pentru intimata-pârâtă A.N.V. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatele-pârâte consideră

că prevederile legale invocate de către recurentă au fost respectate întocmai,

iar autoritatea vamală nu a stabilit valoarea în vamă și cuantumul drepturilor

de import pe baza valorii indicate prin adresa din 16 iunie 2003, ci pe baza

elementelor prevăzute de lege.

Intimatele au mai arătat că,

stabilirea valorii bunurilor sustrase, doar pe baza diferenței de greutate

între întreaga instalație și părțile componente sustrase este lipsită de temei,

deoarece instalația de fabricare a plăcilor din lemn este constituită din

echipamente și utilaje diferite, având greutăți și valori diferite.

Bunurile sustrase reprezintă

componente electrice și electronice de înaltă tehnologie ce au greutate redusă

și valoare mare, astfel încât nu se poate stabili valoarea acestora pe baza

greutății lor în raport de greutatea totală a ansamblului.

S-a mai arătat că, împotriva

concluziilor expertizei s-au formulat obiecțiuni, criticându-se modul de calcul

și nejustificarea excluderii din calcul a cantității de 5.372 kg subansamble sustrase de sub supraveghere.

Se concluzionează în sensul

că, în dosarul penal, deși inițial recurenta s-a constituit parte civilă cu

suma de 1.244.633 euro, declarată ca sumă minimă provizorie, ulterior s-a

constituit parte civilă doar pentru suma de 135.894, 73 euro, probabil în

scopul reducerii datoriei vamale.

Prin decizia nr. 4672 din 20

decembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ, a fost respins ca nefondat recursul declarat de SC P.

SA.

În motivarea deciziei se

arată că, în speță, cuantumul drepturilor vamale de import se stabilește

potrivit art. 148 alin. (1) și (2) C. vam., pe baza elementelor de taxare

conform art. 155 alin. (2) din regulamentul de aplicare a Codului Vamal, în

acest sens fiind și adresa din 16 iunie 2003.

La stabilirea valorii în vamă

și a cuantumului drepturilor de import datorate au fost avute în vedere datele

prezentate de recurentă, înscrisurile care fac dovada valorii de tranzacție și

a valorii cheltuielilor de parcurs extern.

Stabilirea valorii bunurilor

sustrase nu poate fi făcută decât pe baza înscrisurilor prevăzute de art. 148 C. vam. și nu în funcție de greutate întregii instalații.

Concluziile raportului de

expertiză au fost contestate de intimați, chiar sub aspectul modului de

stabilire a valorilor bunurilor sustrase.

Împotriva acestei decizii

s-a formulat contestație în anulare de către contestatoarea reclamantă SC P. SA

Brăila.

În contestația în anulare se

arată că la soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 82

din 6 iulie 2006 a Curții de Apel Galați s-a omis să se analizeze trei motive

de recurs: nepronunțarea cu privire la dispozițiile art. 66 alin. (2) și art. 76 C. vam. și a Acordului privind aplicarea art. VII al G.A.T.T.

În motivele de recurs,

contestatoarea arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la

dispozițiile art. 66 alin. (2) și art. 76 C. vam. și a Acordului privind aplicarea art. VII al G.A.T.T., respectiv că pentru determinarea valorii în vamă

sunt aplicabile dispozițiile art. 66 alin. (2) C. vam. și ale art. 76 C. vam.

S-a susținut că instanța de

recurs nu s-a pronunțat cu privire la motivul de recurs prin care

contestatoarea a identificat elementele de taxare pentru stabilirea valorii în

vamă a bunurilor și nici cu privire la motivul de recurs ce viza considerentele

hotărârii de fond care cuprindeau motive străine de natura cauzei.

D.R.V.G., în nume propriu și

pentru A.N.V. a formulat întâmpinare și a invocat mai întâi, excepția

tardivității contestației în anulare.

S-a reținut că decizia

civilă nr. 4672/2006 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la

20 decembrie 2006, iar contestația în anulare a fost întocmită și înregistrată

sub nr. 214 din 26 ianuarie 2007, fiind depășit cu mult termenul de 15 zile

prevăzute de art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

S-a solicitat în subsidiar,

respingerea contestației ca inadmisibilă pentru că instanța de recurs a

analizat susținerile formulate de către recurentă în motivele de recurs.

D.G.F.P. Brăila, în nume

propriu și în reprezentarea M.F.P. – A.N.A.F., a formulat întâmpinare și a

solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Referitor la excepția

tardivității aceasta este nefondată pentru că potrivit art. 319 alin. (2) teza

a II-a C. proc. civ., contestația în anulare poate fi formulată în termen de 15

zile de la data când contestatorul a luat la cunoștință de hotărâre, dar nu mai

târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În speță, nu s-a făcut

dovada când contestatoarea a luat la cunoștință de soluția pronunțată astfel că

nu se poate stabili că termenul de 15 zile nu a fost respectat, dar oricum este

formulată în termenul de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În privința excepției

inadmisibilității aceasta va fi respinsă pentru că aceasta vizează, de fapt

fondul contestației în anulare considerându-se că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., dar verificarea îndeplinirii nu se

poate face decât analizând fondul cererii al contestației în anulare.

În legătură cu contestația

în anulare formulată, aceasta va fi respinsă ca nefondată pentru următoarele

considerente:

Contestația în anulare este

o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței

care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de

lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Art. 318 C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar unul din motivele pentru care se

poate formula este acela că instanța de recurs, respingând sau admițându-l

numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de

casare sau modificare.

Analizând decizia atacată se

constată că au fost analizate toate motivele de recurs invocate de către

recurenta – contestatoare.

Pentru că textul amintit

face referire la „motivele de casare sau modificare”, se poate spune că nu

privește argumentele părților, care pot să fie ample dar să fie subsumate

motivelor.

Prin urmare, instanța de

recurs a analizat toate motivele de recurs invocate, chiar dacă nu a răspuns

tuturor argumentelor invocate în cererea de recurs, grupând argumentele pentru

a răspunde la un motiv de recurs printr-un considerent comun.

Apreciind că în cauză nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., va fi respinsă contestația în anulare ca nefondată pentru că nu au

existat motive de recurs care să nu fi fost analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

invocate.

Respinge contestația în

anulare formulată de SC P. SA Brăila, împotriva deciziei nr. 4672 din 20

decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 martie 2007.